În chipul visului, închipuire

Motto: Atunci când închidea ochii, visa că era o întâmplare căreia i se atinseseră tot felul de priviri.

Câteodată i se părea că ceva îi scapă ca înţeles; ştia că trebuie să aibă o noimă în spatele paravanului şi simţea că oricât ar fi căutat răspunsurile, poate niciodată nu le va găsi; doar că făcuse din această căutare aventura vieţii ei…i se dădea atingerii tuturor lucrurilor, încercând să le audă… ar fi vrut să ia lumea întreagă şi să o facă a ei… şi ar fi simţit că este lumea, iar pe ceilalţi i-ar fi sorbit în ea să îl aibă, având-o, în împărăţia sufletului său…în ea era astfel lumea; lumea era în ea… în acel univers al dinăuntrului plăsmuit din înalturi…visurile adâncurilor fiinţei lui sacre; lume ce îi cuprindea toate cerurile de deasupra şi toate pământurile din dinăuntru în care, asemeni unui vis, ea, copil al şoaptei timpului, îşi spunea poveşti…

…şi poveştile ei ascundeau taine pe care nu oricine le putea desluşi; îşi investise cuvintele cu alte semnificaţii; alte înţelesuri…mereu spuneau altceva decât păreau a spune…uneori simţea cum între ea şi însăşi se duce o luptă încrâncenată a dualismului; când obosea, se simţea învinsă, dar nu mai ştia cine fusese cu adevărat învingătoare; lupta cu morile de vânt întotdeauna o duruse cel mai tare…atunci îşi simţea visul spulberându-se…acela visat cu ochii larg deschişi, acel de care se temea să îl viseze altcumva pentru că nu ar mai fi putut ieşi nicicând din temniţa lui…pentru că atât de real i s-ar fi putut părea, deşi ar fi fost doar o plăsmuire a imaginaţiei ei…

…nu voia să trăiască visul născocirii, întâmplări însă isca…iar cea mai pătimaşă întâmplare îşi era…

…simţea uneori că ar vrea să îşi mai întâlnească nişte bucăţi pierdute din ea, ar mai fi vrut să li se atingă unor clipe…să le recompună , de ar fi fost cu putinţă, altfel, acum…în clipa de acum …acest acum pe care să îl compună dezgolit de ceea ce i-au fost atunci, cândva, înfăşurarea fâşiilor din ea…fără nimic din toate acestea, ar mai fi vrut să se strige pe ea, celei ce era acum, şi simţea că acea chemare, acel strigăt, i-ar fi răscolit întreaga fiinţă, tresărind în ea fioruri nedeşteptate acolo, tăcute în adormirea simţurilor…aşteptând clipa în care îi vor isca lumea…erau acolo, în tăcerea de ea, cea de acum, purtând-o mereu în înăuntrul ei pe acea alta cândva, care, la rândul ei purtase în lăuntru-i o alta…ca nişte păpuşi matrioshka…

…şi gândea câteodată că nimeni nu’i el însuşi…mereu va fi al altei clipe, al fiecărei clipe…un altcumva în fiecare acum, altfel de cum fuseseplecat în acea veşnică aventură a căutării; a lui întru aflarea de el…a lui în ceilalţi; a tuturor celor pe care îi purta…a tuturor celor care vor veni, rămânând mai apoi în urma celui care îi va lua locul în amintire…acelaşi el, părându-i-se, uneori când nu se mai recunoştea pe sine, a fi un precum un altul…

…şi atunci când i se întâmpla să nu se mai recunoască pe sine, ştia că trebuie să se întoarcă acolo, undeva în ea, să vadă de se mai regăseşte în acea ce-a fost…

…câteodată simţea cum se destramă; şi îşi uita de ea în întregime…atunci sfârşea orice amintire…le sfâşia pe cele care o duruseră, sângerând iar la prima lor chemare, semn că rana încă nu se închisese…acele amintiri ştia că vor veni să o sfideze, să o desfidă, strigându-şi supremaţia asupra ei…sunt acelea care vin cele dintâi atunci când memoria cheamă…şi le chema la ea, încercând să le descompună, şi apoi să le sfărâme, să le prefacă în pulbere…dar simţea că tot în închisoarea lor va rămâne; se strecura prin intruziunea lor, pierzându-se în uitare; uita…pentru o vreme, uita…doar că uitându-le, ştia prea bine că nu vor dispărea vreodată; într-un final, învăţase să trăiască împreună cu ele, risipindu-le în ea…îşi amintea că într-o vreme încercase să facă din ele ceea ce nu îi fuseseră, dându-le alt chip; şi le închipuise altfel…încercase să şi le imagineze altfel...

…şi atunci, îşi închisese o poveste de odată într-un vis…o fantezie, deşi ştia că şi în final de fantezie totul, chiar şi în vise are un sfârşit şi consimţi fără de împotrivire inevitabilul, chiar dacă o vreme ţi-a fost evadare şi refugiu; era locul tău pe care ochii altora nu îl puteau vedea…iar atunci când îi vezi finalul, ca un fel de am văzut sfârşitul înainte de a începe poţi păstra povestea neatinsă de înşelătoarea himeră a amăgirii că unor întâmplări nu le este dat să se întrupeze în trăiri…o păstrezi în virtualitatea visului; nefiinţată, existenţa ei pare a fi atât de reală…deşi imposibil de atins, paradoxal…iar singurul loc în care o putem face este acolo unde nu există; în vis…

…şi îi era teamă ca nu cumva acest vis să înceapă a-l visa cu ochii deschişi…să înceapă a-l visa altcumva şi să înceapă să creadă în el…atunci s-ar fi temut că orice ar fi văzut, nu ar fi fost decât o plăsmuire a imaginaţiei sale…că l-ar fi născocit dintr-o dorinţă de altfel; de acest vis era înspăimântată…gândul acesta uneori o îngrozea şi încerca să îl strivească, pentru că simţea cum sinele ei , din patima ei de absolut, ar da alt chip realităţii, făcând din ea a sa creaţie, închipuindu-şi-o altfel de cum este…

…iar odată prinsă în această capcană, şi-ar fi fost cu neputinţă de scăpare; tot ce îl înconjura ar fi devenit o prefacere…ar fi prefăcut cu o atingere tot ce era, altcumva…şi nu în acel altfel pe care îl căuta…ci în acel în care nu s-ar mai fi putut recunoaşte…pe care nu l-ar fi putut stăpâni…

…şi nu voia să îşi hrănească visurile cu ceva de care căuta să se îndepărteze, pentru că acolo nu era locul ei; uneori simţea că nici unui loc nu i-ar aparţine vreodată…că nu ar prinde rădăcini niciunde; nu i-ar fi dat să se împământenească vreundeva…doar în visul ei s-ar înrădăcina, aşa încât să nu poată fi smuls…acolo, în visul lui de ea…

Uneori i se părea, în vis, visându-se că visează, că visul o visa pe ea…că nu e ea, ci o alta este, sau ea într-o alta, în  înăuntrul ei…iar visul i se părea atât de real…în vis  atingerile lui, deşi imaginare, păreau atât de reale, şi le astfel le trăia, simţindu-le…în vis se întreba de era ea, cea ce visează în timpul nopţii, ori visul o visa pe ea…în visele de noapte nu credea; câteodată simţea însă că erau neliniştile adâncurilor ei, deghizate….travestite…pândind-o să le desluşească înţelesurile; alte vise o înfiorau, pentru că i se părea că se desfăşurau după un scenariu ce nu îi aparţinea, derulându-se sub propii-i ochi imagini din care simţea că ar fi trebuit să înţeleagă ceva; unele o aruncau într-o neînsemnătate…altele păreau a-i arăta o cale de dezlegare; aşa o simţea ca fiind…îi grăiau într-o limbă încă necunoscută ceva, ei…ceva ce avea chipul premoniţiei de a se întâmpla odată…

…cândva, nu se întreba de unde vin; ştia că în vis ne întoarcem în sine, şi în noi purtăm urme; calea le-o ştia, dar nu voia să afle de unde vin, iar semne nu căuta…simţea doar că vin de undeva, de atât de departe din ea; îndepărtate tărâmuri ancenstrale…

Ştia că vor fi mereu întrebări la care nu îşi va afla răspunsurile, deşi ştia că în ea trebuie să le caute, şi nu în alţii…şi căuta cu o ciudată lumină în priviri, halucinant, crezând mai departe în acel ceva nedesluşit; nu voia să trăiască în resemnarea de a-şi fi fost cu neputinţă să pătrundă taina, deşi ştia că nimeni nu avea cheia…şi neputincioasă şi nevolnică se simţise de atâtea ori, obosită să tot privească înspre atâtea ceruri…şi atunci parcă prea era întunecată…parcă prea era înnegurată…parcă prea era înnourată…

…parcă prea nu era…

…şi simţea că şi-ar dori să fie altceva…o floare…un fir de iarbă…o gâză; şi atunci i se dădea atingerii pământului…îl auzea cu palmele şi simţea cum parcă pământul începe să se prelingă în ea, şi devenea una cu pământul, trup din trupul lui…şi adormea acolo, de parcă ar fi trăit întoarcerea…şi visa că se juca de-a ea…şi atât de bine o făcea, încât nu mai ştia dacă ei, ceilalţi, urmele ei, o credeau a fi ea ori vreo alta…şi uneori nici ea nu mai ştia de ce voia să se ascundă într-o alta pentru a nu mai fi găsită de cineva…i se părea că se privea cumva, din dinafara ei…

…i se părea a fi fost totul doar o iluzie iar  nu realitatea...a nu fi şi a părea că este şi a nu părea a fi, dar era; unul şi acelaşi lucru…diferit fusese doar momentul în care…

…le confundase.


Anunțuri

33 de gânduri despre &8222;În chipul visului, închipuire&8221;

    • Cineva, nu oricine, va şti să îţi desluşească taina poveştii; acea poveste ca o metaforă revelatoare; să îţi pătrundă acel mister al esenţei dinăuntrului cuvintelor şi de dincolo de ele, dacă vei vrea, cândva, să ridici vălul, dezvăluind-o.
      Şi poate odată vei simţi să dai la o parte lespedea grea a tăcerii şi să îţi descătuşezi dureroasele nerostirile care rătăcesc sfâşietor prin meandrele interioare.
      Cuvintele astea sunt pentru orice suflet…al tău…al meu…al altora.
      Şi poate că da, unii vor să îşi ia o anumită taină în mormânt; poate că nu simt să se încredinţeze cuiva, aşa precum şi sufletul le este cernit. Durerea nu va fi nicicând a nimănui altcuiva decât a lui, a celui sfârâmat de acea povară a tainei. A nimănui altcuiva.

    • Eşti dintre acei visători care înăuntrul lor sunt veşnic treji; visează şi nu visează…au rădăcinile bine înfipte în pământ.
      Închizi ochii; e ca un fel de reverie în care dai frâu imaginaţiei? Îţi laşi gândurile slobode să cutreiere, dar fără să treacă bariera, fără se evadeze din realitate? Visătorii îţi transfigurează realitatea ce îi înconjură, o ştii; unii nu pot trăi cotidianul decât transfigurând această realitate.

  1. Cufundare în visare…Crâmpeiul de lume ce ne suntem, îl refuzăm realităţii, fiindcă realitatea nu e plăsmuirea noastră, ci e ceva independent de noi. Şi totuşi, e drept să visăm, chiar şi cu ochii deschişi, măcar despre noi…

    • Realitatea…cea a lumii tale; eşti tu…o lume în care, fiindu-ţi unică alegere, îţi eşti totală dedicaţie, aceasta presupunând a te cunoaşte, înăuntrul tău veşnic treaz, şi să nu îţi fi o realitate iluzorie, ci una a ştiutului de tine…
      „i se părea a fi fost totul doar o iluzie iar nu realitatea…a nu fi şi a părea că este şi a nu părea a fi, dar era; unul şi acelaşi lucru…diferit fusese doar momentul…în care le confundase”.
      Lumea nostră, a fiecăruia, privită prin ochii noştri este o percepţie asupra lucrurilor aşa cum o vedem prin frânturi caleidoscopice din lăuntrul labirintului nostru; acel al neliniştilor dintre întrebări şi răspunsuri ce poate nicând nu le vom afla.
      Visăm, Ciprian, visăm. Ţi-am spus ce fac visătorii cu pământul lumii lor; fac din el o împărăţie a cerurilor. În lumea mea…ca şi a ta, cred, trăiesc fiinţe minunate, cărora le-am spus mereu că, graţie lor, viaţa mea nu poartă podoabe; îi are pe ei.

  2. vis-a-vis de faptul ca nu apartinea niciunui loc…
    eu mi-as face loc intr-o pastila albastra. o pastila care sa fie pentru miopi, pentru daltonisti, pentru orbi, pentru orice lucru care tine de vizual. astfel, mi-as da seama mai bine cat de limitat sunt, biet medicament, pentru un simt la care poate tinem mai mult decat ar trebui. de ce oare nu ne deranjeaza la fel de mult orbirea sufletului de care ne izbim zilnic?

    • Sufletul orb este acel care a amuţit lumina albă a atingerii, neştiind să o simtă în auzit de albastru…ca să fac nodul legăturii rostirilor; a celei spuse de tine, şi a mea, cea care îi va urma.
      Acea pastilă albastră…albastră…albastră…în care ţi-ai face loc, are magia acestei culori, precum şi puterea putinţei de a străbate prin învelişuri; în nemărginirea ei ( în aparenţă străjuită de împrejmuiri, putând părea – aparenţă…iluzie..realitatea fiind că în ea cuprinde necuprinsul) te poţi rătăci.
      Mica ta pastilă albastră din alcătuirea vidului, al aerului şi al apei, care îşi închide în ea rostirile; trebuie să ştii să asculţi, pentru a o putea auzi; să ştii să priveşti, pentru a putea-o vedea;
      este atât de ireală, încât uneori ţi se va putea doar părea că există, nu că şi este, atunci când, atingându-i-se drept suprapunere unei întinderi, vei trăi iluzia că aceasta nu mai există…ca şi cum s-ar fi evaporat undeva, cumva, într-un necunoscut şi totul ar fi devenit imaterial…un nesfârşit albastru…încât ai putea crede că ea, mica PASTILĂ ALBASTRĂ, a înghiţit lumea întreagă în lumea din dinăuntrul ei.

      Mulţumesc, EO, pentru ALBASTRU.

  3. eu nu as vrea sa regasesc stari si lucruri ciobite din mine, ci as vrea, slava arogantei!, ca acele cioburi sa se tarasca in cautarea mea precum un cablu optic in motion.

    • Acelor cioburi li te-ai atins în auzitul unor clipe când poate ascultai altfel, privindu-le în ochi.
      Cum ai privi cu ochii tăi de acum acel „acum” de atunci, când în acele cioburi vei vedea sfârâmate imagini caleidoscopice pe care ar trebui să le recompui…atunci când acele târânde cioburi te vor fi găsit, încercând să trăiască reconstituirea, în alt fel, altcumva de cum o făcuseră… de ai vrea să te mai laşi atins ?

      • Sentimente care pleacă înspre trecere, EO…pe care le îngropăm în noi amintiri… Nicicând nu vor dispărea.
        …câteodată simţea cum se destramă; şi îşi uita de el în întregime…atunci sfârşea orice amintire…le sfâşia pe cele care îl duruseră, sângerând iar la prima lor chemare, semn că rana încă nu se închisese…acele amintiri ştia că vor veni să îl sfideze, să îl desfidă, strigându-şi supremaţia asupra lui…sunt acelea care vin cele dintâi atunci când memoria cheamă…şi le chema la el, încercând să le descompună, şi apoi le sfărâme, să le prefacă în pulbere…dar simţea că tot în închisoarea lor va rămâne; se strecura prin intruziunea lor, pierzându-se în uitare; uita…pentru o vreme, uita…doar că uitându-le, ştia prea bine că nu vor dispărea vreodată; într-un final, învăţase să trăiască împreună cu ele, risipindu-le în el…

      • nu as vrea sa ma mai la atins, fiindca cioburile sunt rezultate ale unei spargeri, nu rezultatul unei fabricatii migaloase- intru scopuri nobile si precise de forma si continut. cioburile sunt un accident nedorit, nu un lucru fabricat pentru el insusi.

      • Nu cred in restaurări. Dacă acele cioburi care s-ar fi târât, cum spui, m-ar fi găsit, le-aş fi recunoscut, dar nu ar mai fi avut acelaşi sunet la atingere; nu aş mai fi reverberat; aş fi trăit nostalgia, dar doar ca întoarcere la amintire, nu ca tristeţe şi nu ca durere aş fi fabulat, poate, o clipă sau mai multe…cred…
        Cioburi se pot întâmpla, oricât am fi de iscuţi în a manevra cu grijă fragilităţi.

  4. Eu cred ca suntem doi intr-unul.. ca la reclama.. 🙂
    Asta poate pentru ca asa ma percep pe mine, insumi. Cel ce e la suprafata si cel din interior. Asta poate pentru ca sunt zodia gemeni… si tot timpul am stiut si simtit ca cel din interior numai eu il stiu si il voi stii. Si care imi face bine ca exista. E frate geaman cu cel ce se afiseaza tuturor… Imprumuta unul de la altul calitati.., defecte… impartasesc trairi. Dar sunt lucruri pe care numai unul sau altul sunt in stare sa le simta…Impreuna formeaza un tot. Acel tot sunt eu si cred ca nimeni nu va cunoaste in totalitate unul sau altul din mine. In niciun caz asa cum ii/ma cunosc eu.
    O seara frumoasa, cu drag.

    • Adina este acelaşi semn zodiacal ca şi Ale…acum aflu că eşti născută în gemeni…tatăl Alexandrei e aidoma, semn de aer, ca şi tine; zâmbesc şi îţi trimit un gând, cu drag, nu doar din acest motiv. Sunteţi semn dual, ce ascunde în el adâncuri nebănuite de alţii; tatăl lui Ale, pare de suprafaţă celor ce nu îi pătrund adâncurile; e tare greu să îl cunoşti, nu se lasă prea lesne dezvelit; ştim doar ce e în noi; suntem aventura căutării, acea călătorie a sufletului înspre aflarea de noi înşine.
      Zodia voastră este una dublă; sunteţi semn dual, suntem toţi fiinţe duale,cupluri de contrarii…opunem gândurile sentimentelor, suntem făcuţi din oprelişti şi sloboziri, din înfrânări şi dezlănţuiri; odată ce le putem desluşi, şi vom şi reuşi a transcede umanul, vom deveni trinitate:suflet-spirit-trup.

      Semnul vostru e yang…sunteţi şi semn de vânt, vânt ce simbolizează atât spiritul cât şi viaţa, iar un alt simbol al zodiei este pasărea şi zborul; sunteţi în căutarea acelei armonii interioare şi încercaţi să domoliţi încleştările şi încrâncenările; legătura nodului de alte suflete apropiate este greu de dezlegat.
      Spui doi într-unul…cel din tine, acel din lăuntru, este cel care află cum să îţi mânuiască înăuntrul pentru ca cel de dinafară să îşi fie însemn împrejurărilor, să nu fie îngenuncheat de ele.
      Cu acelaşi drag, şi eu, Zbor de fluture.

  5. copil fiind, visam ca dorm si ca visez, in somn… cand m-am facut mai mare… visam si inca mai visez, cu ochii deschisi… nu trebuia sa mai adorm pentru asta… si asa… am avantajul ca visez ce vreau eu… cum vreau eu… si poate ca de multe ori, mi se si implineste visul…
    apoi… de atata visare am inceput sa vad lumea mult mai simpla… uneori incercam chiar sa reduc intreg curcubeul la doar doua culori… alb si negru… desi, culoarea mea preferata ramane albastru… si asta ma facea sa nu mai vreau, ce vorisem o clipa doar mai inainte…
    nu… viata tot simpla o las… pentru ca asa este… ucigator de simpla… si complic la infinit iubirea… pentru ca, daca viata mi-o masor in zile si ani… in clipe si vesincii… iubirea nu mi-o pot masura cu nimic… nici chiar cu sufletul sau trupul meu, pentru ca ea, trece dincolo de tot… este eterna… si ca sa subliniez, am sa zic, cum nu se zice… este mereu eterna… si in eternitatea asta… ma regasesc si eu… unul… singur… langa atatia altii ca si mine… asa imi desluseam taina, afland o noima in tot ce ating,,, cu mana sau cu iubirea… sau poate numai cu privirea…

    • Trăieşte-ţi visul ce eşti în lumină albă, Ovi! Are alcătuirea celor şapte culori ale curcubeului; fii acea picătură de ploaie, aceea care, ca o prismă, separă această lumină albă, şi atinge-i-te albastrului; ştiu că este culoarea ochilor tăi, aceea prin care vezi lumea şi mai ştiu că dacă iubita-dragoste ar vrea să vadă cât este de frumoasă nu ar avea de făcut decât să privească în ei; acolo unde se oglindeşte.
      Dă-i-te atingerii acelei veşnicii despre care vorbeşti; acea veşnicie a clipei…a fiecărei clipe a visului care e viaţa.

  6. zbor de fluture, scuze ca te abordez, iarta-ma, crezi ca gemenii sunt exprimarea fizica a unui dualism interior? eu cred ca e mai degraba o despartire a aceleiasi gene in doua exprimari diferite. ele nu se suprapun, ci se despart. tendinta lor nu este sa circule in aceeasi albie, ci sa se individualizeze, sa mearga fiecare in alta matca. e ca si cum s-ar despica un fir de par in doua parti inegale, 1/3 cu 2/3. fiecare dintre ele va capata functii in consecinta profilului si dimensiunii nou capatate. just a matter of time. eu cred ca spiritul, ba si fiinta, cauta sa se insingureze, nu sa coexiste. toate eventualele aparente suprapuneri sunt doar acumulari si realizari ale faptului ca nu exista suprapunere. te aduce acolo pentru a-ti arata ca nu exista suprapunere. te aduce aproape, sa privesti bine situatia.
    spun asta pentru ca eu nu cred ca gemenii impartasesc trairi, ci pentru ca eu cred, in lipsa unei echivalente perfecte (scuze pentru minipleonasm), ca insusirile unuia sunt numai ale lui, in mod eronat subintelegandu-se ca el are atributul de a lua de la celalalt. in fapt, gemenii vor tinde mereu spre defazare, spre individualizare, nu spre o comuniune conducand catre o singularitate „doi in unul”. mai degraba unul in doi.

  7. We are cocooning, EO; suntem unul într-altul.

    …”cel de acum, purtându-l mereu în înăuntrul lui pe acel altul cândva, care, la rândul lui purtase în lăuntru-i un altul…ca nişte păpuşi matrioshka…

    …şi gândea câteodată că nimeni nu’i el însuşi…mereu va fi al altei clipe, al fiecărei clipe…un altcumva în fiecare acum, altfel de cum fusese…plecat în acea veşnică aventură a căutării; a lui întru aflarea de el…a lui în ceilalţi; a tuturor celor pe care îi purta…a tuturor celor care vor veni, rămânând mai apoi în urma celui care îi va lua locul în amintire…acelaşi el, părându-i-se, uneori când nu se mai recunoştea pe sine, a fi un precum un altul”…

    Fiinţa, în însingurarea ei, cea despre care vorbeşti şi pe care ea o caută ori de câte ori simte să o facă, este acea retragere în tine întru regăsire; acel monolog al lăuntrului despre care am spus ceva într-o poveste şi despre care ştii prea bine; cred că ţi l-ai trăit şi ţi-l trăieşti adesea, ca şi mine, ca şi mulţi alţii, în acel spaţiu infinit din dinăuntrul tău; acolo unde nu mai ai nevoie de altcineva, eşti doar tu şi cu tine, dar nu singur, pentru că eşti cu acei ce ţi-au fost şi îţi sunt, pentru că au făcut parte din nodurile şi încrucişările tale.
    Cam asta.

  8. Astrologia vedică

    Zodia Berbec (Mesha) – este primul semn zodiacal, este un semn de foc, dinamic, mobil ce denota schimbari si calatorii. Fiind sunt semnul lui Marte, nativii din zodia berbecului sunt activi, curagosi si impulsivi.
    Ei trebuie sa cultive rabdarea si sa gandeasca inainte de a actiona.
    Nota dominanta a zodiei este activitatea, curajul, optimismul si spiritul de aventura.
    Tendinte negative: impulsiv, schimbator, au tendinta de a-si intrerupe activitatile care cer un efort sustinut.
    Zodia Taur (Vrishabha) – este un semn de pamant si indica un temperament practic si productiv.
    Fiind un semn fix ii face pe acesti nativi sa iubeasca stabilitatea. Au atractie spre arta, sunt senzuali si posesivi.
    Nota dominanta a zodiei este rezistenta, precautia, linistea si inclinatia spre lumea materiala.
    Tendinte negative: rigiditate, incapatanare, orgoliu, lacomie
    Zodia Gemeni (Mithuna) – este un semn masculin si dual – acesti nativi au o natura inteligenta dar sunt schimbatori. Sunt persoane carora le place sa studieze si au o inteligenta buna. De obicei sunt oameni de afaceri si adesea pot avea o cariera dubla sau se pot implica simultan in mai multe proiecte.
    Nota dominanta este dualitatea, idealismul, adaptabilitatea.
    Tendinte negative: nestatornic, curios, nervos, capabil de inselaciune si minciuna
    Zodia Rac (Kartaka) – este un semn de apa, feminin, guvernal de Luna. Nativii din zodia racului au o natura sensibila, sunt atasati de familie, sunt foarte economi, sinceri si iubitori de muzica.
    Sunt sentimentali si foarte schimbatori, le place sa se simta in siguranta incercand adesea timp indelungat sa-si faca o familie si sa aiba un confort al lor.
    Nota dominanta a zodiei este imaginatia, perseverenta si rabdarea.
    Tendinte negative: timiditate, emotionalitate excesiva, neglijenta, lipsa de incredere in sine.
    Zodia Leu (Simha) – este un semn de foc, masculin, guvernat de Soare care ii reprezinta pe conducatori, autoritatile si puterea in general. Este un semn fix care isi doreste stabilitate, loialitate. Nativilor din aceasta zodie le place sa detina controlul in relatiile pe care le au sau in profesia lor, deasemenea au tendinte spre posesivitate si gelozie.
    Nota dominanta este puterea si generozitatea.
    Tendinte negative: orgoliu, aroganta, intoleranta, credulitate
    Zodia Fecioara (Kanya) – este un semn de pamant, feminin, dual. Nativii din aceasta zodie au o natura sensibila si usor naiva. Au talent pentru scris, poezie si matematica. Sunt rusinosi si au o tendinta nerealista pentru perfectiune. Sunt constiinciosi si foarte metodici in munca lor fiind foarte buni in joburi gen secretariat, organizatori, editori.
    Nota dominanta este puritatea, grija si serveabilitatea.
    Tendinte negative: pisalog, cinic, ii place sa critice pe altii.
    Zodia Balanta (Tula) – este o zodie masculina, de aer ce exprima dorinta celor din balanta spre miscare si calatorii. Iubesc echilibrul si armonia si au tendinta de a se asocia cu persoane oneste si integre. Sunt strategi si diplomati innascuti dar cateodata este dificil de spus daca ei sunt sinceri sau doar diplomati. Au un simt innascut pentru frumusete si eleganta.
    Nota dominanta este corectitudinea si justitia.
    Tendinte negative: schimbator, neserios in dragoste, usor influentabil.
    Zodia Scorpion (Vrishchika) – este o zodie feminina, fixa. Este un semn profund creativ, mistic si spiritual. Sunt cautatori ai adevarurilor spirituale si au emotii foarte puternice ceea ce ii face capabili de exprimare in domeniul artistic. Deasemenea au abilitati spre domeniul medical si vindecari.
    Nota dominanta este puterea de regenerare, rezistenta, perseverenta si pasiunea.
    Tendinte negative: gelozie, secretism, capriciosi, razbunatori.
    Zodia Sagetator (Dhanus) – este o zodie de foc, masculina, duala.
    Sagetatorii sunt luptatori spirituali si cautatori ai inaltelor adevaruri. Au o minte filozofica, sunt entuziasti si optimisti. Maturizarea lor spirituala se produce cu trecerea anilor.
    Nota dominanta este respectul pentru lege, perspicacitatea si sinceritatea.
    Tendinte negative: lipsa de tact, laudaros, are tendinte de exagerare si de a tine predici despre moralitate.
    Zodia Capricorn (Makara) – este un semn de pamant, feminin, mobil.
    Este o zodie orientata spre munca si cariera pentru a obtine stabilitate financiara si recunoastere. Sunt organizati si disciplinati in profesia lor. Adesea natura lor perfectionista ii poate face sa devina prea critici si aceasta le poate afecta relatiile.
    Nota dominanta este concentrarea, perseverenta, intelegerea si perspicacitatea.
    Tendinte negative: rigiditate, viclenie, prea conventional, asprime.
    Zodia Varsator (Kumbha) – este un semn de aer, fix, masculin.
    Varsatorii sunt persoane cu principii inalte, puternic orientati spre filozofie si spiritualitate. Rar actioneaza pentru propriul interes si adesea pot deveni mai mult idealisti decat practici ceea ce poate deveni frustrant pentru ei.
    Nota dominanta este omenia, perspicacitatea si mintea analitica.
    Tendinte negative: excentric, incapatanare, imprevizibil, pesimism.
    Zodia Pestilor (Meena) – este o zodie feminina, duala. Este cel mai spiritual si emotional semn al zodiacului. Au un inalt grad de compasiune si devotiune si sunt foarte adaptabili din toate punctele de vedere. Sunt guvernati de inspiratie si imaginatie.
    Nota dominanta este unitatea, intuitia si ocultismul.
    Trasaturi negative: confuzie, superstitiosi, usor influentabili, indecisi.

  9. Interviu cu Dumnezeu (Octavian Paler)

    ,,- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
    – Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
    – Timpul meu este eternitatea… Ce întrebari ai vrea sa-mi pui?
    – Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
    Dumnezeu mi-a raspuns:
    – Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca… iar apoi tânjesc iar sa fie copii.

    Ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani… iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.

    Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul.

    Ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

    Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp.
    Apoi am întrebat:
    – Ca parinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii tai?
    – Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc… si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece.

    Sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin.

    Sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele.

    Sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit.

    Sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.

    – Multumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
    Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:
    – Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna.”

    • Glad you are here, Rajka; thank you for coming!
      Pe OMUL Paler l-am iubit, la fel precum multora, îmi lipseşte.
      Ştii, pe EL îl simt undeva, în lăuntrul meu, acolo în inimă, doar că nu ştiu cum să pun asta în cuvinte. După ce a murit tata, o vreme am fost supărată pe EL, nu am ştiut-o decât eu; e prima dată când o spun, acum. Tare supărată am mai fost. Apoi am trecut printr-o întâmplare despre care însă nu vreau să îmi mai amintesc, când viaţa mea a fost în mâinile lui, şi mi-a ocrotit-o, şi a pus-o la loc în mine.

      „TU erai cu mine, eu nu eram cu TINE”, am citit-o spusă de Augustin. La fel precum vorbele lui Paler; EL este aici; a fost dintotdeauna, doar că eram orbi şi surzi.

      • Si eu am fost de multe ori foarte suparat pe EL.Nici eu nu imi gasesc mereu cuvintele cand ma rog,incerc sa o fac cat mai simplu,
        sincer si direct.Oricum stie ce vrem sa-i spunem.Nu cred in ritualuri si formule complicate,cred in rugaciunea directa si sincera.Atat cat ii este dat unui om.Privind retrospectiv am ajuns sa am certitudinea unui vers din Amazing Grace:

        ,,Amazing Grace, how sweet the sound,That saved a wretch like me.I once was lost but now am found,Was blind, but now I see.”

        Mi-a parut bine sa te vizitez Camelia.Sa ne auzim cu bine.Iti las o melodie la plecare

      • La aceleaşi versuri m-am gândit şi eu, Rajka, şi la aceeaşi melodie; o postasem ieri, la Calea şi Adevărul, pe blogul vostru.
        Mi-a părut bine să te văd pe tărâmurile mele; să ai o noapte senină!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s