Motto: Spune din vreme lucruri, cat mai e timp, ca vine o clipa cand nu vei mai avea ce spune si, dealtminteri, nici cui, aminteşte-ţi să nu îţi spui că pentru unele lucruri vei avea cândva timp, un cândva suspendat, pentru că atunci când îţi vei da seama că nu e astfel, va fi prea târziu, aşa se întâmplă adesea, prea târziu şi ireversibil.
Unor lucruri le spui după propria ta hotărâre da şi altora nu, nu încă, astea’s cele în care nu vei ajunge niciodată la timp dar eşti hotărât să nu le trădezi, să nu dai în ele înapoi, nu-ţi închipui că le vei vedea pentru ultima oară când ai imaginea lor vie, te vezi prin ele înăuntru, trece timpul şi timpul îi e încheiat acelui lucru pe care nu l-ai făcut la vremea lui, te simţi câteodată ca înhăţat şi înghesuit într-unul pe care te repezi să-l faci înainte ca vremea lui să treacă, că dacă nu îl faci la timp nu mai există întoarcere, crezi,
dacă nu îţi iese măcar poţi spune că ai făcut tot ce ai putut, întotdeauna făcând tot ce se poate şi mai mult decât atât deşi când e să îţi întrebi trecutul şi să îţi răspundă ar fi pur şi simplu tăcut, nu ai primi dinspre el niciun răspuns, nu te îndoi de el, certitudinea lui e imensă, apoi vine o altă întâmplare şi tu ai senzaţia unui lucru deja trăit, aşa că îl poţi termina repede deşi ai avea tot timpul lui înaintea ta, de altele te desparţi ca şi cum te-ai despărţi de tine însuţi, apoi din ce în ce mai repede fără să le atingi nici măcar în treacăt,
le vei face mai târziu îţi spui, lumea timpului închipuirii fiind una fascinantă, nimic de zis, doar că atunci când începe să îşi fixeze geometria, realitatea vine să interzică ficţiunea, mai târziu nu vor mai avea reliefuri pentru că timpul netezeşte dar acum nu-ţi pasă, le coteşti la stânga pe coridoarele vieţii, le coteşti la dreapta, eşti numai picioare, fugi de acel lucru sau de tine însuţi, nu ştii, e încă un alt nu şi înăuntrul tău nimeni care din ele să plece sau sămai aştepte, ridici din umeri după care pieri după colţ,
iar cel care rămâne în acel lucru nefăcut îţi seamănă într-un mod uimitor, te vei întoarce după o vreme şi îi vei cere atât de puţin dar nu va mai fi nimeni care să te audă, ai fost aproape de începutul lui dar te-ai întors de prea departe şi împuţinat deşi acum înţelegi din nou şi mai limpede ca altădată, tot ce e semnificativ e încă acolo, unele lucruri oricât le-ai îndepărta vin mereu în acelaşi loc, însă ce n’ai făcut la timp e greu să faci mai
târziu.
blogul unei Camelii 
„ce n’ai făcut la timp e greu să faci mai târziu”
cam asa ceva cred si eu
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Greu, greu de tot, cu un preţ care tot urcă.
ApreciazăApreciază
Cred că doar cel care reușește să vadă bine în adâncul trecutului poate distinge și de ce nu, atinge, lucrarea viitorului. Știi, un lucru nefăcut cândva nu înseamnă neapărat eșec, ci doar faptul că te-ai aflat în anotimpul nepotrivit rodirii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, fireşte că nu înseamnă un eşec, ci o amânare, insistenţă şi repetiţie, cu onestitate, tăgăduind putinţa, chiar dacă vrerea era, apoi fiindu-ne prea greu întorcerea într-un trecut etern al acelui lucru, cât despre adâncul trecutului, musai să vezi bine, că doar aşa te poţi înfăţişa schimbat în viitor, nu că s-ar lăsa cu absenţa ostacolelor asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă ar fi să compar viața cu o scară pe care ne este dat musai să urcăm, fără a ne putea întoarce, atunci fiecare treaptă are însemnătatea ei, pentru că ne-am sprijinit pe ele, rând pe rând, pentru a merge mai departe …. asta despre verticală, cât despre orizontală, depinde cu cine alegem să ne (sus)ținem de mână, deși multe urcușuri le abordăm în singurătate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Melodia asta îmi place mie mult, asta s-o zic întâi şi’ntâi, apoi, despre oamenii-scări, uneori rupem trepte care ar trebui să ne unească, de-aia tre’ s-avem grijă ce facem, ce zicem, ceea ce începi, să duci până la capăt, să trăieşti, orizontala nu’i decât un vertical stratificat, ştiai?
ApreciazăApreciază
dar dumneavoastră, domnule, rezistaţi cu stoicism departe de mine pe facebook, cu legăturile tăiate, tot tăiate, dar mai aruncaţi câte’o chioardă, am băgat de seamă, nu mai cutezaţi, nu.
ApreciazăApreciază
Una dintre melodiile care m-au impresionat, de asemenea, pentru că și eu mi-s așa .. un pui de sentimental, acu’ dacă e să descifrez mesaje, aș spune că da, a cam trecut ceva timp, poate că – mai ales în an centenar – ar trebui să golim dintr-o sorbire „oceanul” ăsta care ne desparte …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Istoria ta ma duce cu gandul la calatoria nuptiala a somonului, calatorind impotriva raului, drumul lui imi pare si o intoarcere in timp chiar daca nu e. Ajunge acolo unde a primit viata ca sa dea viata dar pentru el asta inseamna finalul. Moare.
Poate intoarcerile in timp ne pot fi fatale. Poate nu. Ca nu suntem somoni!
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu suntem somoni, suntem ăia care nu ştiu să sfârşească frumos o poveste bine începută, asta despre final, când ai vrut, da’ n-ai vrut mult, întoarcerile în timp sunt cu putinţă doar în amintiri, altfel nici nu mi le-aş dori, aş face aceleaşi greşeli, aş amâna cu totul aceleaşi lucruri.
ApreciazăApreciază
Şi-acum, domnule setimental, să faci ca’nainte, să-mi căşune iar pe tine. Glumesc.
ApreciazăApreciază
De-acum vom păstra lucrurile la un vertical stratificat atotcuprinzător ..
ApreciazăApreciază