Motto: Nimic nu vine la întâmplare şi nici întâmplător.
Un început de iarnă în care femeia cea cu ochi voalaţi de candoare şi tăceri care îi încercănaseră scotoceşte cu febrilitate de zici că îşi rupe degetele prin scrinul din podul sufletului, acolo unde, pe lângă amintiri şi nişte lucruri însemnând vechimile ei, ţine de câţiva ani nişte zâne, deşi asta e cam greu de crezut, căutând ascunsuri împânzitoare, ca păianjenii, cu aţele lor călătoare, ascunsuri rămase nedeschipuite până acum, de parcă n-ar fi şi asta tot la fel de greu de crezut, că încă mai trezeşte din moţăială nişte gânduri cu răsuflare scurtă,
încă le mai atinge pe unele cu tristeţea că nici măcar nu le-a început şi se vor isprăvi, încă mai aşază în litere nedumerite şi nedezmeticite stângaci cuvinte unele peste altele, mergând prin urmele din ea, atingând cu evlavie amintiri sacre păstrate în tainiţa sufletului, ocrotindu-le pe acelea în care s-ar fi afundat cu durere cândva, promiţându-le, când va fi, spovedania impasului, şi încă o dată cerându-le iertare pentru tot ce au măcinat în altcineva, punând flori în decembrie în camera cândva cu balauri din care nimic nu se mai aude pentru că totul a fost mărturisit şi fără şovăială,
încă mai stă în tăcere lângă unele pe care le lăsase să doarmă somnul uitării, o uitare de-a dreptul catarctică, purificatoare, încă îşi mai spune că le-ar deschide ochii, trezindu-le astfel trecutul pe care îl adormise cu o vrajă, aşa ca în poveşti, doar ea mai putându-le trezi moartea, încă le mai îmbulzeşte pe unele într-altele cu o frenezie pe care nu o mai credea cu putinţă, încă îşi mai spune că există întâmplări la o întindere de mână de noi, doar că undeva, ceva le întârzie, pentru că nimic nu rămâne la tine la întâmplare şi nici întâmplător, după cum şi vine,
din ea prelingând cuvinte reale sau ireale pe care le prindea cu cleştii simţurilor, cărora le amplifica înţelesurile, revenire după revenire, cu alte infuzări, cu alte invocări, ceva mereu fiindu-le izvorâtor, cu atât mai fascinante cu cât erau mai greu de pătruns, îşi spunea, fără sentimentalisme, despre dorinţele cu umerii goi şi numai câtea ceasuri înaintea nopţii, despre cele ascunse de după înfrigurări, despre cele de care trebuie să tragi uşor, pentru că altfel s-ar rupe şi nu s-ar mai putea ivi din cuvinte febrile, iar dacă le-ai tăcea ar însemna să calci pe
nerăsărituri.
Scrii foarte frumos. Mai trec pe aici.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulţumesc frumos pentru cuvinte.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Numai tu, Frumusețe, puteai să scrii așa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi tu, Zână, şi tu eşti printrecei care te prind în mreje cu scrisul lor şi nu-ţi mai dau drumul. Mi-aduc aminte de toate vremurile noastre, de-a lungul anilor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, eu m-am mai cumințit, ori și mai bine zis, am fost cumințită. 🙂
La mulți ani!
ApreciazăApreciază
Atât de bine am învățat să aștept, încât, de la o vreme, aș vrea să rămân corigent la asta, cât despre himere, sper ca răceala iernii să le înghețe aburul veșmântului din părelnic și să le sfarme masca sub care își ascund chipul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi nu ştii tu oare că nu te împiedicăm decât atunci când alergăm după himere, alea pe care tu le vrei deschipuite? Cât despre aşteptări, fie până în marginea lor, cândva vor întâlni ceva la capăt.
ApreciazăApreciază
Cu siguranță pot întâlni, asta depinzând mai mult de dorința adăugată, cât despre alergatul după himere, sunt mulți care fac asta, într-adevăr, alții preferând a le studia, atât cât este cu putință a le înțelege, înainte de a le putea, eventual, descoperi.
ApreciazăApreciază
Deci nu, nu pot fi de acord. Nu am cum. Prea defetist.
P.S.
Ma iarta, nu-i cu rea vointa!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eşti iertat în alb, dar spune-mi, cu ce anume nu poţi fi de acord?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este decembrie ,,nimic nu vine la întâmplare şi nici întâmplător” . Taramurile unei femei de decembrie din cuvinte ma farmeca si ma indeamna sa-i trec unul din praguri. La multi ani Camelia! Doar tu stii sa dai viata anotimpurilor fara timp doar din cuvinte.
ApreciazăApreciază
infrigurate cuvinte! ti se taie respiratia. 🙂 tragi aer in piept si le mai citesti o data. la multi ani, frumoasa craiasa! iarta-mi trecerea intarziata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
o definitie ce nu te-mbraca intamplator; imi pare ca iti place sa respiri in sensul unor intamplari ce nu sunt intamplari, himere nascute cu rabdarea umbrelor cazute din filele-ngalbenite cu margini faramate de nenumaratele atingeri, stropite de pulsul cromatic al clipelor ce pribegesc in vesnicie.
ApreciazăApreciază
Dă-ne un semn, doar! .. Uneori, ne trezim cuprinși în așteptare.
ApreciazăApreciază
Si te-ai dus dulce minune,
dragul meu alter ego
mereu insotitor.
Traziu am aflat de trecerea in vesnicie a Cameliei, suflet iubit, unic.
Transmit iubire fiului, mamei, celor care au iubit-o si i-au fost alaturi.
Until we meet again…
ApreciazăApreciază
Nu pot să cred! Ce tot spuneți voi pe aici?
ApreciazăApreciază
Ce vrei să spui, Katia?…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E oare adevărat?
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Gabriel!
ApreciazăApreciază