Azi-noapte a venit vara

Bună dimineaţa! Azi-noapte a venit vara, ai auzit-o?

A venit cu mâna goală, nu a ştiut ce să îţi aducă, spune-i tu ce ai vrea, doar ştii că e magică, îţi poate îndeplini orice dorinţă aşa că cere-i ce vrei, dar să nu îi ceri dragoste să îţi aducă, îţi va răspunde că nu ea îţi va alege dragostea, ci dragostea va alege când e să îi fie de tine, vine de unde vrea ea, iar de nu a făcut-o însă, o va face; te va întreba doar dacă ştii care este deosebirea între cea imatură şi cealaltă, care s-a maturizat între timp, timpul dorinţelor; cea imatură este cea care spune te iubesc pentru că am nevoie de tine

…iubirea care a crescut îţi şopteşte am nevoie de tine pentru că te iubesc…

Asta poate te va întreba vara ta, cum alegi să îi spui dragostei tale; vara ştie că altceva nu ţi-ai dori, atât doar, complexitatea simplităţii unei iubiri, puritatea  şi inocenţa candorii cu care te vei uita la ea întrebător de vrea să fie  a ta, pentru cât va vrea ea să fie…

Cere-i verii să te ia şi să te ducă departe de lumea dezlănţuită, undeva unde să nu te găsească nimeni; trebuie să ai tu un loc doar de tine ştiut unde ai vrea să ajungi şi ai tot amânat a o face; fiecare are un loc al lui unde se regăseşte când s-a îndepărtat prea tare de el însuşi, un loc unde se întoarce ori de câte ori simte nevoia de a o face.

Întoarcerea în sieşi. În tine însuţi.

Într-o amintire, într-un gând neîmpărtăşit nimănui, rostit doar în şoaptă, într-un vis din care nu ai mai vrea să te trezeşti, iar când ţi se întâmplă ai impresia că totul a fost atât de real încât, întinzând mâna, ai senzaţia că l-ai putea atinge, într-o dorinţă pe care ţi-ai pus-o suflând într-o lumânare care apoi s-a stins, şi tu ai tot aşteptat ca acea dorinţă să ţi se împlinească, crezând în întruchiparea ei aşa cum ai crede în tine, căci pentru asta sunt dorinţele, nu, ca să se împlinească…

…şi tu tot acolo eşti, tot aşteptând şi sperând şi crezând…

…într-o speranţă, chiar dacă e fragilă şi nu îndrăzneşte prea tare , dar s-a ivit timid, ţi s-a întruchipat, nu e vânare devânt, nu e iluzie, nu e himeră, nu e părere de nisip deşi efemeră îţi pare şi îţi este teamă să o atingi, într-o lacrimă pe care o simţi că nu ai mai putea-o stăpâni şi atunci o laşi să curgă înspre pământ, şi nu e nimeni care să o culeagă, într-o atingere a unei mâini, împletindu-ţi degetele de degetele mâinii celeilalte şi lăsând fiorul să îţi pătrundă în trupul tremurând, închizând ochii şi asculând cum pătrunde în tine mângâierea, într-o privire, chiar dacă ţi-e privirea din oglindă şi chiar de oglinda îţi pare spartă în sfărâme caleidoscopice şi îţi reflectă răvăşirea din suflet…

A mai trecut ceva din noi…

Cineva spunea că nu noi trecem prin viaţă, şi că viaţa trece prin noi; ne scurgem în fiecare clipă a ei, ne prelingem în câte o lacrimă, ne pierdem în rătăciri sau ne pierdem în iubiri, uităm unde ne-am pus sau uităm de noi înşine în extazul pierderii în contopirea unor trupuri dezlănţuite a pasiune, ne afirmăm ca definiţii, ne interzicem a constrângeri autoimpuse, ne exilăm câteodată în înăuntrul nostru şi ne uităm acolo astfel încât intoarcerea  devine câteodată imposibilă, ne închidem în noi, aruncând cheia atât de departe încât nimeni să nu o mai poată găsi vreodată, pentru că nu vrem ca să mai deschidem cuiva uşa sufletului, ne înconjurăm de ziduri de apărare, ne însingurăm în castele de fildeş, la înălţime şi la depărtare de tot ce ne-ar putea atinge şi ne-ar întina imaculatul alb, ne agăţăm de pai, cu disperarea înecatului, ne amăgim fără să fim legaţi la ochi, oftăm de multe ori a dor şi plângem a durere în lăuntru, acolo unde nu ne vede nimeni…

Iubim.

Azi-noapte s-a strecurat vara pe sub pragul uşii sufletului tău; uitasei să îi tragi zăvorul… Cum vrei să îţi fie, fi-ţi-ar!

Fi-ţi-ar vara dragoste…

…să-ţi fie!