Închide ochii şi vei vedea oraşul, orice trăieşte în tine atâta timp cât îţi aminteşti

Motto: În copilărie orice lucru există doar pentru că tu te gândeşti la el, în clipa în care nu te mai gândeşti, dispare.

 

Sunt amintiri pe care nu vreau să le las să doarmă somnul uitării, şi nu a rămas vreuna încă neatinsă, unele sunt cam boţite, altele încreţite de-a dreptul, pentru că sunt de demult, vin de undeva de foarte departe, în ele am crescut toate vieţile mele de cândva, şi cum o sentimentală o să rămân o viaţă întreagă, una pregătindu-se mereu să ţâşnească, atunci când se încolăceşte nostalgia pe mine închid ochii şi văd oraşul vechi, sunt păstrătoarea amintirii lui, când mă întorc în el îi deschid larg uşile, pe toate străzile umblu în voie, le traversez strâmb or’ de-a curmezişul, el schimbat între timp, o parte din el dispărut,

trupul lui lăsându-se lipsit de putere în jos fără a se împotrivi în anii în care au sângerat magnoliile, s-au rănit în cădere, şi te rătăceai printre ruinele atâtor case prăbuşite cu geamăt lung, şi tot nu isprăveau de dărâmat, pe atunci eu neînţelegând felul în care era sortit pieirii şi nici de ce unora nimic nu li se părea mai firesc, închid ochii şi amintirile încep să se aglomereze, să se ciocnească între ele, apoi încep să dispară asemenea stafiilor în zorii dimineţii, în locul lor rămâne un pustiu liniştit şi neasemuita mea părere de rău că părţi din copilăria şi adolescenţa mea au murit atunci fără întoarcere, dar am fost martora înminunată a unor locuri din care nu am uitat nimic,

locuri de care mă rezem cu duioşie, niciunul cu neputinţă de amintit, niciunul străin, nimic pierdut în mine dacă deschid ochii, doar pe unele le simt cum îşi feresc ochii de lumină, singurul loc din oraşul vechi dintre cele pe care le simţeam ca o aşteptare, în care nu ştiu de ce în clipa în care ajungeam în dreptul lui frica mă atingea ritmic cu spaima misterului părându-mi aproape înspăimântător dar lăsându-mă să-l trec asemeni unui hău îmblânzit şi care mereu mă atrăgea cu o neînţeleasă mirare, era un gang întunecos cu case atârnate pe pereţi ce păreau nelocuite de nimeni, de-un întuneric ca zaţul de cafea în care parcă se strecurau pe lângă mine umbre furişe,

loc potrivit pentru ele să se joace în voie, să se ascundă, gang care avea de-o parte şi de alta de-a lungul lui nişte magazine mărunte cu uşi scârţâind prelung, veşnic reci, în care, după ce stăteam câteva clipe cu mâna pe clanţă gândind dacă să intru sau nu, găseam scotocind cu o curiozitate înfierbântată nimicuri absolut încântătoare, locul ăsta şi azi când îl calc dându-mi fiori la fel ca în urmă cu o viaţă, şi fiecare clipă e o lungă fericire pentru că nu o fac singură, alături de mine şi de alţi paşi furişaţi e cea de odată, cea care stă acolo nemişcată, în oraşul de sub pleoape în care iarna ningea, nu ploua, în gang mereu părând a fi acelaşi anotimp indiferent de anotimpul de

afară.

Reclame

24 de gânduri despre &8222;Închide ochii şi vei vedea oraşul, orice trăieşte în tine atâta timp cât îţi aminteşti&8221;

  1. Hm, chiar în seara asta trecusem printr-una din vechile zone comerciale ale CT, uimit fiind despre cât de uitată și pustie a devenit această stradă pietonală, deși este localizată în centru, cât despre alte amintiri de genul, îmi va rămâne mereu întipărit în minte mirosul specific de petrosin al dușumelei dintr-un magazin de feronerie de pe timpul copilăriei mele, în Mangalia.

    Apreciază

  2. ai un text unic, cuvintele curg unele dupa altele ca un fluviu lin ce atrage corabiile si calatorii ca sa-i poarte spre destinatii pline de povesti si promisiuni misterioase.

    multumesc pentru aprecierea din paginile Castanului!🙂

    pentru tine: Tennessee Whiskey – Chris Stapleton

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulţumesc şi eu pentru trecerea neaşteptată, Codrina, şi pentru cuvintele pe care le ai pentru mine, textele mele, după cum ai băgat de seamă, n-au decât virgule, propoziţiile scurte mă obosesc, îmi par castrate.

      Apreciază

  3. fascinanta e si singuratatea marilor orase la anumite ore din zi si din noapte, pot atunci sa cutreier strazile pana la epuizare, devorand cu foame si infrigurare forme, parfumuri si culori…in orele alea pustii simti parca ca orasul iti apartine, ca luminile lui iti dezvaluie strazi de nimeni stiute ce te duc tot mai departe de tot ce-ti este cunoscut si tot mai aproape de ..necunoscut! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Pe unele lucruri n-ai voie să le laşi să doarmă somnul uitării. Mulţumesc încă o dată pentru trecere, te mai citesc pe blogul castanului, acolo unde am băgat de seamă că ai nişte producţii poetice, în lectură fiecare întâlnindu-se diferit, asta despre văzători şi băgători.

    Apreciază

    • Sunt sigura ca as fi trecut nebagata-n seama cu productiile poetice daca as fi scris la tine sau pe alt blog feminin! Dar asa, pe blogul lui Mr C, s-a aruncat cu rosii si oua. Cand mi-e foame si sete, scriu poezii si stiu exact unde sa ma duc cu ele. 😂

      O sa mai trec si cu drag!

      Apreciat de 1 persoană

      • Codrina, sigur ai fi trecut nebăgată în seamă, poate doar cu excepţia câtorva, atâta timp cât ai fi scris pe un blog, al meu, care şi-a pierdut gloria de odinioară, acum e un loc pe care nu vreau să îl las să moară, şi care împlineşte nouă ani în septembrie, bătrâior, a cam rezistat, nu glumă, în lumea asta efemeră. Când ţi-e sete şi foame de tine, fă ceea ce simţi, iar dacă scrisul te împlineşte, scrie fără să te sinchiseşti de unu’, de alta, c’ar însemna să fii pe jumătate. Tack, Codrina, să treci când vrei, eu pe aici intru mai rar, leandra stau pe facebook, de la o vreme.

        Apreciază

  5. Haha, iar eu îţi spuneam că e un blog feminin pustiit şi nebăgat în seamă, deci nu prea ar fi fost degete de ochi care să te citească, pe vremuri, blogul ăsta feminin era colindat de mulţi adami, aşadar ai fi avut băgare în seamă pe de-a’ntregul, în lumea asta eşti foarte de înlocuit, eu am scris doi ani altundeva, am avut un domeniu privat, şi dusă uitării am fost, nu că mi-ar părea rău după vremile alea, începuseră să mă strângă, prea multă lume în jurul meu.
    Chiar, te-ai gândit să-ţi faci un blog unde să-ţi postezi poeziile? Ar prinde.

    Apreciază

    • Sunt atatea bloguri si se scriu atatea poezii. Bune. M-as risipi, m-as pierde. Definitiv. Nuuu… e mai fain cu un pahar de vin in mana, in seri tarzii de toamna si de iarna, sa bantui pe blogurile altora. 🙂

      Apreciază

  6. Cunoaştem, cunoaştem, îl iubim pe Garou, şi mai cu seamă melodia asta. Mulţumesc de urare, dar toate uichendurile, ca şi toate zilele săptămânii, la mine’s de refacere, mai e ceva până să redevină iarăşi faine.

    Apreciază

  7. Cin’ să fie, cin’ să fie, Cuvinte astea de care zici? Sau nu te aşteptai la altceva decât la tăceri pe aici? Ce să înţeleg, cum să înţeleg? Altfel, bucuroasă nevoie mare de trecerea ta, treceri rare spre deloc.

    Apreciază

      • Tăcerile spun atunci când cuvintele tac,atunci când un cuvânt se dă o tăcere se frânge, tăcerile astea ale căror accente de intensitate cad pe silabele lunilor impare, cele nepereche, cu toate cuvintele dactilice şi amfibrahice, aşa ca în lacrimă, trecere, fărâmă, cuvinte spuse cu acea epuizare provenind de la zădărnicie, pentru a nu mai exista înapoi, căutând adevărul despre ele. Fi-mi-ar ruşine să-mi fie că nu m-am prins despre ce Cuvinte vorbeai, cred că m-a emoţionat apariţia ta.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s