Monthly Archives: Septembrie 2009

Ne dorim sinceritatea?

Motto: „A l’amour comme a la guerre; en amour, comme en guerre, tous les coups sont permis. En guerre, comme en amour, pour en finir, il faut se voir de pres”.

Mă  întreb oare dacă într-adevăr în dragoste, ca şi în război, toate loviturile sunt permise, doar că un lucru am înţeles însă; dragostea e uneori ca un câmp de război, iar alteori, adeseori, ne suntem înşine câmp de mine, teren primejdios şi fatal, fiecare câteodată ca o adevărată garnizoană de frontieră, limită între lumea noastră şi aceea în care îţi faci încercarea, şi sensul ei este sensul a ceea ce trebuie relevat, este acel sens al miracolului căruia îi căutăm răspunsurile, uneori răspunsurile acestei căutări fiind aporii, iar cuvântul începuturilor ei e mereu deasupra şi poate ascuns sufletului chinuit de contradicţii insolubile…nu încerc să îi dau o definiţie…e doar o poveste cu oameni, incluzând totul într-un mod enigmatic, dar şi într-unul stăpânitor…dragostea este nici ceea ce se scrie nici ceea ce se spune; este mai mult decât se poate şti…

…poveştile însă ne sunt ale fragilităţii, ale inconsistenţei poate, ale metamorfozelor, ale relativităţii, aceea a lucrurilor pieritoare.

Sinceritatea într-o relaţie; o revendicăm aproape constant şi uneori suntem nişte abile personaje într-un „discurs” atât de elaborat când ne spunem unul altuia întru amarul deliciu al înşelătoriei, pretextele rămânând cu adevărat personale, doar că poate cu greu răzbătute de celălalt, care a căpătat o încredere oarbă în visul lui de tine, şi în el nici un gând nu şi-ar reprima; ţi s-ar dezvălui în lumea din el fără de văluri,  fără de secrete, fără a-şi mai fi blindat în intimitate, ţie, viitor mărturisitor al lui, care de acum va fi trăit întru adevăr, dându-i expresie, iar el, celălalt suflet, ţi se va deschide cu totul, în cuvinte dezvelinde, netrunchiate, neprefăcute, nu edulcorate…

…şi nimic din ceea ce se aşteaptă de la tine să ţii zăvorât nu îi vei întemniţa în ascunzătoarea întunecătorului nespus, pentru că în tot acest răstimp a învăţat să te asculte, înţelegându-ţi semnele şi de i se va întâmpla, poate, ca ceva să îl împiedice să vadă limpede ce porţi în suflet, mărturiseşte-i-te, pentru că tot ceea ce semnifică trebuie spus…

…doar că unele gânduri ţi le vei simţi ca fiind amanetate unor surdine naivităţi, cu treaba himerelor de a-ţi strânge…

…nespusurile.


Când noi suntem poveşti

Motto:“E necesar să ţinem seama de tot ce am rostit numai în treacăt în lunga noastră viaţă. În plus va trebui să ne gândim la tot ce am uitat restituind astfel strălucitoarea tăcere care se cuvine şi fiecare dintre noi lovindu-se de duritatea propriului său ochi se va trezi atunci la vârsta unei poetice dimensiuni indiferente care se anulează de la sine şi ne părăseşte încetul cu încetul pe măsura unei adânci uitări”…

Ea, copilul timpului, căutător de altceva, acel ceva doar de ea ştiut, rătăcea în neştire printre suflete, pe cărările de apă ale mării lor, răvăşind valurile, gândind că nu le ştie pe toate, şi simţea că altfel de fericită nu va fi decât atunci când îl va găsi, şi căutările ei nu vor înceta niciodată până când nu îşi va atinge totul, atunci va fi cu adevărat împlinită, aceasta îi va fi zbaterea, ea, simţindu-se adeseori precum un ochi căruia i s-au atins tot felul de priviri, ea, stăpână a visurilor, ştiind că atât prin vis cât şi prin voinţă suntem fiinţe libere, fiecare dintre noi, doar că premizele euforice atrag după ele şi acele concluzii disforice, existând darul alegerii însă nu şi ştiinţa de a alegea calea…

…ea, ştiind că tot ce trece, rămâne, nemaifiind nicăieri şi fiind pretutindeni în noi.