Întâmplatul într-o clipă de neseamă cum al încănenăscutului ei pe de-a-ntregul ce

Motto: …lumea ei, cea care îşi făcea intrarea în cea a lui, lume a întâmplării trecerii oricărui cum printr-un ce; intotdeauna va fi implicat în devenirea luilume în care îşi spunea că există ce vrei, ceea ce poţi să vezi precum şi ceea ce întârzie să apară; un cândvaneîncă…acel al neîntâmplaţilor; al ei lui, al lui ei, neîntâmplaţii lor încă; facere neîncă trăită…neştiutul amândurora, necunoscut şi necunoscător.

Ce mai ştia din el era după cum altfel bătea lumina căutată, atunci când sufletul ei îi privea pedinăuntrul, trăindu-i literele, literele lui îndelungi încrucişând în ea sunete căutătoare de atingere precum un cuvânt împlântat cu o forţă cumva între convingere şi seducţie, stăpânind peste particularităţi afective, supunându-şi-le, deghizându-şi intenţiile sub o mască, travestindu-şi-le, în timp ce cuvântul de ea avea în el atâta tărie…aceea a realului, adunând toate acele gânduri care o înfioraseră…şi mai cu seamă pe acelea cu sânge viclean şi cu pasul şiret, neauzit la călcare, răvăşinde pe oriunde până în acea clipă a rostirii…

…iar în aşteptând i se întâmpla ca acele frustrări ascetice, care unui gând, unuia singur, cel căruia nu îi sfârşise înţelesul, i-ar putea înfrânge antinomiile şi sufletului sfâşierile, să le ţină deoparte de filtrul conştiinţei, pentru că simţea că astfel s-ar fi împotrivit suferinţei, lăsând un zăbranic să o despartă de el…unora fugindu-le din cale, fără să şi le înfrunte, simţindu-le vieţuind cu crispare şi cu suspin…

… gonindu-le a mers şi gonindu-se din teama cu care, în fascinare, li s-ar fi abandonat…

…dar, deopotrivă, şi de dorinţă s-ar fi ţinut departe…doar că acea dorinţă de care se temea ar fi dispărut nu întru totul, ci s-ar fi îndepărtat de ea, şi nu ar fi însemnat decât că fatalitatea de ea ar fi fost mai puţin ameninţătoare, la fel cum ar fi fost, deopotrivă şi mai puţin ameninţătoare…şi mult, mult mai puţin, chinuitoare…ştiind că dispariţia ei nu ar fi făcut altceva decât să îi amplifice umbrele, umbrele acelor gânduri care ar fi vrut să trăiască lumina dezvelită de ele, fără să le fie privirea asemeni unui miraj…

…în miraj, întunericul ar fi copleştit această lumină, acolo unde nu ar fi fost claritate…

…pentru că în zămislirea lor, în închipuire, ar fi încercat să îl nimerească pe acela care, chiar dacă părea neadevărat, deschipuit, trăia laolaltă cu ea, deşi încercase să îl zdrobească până la nimicire când simţise că s-ar putea lăsa în voia unei puteri cumva obscure în lumea-i lăuntrică, doar că oriunde ar fi mers în ea, dădea doar de el, neputându-i-se desprinde, deşi încă mai avea puterea de a nega, încrâncenată dureros prinzându-se cu chingi în renunţarea la magia basmelor…

…şi poate că s-ar fi ferit şi de acel înşelător clar obscur al împletiturii lor atunci când s-ar fi dat atingerii fiecăruia dintre gândurile lunatece,  pornite cu furie ca într-un turnir nerostit, pretinzând că vorbesc, lăsându-se ispitită să le caute ascunzişurile, să le dezlege de taine, neştiind cât îi vor putea fi amăgire sau cât de înşelătoare…

…încrâncenări şi încleştări în care ar fi vrut cu tot dinadinsul să se opună unele, altora, fără însă ca această opoziţie să fi fost câtuşi de puţin reală; era doar o aparenţă, iar ea o ştia…era doar o aparenţă care nu putea fi lepădată nici de către unele, nici de către celelalte, deşi era ceva străin lor, ceva în care fuseseră prinse, ele, aceste gânduri, şi care o frângeau în două, şi despre care nu mai ştia cum o pătrunseseră; ştia doar că fusese într-o clipă de neseamă, fără de pravile…

…simţea de parcă el i le-ar fi crestat în ea, fiindu-i ca şi cum şi-ar fi fost lui, acolo, sieşi…

…lăsându-se dusă în călătoria lor înspre aflare şi dezlegare, dar nevrând să fie făptura ce îşi clădeşte realitatea visului cu frenezie, şi care să se dovedească a fi avut la final doar puterea unor castele de nisip…

…şi-atunci simţea că rămâne ţintuită în înăuntrul ei, undeva la jumătatea distanţei dintre ea şi el, dintre el şi ea…

…încuindu-le acelor gânduri cuvintele, flămânzind înţelesurilor, când memora din ea şi din el privind cu luciditate, fiind vizuală fără de culori înşelătoare când reproducea crâmpeie din sufletul lor…şi mai cu seamă pe acelea ale căror sensuri se uniseră într-o comuniune inaudibilă, iar aceluia dintre ele, cel care aştepta cu ochii închişi, privind pe dinăuntru o urmă de pe marginea unei lacrimi, încerca să îi ascundă nevăzutul, şi crezând că la rându-i astfel şi lui i se va întâmpla neînţelesul…

…iar lor, amândurora, puterea de a mai întreba înspre ce se va duce…cum din ea şi din el îl vor mai împinge, dinspre care niciunde din el şi din ea vor mai fi venind şi unul şi celălalt…

…neştiind ce şi când va mai urma unor semne ce îi păreau câteodată urmărite de întunericul din care se iviseră precum dintr-o scoarţă-poveste fără titlu a doi oameni-floare, unul dintre ei atât de înspinat, gând înfricoşător mâinii atingătoare dar din care semnificarea nu pierea, dar nici spus nu îşi era, ci doar părea precum un căuş adunător acum al nepoveştii, de parcă nu şi-ar fi fost degetelor sufletelor cu putinţă a se da întâmplării cum şi neivitului când…

…de parcă  nici unele şi nici altele nu s-ar fi putut atinge…

…de parcă un căuş vid al neatinsului ar fi fost precum o primejduitoare expansiune…de parcă toate sensurile s-ar fi descompus…

…de parcă nicicândpoveste ar fi îngropat toate nerostirile, facerea lor rămânând netrăită, cumva, între gol şi umbră, cuvintele din ele, toate, căzând cu înţelesurile…

…spulberându-se fără să mai poată trezi ceva în ei, ceva ce ar fi putut evita echivocul, în absenţa desluşirii; îndepărtat încă ţărm, unul totalitar al semanticii, acel atât de particular al unor trăiri în care o învăţasei pe la sfârşitul acelui anotimp când el îi amintise ce este arşiţa…atunci când îi atinsese sufletul…atunci îşi amintise că o uitase, o secătuise; era o uscăciune de târâtoare umbre cernite…

… iar acum, într-o toamnă târziu, înainta prin ea, cea pe care nu o cunoscuse astfel până acum, neştiută spunându-şi prin el atât de multe despre sieşi, încărcată de priviri întrebătoare iar nu de încleştări vizuale a ei cu însăşi fără de nimeni prin preajmă aflător de răspunsuri; doar ea, cu însăşi, în jocul dintre da şi nu al încercuirii gândurilor, unele dintre ele înnebunite de neputinţă, dar tot încercând să pună stăpânire pe ea, doar că erau acelea pe care nu le va atinge prea curând…

…deşi prin ele începuse să simtă umbletul de dorul lui, un dor neostoit care o strângea ca o chingă, şi atunci se desfăcea de toate răzvrătirile cu care voise să îl înăbuşe într-un întuneric albastru în care sunetele literelor lui ar fi dispărut şi ar fi devenit propriile ei şoapte, şoapte ale unui cuvânt neiscat până atunci, neştiut nici de unul şi nici de celălalt până la ivirea unuia de altul, născocire plăsmuitoare…

…ştiind că va veni acel în timp în care îl va auzi cu ochii în flăcări,privindu-i zbaterile, ducând-o răscolitor dincolo de spus şi nespus, simţind întâlnirea cu fiecare punct al trupului sufletului ei ca pe o fonetică misterioasă, stârnită în sonorietăţi tainice, sunet acum înăbuşit, răbdător ale atâtor amurguri plecate în neuitare în marginile rotunde ale chemării din irisul ei în care oriunde el s-ar fi găsit îi era mijlocul, chiar şi îndepărtându-i-se…

…nefiind altceva decât o alternanţă între apropiere şi depărtare şi fără de curmezişuri umbrinde pentru a-l goni imaginaţiei, lăsând drumul realităţii drept trecere, atât de testimonială în închipuirile ei în care trăia un vis al întâlnirii şi se întreba ce semn iconic ar fi reprezentarea acelui gând nestrivit, acel gând căruia nu i se smulgea, cel pe care îl urma nedormită şi înfrigurată, ce semn i-ar dezvălui lumea, ce singur semn, el, doar unul în absenţa tuturor celorlalte, căruia ar fi trebuit să îi dea un sens neîntârziat pentru că se apropia iarna…

…doar că în graba desluşirilor, smulgându-le unui dicţionar al senzaţiilor, ar fi fost mai cu seamă apropiată de semiotic şi îndepărtată de semantic, iar de asta se temea cel mai tare…

…se temea că nu va înţelege ceea ce va vedea, că astfel semantica îi va fi tulburată, că îşi va fi neputinţă în a zăbovi nicăieri din ea şi din el niciunde, simţind că este pretutindeni, rostindu-li-se într-o neîncepută limbă stăpânitoare de taine în tăcerea de vrajă ale rostirilor uitate nespuse cuiva şi adunate în ea pentru o noapte fără de timp, ori poate a uneia doar himerică de care se ferea din răsputeri, pentru că dacă i s-ar fi abandonat ar fi fost precum o fantoşă în înnodate sângerânde sfori din aşchii…ori fantomă bântuind…

…ficţiunea.

Anunțuri

71 de gânduri despre &8222;Întâmplatul într-o clipă de neseamă cum al încănenăscutului ei pe de-a-ntregul ce&8221;

    • Ştii despre acea utopie nu ştiu dacă a fiecăruia, dar poate a vreunui el…a vreunei ea? acea utopie personală a unui spirit liber care înţelege, dar, cine ştie, se teme că nu ar avea acele însuşiri ale făptuitorului. Acei pentru care faptele precum şi întâmplările derizorii sunt captări fine şi nuanţate şi atât de complexe, căpătând o semnificaţie nebănuită, precum şi una enigmatică. Acei care, printre altele, au un realism dezvăluitor al privirii, unul care obnubilează întunecimile învăluitoare.

  1. oracolule, prefer să-mi dau în „ghioc” la tine aici…pun săgeata pe articol aleator şi întreb; răspunsurile vin ca şi singure, dar de la mâna-mi mi se trage, fireşte. 🙂
    altminteri, făcând-o azi aici, oracolul sabian
    şi întrebând de încănenăscutul meu mi-a zis :
    „Un adorator al focului mediteaza asupra realitatilor ultime ale existentei.
    Pentru moment, poti fi foarte concentrat, cu o mare pasiune pentru situatia data. Exista o senzatie de pericol, dar si un sentiment de noi inceputuri. Valorificarea resurselor personale. Creare de magie.

    A te invinge pe tine insuti. Energia Kundalini ridicandu-se. Joc cu elemente periculoase, pentru a atinge o stare superioara de existenta.

    Negativ
    Supraestimare a puterii si abilitatilor personale.”

    • Nu cutez întrebarea prezicătorului de pe cele tărâmuri; aş crede că acel ce ţine în mână, precum ar vrea să pară, jocul existenţial, mi-ar spune, cumva, astfel:hai să ne jucăm; nu’i musai să se întâmple nimic cu adevărat (nimicul neexistând în sine însuşi ci doar în legătură cu ceva)…dar asta după ce aş afla nenăscutul şi neînţelesul încă mie, fiinţa cu aşternerile şi cu unele răspunsuri care nu pot fi căutate, ci doar primite…precum se mai poate întâmpla şi ca răspunsurile unor căutări să fie aporii; prin labirinturile acestora suntem adeseori rătăcitori…or’ câteodată.
      Îţi este primejduitor, dacă ar fi să fie după spusa oracolului, „un joc cu elemente periculoase”…un joc primejdios al dorinţei tale de el…a lui de tine, un joc al amândurora al artei lui eros…asta mi-e pentru tine gând. Magic. Ţie, sufletule de foc, cititor în semnele cerurilor din tine, dezlegător de taine…şi, în buna tradiţie a magiei…făptură seducătoare.

      PS
      Îmi închipui că oracolul mi-ar fi spus că pot stăpâni împrejurimile şi împrejurările, stăpânitoare şi cuceritoare aproape înnăscută, însă, cumva, vulnerabilă.
      A, uitasem ceva, Olimpia…sunt semn de foc; adusă de Crăiasa Zăpezii la începutul iernii.
      Cu drag, drag, drag.

      • Nici nu ştiu dacă ar trebui spuse cele ce urmează a ţi le scrijeli aici, de-aici şi sfatul oracolului sabian, poate…o să zic totuşi, deşi zâmbetu-mi cu subînţeles ar fi fost suficient ca să înţelegi că privind ecranul negru, fără de vreun semn al trimiterii către, am tresărit auzind deodat’ ” tu eşti în globul de cristal, ce-mi arată drumul către ma…” / aici am închis brusc, ca atinsă, iar l-ul, l-ul mi-a amorţit pe limbă; în urmă cu zece ani, când încă nenăscutele dănţuiau libere în mijlocul altui foc decât cel al NOSTRU(AL MEU> AL LUI) şi-a luat chitara în braţe şi privindu-mă în ochi mi-a cântat asta… …(acum cântă cu ai lui, versurile proprii)…luat de val.
        Eu sunt semn de apă, Camelia, sora Toamnă, mijlocul ei…acum o să las cântecul să curgă mai departe, apoi o să apăs „trimite comentariu”…dar ştiu deja că ştiai neştiind că le ştii toate astea 🙂

      • Scânteia de care ţi-am spus atunci, în Dansul Tău Planetar, zvâcnet pur…ivirea ei din scrâşnetul celor două pietre…scânteie furată mai apoi de altă scânteie şi dusă către înflăcărare…scânteie din flacăra iubirii i-ai zvârlit atunci, într-un cândva, cândvaul ce v-a fost dat să fie, în chip nemaivăzut pe pământul ce îşi era; este atunci când i-ai devenit insulă, literă sacră a lui, ornată cu volute…atunci când i-ai furat din priviri cu un altfel de văz; nici că’mi pot închipui tâlhar mai adevărat ca dragostea.
        Femeie-mângâiere, mulţumesc de a te fi aflat.

        Focului tău.

  2. Momentul cunoasterii, celui si celei cunoscute totusi, nu trebuie grabit, el, momentul, soseste la vremea lui si atunci orice ne-am inchipuit ca va fi, nu va fi de fapt…poate fi mai mult sau mai putin, depinde cat sunt dispusi sa (se) ofere pentru respectivul moment! Gandurile sunt butoanele dorintelor si aspiratiilor, ele nu pot fi controlate intotdeauna, sosesc pur si simplu!

    • Sensului încă nedesluşit îi trebuie un fel potrivit al aşteptării, un cum…şi o faci în inocenţă, în puritate; astfel îţi va fi şi gândul ce îl va pătrunde, sfredelindu-l cu privirea; câteodată se întâmplă că deşi îl cauţi, să fie el cel care te găseşte…iar atunci îl vei trăi nemijlocit…şi într-o spontaneitate. Cred că fiecare are o lume a lui gândită, nu trăită; acolo unde caută dezlegări, lor, acelor gânduri, ne dăm fără a ne împotrivi, ne trăiesc. Pentru unele am descântecul, pentru acelea nestăpânite şi stăpânitoare, nesupuse şi neînfrânte…glumesc…pentru altele rugăciunea…pentru acelea ale negânditelor zări.Mi-aş dori, de-ar putea, să lege instanţe solitare…doar că acestea sunt împreunate doar de rostiri…cu unele gânduri îmi doresc să inventez o altfel de relaţie;mai cu seamă cu cele neîncrezătoare, ce mă privesc întrebător, cu reticenţă; pe acestea mi le apropii.
      Clipa despre care îmi vorbeşti tu, Adrian, se va întâmpla în revărsând de lumină; stare de graţie…acea stare de graţie în care îţi simţi lumea transfigurată.

  3. @ Camelia,
    Bună dimineața !
    O adevărată prelegere ce-ar trebui ținută în AULA UNIVERSITĂȚII de stat a ROMÂNIEI în fața tuturor studenților de la filozofie, filologie, psihologie , litere și nu numai.
    Vocabularul meu de cătană bătrână este prea sărac în a face comentarii pe seama acestui plin de învățăminte articol.
    Îndrăznesc să spun totuși că, nici într-o viață de om cunoașterea de sine și cea dintre membrii cuplului nu se finalizează !
    Omul cât trăiește învață iar cunoașterea se încheie odată cu viața !
    Invitație :
    http://aliosapopovici.wordpress.com/
    Cu stimă și respect,
    Alioșa.

    • Domnule Alioşa, mulţumesc gândurilor avute pentru mine; sunt multe făpturi care consideră Cuvântul fiinţă supremă; se întâmplă de multe ori însă că pe măsură ce spusul creşte, creşte şi nespusul… domnia voastră se cuvântă într-un grai cu acorduri inedite şi neasemuit;când sunteţi plin de înflăcărare, parcă vă umblă cuvintele prin sânge; vă mistuie focul de spus…şi atunci vă daţi rostirii..şi o faceţi atât de viu…asta v-am mai spus-o.
      Sunteţi un idealist; astfel vă văd…un idealist asemeni multora care cred că lumea o pot face şi desface prin propria voinţă…s’ar numi Magie…un idealist ce crede că astfel se va şi întâmpla, cunoscând-o…vă admir pentru asta.

      Omul cât trăieşte învaţă, precum spuneţi; viaţă de-a lungul căreia acumulăm cunoştinţe, dar poate niciodată nu vom ajunge la Cunoaştere. Acum ne suntem desluşiri, mai mereu labirintice, mai întunecate, depinde de cât opace sunt uneori împrejurările…la sfârşitul acestui drum de înşine al nostru pe care suntem călătorie întru aflare, fiecare făcând-o trudind în felul lui, după cum îşi e cu putinţă şi cu vrere, ne vom întâlni cu noi.
      Cunoaşterea cu adevărat pură cred că este trăirea; a te da întru atingere vieţii…sunt mulţi, precum îi spuneam unui suflet, care, trăind, nu se simt vieţuind…pentru mine, a şti nu valorează atât de mult…a cunoaşte înseamnă mai mult însă decât a înţelege, iar fără de iubire şi fără de dăruire cunoaşterea nu îţi este cu putinţă. Astfel cred.

  4. @ Camelia,
    Bună seara !
    Răspunsul tău de-aici și cele comentate pe blogul meu sunt ca o teză de doctorat pentru mine !
    Iar pentru a aborda în spiritul exigențelor tale firești această teză, trebuie să mă reevaluez căci, sincer, m-ai pus pe gânduri în bine.
    Îți mulțumesc pentru tot ce-ai spus aici și-acolo la mine !
    Mă face să mă simt și mai viu iar setea de cunoaștere să-mi crească ca pe vremea pregătirii în vederea susținerii examenului de licență după absolvirea Academiei de Înalte Studii Militare ( București ,august 1987 ).
    Doamne, ce repede a mai trecut timpul………
    Mulțumesc pentru cuvintele atribuite, pentru vizită și like.
    Cu toată stima,
    Alioșa.

    • Mă gândeam când aţi pomenit de cum a trecut timpul pentru domnia voastră, pentru toţi trăitorii sub el, că pentru a înţelege un trecut, dându-ne timpurilor noi avem memoria; şansa noastră…doar că mulţi fac din ea un război al amintirilor.
      Domniei voastre tot ce îi va rămâne de făcut este să fie ca şi până acum; autentic şi atitudinal întreg în orişicare înfăptuire.
      Fie-vă orice căutare sârg…şi ştiu că astfel se va întâmpla.
      Cu preţuire, domnule Alioşa.

      • Nici o clipă nu aş avea îndoiala că nu aţi face-o, domnule Alioşa, şi cred că în orice bătălie pentru convingerile domniei voastre v-aţi simţi braţele crescând mai puternice de cum au fost.
        Mulţumesc de a-mi fi dat de ştire despre ultima dumneavoastră postare, voi veni să văd despre ce povestiţi şi căror lucruri le-aţi acordat atenţie, cum o faceţi, insistent, în privinţa unora, pe deplin motivat; cele ale realismului cotidian, cu un spirit pe potrivă.
        Cu consideraţie, domnule…lăsaţi-i în plata Domnului pe acei ce şi-au făcut din politică o religie strâmbă.
        Fie-vă toate zilele aurii-azur senin!

      • La mulţi ani, românilor, domnule Alioşa, mai cu seamă acelora ce sunt pe alte meleaguri, cele ale străinătăţii şi nu pe aceste plaiuri de dor…iar dorul doare; o ştiţi preabine, aveţi o parte din sufletul domniei voastre departe plecată; departeleaproape, loc în suflet.
        Ce a mai rămas dintr-un neam de odată, unul dintre neamurile importante ale Europei şi ai cui mai suntem noi, românii şi care ne mai sunt eroii, ca demnitate personală…doar întrebări.
        Dar astăzi, în amintirea unei istorii, să ne prindem toţi într-o horă a sufletelor, de ziua unei ţări, a noastră, numită ROMÂNIA.
        Cu aceeaşi preţuire, domnule.

    • Mulţumesc pentru ce îmi spui, făptură din lumea cuvintelor tale, legate cu atâta sensibilitate, rostire a sufletului tău în fluturarea clipelor foste şi a celor visate, cele ce ţi se vor înfăţişa pline de semnificaţii, atunci când le vei pătrunde.
      Fie-ţi miracol!

      Geamantanului tău cu şoapte ale dorinţelor.

  5. Asteptat-dorita regasire a farmecuvantului,intampinat cu sfiala si cu emotia de a nu rata sensurile ascunse…Complicata ecuatie a nenascutelor ganduri la naintamplate intalniri,(ganduri iscate de undeva din jarul adancurilor nicichiarbanuite si din inalturi instelate),poate doar inepuizabila energie de a darui iubire in inca netraitul timp limpezi-o-va…

    • Domnule Crişan, înfiorânde împreunatelecuvinte ale domniei voastre cu un atâtdeîntemeiat sens; mulţumesc lor…parcă ar fi luminânde purtătoare ale unor dâre-gânduri care au fost puse împreună, sub hipnoza cărora tremuri, către ele mergând, abandonându-li-te; pactul cu tine uzurpându-se; îţi spusesei că le vei înşela, doar ca să te înşeli, amânându-le, îţi spusesei că le vei tăcea cu nişte vorbe, iar acum, cu o rostire magică, îţi spui că acel undeva al cândvaului, al acelui ceva ce există pentru tine, chiar dacă este al unui acum neîncăprintine, neîncăprinel, pătrunzândul tău precum un întuneric albastru, este al vostru; al tău şi al lui…acum, noi, intre-neîntrenoi, fiinzi nefiind, ci doar într-un înainte şi într-un după al fiecăruia; neîntâmplaţii înspreului nostru…ai ceului şi al cumului înspre într-acolo…acel acolo, cândva, al aflărilor când ne vom fi; o ea şi un el,un el şi o ea, ai altfeltrăirilor..ÎN…şi nu între.
      Uneori, se întâmplă ca pentru a putea desluşi înţelesurile să nu o putem face decât complicându-le. Şi invers.

    • Acum aş fi rostit:Amin…voi fi purtată într-acolo unde mă vor duce acele căi pe cât inima mă va dori; eu, fiinţă iubitoare, voi folosi incantaţia cu putere creatoare…el, răzbătător, nume de spus, cunoscând primind…în spaţiul magic, în lumea de peste margini a neatinselor necunoscuteîncă zări; în sfera magicului, totul este cu putinţă.
      Mulţumesc gândului domniei voastre.

    • Permiteţi-mi un răspuns în buna tradiţie a fiinţei înzestrate cu sensul încâlcit al descâlcelii, dezvăluindînvăluitoare.Pentru unii visători, a închipui şi a întruchipa înseamnă a realiza sau a institui realitatea…alţii sunt dintre aceia lucizi, înlăuntrul lor veşnic treji; visează şi nu visează…nu ştiu dacă alţi visători se trăiesc deambulând între realitate şi vis şi multe dintre visurile lor, lipsite de pregnanţă, nu rămân la un stadiu de eboşă…nu ştiu… Iar despre visuldorinţă; dorinţei care l-a aprins cred că i se întâmplă uneori se să se înspăimânte de propriile forme tulburătoare, dar neîntorcându-se vreodată pe pământul de unde încercase cândva să zboare. Lumea gândurilor unei fiinţe, lume urmată cu tot misterul ei, acum se apropie de iarnă; iarnă ce va fi atât de reală, şi de simbolicădorindu-şi-o ea, fiinţa neîncăpoveste. Cât despre lucruri, se întâmplă ca multe să se sfârşească aşa precum au început; în vis.

    • Ciudat sentiment trebuie să fi trăit…glumesc; bucuroasă să te revăd, după un nemaiauzit de aproape un an; or’ mai mult să fi trecut?
      Cine ştie ce porţi în tine şi nu ai uitat şi nu poţi să uiţi şi nu ai avut pentru ele litere decât în gând; percepţii purtate înăuntrul minţii tale; cu totul întâmplător, întâmplător de tine, cineva, acel cineva fiind eu, parcă ar fi trecut printre ale lui, gândindu-şi-le de parcă ţi le-ar fi fost, dându-ţi senzaţia a ceea ce eşti, ce le eşti…de parcă te-ar fi spus, ar fi spus despre tine, nespusa, neştiuta, tu, îndepărtând, fireşte, ceea ce nu ţine de tine. Nişte gânduri ale cuiva, pe care ai simţit că ţi le apropii, apropriindu-ţi-le…despre care ai simţit că-ţi vorbesc, vorbesc despre tine… pe de-a-neîntregul… ni se pot întâmpla.

      Unor gânduri…
      “Acum, nimic nu-mi poate-aduce înapoi
      Splendoarea-n iarba traita de noi doi
      Nu vom jeli a florii mareţie
      Putere vom gasi în amintirea-i vie.

      Chiar dacă-n veci mi-umbri-vor norii
      Splendoarea ierbii, semeţia florii
      Leac vom gasi, sa nu ne doară
      În ce păstram de-odinioară”.
      William Wordsworth
      Îndeplini-ţi-s-ar visul cel aducător de.

    • O pământeană care poartă nişte gânduri în cuvinte; implicaţii ale trăirii…mi se întâmplă câteodată, cu o predicaţie ieşită din comun…oarecum, glumesc. Trăim sub semne.

      Later edit; mulţumesc cuvintelor pe care mi le-ai spus pe tărâmurile tale; o fiinţă dragă ar fi spus că ştiu neştiind.

    • Anotimpului meu îi spun cel de-al cincilea;al poveştii nescriseîncă din ochii lui, ai aceluiacândva, şi-ai tăi…este atunci când nu mai ştii care din voi doi l-a născocit, iscându-l pe celălalt…este cel al împreunării culorilor celor două suflete în trăirea culorii neaflată încă…când simţi că celălalt altă culoarea nu ar putea avea decât cea a sângelui tău; îl simţi cum îţi curge prin vene…locuindu-te în cel mai sacru sălaş; acel al fiinţei tale.
      Mulţumesc domniei voastre pentru urarea izvorâtă din suflet.

    • În afară de ceea ce ţi-am lăsat precum gând pe tărâmurile tale de cuvânt, nu uita că faptele oamenilor, pentru că despre ei ţi-a fost spusul, sunt surse ale suferinţelor lor, aşa precum şi dorinţele le sunt cauze ale acestei suferinţei; se întâmplă să fie.
      Orice om, pentru că oamenii sunt locuinzii acelui spirit numit popor, trebuie într-o viaţă a lui să devină o fiinţă cu sens. În această parte de lume numită România, plai de dor, gură de rai, omul de ceva vreme s-a dezbinat de o lume ideală în care şi-a crezut , doar că n-a avut putinţa or’ strădania…s-a dezbinat de o lume a valorilor care ar fi trebuit să îi fie credinţă…nu se mai simte de multe ori viu, trăieşte dar nu se simte vieţuind…se clatină…e apatic, pare a nu mai reacţiona în faţa a tot ce i se întâmplă cu posibilităţile lui proprii, nu mai are acel simt al datoriei…şi nu sunt cuvinte mari, ci doar atât de adevărate…simt că nu mai au o perspectivă…simt că nu îşi mai sunt. Sunt, nefiind.

      Prin alţii ajungem la noi; să învăţăm să îi ascultăm cu sufletul, privindu-i pe dinăuntru şi nu de parcă am avea auzul şi văzul smuls. Dorinţa mea, fiecărei clipe, nu doar uneia anume.
      La mulţi ani oamenilor acestei ţări, celor care o poartă în suflet acolo unde sunt, departe…la mulţi ani celor departeaproape mie!

    • Cea dintâi grăitoare, atrăgândă, a nepătrunsului cu înţelesul lui încă ascuns, neatins, cea a începândului ce, simţind o spaimă, dar şovăielnică, cea pe care nu o mai credeam a-mi mai putea vorbi, mai cu seamă cu o putere simbolică şi concretă, cu artificii poate dar fascinantă, strecurându-mi-se, creând o realitate ca în vis,cea despre care nu aş fi putut şti că destinul ei era acela de a purta semnul magiei unei faceri…şi-apoi, din clipe, o urzeală.

    • I will wintering; voi absorbi gândul întreg…şi fie-mi ochii zăpezii mele cei ai născătoarei taine a privirii chemându-mi venirea în suflet pentru el, lui, văzului său spunându-mă-n poveste. Acea nescrisă încă.

      Cu drag şi eu, Vis alb, fie clipele vorbitoare-ţi sufletului şi nici o literă înăbuşire.

  6. Buna Camelia,
    In noaptea aceasta, Mosul va veni sa-ti adauge o noua floare la buchetul varstei tale, el cand promite, se tine si de cuvant 🙂 maine buchetul va fi si mai mare si mai frumos.
    Iti doresc multa sanatate, si mai multa fericire, sa fii mereu deasupra la orice, oricui si oricine, sa decizi clipele, si ca orice gand al tau sa se indeplineasca.
    LA MULTI ANI! Sa ne auzim cu bine si la anul pe timpul acesta! 🙂

    • Mulţumesc, prieten drag, pentru dorinţe; fie-le săvârşirea şi fie să reînvie în mine oricare cuvânt uitat cândva, de-ar fi…iar orice încă necunoscut să îmi spună ceva, dar nu oricum.
      Iar tu primeşte drept dar nişte gânduri -pădure, dintr-o poveste pe care am scris-o anul trecut, pe vremea asta, când aveam cu o camelie mai puţin în buchetul anilor.

      „Suntem drumuri din înăuntrul nostru spre înafară; ne şoptim în lăuntrul nostru şi vrem să ne răzbată tăcerea pe dinafară, rostindu-l pe celălalt…şi în sanctuarul sufletului nostru îngenunchem şi ne împreunăm palmele a rugă de noi şi de alţii; la fel ca noi, copaci ai drumului spre ei înşişi…şi împreună alcătuim păduri; suntem alcătuirile sufletelor arborilor oameni pe crengile cărora creştem a verde speranţă…şi uneori veştede visuri ne sfârşim, dureri gârbove…şi în pădurile adânci de înţelesuri ne pierdem şi în ele ne rătăcim de gânduri deşarte şi ne căutăm sălaş al uitării de locurile pe care le simţim ale nereîntoarcerilor noastre…

      …acolo, în pădurile nostre devenim sacre mistere ascunse în umbra nopţii, în care întunericul întâlneşte răsăritul, atingându-i lumina, simţindu-l cum îl pătrunde, îngemănându-se cu el sub mângâiere de praf de stele, învăluitor veşmânt a taină”.

      Pădurilor tale şi neumblatelor încă ale tale cărări.

    • Ţie, ceamereuînminedintotdeaunapentrutotdeauna, împletitură verde-auriu privire-mângâiere, legătură de sufletpeveci, ţie, un mănunchi de gânduri flori de rochiţa-rândunicii şi câmpuri de maci şi gărgăriţeriţe şi fluturi albaştri şi neuitatapietricicăportocalie şi florea soarelui şi stânjeneii de odată din grădina unei copilării şi ghiocei şi regina-nopţii şi toţi scărăbuşii de pe pământul poveştilor şi orhideea peste care suflai ca să nu îi fie frig (îţi aminteşti?) şi visuri neumblate în ochii verzi cu poveşti nescrise…ţie, dorul meu; te-aşteaptă.

    • Mulţumesc, Gabriel, pentru urare; fie-ţi visul de tine neînfrânt…şi un dar; nişte versuri de-ale lui Radu Gyr:
      „Infrant nu esti atunci când sangeri,
      nici ochii cand in lacrimi ti-s.
      Adevaratele infrangeri,
      sunt renuntarile la vis”.

    • Îţi mulţumesc încă o dată, Magda, mai cu seamă că urarea ta a fost cea dintâi pe care cineva dintre cei aproapedeparte, cum le spun, a avut-o pentru mine. Să îi ţină Dumnezeu sănătoşi pe toţi ştiuţii şi neştiuţii mie şi să îi apere de rele…şi îi doresc fiecăruia să ştie cum să nu plece din el în căutarea viforului; să îşi fie armonie a pedinăuntrului, în trupul sufletului, să nu se împingă în lume cu neînţelegere şi fără de iubire; cu iubire şi cu uimire să îşi fie pretutindeni, pe drumul acesta de care spui.

    • Mulţumesc pentru intensitatea şi puterea gândului pe care mi l-aţi îndreptat cu „tare drag”, domnule Crişan, precum dorinţă în iarna mea; tărâm cu sens divinatoriu, magic înspre o clipă decisă şi fermecătoare, întâmplându-mi-se când între cer şi pământ nu va mai fi depărtare; nu ştiu când…ştiu doar că va fi acolo.

    • Să îţi spun o legendă a vechilor greci, pe care o ştiu de la un suflet…aceasta povesteşte că, la început, bărbatul şi femeia alcătuiau o singură sferă, dar că zeii, temându-se că o asemenea perfecţiune a formei le-ar putea lua locul, au despicat toate sferele în două şi le-au aruncat pe pământ; de atunci, fiecare jumătate îşi caută cealaltă jumătate.
      Îi doresc fiecăruia să îl întâlnească pe acel/acea care, fără rest, îl/o va întregi…iar acelor cărora li s-a întâmplat să îşi fie unul-într-altul pentru veşnicie, atât cât aceasta fi-le-va dată.

      • Da, sunt, într-adevăr; melodia despre un visândcândva cântând adormitor iar legenda ducând în gânduri oricare suflet înspre acel/acea pe care îl va găsi, căutându-l, dinspre partea cu dragostea şi în braţele căruia va simţi că a ajuns, după un lung drum, în sfârşi, acasă; locul lui; nici unui alt loc nu i-ar putea aparţine.
        Mă bucur că ţi-au plăcut, Magda; şi mulţumesc încă o dată pentru clipa de tine, mie, aproape, de ziua mea.

  7. Clipe Magice in care simtim cum se intrepatrund Cerul cu Pamantul si ne dorim sa fim mai curati si mai buni…O seara de Ajun,scaldata-n glasuri insufletite de copii colindand la ferestre cu flori de gheata si-n miros proaspat de cetina…un drum spre inaltimi cuprins de betia nemarginirii…hipnoza talazurilor marii…momentul suprem al reciprocitatii impartasirii iubirii,cand sufletele canta intr-o deplina armonie…Toate si inca altele intra-n gena picurata de Divin in Om sa poata fi visate si traite…Toate si inca altele,dupa sufletu-ti generos,ti le doresc implinte!

    • Cuvinte-atingere in rostirea limbii sufletului; casa fiinţei…în ce gânduri-grai v-aţi mai adus mie încă o dată, gânduri-litere decupate din forma exprimării care sunteţi; semne curgânde primite cu tot dragul, desluşiri călătorite; ce sonorietăţi puteţi stârni făpturii ce vă locuieşte tărâmul în lăuntricul sălaş, scris de iubire…Cuvintele, cât duh pot avea; fie-vă toate rostire întreagă; fie-vă cuvintele întemeietoare, verbul făuritor iar tăcerea, acea tăcere rostitoare când cuvintele nu mai spun, plină de înţelesuri tainice, încănemărturisiri.
      Mulţumesc iar tuturor gândurilor domniei voastre ce au venit la mine.

  8. La multi ani..toti cu amintiri memorabile, cu impliniri si vise reale..cu frumusete si sanatate si prieteni..le meriti pe toate si toate te merita pe tine,,,La multi ani Camelia!!!!!!!!

    • Îţi mulţumesc, Iulian Şerban; Nicosia, Cipru…încă acolo, în depărtare, dar nicicând îndepărtat; depărtările nu sunt în vreun fel o piedică, putând fi străbătute…prăpăstii sunt doar cele dintre oameni; îndepărtările unora de alţii, înstrăinările noastre; înstrăinânzii noştri.
      Nu puteam ca tu să nu ştii, pentru aceasta ţi-am scris-o pe blog, pentru că de amintit, a trecut multă vreme; doi ani şi ceva de când te-am aflat în această lume virtuală, întâiul suflet auzit, devenit atât de repede unul aproapedeparte…şi de atunci ai locul tău; tu, cel care i-ai lăsat să te cunoască pe cei ce au venit înspre tine şi pe care ai ştiu să îi primeşti înăuntru-ţi, mărturisitorii tăi. Acum doi ani, îţi spuneam să vezi ce a mai rămas din zăpada ta, acum un an, parcă, te întrebam despre ochii ei, cei ai zăpezii tale. Iarna aceasta doresc să îţi fie anotimpul poveştii nescrise din ochii tăi; visuri argintii de negândite zări, acolo…oriunde ar fi.

      Nu mă întreba despre cuvinte; nu am habar de vreo iotă; cred însă, tu le ştii înţelesul…ceva, ceva de desluşit nu’i însă cu neputinţă.

  9. „…ştiind că dispariţia ei nu ar fi făcut altceva decât să îi amplifice umbrele, umbrele acelor gânduri care ar fi vrut să trăiască lumina dezvelită de ele, fără să le fie privirea asemeni unui miraj…”
    Și atunci de ce ? De ce întâmplatu-s-a într-o clipă de neseamă ?

    • „Cum”, cel dintr-o clipă de neseamă e, de felul lui magic, vrăjitoresc…iar desluşirea-‘i, cea a „seducţiei”este în alte întoarceri înspre taină, nu într-acele înspre care mă îndrepţi, cele înspre care ai pornit întru străbatere, înţeles…nu îţi rămâne decât să le identifici spusul real, mai cu seamă că este atât de explicit şi nicidecum al celui posibil; doar a ceea ce am spus despre şi nu a ceea ce am tăcut în cuvinte.
      PS
      Răspunsul ratat al întrebării s-ar putea să nu îţi izbutească nici măcar retoric, în caz că e una căreia i te răzvrăteşti.
      Îţi doresc ca oricare ţi-ar fi de ea trăirea, să nu te lase vulnerabil ca o rană deschisă, negândindu-te vreodată cât de frică îţi va fi de acel timp ce îţi va arăta că pentru tine nu va exista uitare.

  10. Întrebarea a fost puțin ratată tocmai fiindcă nu am despletit spusul real de posibilul tăcut.
    Sunt deja o rană deschisă. Am uitat de mult să … uit. Cât despre frică, nu de timp mi-e frică. De cuvinte. Mai ales de cele tăcute.

    • Când îţi spuneam despre teamă, vorbeam de timpul unui cândva, lume fermecătoare poate a amăgirilor, clipă închisă înspre deschidere iluzorie, loc zidind şi nu despre scurgerea ta prin vreme sau a trecerii ei prin tine, a mersului străbătând, întindere a viului peste tot.
      Cuvintele tăcute au semne şi ele, doar că pot părea indescifrabile…sensurile li se pot pierde în uitare, că tot o pomenisem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s