Împlântânde priviri în nespus; neaplecate

Motto: Ni se întâmplă uneori să trecem prin dreptul unor gânduri ca pe dinaintea închipurilor înfăptuite ale unei poveşti…dar pe care nu are cine să ţi-o spună...gânduri nerostite gemând de dorinţa spusului, aşteptând îngrămădite de atâta amar de vreme în ochi; câteodată facerea unor cuvinte rămânând netrăită între gol şi umbră, căutând ceva ce nu îşi vor explica de parcă, într-un fel straniu, ar avea o ciudată dorinţă de a nu găsi nimic şi doar închipui, pe care i s-ar părea cumva că îl cunoaşte, spunând-o pe nume, până atunci ne-gând, ea, care îşi dorea să poată ajunge să îl vadă  cu un fel de văz desăvârşit şi pur, trăindu-l cu toate simţurile.

 

Dacă îşi descleşta privirea dinspre neatinsul acolo, simţea cum îi rămân fărâme de el în ochi; lacrimi dezlegate amintindu-i că există ce vrei şi poţi să vezi…dacă voia să atingă gânduri, îşi încălzea literele  însângerate în nespus crestate în semnele pribege înnodate din palmă, scrise în ştiut şi neştiut precum plăsmuire a unui cuvânt real dar poate nicicând realitate a cuvântului visat, vis creat prin cuvinte; le îngheţaseră flăcările în desfăcut şi strâns din răvăşiri  zdrenţuite de clipe pe care le privise cu acei ochi cărora li se atinsese o privire îndepărtândă fără să înţeleagă, vorbind în ei doar propria-i dorinţă, izbite în supunerea şi în spunerea lor unde nevăzutul se zbatuse întunecat în zădărnicia înţelesului uitatului îndeaproape, ce n’avea aflare, privire zăbrelind clipe dureroase, dinspre, dar nicicând plecată…

… nevrând să se aplece, să îşi piardă semnificarea, aventurându-se fără să tremure, călcând cu tălpi de foc mistuitor prin trupul sufletului din jar albastru, atingând urme înainte ca ele să se ivească, de parcă le-ar fi trăit într-un dinainte nemers aproape de margine, aproape de nicăieri…

…întrupat lăuntric, ea către el, ea, legându-l în toate împreunările, mărturisitor pas fără şovăială pe calea ei, adânc tulburat într-o ademenire de rătăcire furişă, ţinându-se după el, cu o privire flămândă rezemată de un preaîndepărtat pământ  ispitind…

…câteodată de unele gânduri sprijinită ca de umbre; nu găseşti în ele ceva din ceea ce ai văzut…

…şi strâns în căuşul palmei ei, acolo unde era suspinul de ceva al acelui vis ce i-ar fi spus poveşti, simţindu-şi sfârşitul apropiindu-se, se grăbea…

…se grăbea într-un fel copilăresc să creadă că, din  neîntâmplări ea-el, când aici, când acolo, înspre într-acolo împletind nume şi verbe făuritoare care câteodată stau dincolo de ei, vor fi într-un cândva imaginat, închipuit cu o putere demonică aproape, ca şi când tot ceea ce ţi-ai putea închipui ar şi fi cu putinţă… când ele, negrăitele gânduri, o vor spune nemaifrângând cuvinte în vocea tăcerii, cuvinte ce le dăduseră o tresărire a vinelor, înţelegându-le după ce le negaseră, neînţelesuri pline de înţeles, cuvinte cu semnificaţii consimţite, acele rostiri uitate ori nicicând spuse ca un început continuu al unui desluşit mai mult decât şi l-ar putea închipui, acela dincolo de semn…

…acele ce vor pune laolaltă cevaurile pe care să le aibă din credinţă, în care să creadă fără să fie nevoie să încerce să vadă de nu cumva sunt fantasme; cevauri din ea deschizând treceri înspre un loc încă neatins, în dreptul lor întârziindu-i privirea…

…loc al unei suave întâlniri mai presus de prudenţă al ei cu însăşi, loc născut din semne în tăcere preadeparte dar făgăduind neazvârliri înapoi şi altcevaurile înspre care putea doar privi ca venind împreună, sensul lor născându-se mai târziu; acum nu semnifică, nu exprimă, sunt doar drumeţe, putând fi orice; pot da această iluzie încoace în pas nemai…cele neîncă, desperecheate de înţelesurile a ceea ce ar fi trebuit să vină înspre ele dar nu a venit, nenăscute dar pe de-a-ntregul în ea trăind…

…şi îşi trăda acea nerăbdare cu fiecare gând de pas apropiindu-se de ea, prin el, cu o distanţare pe care şi-o impusese…înapoi…încât să poată vedea imaginativ; astfel avea putinţa vizibilului trăirea ei în reconstituirea de fragmente dintr-un tăcut cu inducţie sentimentală, doar că înţelesurile pe care le căuta aveau o prea mare îndrăzneală; prin acelea spunea multe despre altele năzuite, care încă mai atârnau, dar dezarticulat, refuzând să fie desprinse atunci când încercase să le smulgă, de parcă ar fi vrut să îşi smulgă auzul de ele…

…atunci când se răzvrătise cuvintelor prin cuvinte, aducându-le aminte că semnele se rostesc, articulându-se reciproc, doar astfel închegându-se un spus precum răsfrângere a propriilor esenţe în şoapta închegării formei…

…acum fiind doar ispititor, părând…

…zvâcnind şi astfel amintindu-i că ceva uitase în şoapta de ele, ceva ce poate ar fi dezlegat-o de arătarea lor dincoace de care îşi era străină sieşi; acel încă atârnând în ea gând cândva crezut înfrânt, aşteptând ca pe o întâmplare a hazardului, ceva înăuntrul căruia alte cevauri pe care şi le-ar fi pus laolaltă, împreunându-şi-le, ar fi creat  împărtăşirea, răsfrângerea întru facerea temeliei pe dinăuntru, acolo unde, lăuntric, ar fi început să îl zidească pe acel aşteptând acum din sieşi…

…gând nemărturisit, hoţeşte în jurul flăcării dansând, gând nemărturisit pe care nu mai îndrăznea să îl privească, îngăduit doar noaptea, abia îngăimat în cuvintele pe care le-ar fi chemat la ea pe nume cu vrajă stârnitoare de parcă ar fi vrut să deschidă o succesiune a două lumi intrânde una într-alta, a ei şi a lui, cu puterea literei de ea devenind precum o fracţie, într-un fel fascinant dar şi temător, prevestind ceva ce ar conţine toate neatingerile neştiute şi le-ar continua, nevăzute şi hoinare tâlcuri în clipa de acuma cu putinţa vederii lor într-un nevenit împlinit mâine, unul mereu altcândva…

…fiindu-i nefiind doar ceva ce se va întâmpla întâmplându-se, vorbindu-le fără să le grăiască, auzind doar în absorbindul gândurilor, oglindit în apa sufletelor, acum făr’ de adăpost unul într-altul, aşteptând…

…aşteptând într-un fel  înspăimântat de nelinişte când tăcerea se auzea atât de desluşit şi înfricoşător, atunci când simţea cum îi creşteau în ochi uitături tulburi ce priveau cumva speriate, dar atât de hotărâte să vadă în gânduri stoarse, vineţii, zbătânde ca şi cum şi-ar fi dat ultima suflare, nemaiştiind ce sunt şi întrebându-se de ce păreau a fi umbre

…ieşind unele dintr-altele ca nălucile, din prea multe căzute, lipite de pământ, smerite, înşelând dezlănţuirea, nevorbite, negândite încremeniri ale degetelor neîmpreunate în ceruri, ci uscate de neatinse doruri care deşi îngropate adânc sub paşi, chinuite şi din ce în ce mai pământii, bântuiau neîncetând să vină…

… trăind ceea ce spuneau…

…netrăind fiindu-le mult mai uşor decât făptuind; le lipsea verbul făuritor, şi atunci se simţeau precum gândul de care te lepezi, pentru că nu mai are a-ţi spune, deşi ştia că dedesubturile ascund mereu ceva şi pentru a-l afla ar fi trebuit să stea la pândă, smulgând fără primejdii înţelesuri, acum eşuând doar în himere, dincolo de sensuri; din acele gânduri cuvintele fuseseră întemniţate, ori pieriseră cu desăvârşire… sau nu mai ştiau să vorbească…să îşi spună că tot ceea ce şi-ar putea închipui ar fi cu putinţă…

…doar privirea pedinăuntrului răbdând adeseori tristeţea le pornea înspre un întracolo, aducându-i-l în chip aproape în ochi atingându-i-se toate încăneprivirile;  în văzul ei, ochii lui încolţind…

…el-undeva, încă departe, dar încă spunându-i despre el, ca şi cum l-ar fi chemat pe nume, neştiind ce va fi după; ştiind doar că va fi acolo…atât de aproapedeparte, atâtde departeaproape, cu cât mai aproape cu atât părând că s-ar îndepărta mai tare de delirul plăsmuirilor în pândă şi seducţie, atât de cuprinzător învăluitor în volută, într-un neunde atât de întruchipat, atât de substitutiv compensativ al vedeniei împreunător în vise, atât de mărturisitor nespunând, atât de înnebunitor de neadevărat existând; încercuire îndepărtată a  înlăuntrului ei în gând născător parcă din el însuşi…

…un într-acolo al neivitului ei răsărit adormit în apusuri, neasfinţind dor, neîncăînnoptândul ei…

…nespus.

Anunțuri

44 de gânduri despre &8222;Împlântânde priviri în nespus; neaplecate&8221;

  1. Povestea este prea profunda ca sa scriu prea multe, observ ca si altii stau pe ganduri…ea trebuie inteleasa, mie imi trebuie ceva timp… 🙂
    Este o drama a cautarilor, a necunoscutului cunoscut existent intr-un moment si loc, izvoare ce cresc poate nestiute si in unul si in celalalt. „Ca şi când tot ceea ce ţi-ai putea închipui ar şi fi cu putinţă”…si uneori radacina visului poate creste, nestiuta, neluata in seama, si deodata undevaul-candva poate fi prezentul-aproape, nestapanit…intamplarile pentru a se intampla nu au nevoie de vorbe ci de spusul gandurilor, a acelor ganduri…! Extraordinara si aceasta postare!

  2. Mulţumesc, la rându-mi, fiecărei treceri ale tale prin dreptul gândurilor mele, adăstării şi dăruirii înţelesurilor. Îţi doresc neapuse doruri şi nesomn al visurilor de tine.
    Cu condescendenţă…şi, mai presus de toate, cu prietenie, sufletule.

  3. Nu există alt timp în afară de cel de acum, şi dacă înspre vreun altul priveşti a căutare nu vei găsi ceva ce nu ai putea şti, iar ceea ce cauţi, deja cunoşti, ai trăit…cunoaşterea cu adevărat pură; trăirea..trăirea ca act pasional. Nu există un acum, există fiecare acum; într-unul din aceste acumuri, cândva, adevărul îşi va găsi înţelesul avut pentru tine în taina sufletului tău. Gândeşti un drum, gând neclintit, drum acum poate între încremenire şi mişcare, trăind poate neliniştea căutării, iar trezitoare sunt erorile şi împlinirile aparente; ce va urma nu o poţi şti, va fi acolo, doar că nu trebuie să te pierzi în întunecimile incomunicant-incomunicabile ale cuvintelor împânzite de himere şi iluzii, că tot pomeneai de rostiri.
    Ştiu că niciodată nu te vei fereca în tine, asta ştiu; mi-a spus-o un gând dezvăluit.

      • Strigătul nostru, al fiecăruia, Ciprian, strigătul din vocativ…vocaţie…vocaţia dragostei…ca să duc un gând mai departe…strigă-i-te şi fă-o dur; duritate înfierbântată…spune-i că tu eşti; strigăt să îţi fii, nu şoaptă inaudibilă. Ce îţi spune vocea fiinţei tale?

      • Aşa vei simţi că trăieşti într-un sfârşit continuu; îţi vei fi chin veşnic. Nu ştiu dacă există dezlegări de jurăminte, dacă de ele există drum îndărăt; credeam că sunt pentru totdeauna.

  4. M-am intors si am recitit…imi plac cuvintele tale si maiestria de a „te juca”cu ele.
    „Ni se întâmplă uneori să trecem prin dreptul unor gânduri ca pe dinaintea închipurilor înfăptuite ale unei poveşti…dar pe care nu are cine să ţi-o spună…gânduri nerostite gemând de dorinţa spusului, aşteptând îngrămădite de atâta amar de vreme în ochi;”

    • Îţi mulţumesc, Magda; cuvintele, un limbaj sufletesc; limba, o taină…
      cuvinte decupaje din trăiri şi din gânduri; apăsări de gânduri, pretexte ale lor, cuvinte ca un fel de monolog adresat. Cred că fiecare este o fiinţă iconică; alcătuire de cuvinte…fiecare, stăpân al codurilor unui limbaj…cuvinte care uneori fac tot ce este cu putinţă pentru noi; scriitura, ca un joc al semnelor, dacă tot vorbeai de „joacă”.

  5. Sunt suflete, Magda, ale căror pedinăutruri rabdă tristeţea, cum spuneam, doar că într-o zi va pleca din ei, nu le va mai fi rămânere…poate că deja a început să se îndepărteze, şi nici măcar nu îşi vor mai aminti cum s-a chemat; nici măcar chipul nu şi-l va mai întoarce, de-acum înfrânt, pentru o ultimă privire; şi nici măcar în umbră or’în urmă nu i-l vor mai desluşi; îşi vor inchide de ea ochii; le doresc, îmi doresc să se întâmple.

  6. Sunt aici si am fost mereu.Magia, care m-a indemnat la urcus din aproape’n-aproape,ma farmeca inca, dar ma si obliga la reverenta respectoasa,pentru ca interventiile mele, imi dau seama, nu sunt la nivelul asteptarilor…Voi reveni indraznind chiar daca voi mai da cu „bata’n balta”.Multumesc pt. cuvintele frumoase de apreciere(nu stiu daca meritate…) si pt. Balada -aducerii- aminte…

    • Veţi face ceea ce veţi simţi. Cât despre aşteptări, tot ceea ce îmi doresc de la sufletele care lasă urme de gânduri e să fie ele însele; urmându-se pe sine, dacă acele cuvinte făcute rostire sunt şi cele dorite, închipuindu-şi-le, de ar fi, precum un refugiu statornic; singura mea aşteptare ce îmi este deopotrivă şi dorinţă. Am avut o nedumerire; mulţumesc de a nu fi încuiat cuvintele.

  7. Sunt 30 de zile si mai ales nopti de la chemarea „Nessun dorma”,cand am descoperit MAGICUL TARAM,zile si nopti pline ce par a fi fost ani!Au fost atat de solicitante, prin incercarile de a patrunde cat mai profund dincolo de sclipitoarele cuvinte,prin amintirile starnite de atingerile gandurilor,rememorari spuse si nespuse traite cu intensitate,incat, cu tot entuziasmul”tineresc”, m-a ajuns uneori oboseala.Dar tacerile n-au insemnat uitare,ci doar ragazuri pentru a-mi recapata suflul necesar continuarii „urcusului”.Am trait un vis frumos,uneori cam dureros(ca-n cantec), si de-am gresit,ma iarta,ingaduindu-mi ramanerea…Acelasi(unicul)Criscar’50

  8. Au trecut atât de multe înfăţişări de la prima ivire? Înaintări printre nişte gânduri-amintiri care demult rămăseseră în singurătate; cele de atunci, care chiar dacă lepădate şi din ele crescând altele, nu vor fi nicicând uitate; le adun şi le leg de mine, pentru că noi suntem în toate urmele; în unele ne iau nişte încleştări, şi ar vrea cumva să ne adoarmă în somnul uitării de ele, izbutind or’ nu, închipuindu-şi că ar putea-o face…apoi pleacă spre un loc doar de ele ştiut, cu durerea celor învinse; nu ne vor mai trăi niciodată, atâta timp cât nu le vom mai chema şi nimic nu va mai tăia tăcerea de ele; dorinţa de ele nu va mai apărea nici măcar travestită; nu le vom mai adăposti nopţile; cândva au fost magice; acum privind înspre ele, te loveşti parcă de o uşă uscată, acea uşă pe care cândva ai închis-o în urma ta, ca să nu le mai auzi pentru că poate te-ar mai fi răscolit, amintindu-ţi de vremea când lor li te rugai cu ochii închişi.
    Mulţumesc pentru legătura netăiată, pentru cadenţă şi pentru toate târziurile în noapte chemând sufletului venirea, ascultându-l (ne)rostind…spunând şi nespunând…în chip de cuvânt…mulţumesc gândului rămâietor.

  9. Nici chiar „rostirile in treacat” nu se cufunda total in „uitarea adanca”,cu atat mai putin gandurile vorbite carora le acordam o oarece greutate…Cred ca selectivitatea memoriei tine si de dorinta,uneori masochista, de a mai rascoli ceea ce a mai ramas dincolo de cate-o”usa uscata,opaca,ori de teama prudenta de a o mai deschide…Slava Domnului ca sunt suficiente lucruri minunate spre care sa ne orientam gandurile,usi-ferestre ce se pot deschide spre alte zari,indemnandu-ne sa ne innoim,sa ne reinventam…Drumuri senine!

  10. Ce altceva suntem dacă nu oameni-drumuri, plecaţi întru aflare în călătoria înspre noî, la capătul căreia ne întâlnim în noi cu înşine, călătorie în care simţim, cum am spus-o cândva, că trebuie să ne dăm vieţii, atingând-o cu toate simţurile, pentru că altfel nu ne-am putea lua, viaţă care nu înseamnă a fi ci a exista; viaţa, legământul tău cu lumea ta, aceea a creaţiei sinelui; definiţia desluşirii unui lăcaş în lăuntrul fiinţei tale, acolo unde doar tu ai puterea de a genera întâmplări…fioruri născătoare ale acestei lumi ale tale…iscând poveşti nemaiauzite şi nemaipomenite până atunci…o lume magică ce îţi produce clipele, cele ale fiecărui acum, o lume în care oricare prezenţă a amintirii, a urmelor tuturor acelora pe care i-am ascultat cu sufletul, prin care am ajuns la noi, pe care i-am purtat, poate fi uneori pe atât de senină, că tot v-a fost cuvântul dorinţă pentru mine, pe tot atât de neliniştitoare, atât apropiată cât şi ascunsă; cu cât mai apropiată, cu atât mai ascunsă.
    Pentru că nu suntem doar cei de acum, suntem şi cei ce am fost iar cei ce am fost nu au scăpat neînţelegerii…îi privim deschipuiţi…le ştim chipul, memoria noastră li-l revelează…multe sunt în slujba ei, a memoriei, iar eu nu vreau să uit; să mă uit; de aceea mă străbat, purtându-mă în chip de cuvânt; cuvântul meu ce-mi face lumea, cuvânt care nu trişează atunci când caut înţelesuri…cuvintele, pretexte pentru gânduri.
    Drumuri răscolitoare să aveţi, între inspiraţie şi căutare!

    • Ce frumos le mai spui 🙂 Multe lucruri nu trebuie sa le uitam, ele stau inchise, dar tacerea lor cand nu va mai fi tacere, oare ce va fi? Pe baza celor din trecut traim prezentul si ne imaginam si viitorul, oameni-drumuri, clipe de albastru sau noi experiente…

  11. @ Camelia,
    Bună seara !
    În loc de comentariu la frumoasa poveste, dă-mi voie să-ți spun doar atât :
    Gânduri nespuse,
    Cu grijă ascunse,
    Fac din omul bun,
    Un potențial nebun,
    Ce bate la uși închise,
    Treaz ,dar și-n vise,
    Și, nimeni nu-l aude,
    Și-atunci, teama-l cuprinde,
    Și-n el se închide,
    Până ce moartea-l surprinde,
    Cu gânduri nespuse,
    Cu grijă ascunse !
    Cu deosebit respect,
    Alioșa.

    • Bună seara, domnule Alioşa, stăpânitor de gânduri nestăpânite, niciunul fie-vă înfrânt, exaltând prin candoare şi puritate, unele, transfigurate de pasiunea cu care le trăiţi, dacă nu mai toate, una plenară şi serenă…întâmplându-i-se uneori umbriri, ca mai acum ceva vreme în urmă…Nu le închideţi nicicând pe acelea, şi ştiu că nici nu aţi face-o; ar fi ca şi cum v-aţi izgoni departe, într-un atât de preadeparte încât aproapele ar înceta să mai existe. Acestea fac vraja lumii domniei voastre; nu stingeţi niciodată dorinţa care a aprins-o; cât despre „treaz, dar şi-n vise”, ni se întâmplă câteodată pe câtă luciditate, pe tot atâta dramă; este o consecuţie.

      • @ Camelia,
        Bună seara !
        Mulțumesc pentru îndemnuri ! Te asigur că nici un gând nu-mi va fi înfrânt chiar știind dinainte consecințele zborului său.
        Așa am făcut în urmă cu ceva vreme, când,un FRUSTRAT POLITIC mi-a cerut SEMNĂTURA pe un jegos tabel și datele personale de identificare pentru susținerea INUMANEI GÂNDIRI de EUTANASIERE a câinilor maidanezi, iar eu l-am refuzat exprimându-mi sincer gândurile ce l-au deranjat și-apoi ca răzbunare m-a calomniat. Deja l-am trimis la lada de gunoi a istoriei și-mi văd de drum înainte.
        Să înțeleg că Yann Tiersen cântă pentru mine ?
        Dacă da, mulțumesc mult !
        O seară frumoasă urmată de o noapte liniștită !
        Cu respect,
        Alioșa.

      • Domnule Alioşa, cel pentru care cântă Yann Tiersen, domnia voastră nu v-aţi da nicicând cu turma, o turmă, oricare ar fi ea; ceva îmi spune asta…turma acum e un carnaval, bal mascat şi îmi pare că este aceea a unei lumi în care nulităţile încep să devină valori, dar asta’i altă poveste; Urma domniei voastre este una călcată dârz; pas apăsat, având o semnificaţie, precum v-am mai spus-o odată.. Gândurilor dumneavoastră le doresc înălţarea şi ştiu că uneori poate sunt zbatere, aşa cum sunt toate neliniştile celor ce şi le spun, ce îşi spun aceste gânduri; dar nu şovăţi atunci când vă voiţi să vă spuneţi; atunci o faceţi răspicat. Rămâneţi astfel, acel ce nu dă drumul vorbelor cu îndoială.
        Nici nu aveaţi cum să semnaţi acea petiţie sau ce’o fi fost pentru a lua viaţa unui animal, deşi ştiu că de o parte a baricadei vă aflaţi; de una dintre ele.
        Zile în senin să aveţi, dorinţa mea pentru domnia voastră, alături de preţuire.

        Animalul din fiecare veghează; potrivit credinţei şamane, fiecare dintre noi are în el spiritele unor animale.

      • Mulţi cred că au crezut că vor trăi într-un altfel de lume atunci…acum este una a haosului…şi sunt fiinţe, precum domnia voastră care au o deplină înţelegere a „potenţialului” dramatic al evenimentelor desfăşurătoare…dramatic sau tragic de-a dreptul…pe care le şi trataţi ca atare, şi niciodată insuficient…niciodată nu aţi spus prea mult ori prea puţin, ci atât cât trebuie încât să fie înţeles. Dacă unii sunt scandalizaţi, cei pentru care poate viaţa este un ocol făr’ de ţintă, n’au decât…e libertatea lor de a o face, în multul or’ în puţinul cuprinsului minţii.
        Vă voi citi cuvintele pline de curaj de îndată; mulţumesc.

  12. Adrian, acelor lucruri de cândva, în trăirea unor sentimente ce au plecat înspre trecere devenind amintiri, mărturisind despre tine şi de care într-o zi nu vei mai vrea să te taci, pe care ţi le vei vrea chemate, şi poate ai face-o cu dorinţa de a mai regăsi intensitatea cu care ai trăit acea clipă, neuitând că atunci când memoria cheamă, primele care se năpustesc sunt cele care te-au durut, cele blânde aşteptând să fii tu cel care le caută să şi le mai atingă, privindu-le cu ochii de acum, deşi vei încerca să le vorbeşti înâuntru-ţi, spunându-i uneia dintre ele, oricăreia, cât mai puţin, cu atât iţi va părea că o despici în cât mai multe înţelesuri, cu mai multe semnificaţii pe care abia acum, în clipa acestui acum, vei înţelege , în sfârşit, cum să le priveşti, pentru că atunci, în clipa acelui atunci al trăirii lor, îţi fusesei poate mai puţină pătrundere a înţelesului; putinţă a albastrului, precum îi spun, iar abia mai târziu, acest târziu al acumului fiind, pentru că de mult nu mai rătăcisei pe cărările ei, o regăseşti şi te regăseşti, atingând-o ca şi cum ţi s-ar fi întâmplat pentru întâia oară; o deznozi şi o înnozi iar, iar apoi o aşezi în tine în linişte găsindu-i calea spre adevărata ei înţelegere, pentru că poate atunci fusese doar o iluzie, părându-ţi-se a o dezlega, însă doar acum simţi că îi trăieşti adevărul de ea cu toată fiinţa, iar adevărul e că abia acum o eliberezi, gândind-o în tăcere, într-un cuvânt spus în gând, în transcenderea iluziei de atunci, când plecaseşi în acea aventură a căutării; a ta întru aflarea de tine…a ta în ceilalţi; a tuturor celor care ţi-au fost, a celor pe care îi vei purta…a tuturor celor care vor veni, rămânând mai apoi în urma celui care îţi va lua locul în amintire; tot ceea ce trece, e rămânere…după cum spuneam, suntem şi cei de cândva, al tuturor cândvaurilor de atunci,ale unor începuturi şi sfârşituri, nu doar aceştia de acum; îţi recunoşti un trecut; astfel te poţi înfăţişa schimbat într-un viitor.
    Cam asta, cumva despre amintiri.

    Cât despre viitor, el nu reprezintă un mai mare mister decât fusese şi trecutul înainte de a-l fi cunoscut…cred că astfel simţi…viitorul îl poţi doar intui, nimeni nu şi-l poate prevedea, pentru că aceasta ar însemna că deja şi l-a trăit. Viitorul este vis şi voinţă, iar orice experienţă în lumea oamenilor-drumuri, una a întâmplărilor posibile sau probabile, trebuie primită cu uimire, ca şi cum prin ochii tăi s-ar uita mereu un copil…amintindu-ţi mereu că privirea dinspre viitor…un viitor…nicicând nu va fi una aplecată.

    • Asa este, cand este ceva ce ai vrea, mai intai se activeaza in minte urmele dureroase, poate ca un semnal de alarma, dar din pricina acestui semnal poate vedem lucrurile doar intr-o singura directie si ne ferim posibil chiar si de bine. Cat despre trecut asa cum il stim, ar trebui sa fie o baza pentru intelegerea prezentului, noi prin actiunile din prezent putem decide viitorul, intai insa il provocam cu mintea, visul, important este cum zici si tu…sa nu-l abordezi cu privirea aplecata…tot inainte, pentru ca daca pasii prezentului sunt siguri viitorul nu are cum sa fie altfel, decat daca trecutul devine permanent prezent!

      • Paşii încotroului visătorului sunt cei înspre spaţii necunoscute, drumuri nebătătorite; descoperirea viitorului ca început al prezentului…ce va fi nu o poţi şti; va fi acolo. Ce nu mai ştii? Nu ştii până unde poţi merge, şi îţi eşti şi călătorie înspre incertitudine pentru că îţi recunoşti, cum îţi spuneam, un ieri absolut, întâmplat, purtând înlăuntrul lui toţi ierii din timpul şi din locul lor, succesiune neîncetată, care, fiind într-un trecut, în trecut, nu s-ar fi întâmplat altfel de cum s-a petrecut…însă, mâinele, viitorul, cel al nostru, neîntâmplaţilor, neîntâmplaţii noştri încă, existenţă a noastră încă necunoscută şi necunoscătoare, este al unei incertitudini, şi nu neapărat al unei necesităţi…iar această incertitudine nu vine din cauza necunoaşterii lui de mine, de tine, de un altul, ci pentru că urmează ca întâmplare probabilă; nu s-a făcut încă.
        Tot ce ştiu este că timpul trăirii este unul esenţial, trăirea, ca act pasional.

  13. Vin-plec-revenind iar si iar,la reintalnirea acelei priviri adumbrite,ce pare a fi indreptata spre interior pentru a intampina revarsarea de ganduri si a le da forma cuvantatoare…revin intru regasirea acestui unic AICI,multumind in mine…incercand sa interiorizez cate ceva din intelesul vorbelor,furand din expresivitatea lor,in tentativa de a mai innobila acumul cotidian,de a-mi intari pasii ce ar putea deveni urme…Viitor?…existenta necunoscuta-necunoscatoare a neantamplatilor oameni-drumuri;rascolitoare drumuri intre inspiratie si cautare de lumina calauzitoare…

    • Mulţumesc fiecărei întoarceri, atunci când îi este dat să fie. Ştiţi cum sunt eu cu un loc, oricare el, un loc undeva? Nu pot trece mai departe fără să înţeleg iar mereu îmi vor părea lucruri pe ca un prolog al tainei; acela al întâmplării de a fi acolo…aşa că, îi eşti acelui dezvăluind loc şi simţi că chiar de cândva l-ai părăsi nu o vei face până să nu îl fi pătruns; un loc, un loc acolo, odată atins în auzitul sufletului pas purtat nu mai ştii cum înspre el, dar odată aici, te vei lăsa chemării, încercând să îi pătrunzi dincoloul, în transcendenţă.
      Viitor? Cândva, un loc nu ştim cum nu ştim unde…pe drumul de semne şi tăcere, aflare acolo.

  14. Intru, citesc , recitesc , ascult …sunt mereu pe aici cand timpul imi permite. Comentez putin, aproape deloc… dar sunt pe aici si imi place sa ma las purtata de ganduri,
    Multumesc !

    • Samsara, m-am gândit, când ţi-am citit cuvintele, tu, cea de pe tărâmurile unde, precum îţi scrisesem pe blogul lui Adrian, vizualitatea cheamă scripturalitatea, imaginile fiind cele care decid cuvintele, iar privind unele dintre fotografiile făcute de tine simţi că te-ai da rostirii desfăcând spusuri la nesfârşit, că atunci când ajungem undeva, cumvaul descoperirii fiind prin căutare or prin întâmplare…devine un undeva al trecerilor, al acestor „pe aici” , pe drumul atingerii altor paşi în ascultat, iar mai apoi cu fiecare adăstat, mersul-urmă nepierdut prin trupul de semne, semne ale limbii, ale acelor mânuitori de cuvinte, cei cu gândurile, se transformă într-o legătură ce nu poate fi pipăibilă; se numeşte prezenţă; urme uneleîntraltele; închizătură.
      Mulţumesc, la rându-mi.

  15. Multumesc mult:”My way” e refrenul meu preferat si-l fredonez frecvent;acum le ascult pe fete(reusite din multe p.d.v.).///As vrea,fara permisiunea gazdei,sa-i raspund Samsarei:trecerile gandurilor sunt…ratiunea urmelor-cuvinte mai adanci ori superficiale,fara de care s-ar pierde in neant…Multumesc,discreta Doamna!

    • Mă bucură cuvintele dumneavoastră; este una dintre melodiile pe care le iubesc, iar muzica aceasta, de o forţă magnifică, vorbeşte fără să grăiască, domnia voastră, un îndrăgostit al graiului ei o ştie prea bine. Muzica spune…spune ca şi tăcerea care uneori nu e nicidecum necuvântândă; iar alt fel de-al ei, de-al tăcerii, este absconsitatea; atunci când ascunzi ceva, pari a spune mai adânc…în tăcere asculţi cum ţi se desfac gândurile.
      În fiecare suflet al omului-cuvânt, trup magic de litere, doarme, visând, un cântec.

  16. PostPS:Surpriza in surpriza in…Tripticul cantat de Andre Rieu si ai sai…un public aparte,in stare sa se emotioneze pana la lacrimi in fata frumusetii simple:Moonlight ce pare de sorginte extrem-orientala,The Last Rose stravechiul cantec irlandez patruns si in literatura muzicala zis culta si admirabilul patriotism al olandezilor intonand imnul Limburg Anthem…oameni-cantec rasfatati de vise(visuri)…

  17. Se spune că nici măcar nu stau prin preajmă dragostei dintre un bărbat şi o femeie; nu o înţeleg, o consideră o taină.
    Altfel, sunt undeva, unde îşi trăiesc într-o seninătate serafică existenţa lor inefabilă.
    Cu mult drag, Vis alb.

  18. Ţie, cândva sfioasă codană, întâmplată acum nişte ani fratelui meu…
    La mulţi ani!
    Îţi mulţumesc, cum ţi-am spus-o cândva, pentru că eşti în viaţa mea. Şi pentru că ai lăsat pe pământ un vis înspre a fi visat; pe Ale.

  19. Oameni-drumuri,oameni-cuvinte,oameni-cantec…doar cineva de o sensibilitate anume,cu spirit analitic special poate vedea,intui asemenea lucruri…Te asteptam Omule-urma-scanteietoare-invaluitoare sa ne mai conduci pe surprinzatoarele cai ale Taramului Magic…

    • Mulţumesc gândului aşteptător, precum făcut-am cândva şi celui rămâietor. Curând, curând mă voi da în chip de cuvânt ochilor sufletelor aproapedeparte.
      PS
      Analiza are nişte arme atât de tăioase…atât de tăioase.

  20. Tu, fată dragă, aprinzi beznele necuprinsului şi spui poveşti precum apa cea limpede, îndestulându-mă! Dincolo de sunetul pietrei lovite, apropii şi partea rămasă în nelovire şi îmi ţii ochiul umezit şi în mirare!
    Uite, un dar pentru necuvintele-mi pe care le transformi de fiecare dată în cuvinte clare şi o traducere aproximativă(pe care am făcut-o împreună cu unul dintre chitarişti, prin 2007)

    „Flori palide pe geam crescând din apă transparentă(limpede)…
    În apă nu e nici sfârşit şi nici moarte.
    Îmi iau rămas bun de la tine,
    Un pic de căldură după o iarnă lungă.
    Reuşim să (mai)ducem(împreună) 5 minute până dimineaţă?
    O să supravieţuim mării de vinovăţie?
    Înghiţiţi de gaura neagră a timpului.
    Asta e tot ce las în urma mea,
    Asta e tot ce am să iau cu mine.
    Stăm la masă cu amintirea,
    O mână, prin flacăra unei lumânări…
    Ai fost aşa de bună, uită-te la mine!
    Să nu taci!
    Ţipete de pescărus pe-un zid alb
    Dând ocol lunii negre.
    Desenează-mi ceva pe geam
    Şi şopteste-mi adio prin râu.
    Două vise şi doar un pahar de tristeţe…
    Am băut până la fund când am renăscut..
    Eu nu ştiu ce ţi-a fost dat
    Mie îmi luminează luna, drumul.
    Te rog , nu plânge, şi dacă poţi, iartă-mă!
    Căci viaţa nu e zahăr
    Şi moartea nu e ceai.
    Eu am drumul meu de urmat.
    La revedere prietene şi rămas bun…”(martie,2007)

    • Îţi mulţumesc, sufletule, pentru nespusuri; le-am înţeles cu o lacrimă, în lumea mea din suflet, acolo unde, într-o mai mereurăvăşindăparte, suntem mai mereuîntorşi încănehărăzirilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s