Ea, sufletul dragoste

Motto: …ştia că iubirea uită ca să îşi dobândească puritatea…să îşi trăiască de fiecare dată inocenţa începutului. Şi mâna îţi va da să îţi fie călăuză înspre ea, să o afli; să o poţi desluşi înspre cercul dinăuntrului ei, acolo unde vi se vor întâlni tainele pământurilor cu cerul visurilor nezămislitelor încă anotimpuri şi i în dragoste o vei cuvânta atunci într-o limbă necunoscută ţie, necunoscută ei, în simboluri de sunet divin, în limba adamică…în care ea îţi va fi întâiul cuvânt, adevărul fiinţei tale.


Ea, sufletul dragoste, este cea care te gândeşte; acea ce e tu nu eşti eu dar este uniunea ta cu tine; tu eşti în ea, ea e în tine, e cea care te priveşte din înăuntrul tău, din suflet, din lăuntru-ţi, cu chipul lui a fi, rostire dezgolită,este ceea ce nu poţi fi fără de ea, ea, cea care atunci când te priveşte îţi vede dinăuntrul, iar când va fi să îţi vorbească o va face în cuvinte neştiute de alţii, atingându-te în litere născocite aievea pentru tine, şi acolo, pe dinăuntru, te silabiseşte, învăţându-te litere încă neivite ale rostirii în care o vei cuvânta…iar tu, odată desluşită înţeles a dezlegată taină, o vei spune pe de rost, pe dinafară.

Ea, pe tine, te ştie mai bine decât te-ai fi putut cunoaşte, pentru că îţi este geneză; s-a întrupat din tine, în zilele începuturilor, iscat mudan din împreunarea celestului cu teluricul, de-atunci s-a legat de tine, de atunci este cuvântul tău sacru, ea, cea pe care o simţi contur de gânduri şi tresari la fiecare atingere a ei în înăuntrul tău a tremur de şoapte de nespuse cuvinte încă…de dezlegat, îţi va fi cu putinţa albastrului să o desluşeşti şi în alfabetul braille o vei recunoaşte după urmele atingerii pe care le va avea în tine şi pe care le vei purta  oriunde, fiecare linie, fiecare unduire a trupului sufletului ei, şi în tine toate gândurile de ea se învălmăşesc şi te cutreieră şi te străbat, fiindu-ţi răvăşire…

…şi o auzi ca pe o şoaptă ispititoare, răscolitoare înfiorare chemându-te pe nume, în numele ei, al dragostei,ea, cea închisă între consoane şi vocale, nume de adevăr…

…şi nu o poţi afla decât dacă adevărul tău e dragostea…

… şi în ochii ei citeşti  poveşti nescrise, doar că  într-un altfel de grai, acela al necuvintelor ei care tânjesc de dorinţa spusului,grai al începutului şi al sfârşitului, al ştiutului şi al neştiutului,al nepuselor întrebări şi al înşelăciunii răspunsurilor, al tristeţii şi al ploii, al surâsului şi al mării, al durerii şi al sângelui, al bucuriei şi al copilăriei, al părţii de pod între cer şi pământ, al drumului în şerpuitoare încolăcire spiralată înlănţuind necuprinsul,al curbei perfecte închizând sacre universuri ale tainei infinite,al auzului şi al freamătului…

…al apei vii a sufletului în care sorbind-o, te vei avea; având-o; aflând-o, te vei găsi…

…al întrupării luminii împreunării a amândoi , al mâinilor şi al descântecului, al tălpilor şi al trupului, al chinului şi al cununii uniunii cerului ei cu cel al pământului făgăduit dragostei, al credinţei şi al treptelor de trup înspre lăcaşul ce îţi va fi, acela al dinăuntrului ei, al palmelor şi al suspinului, al lacrimilor şi al opalului, al cochiliilor scoicilor echinoxului, al pavezei de cerc alb şi albastru, al asfinţitului şi al tâmplei, al scâncetului şi al drumului întoarcerii spre înapoia ta, în tine, al geamătului şi al scrâşnetului, al nestrăbătutelor încă  neauzite unghere, al zvâcnetului şi al icnetului, al încotroului totului , al tresăririi şi al fiorului, al temniţei şi al descătuşătoarelor nerostiri, al spovedaniei, al izbăvirii şi al eliberării…

…iar dacă îţi este teamă de moarte de dragoste precum îi este teamă că o vei muri cu prima atingere, tot ea, sufletul dragoste te va învia din toate sfârşiturile tale niciodată închise şi din toate începuturile tale nicicând încheiate, şi te va trece dincolo de tine, într-un neînceput al altui timp de nicicând până acum, timp al înşelăciunii aşteptărilor, în plăsmuirea clipelor, în  ademenirea lor de a vă fi cu putinţă de întruchipare, şi în lăuntrul tău te va locui, din ea vei porni şi la ea te vei întoarce, căci îţi va fi înlăuntrul tău, încercuirea…

…şi de ea nu vei putea scăpa decât dacă o vei smulge din tine, sfârtecându-te…va fi dorul tău când eşti beteag de ea…atunci când o vei cauta şi sufletul îţi va şchiopătă de negăsirea ei, şi sete îţi va fi de şoapta sufletului ei ce îşi va găsi în tine trup, şi o vei sorbi să o ai, să te aibă…

…şi foame de dragoste, în zbaterea drumului, întindere  fără de vreo altă urmă decât a voastră, doi hoinari în pustiuri astrale, suflete rătăcitoare cu degetele împreunate, născocitori din dor ai cerului pământului, din începutul de fior ce răscoleşte val în suflete, săpându-vă malul  şi măcinându-vă-n chinuri de patima ţărmului neatins, flacără a sângelui scormonind în tresărirea întunecaţilor tăciuni ai jarului albastru în descântecul focului…

…timp neîntâmplat iscat din din dor de întâmplări neîntâmplate, întâmplare ţie, ea, neîntâmplată...

…şi înspre încotroul ei te vei lăsa purtat, irezistibilă atracţie căreia ai simţi că nu i te-ai putea opune, şi o vei rosti în graiul ei, după ce îi vei fi ştiut a-i desluşi literele, fiecare sunet al lor, aflând-o în  în cunoaşterea cu adevărat pură, trăindu-o…nu există alt grai pentru a o putea rosti; o vei vorbi în propria-i limbă, învăţând-o să o asculţi; putând-o auzi atunci când tace,atunci când va tăcea vei şti a-i desluşi închisă, nerostirea, vei şti să o auzi…

…şi vei şti să să auzi poate ceea ce avusese de spus, dar tăcuse demult…iar ea, la rândul ei, va învăţa grai nou,acel al tău, învăţând să îţi desluşească înţelesurile, ascultându-ţi literele de va vrea să te rostească în noaptea în care aflând-o pe ea, pe tine te vei găsi, în noaptea cea fără de început şi fără de sfârşit, în care ea este fiinţa de pe acest pământ va aştepta întoarcerea inorogului; metaforă a ceea ce căutăm noi, sufletele dragoste, metaforă a adevărului, a iubirii şi a purităţii…legenda spune că trăieşte în pădurile acelea ascunse din lăuntrul nostru, acelea în care ne căutăm înţelesurile, răspunsurile pe care nu le dădusem întrebărilor potrivite, întrebările cărora le răspunsesem demult, doar că le rostisem cu glas de tăcere, le şoptisem în gând…

…şi că îl vei vedea atunci când se va întoarce; şi o va face când noi, fiinţele telurice din praf celest, desfidătoare de anateme, ne vom atinge în puritate sufletele…

…iar ea crede în ea, în întoarcerea inorogului, aşa cum crede în tainica noapte, în misterul întunericului  umbrelor ei, cele care învăluie lumina în taina focului mocnind de dorinţa aprinderii flăcării vii păstrată în ascunzişul sacru al fiinţei, noaptea cea fără de timp, fără trecut, făr’ de viitor, în desăvârşirea clipei absolute, în veşnicia ei tremurând în neantul spaimei de sfârşit…

…noapte în care te-a auzit de dinainte de a şti să te asculţi, deşi nu ţi-a fost nicicând rostirea vreunui grai; nu ai trăit-o…te-a desluşit pătrunzându-te; atunci când o vei găsi, te vei afla…îţi este cea dintâi femeie, deşi nu ţi-a fost nicicând, vreodată…va fi prima ta iubire; de fiecare dată când iubim e singura dată când am iubit vreodată…niciodată nu ai mai iubit până la ea, nicicând nu o vei fi iubit, după ce nu îţi va mai fi; vei fi, în schimb, singur de ea, tăcut şi sfâşiat de taina ei, mister opalin în care, evanescent, s-a prelins în tine, pătrunzându-te şi apoi s-a scurs în gând de amândoi, o singură fiinţă, noapte în care ea, făptură a şoaptelor timpului, îţi va veghea somnul umbrelor, reflexie a sufletului tău hăituit de nelinişte,formă diafană a descântecului de dragoste ce a înţeles semnele lumii tale, acelea ale focului din timpul netimp al nopţii, cel fără de început şi fără de sfârşit, şi te priveşte cum şerpii roşii ai răscolitoarelor cercuri de rug demult încremenit îţi carbonizează tenebrele pe dinăuntru şi din durerea jarului zvâcnesc naşteri albe ale mării gândurilor…

…şi de acolo, din lumea apelor adânci ale neclintirilor tale neatinse până la ea, îţi vei isca o altă înfăţişare ce îţi va umple spaţiul infinit al rostirii de tine în graiul născocirii ei, din tine plăsmuită, din dorurile tale de tine, călător pribeag prin pustiuri celeste cerşind stelelor din colţuri sfărâmânde pulberea aprinsului pe drumuri de făclie, aceea pe care ai risipit-o cu fiecare neştiut de rug, căci nu ţi-a fost să arzi, doar te-ai topit de patima flăcării, nu i te-ai dat nici visului, nici vieţii, ci doar umbrei dorului care te-a adâncit între a nu fi şi a părea că este şi a nu părea a fi, dar era…şi ştiai că undeva e adevărul cercului, între pereţii căruia îţi închisesei răvăşirea dorinţei răscolindă care te măcina şi îţi desfigurase chipul sufletului…

…îşi sfâşiase tălpile mergând desculţ fără urmă de paşi alături, în plânsetul drumului, prin povârnişurile pietroase ale gândurilor dintre pământurile lumii tale fără putinţa de a te elibera şi mistuit de flacăra de tine fără de tânguire şi fără de vaiet, căutai în zadar mântuirea, şi nici o apă nu te stinsese, nici una nu îţi potolise setea, şi doar în vis chinuitor îţi păstrai povestea…acolo, în alte tărâmuri ale tale, erai plăsmuire de tine, aceea cu neputinţă altfel…

…acolo, în visul de tine de dragoste, povestea rămânea neatinsă de himera înşelătoare a iluziei de a-ţi fi fost cu putinţă, a amăgirii că ţi-ar fi putut dat să îţi fie întrupare în trăire…şi-a colo, în vis, în singurul loc în care ai putut-o face, nefiinţată, existenţa ei ţi-a părut atât de reală…acolo, în vis, te întorceai în tine, unde purtai toate drumurile care alte suflete ţi-au fost şi dezgropai amintiri,acelea din abisurile tale, acelea care te dureau cel mai tare…şi vedeai conturul a ceva ce ţi-ai fi dorit întrupare…

…ştiai că este dorinţa, dar îţi vei fi chin până să îi dai formei închegare…a o trăi, a o atinge…a fi reală…a te pătrunde, a te străpunge…a te avea; simţeai că nu poţi fără a te întoarce în vis, acolo sufletul îţi şopteştea vorbe…

…acolo căutai semne ascunse, desluşiri ale unor adevăruri, cele ale clipelor ce ţi-au fost vremelnice şi pe care le-ai stins în tine şi nu voiai să pieri, dar te prelingeai din tine cu fiecare neputinţă, deşi focul din tine te striga, dar nu te mai atrăgea chemarea rugului; murisei cândva şi uitasei, până la venirea ei…

…şi pe acel rug, vei renaşte din cenuşa celui ce fusesei, va renaşte din cenuşa celei ce fusese, din tot ce fusesei până la ea, din tot ce fusese până la tine, din nimic ce îşi fusese până la tine, din nimic ce îţi fusesei până la ea…şi singur fără de nimeni pentru tot restul veşniciei îţi va fi dat să simţi că vei rămâne, de ea ar fi să nu îţi mai fie cândva, şi acolo, în lăcaş sacru vă veţi fi  împreunat cenuşa în gând de jar şi flăcări au izbucnit până la cerurile nevăzute şi neatinse şi vă veţi  întregi unul în altul; două chipuri ale închipuirii visului de voi, şi între cer şi pământ veţi fi de acum aripă, liberi cutreierători de albastru, însemn de absolut.

Îţi va fi gând de copac, şoaptă de jad, şi în atingere de senin te va lua de mână şi se va urca împreună cu tine în copacul cu viaţă,  căţărându-se în clinchet de verde malahit pe cea mai de sus creangă, şi de acolo vei privi lumea ca pe un opal de foc prin ochii-i de copil; veţi privi cerul pe care de jos, de pe pământ, nu avea timp să îl privească nici ea, nici tu; uitaseţi să priviţi înspre el, ştiaţi doar că e acolo unde trebuia să fie…iar acum aveaţi să îl priviţi ca şi cum i-aţi fi trăit azurul pentru întâia oară…

…atinge-i-te copacului cu ramuri atârnând din cerurile tale de gânduri,smulge-i-te ţintuirii pământului şi zboară-ţi dragostea spre văzduhurile ei albastre, găseşte-i-te căutării de sfârşit, sfârşeşte-ţi pustiul, acolo, sub nisipul tânguitor sunt lacrimile tale neştiute de nimeni, dezgroapă-ţi marea şi dezleagă-i-te ţărmului de toate neatingerile; ea îţi va fi răsărit de argint din apă de lună, dă-i-te urmei să îţi calce pe umbrele pământului…

… ea,sufletul dragoste, povestea ta cea nescrisă încă ţie, făptură aievea, fiinţa din vis;, răsfrângere a propriilor tale esenţe în şoapta închegării formei, cuprinzând în înăuntrul dinăuntrului tău lăuntrul ei, împletitură de teluric şi celest în îngemănarea zborului, şi amuletă nestemată îţi va fi, îţi va zvâcni în tâmplă şi arzândă, o vei simţi fiinţă translucidă între vis şi adevăr prelingându-se în trupul tău şi va curge prin venele tale incandescentă lavă…

…îţi va fi adiere a toamnă,zvâcnet  răscolitor a şoaptă de diamantină iarnă, primăvăratec în înfiorat verde va alerga zburdalnic desculţă cu tălpile goale prin trupul tău şi în păr flori de câmp îşi va împleti vara printre răsfirările atingerilor degetelor tale în visurile din pletele ei, şi îţi va fi spusul şi nespusul, ştiutul şi neştiutul, cuvântul şi tăcerea, lipsa şi întregirea, frigul şi dogoarea, gândul şi fiorul, zbuciumul şi aleanul şi noaptea îţi va fi sărut de înger născut din lacrimă de lună şi o vei simţi albastru-argintiu tremurândă nelinişte când te dezleagă de înfăşurări negre ale spaimelor…

…şi îţi va fi culoarea mântuirii, cea mai adâncă, şi te va pătrunde, şi te va străbate şi îţi va colinda toate ungherele neatinse ale lăcaşului fiinţei tale, şi te va înălţa prin ea, dincolo de tine, înspre imensitatea cerului din tine şi din fiinţa ei, şi cu smerenie i te vei închina mântuirii de tine, atunci când aceea ea fi-va-ţi…şi în ea te vei stinge,  în apa vie care îţi va fi…şi îi vei fi martir,mărturisitor al trupului sufletului ei murind întru credinţă, pentru că îţi va fi crucea sfărâmărilor ei pe care o vei purta în tine, când în tine se va întrupa…

…nu va avea nici început şi nici sfârşit,va fi întregul cosmosului cerului şi al pământulu,uniunea întregului cerului ei cu acel al pământului tău întru credinţa dragostei,vei fi întâiul ei cuvânt,îţi va fi spusul iubirii, îţi va fi întâiul cuvânt, îi vei fi învelişul rostirii.

Ea va fi sufletului tău atât, simplu şi pur…

…dragostea.

Anunțuri

33 de gânduri despre &8222;Ea, sufletul dragoste&8221;

  1. Ne vom abandona clipei, atât de inconştienţi, încât tot ceea ce a fost înainte să credem că nu a fost, iar ceea ce va fi după, să credem că nu este…

    • Ne vom abandona clipei, veşniciei ei, ca şi cum am face-o definitiv; fără început şi fără de sfârşit. Nu există alt timp.
      O vei afla când pe ea, pe acea din dorurile tale, o vei găsi.

  2. De câte ori citesc un articol de-al tău, Camelia, încerc să las un comentariu care să rezoneze cu textul, nu doar să spun că-mi place și atât. Dar nu știu cum se face că aproape niciodată nu pot (cu o singură excepție de mai demult și comentariul acesta) pentru că simt că nu-mi găsesc cuvintele potrivite… E ciudat pentru mine, fiindcă nu mi s-a mai întâmplat până acum (o uimire pozitivă); dar mă voi strădui în continuare.

    • „Şi curajul va veni într-o zi
      când vei fi pregătită să ridici piatra
      şi să vrei să o simţi cu mâinile întregi
      şi să o strângi tare, tare,
      ca să o sfărmi în bucăţi de neant.
      De-abia atunci o vei cunoaşte”…
      Asta mi-ai scris atunci, odată; gândul nespus era să i te dai atingerii fără de teamă; doar să i te dai. Trăirea este cunoaşterea întru adevăr, pură; o ştiu. Acum, ca şi atunci, în poveste, tot despre dragoste era vorba. Suntem dragoste; suflete dragoste.
      Şi dacă îmi citeşti poveştile cu sufletul, este tot ceea ce mi-aş putea dori.
      Mulţumesc, Dragoş.

      Later edit:
      Îmi doresc să nu te năucesc, Dragoş. Glumesc.

  3. Am citit postul tau, dedicat in intregime dragostei, de doua ori, pur si simplu am ramas fara cuvinte, ca intotdeauna de altfel. De fapt tot ce as spune, ar fi de prisos. Ai spus tot.
    Imi place, e emotionant si adevarat.

    Te imbratisez cu drag Camelia. 🙂

    • Am văzut pe blogul tău că cineva îţi spunea pe nume; pentru mine vei rămâne în continuare colţişor de linişte, Silence corner, cum te-am alintat întâia oară.
      Următoarea poveste în care cred va fi despre EL, suflet din dragoste; doar că nu o pot scrie eu; eu am scris despre EA, oricare ar fi ea aceea, copil îndrăgostit al timpului.
      Am o dorinţă, nu ştiu dacă mi se va îndeplini; aştept să văd dacă o va face acel suflet; dacă îmi va scrie o poveste. Aş vrea să văd cum se vede iubirea prin ochii unui bărbat. Cum se oglindeşte ea în ei. Pentru că ştiu că dacă vrei să vezi cât eşti de frumoasă nu ai decât să priveşti în ai lui ochi. Eşti, acolo, adâncul sufletului lui. Dragostea.
      Acolo îi colinzi ungherele,i le străbaţi…şi peste tot în el e urma ta. E locuit în lăcaşul sacru al fiinţei lui. Şi îi curgi prin vene.

      • Sincera sa fiu imi place si ma simt bine ca ma alinti 🙂 Poti sa-mi spui Camelia, cum vrei, pe mine ma incanta gandurile tale. 🙂

        Tare curioasa sunt si eu cum se vede iubirea adevarata prin ochii unui barbat.:)

      • O să rog nişte suflete de bărbat să mi-o spună în chip de cuvânt. Că este chimie, asta o ştim toţi. Că priveşte prin lentilele deformatoare ale pasiunii, prin care el/ea este diferit de ceilalţi muritori, şi asta o ştim. Că atunci când m-am dezîndrăgostit mi-am recăpătat vederea…cu asta glumesc.
        Dragostea, nespusul, tăcerea atingerii când sufletul întâlneşte trupul în grafia dragostei.

        L-aş fi rugat pe EO, pe Alex (DoctorOx), pe Gabriel (thetimeismine), pe Ciprian…de la elf pot lua când vreau una dintre poveştile lui…voiam să postez o scriere de-a lui Wasabi; Dora…doar că s-a pierdut, dar scotocesc după ea…

  4. iubirea, nu uita sa isi dobandeasca puritatea, pentru ca, iubirea este o nuanta a puritatii…
    nu pot sa iubesc impur… asta imi este f clar…
    inocenta in iubire mi se pare sublima… (inocenta in sensul bun al cuvantului de aici) este ca si cum ar adauga ceva peste naturalul iubirii… (evidnet ca eu percep asa… si altul o poate face diferit… fara suparare)
    minunat departajezi iubirea… de iluzie… si cat de adesea le substituim…
    imaginea copacului… asa de multa intelepciune se aduna in ea… ca as ramane mut admiradu-i tunchiu… crengile… gandindu-ma la radacini…
    dragostea insa… poate fi asemanata cu orice… pentru ca ea este in orice… daor de noi depinde sa o intelegem… uneori sa o acceptam… si absolut mereu, sa o daruim…

    • Ovidiu, e vorba de acea inocenţă a începutului fiecărei alte poveşti de dragoste. Dragostea „uită” ca să îşi dobândească puritatea; o exprimare metaforică. Dragostea, ea, nu se schimbă, poveştile ne sunt altele, şi de fiecare dată când iubeşti, o faci cu candoarea şi inocenţa începutului, de parcă atunci ţi s-ar fi întâmplat pentru întâia dată, în care tu îi eşti cea dintâi femeie; el, primul tău bărbat.
      De fiecare dată când iubim este singura dată când am iubit vreodată.
      Definitiv nu m-am dat nimănui; sunt veşnic îndrăgostită,iată o perspectivă.
      Fiecare iubeşte cumva. Dragostea, pentru toţi, o taină sacră, aceea de la începuturile lumii, cea dintre un bărbat şi o femeie.

  5. Ce frumos scrii! Îmi place cum ai plasat totul într-un fel de cadru atemporal, sau de fapt aorice. Şi ai multe metafore, dar din când în când „arunci” printre rânduri nişte diamante, cum ar fi:

    …şi nu o poţi afla decât dacă adevărul tău e dragostea…

    …şi între cer şi pământ veţi fi de acum aripă…

    Ea, pe tine, te ştie mai bine decât te-ai fi putut cunoaşte, pentru că îţi este geneză

    Şi deşi tot textul vorbeşti despre ea ca despre un suflet pereche, aşa încât mă gândeam dacă tocmai ai întâlnit iubirea vieţii tale 🙂 , sau dacă duci dorul de ea, această potrivire, această regăsire a jumătăţii pierdute este dintr-o dată de natură subiectivă şi nu depinde de persoana în cauză: …va fi prima ta iubire; de fiecare dată când iubim e singura dată când am iubit vreodată… Dar atunci, de unde această sete, de cine acest dor care parcă nu e împlinit niciodată, pe cine căutăm în atâtea iubiri? Tot pe noi, spui tu: aflând-o pe ea, pe tine te vei găsi…. Sublim. Trebuie citit ca un poem, nu ca un blog.

    Singurul lucru care mi s-a părut contraintuitiv a fost identificarea femeii cu cerul şi a bărbatului cu pământul. Eu i-aş fi corelat invers.

    • hmm… dar gândindu-mă mai mult, înţeleg că povestea e a unui bărbat, iar femeia e privită aici ca ceva înălţător pentru el, ca un fel de suflet al lui… şi dacă acesta este sensul pe care ai dorit să îl dai, da, ea este cerul lui… 🙂

      • Adânci atingeri în străbaterea înţelesurilor chipului de cuvânt, bărbat cu nick de floare de lotus! Esenţa ai desluşit-o; ţi s-a înfăţişat dinaintea ochilor, deşi cred că mai degrabă ochiul tău interior a ştiut să vadă prin învelişul literelor, alcătuirea spusului, rostire scrisă, mai bine de cum o făcuse privirea.
        Când o vei afla, pe tine te vei găsi, da; dragostea este dorinţa aflării sinelui nostru în celălalt; odată ce îi transcendem, ne întâlnim în el, în celălalt suflet, cu noi.
        O femeie e făcută din doruri de întâmplări neîntâmplate; acel ce va veni nu în căutarea ei va pleca în lume; nu ca să o caute…ci pentru A O GĂSI.

        Mulţumesc pentru desăvârşita analiza pe text, Lotus. „Trebuie citit ca un poem, nu ca un blog”; memorabilă chintesenţă a spusului tău despre.

    • Give me your like, please! Just kidding. Şi dacă atât de mult ţi-a plăcut povestea, ia-o şi du-o acolo, lângă cealaltă; ştii unde.
      Later edit; ai făcut-o întâmplare; să se întâmple sufletelor altora, care sper că la fel o vor citi…cu sufletul; lăuntrul lor, acolo unde îşi sunt.

      • De ce, mai noua mea cunoştinţă virtuală? Pentru că pierim noi înaintea ei???
        Să îţi fac o mărturisire; întotdeauna când a fost vreau să se întâmple ceva, am avut dorinţe…credinţa în acele dorinţe…şi încrederea în acea credinţă. Cam asta.

        PS
        Am citit şi încrucişările de gânduri pe care le ai cu zeiţele; acelea sub care se cutremură Olimpul. Uneori, şi doar sub una.

  6. O chemare la un univers comun unde fiecare creste in celalalt, o veritabila declaratie de dragoste…cred ca e cam greu cu povestea lui „El”, pentru ca „El” trebuie invatat mai intai sa se cunoasca,intai trebuie sa stie ce nu este, apoi celelalte… 🙂

    • Aceasta este povestea unei EI; EA,femeia. Ea, acel suflet care duce dragostea într-un el. Simplu şi pur.
      Cam greu cu povestea lui? Poate nici cu povestea ei nu’i aşa de uşor. Dragostea, un cuvânt greu.
      Învaţă unul de la celălalt unul despre celălalt, trăindu-se unul pe celălalt, ascultându-şi şi atingându-şi sufletele,ascultându-şi şi atingându-şi trupurile, întâlnindu-li-se sufletele cu trupurile. Apoi fiecare va avea în el, în înăuntrul lui, conturul celuilalt.

  7. Fascinata de strazi pariziene, de plimbari de seara pe langa felinare cu lumina calda, de luminile orasului care se oglindesc in raul ce-l strabate, de conversatii calme si imbratisari lungi. Mereu singura dar cu un suflet care arde de pasiune ai reusit si tu sa transformi cea mai mare dintre dureri in cuvinte frumoase.

    Ca in romanele fluviu, asa scrii tu. Pasiune nemarginita si dor care nu mai poate fi saturat. As vrea sa-mi spui ce te inspira cand scrii? E vorba de muzica? sau e numai acel dor care doare atat de rau?

    • Toate dorurile care dor, Rhenus…atât cele întâmplate cât şi cele neîntâmplate..mai ales cele neîntâmplate; acestea mă ard…sunt dinspre partea cu le plus beau reste a venir.

      „De ai fi tu acela pe care ea îl va afla într-o zi, sau ceva din toate acestea, şi ea ar fi alt ceva dintr-un neştiut nicicând aflat de tine, dar aşteptarea ta ar fi, tu, lăsând-o să te afle, după ce mai întâi o vei fi găsit, găsindu-te, necăutând-o pentru că ştiai că te va aştepta undeva, o aşteptare cu chip mesianic, tu, lăsând-o să te afle în străbaterea lucrurilor pe care vi le-aţi limpezi doar trăindu-le transparenţa pentru a privi clar prin ele…

      …învăţându-vă unul pe altul să vă vedeţi unul prin ochii altuia, tu în lumea ei venind, ea lumii tale dându-i-se întru atingere în amestecul lumilor voastre contopindu-şi nuanţele într-una singură, cea a sângelui, simţind cum începeţi să vă curgeţi unul altuia prin vene…lumile voastre, neatinse lumi, neştiute, în nerostire necuvântate în grafia dragostei, lumi nescrise, lumi nespuse, spunându-i-te ei, neîncătu…ea, cea care ştie că undeva exişti, într-un încă nevenit înspre ea…

      …de căutarea ta ar fi în toate celelalte întâmplate ţie până la ea, ai putea să anulezi mental orice îţi fusese dat într-un trecut, încercând să o conturezi asemeni unui viitor posibil?

      Ai încerca să îţi imaginezi cum ar arăta viaţa ta fără de ea, cea neştiută ţie încă, atunci când, într-un sfârşit, o vei fi aflat, neaflată însă acum fiindu-ţi…într-un anotimp, acela încă netrăit, cel de al cincilea…timpul evanescentei înşelăciuni a aşteptărilor, în plăsmuirea clipelor…în ademenirea lor de a vă fi cu putinţă de întruchipare…ce chip lua-veţi atunci când vi se vor încrucişa zbaterile drumului…atingerile lui? când nu veţi mai fugi de voi în neantul stelelor, într-un deşert celest…

      …când veţi călca pe cerul pământului, topindu-vă umbrele care se vor prelinge şoapte despicăturilor de paşi, împreunându-i întru încotro, poate înspre nemărginirea de nicăieri, acolo unde nimeni din tine şi din ea va şti să ajungă…întindere de drum fără de urmă; hoinari în pustiuri astrale; suflete rătăcitoare cu degetele împreunate, născocitori din dor ai cerului pământului, din începutul de fior ce răscoleşte val în suflete, săpându-vă malul şi măcinându-vă-n chinuri de patima ţărmului neatins…flacără a sângelui scormonind în tresărirea întunecaţilor tăciuni ai jarului albastru în descântecul focului…

      …al cincilea anotimp ce iscat va fi din durere din dor de întâmplări
      neîntâmplate…întâmplare ţie, ea, neîntâmplată”.

      Acel EL pe care îl aştept; o aşteptare în chip de-a dreptul mesianic…acel care va pleca în lume nu ca să mă caute, ci ca să mă găsească.

      „pe acel cineva anume pe care îl căuta în cei pe care se întâmplase să îi iubescă până la el, dar doar pe el aflându-l simţea că va fi întâia oară când a iubit vreodată, pe el, alt copil singur al timpului, acel fără de rest, cel care o va întregi, acel pe care îl aproximase poate până atunci în cei de dinainte, doar că el, cel caruia îi va fi dat să îl găsească, el va fi cel aşteptat…lui îi va fi dat să fie cel care va consfinţi adevărul despre acel ceva”…dintr-o poveste.

      Îţi mulţumesc pentru gânduri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s