Iubirea în noi; dragostea ca stare de a fi

Motto: Suntem iubire; simţim nevoia de a ne dărui dragostea.

Suntem suflete truditoare ale zidului de lumină, cel al dinăuntrului nostru; acolo, în lăuntrul nostru, simţim mereu că suntem purtaţi pe drumul nostru, al omului, de  o veşnic călăuză, aceea a luminii din noi, lumina LUI…astfel, în lumea noastră din adânc nu este nicicând frică, deoarece îl avem pe EL ca înalt…

…în fiinţa umană există ceva nemuritor şi transcendent, acela al spiritului, ca entitate de origine divină, acea scânteie din noi.

Sufletul este  dinăuntrul nostru şi al dragostei fie-ne  întru atingere, căci iubirea este în noi, lăuntrul nostru…iubirea este esenţa creştinismului ce nu va pieri vreodată…sufletul este un eu; poartă amintirea fiinţei care am fost, copil al timpului, veşnic îndrăgostit…

…sufletul meu este un templu sacru căruia mă închin cu sfinţenie, eu, desăvârşitor al lumii mele de lumină albă.

Dragostele noastre sunt arcane de începuturi şi sfârşituri; dragostea împarte viaţa în cezuri în care fiinţa de adevăr, cea a întâielor cuvinte zămislite în alt grai va fi în rostirea pură de la hotarele ei, cele ale adevărului din dinăuntrul ei…din înăuntrul lui, acela pe care dintru început va şti să îl audă tânjind după absolutul ei în lumină dezvelită de umbre, tremurândă chemare de doruri în fluxul visurilor mării timpului, ascunzător al misterelor cerului în graiul stelelor…şi stând în lotus, vei privi cu ochii închişi în adâncurile sufletului celuilalt, aşa cum şi el îţi pătrunde adâncurile în împreunare fără de atingerea degetelor, doar a trupurilor sufletelor, în ascultatul şoaptei fluidului ce se prelinge în tine; acel al celuilalt…

…în  tăcere iscat spus de iubire…

…dragostea ta purtând numele ei şi dragostea ei purtând numele tău, atingeri  formând o alcătuire a silabelor amândurora, înfăşurate de noapte adâncă în învăluitoare răvăşire a înţelesurilor nestrăbătute încă, în care sufletele noastre vor păşi, atingându-se, palme a degete împreunate, cu tălpile desculţe prin auzitul crescând al înfioratului dor de vis…contopindu-vă în rostirea trăirii unei încă netrăite culori, de îndepărtată chemare de a îl împleti pe celălalt  în cuvinte şi tăceri în înţelesul rostirii tale de el, spunându-i numele în alcătuirea literelor care este; amestec de vocale şi consoane, şoptinde nervuri în smaraldul frunzelor…

…pe care le vei simţi vibrând în seva din care, hrănindu-l, îţi va da chip când va simţi cum te vei întrupa în el, dăruindu-i-te.

Dăruirea de sine în dragoste este a te da pe tine altuia gând de rădăcină din care el va creşte copac…a te înrădăcina în trupul sufletului celuilalt pe care îl simţi cum creşte în tine, din dragostea ta sevă…atunci când îl aude pe celălalt cum creşte în el…acolo unde îl va locui; în cel mai sacru sălaş…acel al fiinţei tale…iar el, la rândul lui, îţi e lăcaş…un singur trunchi…

…înainte de a fi drumuri înspre înfară suntem călătorii pe dinăuntru…în înăuntrul nostru…învaţă să te asculţi; să îţi asculţi valurile mării sufletului…aceluia care şterge urma pentru că nu a ştiut a o recunoaşte, aceluia desluşeşte-i zbuciumul…atinge-i-te nisipului, fărâmă de suflet şoptindu-i din tine…lasă-te pătruns de umbra încă nedezlegată de gând a pasului; împreunează-te învăluit în amurg cu lumina răsăritului…nu îţi mai ridica privirea a nu cer; calcă pe cerul pământului…atinge-i durerea neîntâmplărilor şi gândeşte-te că acolo, în pământurile tale translucide, exişti doar prin zbuciumul şi neliniştea ta…prin străbătânde fioruri…prin chinuri…prin tristeţi…prin alean şi fericire…

…deşi chiar şi fericirea poate fi traumatizantă, dacă e creatoare de falii în continuumul identităţii; dacă dizlocă…dezarticulându-te…altfel de nu o faci, eşti nisip; nici măcar iluzia clădirii nu îţi eşti…eşti praf; vântul te va risipi în cele patru zări…fiinţa care vibrează este cea din înăuntrul lumii tale albe…îţi eşti tot; fiorurile noastre ne stârnesc lumea; ne iscă, născocindu-ne…fără de ele, nimic ne-am fi…

…ne suntem străbateri şi le cuvântăm în atingeri când sufletul întâlneşte trupul, ne rostim în închegări nestatornicia aparenţelor în desişul amăgirii, ne cutreierăm labirinturile din lăuntrurile noastre şi uneori ne pare că încă nu le-am desluşit…ne lăsăm pradă născocirilor spaimei; teama de sfârşit…şi înainte ca cel care creşte în noi – auzindu-ne cum zvâcnim în el a rădăcină, cum îi pulsăm în tâmplele sufletului şi apoi simţim cum începe să ne curgă prin vene şi devenim o singură culoare şi ni se pare că altă culoare nu ar putea avea decât cea a sângelui nostru – să ne fie palmă, să poată primi în ea vis de om… ne este călătorie în interiorul nostru prin labirintul de noi înşine…

…acei ce cresc în noi copaci din rădăcinile noastre pe care le simt în ei a dragoste…şi străbătându-ne drumurile pe dinăuntrul nostru, ne rătăcesc prin ungherele fiinţei, acolo unde nu ne-am ştiut ajunge pentru că tăcute şi nearătate ne-au fost, necunoscute rămase, până să vină ea…el… să ne pătrundă, învăţându-ne acum să ne rostim întru grafia dragostei…

…grafia dragostei; ca pe reliefuri de literă să îl atingi pe acel, celălalt suflet, simţindu-l cu vârfurile degetelor, şi apoi să îl cuvânţi în trup; să îl scrii.

Acolo, în neştiutele până la ei ale noastre unghere, ne aprind  flăcări netrăite încă…acolo ne dezleagă de taina de noi şi ne leagă de secretele neaflatelor închiselor lor încă dezlegări, hoinari în neştire prin sufletul nostru, căutând răspunsul drumului de noi…drum de dor; urmă încă necălcată de paşi…acolo, unde e neîncăînceputul absolutului…e nenăscut; şi din tine se va ivi, copil veşnic îndrăgostit al timpului, fiinţă transparentă de cleştar…dintr-un iscat mundan…şi vei simţi că în sacadat ritm cosmic, în dans de aştri, gând de muzică a sferelor te îndrepţi spre într-acolo; dorinţă de putinţă a cerului pământului…acel pământ care acel sau acea  ce va veni, îţi va fi cândva…şi-n adâncit mister te va cuvânta într-o limbă necunoscută ţie, necunoscută lui or’ ei, în simboluri de sunet divin…

…în limba adamică, în care tu vei fi întâiul lui cuvânt, al celuilalt suflet; adevărul fiinţei lui…tăcerea lui de vrajă ale rostirilor uitate nespuse cuiva, vreodată şi adunate-n el doar pentru tine, voi doi, fiinţe de început şi de sfârşit, sfântă sacralitate a cercului…

… în care nu va mai şti care l-a născocit, iscându-l, pe celălalt din dragoste….

…dragoste care, în drumul nostru este o întâmplare înspre un dincolo căruia va trebui să îi treci hotarul şi poate că îţi este teamă de ceea ce vei putea afla; uneori visezi că eşti deja acolo, în celălalt; dragostea este dorinţa găsirii sinelui nostru în el, în uniunea întru întreg…odată ce îi transcendem, ne întâlnim în el cu noi…

…noi, suntem dragostea; poveştile de dragoste ne sunt altele…orice poveste e începutul alteia, asigurând astfel continuumul iubirii şi al vieţii, noi, ducând dragostea în alţii, cu mereu aceeaşi inocenţă a începutului tainei de la începuturile lumii, cea dintre un bărbat şi o femeie…

…dragostea este o întâmplare; ţi se poate întâmpla sau nu…

Dragostea este ca un prinzător de vise…este visul pe care îl trăieşti în atingerea inocenţei şi a purităţii…acea inocenţă în care tu o simţi precum cea dintâi a ta femeie; ea ţi se va dărui ca şi cum i-ai fi primul bărbat şi vă veţi iubi ca singurii oameni de pe pământ, cu acea dragoste de la început de lume…
…dragostea este atunci când simţi că îţi răsar stele din vârful degetelor când atingi acea fiinţă pe care o auzi şoptindu-i sufletului tău în cuvinte nerostite de nimeni încă pe pământ…şi simţi că ai vrea să inventezi pentru cineva litere pe care încă nu le-ai trăit; să vă cuvântaţi în graiul vostru…dragostea te atinge în cuvinte nerostite în tăcerea de dincolo de ele a şoaptei trupurilor şi a sufletelor, când sufletul întâlneşte trupul…

Dăruirea de sine e acea taină fără putinţa spusului care încrucişează infinitul finitului…

…cu finitul infinitului.

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”. Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Paşte fericit, sufletelor dragoste!


Anunțuri

42 de gânduri despre &8222;Iubirea în noi; dragostea ca stare de a fi&8221;

  1. De voi putea păşi pe calea Ta Doamne, ţine-o veşnic luminată. De voi simţi vreodată durerea, fă-mă să-mi aduc aminte de patimile Tale. De mă voi rătăci, ajută-mă să-mi găsesc calea! Căci iată, pătimeşti şi învii în fiecare clipă pentru noi, iar noi uităm de Tine, strigându-Ţi numele doar la ananghie! Şi tot mai rămâne în puterea-Ţi nemăsurată destul loc să ne iubeşti pe toţi!

    • Fă-mă, Doamne, vânt, să pot risipi de prin ungherele sufletului meu în nemărginirea celor patru zări cenuşa a ceea ce a mai rămas din ceea ce a fost odată rug pe care am ars; sufletului meu fă-i adăpost măcar vremelnic din împletitură de visuri şi streaşină fă-i din gând fugar rătăcitor printre umbre pieritoare; fă-i o colibă săpată-n mal surpător la ţărm de uitare… şi de-ar fi să să îl îngroape, fă-l să i se întâmple nu a povara pământului…făr’ de putinţă de năruire…doar să îl acopere a somn de întoarcere din moarte şi să îl trezească atunci când dinspre răsărit se va fi auzit pas a chip nedesluşit lipsit de suflare înşelătoare de vânt a amăgire…
      ………..
      Şi dă-mă!

      Calea de tine în adevăr şi în lumină din tine călăuză să îţi fie să ţi-o afli, să te afli, Ciprian, precum ţi-e vrutul şi putinţa!
      Paşte fericit!

    • Întotdeauna să te asculţi pe dinăuntru, înainte de a te spune pe dinafară, rostire. Simte literele dincolo de înveliş; mereu vor avea ceva să îţi spună, altfel.
      Să îţi fii iubire în adevăr!
      Paşte fericit!

  2. ” …în lumea noastră din adânc nu este nicicând frică, deoarece îl avem pe EL ca înalt”… Nu avem nimic fara Dumnezeu si fiul sau Iisus, am fii cei mai saraci de pe pamant! 🙂

    Minunea Invierii sa iti aduca in suflet impacare, armonie, iertare si iubire! Priveste cu seninatate inainte si bucura-te de un nou inceput alaturi de tot ceea ce conteaza pentru tine!

    PASTE FERICIT, Camelia si HRISTOS A INVIAT ! 🙂

    • Mulţumesc pentru urare, Silence corner; aceeaşi pace în suflet să ai, în atingere de lumină albă. Când dragostea este adevărul tău, e greu să îţi ierţi greşiţii.
      Să îţi fii senin!
      Paşte fericit! În miez de noapte, pătrunde-te de acel miracol al Învierii unui suflet ce a murit pentru noi, pe pământ.

      • Isus a coborît din cer
        Şi-a spus ce trebuie să-i ceri.
        Duhul cel sfînt ce-n om sa-ntrupat
        Ne spune să cerem iertare de păcat.
        Numai iubind pe El poţi să fii şi tu reînviat

        Isus a înviat din morţi!
        Isus vrea să ne ia pe toţi
        Şi să ne ducă în Împărăţia Lui,
        Şi să ne dea în braţele Tatălui.
        Atît de mult ne-a iubit, chiar de-a fost răstignit
        A-nviat!

        Trăim o lume de ispite,
        Cînd cel rău ne duce-n căi greşite.
        Dar doar pentru noi Isus a stat pe cruce,
        Pînă şi-acum păcatul ni-l duce.
        A fost răstignit, îngropat şi-a-nviat a treia zi pentru noi.
        Ascultă deci orice poruncă a Domnului!
        E scris că vom fi hrăniţi cu orice Cuvînt al Lui.
        Cel ce a fost răstignit şi-nviat, negreşit, te-a salvat!

        HRISTOS A INVIAT!

    • Caci harul mantuitor al lui Dumnezeu s-a aratat tuturor oamenilor,
      Invatandu-ne pe noi sa rabdam faradelegea si poftele lumesti si, in veacul de acum, sa traim cu intelepciune, cu dreptate si cu cucernicie;
      Si sa asteptam fericita nadejde si aratarea slavei marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Hristos Iisus,
      Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca sa ne izbaveasca de toata faradelegea si sa-Si curateasca Lui popor ales, ravnitor de fapte bune.
      Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel

    • Romulus, credinţa e în noi, în adânc; şi încrederea în acea credinţă. Facem din pământul nostru o împărăţie a cerurilor; îl potenţăm divin; o meteahnă a visătorilor.
      Paşte fericit! Să îţi fii senin!

    • ”În mai toate celulele, una din încuietoarele predilecte este discutarea cuvintelor rostite de Mântuitorul pe cruce:Eli, eli, lama sabahtani? (lb. aramaică n.n) De vreme ce Hristos a putut spune: Dumnezeule, de ce m-ai părăsit, înseamnă că a fost om şi el”. N. Steinhardt
      A rostit aceste cuvinte în culmea durerii,; suprema durere pe care o putea îndura…pentru că i-a fost cu putinţă; i-a fost cu putinţă uniunea supremă a chinuitoarei dureri şi a tăriei supreme a îndurării ei.

      Orice fie-ţi cu putinţă îţi doresc, Ciprian.

  3. Urme de adânc altora să le fii, Wasabi;făclie de suflet! Sărbători pascale în senin azur! Cândva voi posta o povestea de a ta; una dintre acelea pe care le-am păstrat aici, ca amintire a trecerii tale prin lumea virtuală, cu tristeţe o spun, atât de meteorice.
    https://perfectiune.wordpress.com/2011/01/14/esafodul-ingerilor/

    Later edit
    Ceva s-a întâmplat cu poveştile tale, Wasabi. Regretul meu este acela de a nu le fi copiat. Îmi pare că s-au pierdut; voi scotoci însă peste tot.

  4. Nici nu se putea ca odată cu sărbătorile să nu închini o altă odă dragostei.
    Parcă nu ţi s-ar mai termina cuvintele.Curg şiroaie în forme care mai de care.A minuni,cum îmi place mie să spun.
    De-ar înţelege toţi dragostea ca tine.Sau măcar aşa ca mine,la micile mele măsuri.
    Simt că se potriveşte povestea acestei sărbători.Simt că s-ar potrivi cu orice prilej.Şi chiar nu ar trebui nicio ocazie…
    Din dragoste şi cu dragoste s-a pironit Hristos pe cruce,ca să ne elibereze de povara grea a păcatului.Să ne deschidă Raiul cel luminos şi plin de verdeaţă.
    Simt că e primăvară.Tânjisem demult după ea.Mă încerca o mare nerăbdare.Aş vrea să opresc timpul în loc cât timp e soare pe cer.Îmi pare că-mi scapă ceva printre degete.Nisipul vremii.Îmi vine să plând după momentele de bucurie care se duc…Şi ştiu că nu se vor mai întoarce,ci vor fi mereu şi mereu altele.
    Mi-au lipsit cuvintele tale.
    Să fie acest Paşte plin cu bucurii!
    Hristos a înviat!
    Cu drag.

    • Adevărat a înviat!
      Hristos a fost pironit pe cruce din cauza păcatelor noastre.
      ” Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia…Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)”. Efeseni 2:1-7

      Cât despre gândul meu către sufletele dragoste, acelor cărora dragostea le este religie, le este cale de adevăr în viaţă.
      Când dragostea este adevărul tău, e greu să le ierţi greşiţilor.
      Am scris despre NOI,IUBIREA, DIN DRAGOSTE; suntem dragoste, simţim nevoia de a ne dărui;dragostea, dăruirea noastră acelui suflet căruia îi vom fi întâmplare…iubirea, dăruirea de noi tuturor.
      Îi vei trăi timpului şi răsăritul şi apusul de soare răscolind valurile marii sufletelor, iar ţie – tu, dragostea – nu îţi va fi fost dat nicicând să fii în vreun alt timp trăit decât în cel de acum al fiecărei clipe a veşniciei,întâmplat din tine de el…tu, lui, cea din niciodată şi parcă dintotdeauna, rostindu-se lui în dinafara unei singure fiinţe, cea a voastră.

      La, fel, cu drag, Lavinia

      Şi nu uita; cele mai frumoase amnitiri pe care le-ai trăit sunt cele ce urmează să ţi se întâmple!

      For you.

      • Frumos mai glăsuieşti.
        Toate trăirile tale sunt la superlativ.
        Eu mă întorc la oameni.Răspunsul meu de la începuturi.N-am mai lăsat să-mi reteze nimeni aripile în zborul meu…În schimb mi-au pus pe ele o presiune care m-a prăbuşit.
        Acum ştiu să-i deosebesc,dar pe unii chiar nu îi pot ocoli.Se spune că nu ne alegem familia,doar prietenii.Dar ar trebui să alegem prietenii în funcţie de familii?
        M-au invadat din nou „răzvrătitele de ce-uri” ,cum obişnuieşti tu să le spui.
        Cu drag.Să-ţi fie sărbătorile cu bucurie!

  5. Nu observasem că este tot filmul postat, am crezut că e un trailer. A propos de filme ruseşti cu şi despre ortodocşi, mi l-a recomandat cineva foarte foarte drag, am apucat însă să văd doar o parte. Filmul se numeşte Preotul şi este făcut în 2010. Informaţii despre el găseşti aici: http://apologeticum.wordpress.com/2010/06/03/filmul-preotul/. Tot acolo ai linkurile de unde poţi descărca filmul. Mulţumesc încă o dată pentru Ostrov. 🙂

      • „Eu unul”… Eşti un „el”; gândeam că ai fi o „ea”, suflet romantic; visare. Glad to find you; deşi aş zice că tu eşti cel care m-a „găsit”; care a dat de mine.

    • da, sunt o el… 🙂 şi am dat peste un blog frumos. deşi cam mic scrisul şi cam lungi articolele pentru a fi afişate integral pe prima pagină (poţi pune read more dacă vrei).

      • Lotus, găseşti că au o întindere prea mare poveştile mele? Aşa le zic;poveşti. Spuse câteodată ca metaforă revelatoare şi care curg unele într-altele, ca o panta rhei…şi îmi par a fi uneori atât de scurte, căci atât de mult aş mai fi avut de spus în atingerea literelor în aşternuturi de cuvinte.
        Scriu din mine, mie.

        Fata cu blogul frumos îţi mulţumeşte, Lotus, „o el”…Mi-a plăcut.

      • Fata frumoasă cu blogul frumos… 🙂

        Eu nu am zis să scurtezi articolele. Eu am zis să nu le afişezi integral pe prima pagină. Uită-te la mine pe blog. O să vezi că deşi unele articole au 5 paragrafe, doar primele două să zicem sunt afişate pe pagina cu care se deschide blogul. Evident, când dai click pe titlul unui articol, vei intra în pagina lui unde îl vei putea citit integral şi vei putea lăsa comentarii.

        Eu mă refer deci strict la cum arată pagina de pornire, respectiv ce se afişează când intri pe blog. Pagină unde ai putea afişa doar o parte din ultimele articole…

        Sper că am fost ceva mai explicit. Dacă nu, zi-mi! 😛 Evident, este alegerea ta, era doar o sugestie.

  6. Lotus, am înţeles prea bine ceea ce NU ai spus. Îmi vreau însă poveştile (eu nu le numesc articole, iar comentariilor le spun gânduri) dezlănţuite, „afişate”, în toată splendoarea întinderii lor de cuvinte.
    Am fost în colţul tău de lume virtual; te-am vizitat în vârful picioarelor, tiptil. Nu e primul blog pe care l-am văzut unde se găseşte sesam deschide-te „continue reading” or „read more” după câteva paragrafe…doar că eu nu vreau astfel.
    Mulţumesc oricum pentru sugestie.

    • Îmi plac mutriţele zâmbitoare. Vreau să îţi scriu ceva, urmă la un gând-răspuns dat de tine unui suflet căruia, aidoma, i-ai postat articolul, acolo, în Fain polimedia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s