Treceri din anotimpuri ofilite ale tainicelor clipe şoptitoare la urechea ferestrelor nedeschise, când frunzele cad în cerul sufletului şi visătorii îşi amintesc de dorul unui altfel iar vocativul are spaţii privilegiate în care însă şi imperativele se aglomerează, unele în zadar

Motto: Sunt clipe câteodată care îţi  refuză utopia unor locuri imposibil de împlinit şi totodată de abandonat, ca şi cum un început de lume consună cu sfârşitul ei, făcându-te să îţi alungi din închipuire tot ceea ce ascunzi pe după perdeluiri, vânându-ţi credulităţile, răsăriri care ţi s-ar părea că se întâmplă, văzând ceea ce nu ar fi, şi pe care nu le-ai puteai descuia pentru că nu ai avea cheile potrivite, iar în vârşa lor ai fi putut intra lesne, însă că de ieşit ţi s-ar întâmpla anevoios sau chiar deloc, doar că acele locuri sunt după cum le visezi şi le crezi, iar asta face din ele lumea de care te prinzi cu sufletul, chiar dacă adesea suspendat în starea de graţie a echivocului.


Şi fără a le mai spune un cuvânt ai închis uşa unor lucruri pentru că mai departe printre prăpăstii ar fi fost mai trist, mai rătăcitor, mai ascuns şi înainte şi înapoi şi oriunde şi sfredelitor lent sufletului şi aventura de ele ţi-ar fi fost pedepsitoare oricât ai fi fost tu de inventivă fiinţă în întrupare de scene, dar mersul ştiai că trebuia oprit la mai puţin

…şi de atunci ai făcut în aşa fel încât să le alegi locul cu prudenţă, locul lor, al prăpăstiilor, în care ai fi căzut cu strigătul fiinţei din vocativ, prăpăstii cărora niciodată nu trebuie să le tăgăduieşti aprioric atât profunzimea cât şi sensul, amintindu-ţi despre faptul că a fost o vreme când te chinuiai să povesteşti nu despre nişte lucruri întâmplate cu adevărat, ci putând să se întâmple dar cineva din tine nu te asculta, nu credea în marginile lor deşi erau nişte lucruri atât de simple, cineva din tine  încerca indrituirea  explicaţiilor pentru ele pe cantităţi, împărţind, interpretând şi sfârşind, ca o concluzie, asemenea unui creier devastat iar tu ajungeai să crezi că îţi trebuia o nouă respiraţie pentru ce injectasei cândva cu seringile ficţiunii când alergai după himere…

…pentru că acelor lucruri care s-ar fi putut întâmpla tu le vânturai nisipul anapoda măgulind simplificările în formă închisă, în formă deschisă…

…iluzionându-te asupra lor, nepăstrând distanţa faţă de ele, analizându-le pe orizontal, sondându-le profunzimea, închipuindu-ţi-le ca pe un teatru al enigmei rezolvate, neştiind că forma lor deschisă de pe marginile mele menţinea enigma, şi ceva urma să se întâmple mereu şi să îţi răstoarne toată perspectiva şi să devii chiar tu himera pe care altcineva sau altceva credeai că o întruchipează…

…şi asta nu mai era, deşi neîntâmplat, neverosimil, ci atât de adevărat, dar nu neapărat şi necesar…

…aşa că ai ştiut că trebuie să părăseşti acea realitate ideală pe care fantezia o zămislea…

…şi erai în toate acele gânduri într-o perpetuă macerare, ducându-te şi venind fără să pleci, fără să stai, trecând dintr-unele într-altele, fiind în ele ca şi cum nu mai locuiai nicăieri, ci doar în copacii din dedesubt în care firea ta tremurătoare se clătina prin crengi cu plete de vânt, un vânt căruia îi era greu să spună trecutul sau viitorul…

…pentru că fie ar fi trebuit să mintă, fie să tacă…

…aşa că îţi încatenai singurătate unor cuvinte în cafenii tăceri când nu te puteai despărţi de ele fie pentru că poate erau în necontenită fierbere, crescută cu fiecare clocot în tine când te gândeai că nu ţi se vor înţelege până în adâncime, acolo unde ardeai cu pumnul încleştat, în el ţinând întâmplări pe care nu voiai să le laşi să întâlnească sufletul celuilalt în frământări sau cărora le găseai lipsa de rost ştiind că e nevoie de o sinceritate totală iar tu încă mai hălăduiai pe străzile monologurilor tale, încă îţi mai plimbai gândurile altora în tine ca pe un epic trucat…

…încă te străduiai să desluşeşti siluetele literelor care ar nedumeri sau dezamăgi trecând prin tine toate timpurile interpretărilor, extindere indefinită abolind realul în perspectiva unei semnificaţii a tăcerii deşi ascultai magia sunetelor în tine, a tuturor acelor cuvinte care privilegiau conţinutul pe care îl ţineai în tine învăluitor, ocrotitor, chiar dacă tu mergeai în cârji ca să îţi poţi ţine echilibrul printre atâtea dacă împotmolitoare, şi cu fiecare pas îţi mai lepădai câte un cuvânt dincolo de catenele nespusului căutând să găseşti altceva, acolo căzând şi regretul vlăguit de senzaţii, sleit din gânduri de atâta ascuns nedezbrăcat…

…când în tine orele trecute dorm, şi sunt acelea mult mai târziu de miezul nopţii, dar pentru tine nopţile erau mereu mult prea tinere şi se sfârşeau în dimineţi, niciodată înainte, şi de-acolo ar începe ce ai fi  uitat din celălalt, şi acolo s-ar termina ce cunoscuse din tine, şi împreună de acolo aţi fi ceea ce fusese doar tu şi el înainte de oriundele vostru în care vă căutaserăţi, înainte de a veni unul lângă celălalt din minusul cândului în care fusesei depărtare…

…şi în lipsă ai vrut de-atâtea ori să îţi spui că tot ce e lentoare precum transformare se cheamă viaţă şi tot ce e în tine şi în el cu văpaie se numeşte foc, din care izbucnesc scânteile de vis…

…şi-acum, când lângă uşa ta încep să se strângă toate frunzele şi copacului gândurilor i se încâlcesc crengile şi pe ele încep să crească cochilii în care ascund cuvinte din departe, cuvinte în care cauţi să îi schimbi numele cu tot ce iubeşti în el  deşi e tot acelaşi, însă vrei să îi spui altfel, după felurile anotimpurilor care v-au locuit…

…înlăturându-l însă pe acela al convulsiilor…

…şi pentru asta îţi spui că vei inventa pahare în care să scurgi din amintirea viselor, ale acelora de noapte a căror invocare e repetată, iar pe celălalt îl vei lăsa să îţi ghicească încetul cu încetul curgerea în ele a fantasmelor care privesc, cele pe care însă doar în somn le vei vedea clar, pentru că în cuvinte tu nu i le-ai spune, ai converti în ele lacune sau segmente lipsă ştiind că niciodată unele nu s-ar termina dar nici nu ar părea întregi…

…iar el, celălalt suflet în care ai curs,  din ele şi-ar înmulţi în neştiut, fireşte, exprimările eliptice, spaţiile dintre litere, simţindu-le ca pe un mesaj apoteotic, iar tu ai  avea bucuria jocului delicios de-a privitul, de a privi cum crede că el este cel care îşi închipuie că le este creator, numindu-se el pe însuşi după bunul plac al enigmei, încercând să ghicească puţin câte puţin din el, implicându-se în imprudenţe şi ajungând astfel la imprevizibilitatea nuanţelor, iar tu ai râde de prelungirea pe care le-ar da-o din ipostaza lui de romantic…

…toate astea smulgându-i-se cu uşurinţă şi izbindu-te pe tine pentru că ştii că ar sări peste legăturile dintre nişte semnificaţii hotărâtoare ca şi cum ar suferi de extirpări şi ruperi în fluxul memoriei, sfârşind prin a păstra doar el pentru însuşi cheia…

…şi astfel l-ai lăsa să scrie continuu dacă nu ţi-ar fi teamă că omisiunile ar fi mai mari decât aducerile aminte ale contururilor tale în el şi poate ca un pustiu circular dacă nu şi-ar spune numele după cuvântul potrivit cu forma ta de visare aşa încât să devină pereche cu îngânările ei viitoare, acolo unde poate că aştepţi ca şi în trecut, şi în loc de toate astea i-ai putea şopti cum să se spună sieţi şi fără teama de a fi sentimental, şi-ai fi un sufleur care ar avea o trudă uşoară, pentru că ar fi puţine lucruri pe care le-ar fi uitat şi cam aceleaşi…

…şi despre toate astea tu ai face-o într-un lung exerciţiu de îmblânzire a memoriei, pentru că ştii bine câte fiare încă neîmbânzite ai încuiate în temniţa sufletului, cele ascunse acolo în tăcere şi nicidecum în uitare, pe care încă nu le eliberezi din înăuntrul tău pentru că încă nu ştii cum să le învălui în cuvinte blânde, acele cuvinte pe care le-ai făcut praf şi pulbere când au devenit brutal ca nişte nude, crude sincerităţi pe când credeai că nu îţi vor fi altcumva decât sfărâmate, frânte…

…cuvinte încărcate cu povara unor eşecuri, pierdute prematur care ar însemna fără de tăgadă zădărnicia, dar asta pentru tine nu este de ajuns, nu încă…

…tu nu eşti dintre acele fiinţe care învaţă uşor să scrie literele ratării, să înveţe acest alfabet încât să ajungă însăşi abecedarul, tu nu eşti fiinţa care se lasă sedusă de absurdul cailor verzi de pe pereţi, care nu astfel întemeiază, nădăjduind în gol şi trepidând cosmic, fascinată de utopii, de păcăleli în mrejele cărora să te laşi prinsă, dar eşti cea a frământării excesive şi a visării, acea formă a ei cuprinsă câteodată de duhul ludic….

…iar atunci când se întâmplă joci de-a v-aţi ascunselea cu clipele pe care nu le-ai cunoscut pentru că în înţelegerea lor era nevoie de doi ca să fie…

…şi tot ce rămâne atunci din ele este o urmă furişă de cuvinte mari, de cuvinte grele, de cuvinte prea departe unele de altele pentru a se putea întâlni decât în ceţuri, pentru că are şi ceaţa rostul ei, al unor deghizări, al unei pânde tainice, mai cu seamă când e vorba de ceţurile unor dulci evocări sau ale unor mari nelinişti…

…nelinişti care acolo vor rămâne ascunse fără să te strige precum îndărătul unor împăcări cu o ficţiune într-un schimb de taine, doar că o împăcare iluzorie, pentru că dintr-acolo se vor auzi mereu chemări fie şi şoptite, chemări tulburătoare în care vocativele vor fi aprinse pe dinăuntru cu tot ce poartă în ele, pe dinafară însă tăcute în neauzit, contururi desfăşurate de umblet în care vei aştepta, visătorie despletită, strângând în ele aceleaşi drumuri mărturisitoare legate de tine, cu închideri şi deschideri ca nişte evantaie de lave, întorcându-ţi ce era de întors în suferinţele purificatoare ale focului…

….aşteptare care nu va înceta decât atunci când din ea ţi-ar lipsi speranţa că va mai veni ceva vreodată dinspre întoarcerile firelor înţelesurilor ale căror dezlegări nu îţi vor fi iluzorii, nu îţi vor fi transformate revenire după revenire, repetare după repetare ca într-un descântec, ca într-o magie, ondulânde ca mareele, insinuante şi capricioase ca şi conjuncţiile din care s-ar naşte, strecurându-se în tine poate înşelător şi firav pentru întâia oară…

…ceva din tine pariind că visul va trece dincolo atâta timp cât nu-l vei înceta, destinul lui luându-te în stăpânire, privilegiu al castei visătorilor…

…cât îl vei trece pragul clipelor anotimpurilor fie şi pe poduri fragile sau nesăbuite pe care nu ai putea păşi decât cu priviri transfigurătoare sorbite de miraje pentru că în ochii sufletului unele dintre amintirile adunate ar fi unele oarbe la mijloc de drum, aidoma unei limite dincolo de care nu ar mai şti nimic şi tot ce ar atinge ar depinde doar de tine…

…de cum te-ai răsuci în răni şi în dorinţe cu tremur sentimental…

…întrebându-te, ca şi cum nişte cuvinte ar fi definitive, oricât ţi-ar fi stângăcia de exprimare, unde ai vrea să…

…ajungi.

Anunțuri

50 de gânduri despre &8222;Treceri din anotimpuri ofilite ale tainicelor clipe şoptitoare la urechea ferestrelor nedeschise, când frunzele cad în cerul sufletului şi visătorii îşi amintesc de dorul unui altfel iar vocativul are spaţii privilegiate în care însă şi imperativele se aglomerează, unele în zadar&8221;

    • Glad to see you here; I am like always, I am like a game of a child, such full of noise and happy all day long, laughting at the sun to bring fine weather, and that’s really hapening, how about you?
      No, i’m just kidding…
      Greeting too and thank’s for passing by.

  1. Deci pot să-mi fac temele acasă, nu aici pe blog.
    Am să scot la imprimantă și-am să citesc mâine la umbra nucului.
    Umbră bună având în vedere căldura neobișnuită de octombrie de la Timișoara.

  2. Parcă numai pe-acolo, pe la tine, parcă nu mai peste tot, învăluitoare toamnă, ireală toamnă ca o iubită neaşteptată, nici măcar posibilă, dar iată că e aşa cum mi-am dorit-o şi pe de-a’ntregul.
    Am şi eu un nuc, ştiai? Nu ştiai, că n’aveai de unde, dar fiecare are un nuc la umbra căruia înverzesc gândurile pe tâmple, oricare ar fi anotimpul.
    Deci, da, acasă să fie retragerea.

  3. Literele, de la o vreme, mi se par toate niște grăsance, care-abia așteaptă sa se așeze oriunde, ca să nu mai gâfâie și să-și șteargă sudorile. Și nu vreau să se ofuscheze niciun grăsan citind(eu nefiind o silfidă). 🙂
    Suferă, cel mai probabil, de-o oboseală primăvăratică în plină toamnă. Sau cel care abia așteaptă să se desprindă din ram? 🙄 în fine…cred că sunt cam pleoștită, nu mai adaug nimic.

    • Unora li se mai întâmplă să le strângă căptuşeala, de zici că mai, mai stau să plesnească pe firul cusăturii, şi atunci trebuie să se stea locului, pentru că oricare mişcare le-ar fi înfrângătoare şi s-ar destrăma, şi mai sunt cele care trebuie să şadă pentru că sunt obosite de atâta uzaj or’ anemiate deşi cu gură flămândă şi cărora le e nevoitor să îşi mai tragă sufletul, şi altele care nu mai fac decât jocul steril al imaginaţiei iar pe astea privirile nu le mai recunosc, cât despre cele care abia aşteptă să se desprindă din ram, astea au în ele neântâmplatele, cele din anotimp tainic al semnelor îndreptate spre el.

      Tu eşti femeia literelor de o chimie tentaculară, cele care iscă frenezii, şi-aşa, pleoştită cum zici de tine că eşti.

  4. N-are sens să te mai apuci de scris pentru a publica. E de ajuns să dai un search pe google pentru a înțelege că sunt prea mulți talentați de nivele apropiate de tine, Cărtărescu, Ivănescu, Brunaru sau oricum te-ai numi. Iar diferența dintre tine, scriitor publicat, și ceilalți talentați nemediatizați o face o leacă de voință, de perseverență în relația cu editurile sau cu presa de specialitate. Până la urma, gloria e a celor îndrăzneți, nu doar a celor dăruiți.
    Te felicit pentru talentul cultivat cu atâta migală, mă înclin și în fața Almanahelor și rămân și eu prin zonă să mai sorb niște zamă de cuvinte. Fost poet aspirant la glorie antumă, actualmente scriitoraș conjunctural cu pretenții megalomane de schimbare de mentalități și viziuni blogoscreierate.

    • Îmi plac acei care se spun, se scriu, într-o limbă expresivă, cu norocul de a fi scriitor nu ştiu cum e, se pare că acum în literatura de pe aici locurile sunt ocupate. Glumesc, aşaşiaşa.
      Despre postmodernism îngăduie-mi, cu gândul orbitor, ca să mă joc cu un cuvânt, la Cărtărescu, să tac, incomod el, aşa, pentru un cititor neevoluat, că doar ştii că fiecare citeşte cum poate, cum ştie şi cum vrea, deşi aş avea nişte de zis, şi competenţele pentru, şi asta legat şi de alte nume şi anii literari în care s-au născut. Îmi plac arhitecţii epici, asta ca fapt divers, printre altele.
      Nici cu gloria nu ştiu cum e, dar ştiu cum e cu vocaţia literară şi cu expresia fiinţei, atunci când limba pe care o vei vorbi te alege, ştiu că sună cam ciudat.

      Mulţumesc pentru trecere şi urma în cuvinte şi să-ţi fii frumoasă aventură, să tai orizonturi, a vrea să-ţi fie a face.

    • Noaptea era încă tânără, de vină, ca să croim una, sunt tastele atâtdeaproape, şi mie mi se întâmplă să nu fie ascultătoare câteodată; oricum, nici că citisem altfel de cum ar fi fost trebuitor.

      Later edit
      Am încercat să îţi las şi eu nişte urme, nişte cuvinte, că tot e noiembriul întoarcerii tale, precum ai zis acolo, la confiniile a două luni, dar greu de intrat la tine.

  5. Buna dimineata Camelia !
    Sincer, mi-a fost dor de zicerile tale,adevarate cugetari pentru inima mea deja batrana si destul de obosita !
    Asa ca , la ceas de prima ora , in Sfanta zi de DUMINICA, cu o cafea rece si amara in ceasca asezata pe marginea masutei ce gazduieste laptopul ajuns la frumoasa varsta de TREI anisori fara nici o REPARATIE ,am purces la drum pe caile intortocheate ale internetului
    iar mana-mi deja obisnuita sa tasteze ” perfectiune.wordpress.com ”
    m-a propulsat pe blogul tau unde ma simit minunat , mai tanar parca ,iar la plecare cu un dor nebun de a ma reantoarce cat mai repede spre a-mi incarca organismul cu energia pozitiva sa tina pret de o luna pana ce vei scoate un nou articol,
    adevarat material de sustinut la un simpozion
    in fata studentilor de la FILOZOFIE .
    Cineva spunea ca va scoate la imprimanta scrierile tale
    pentru a le citi la umbra nucului batran
    in adierea vantului de toamna aramie si tarzie .
    Eu, daca mi-ai da voie, as scoate la imprimanta TOATE articolele tale
    si le-as randui intr-un DOSAR special
    in ordinea cronologica a aparitiei lor
    spre a le RECITI ori de cate ori ganduri negre si parsive s-ar cuibari in mintea -mi prea stresata de nemerniciile nemernicilor care ne-au mintit, manipulat, umilit , saracit, furat, dezbinat, invrajbit si dezmostenit de drepturi in ultimii 23 de ani ……………
    Cum stiu ca nu-ti face placere
    sa comentezi ipocriziile ipocritilor,
    ma opresc aici.
    Iar ca sa inchei intr-o nota putin mai vesela si cum stiu ca savurezi BANCURILE bune, da-mi voie sa postez doar cateva din ele :

    ” Am început să trăim mai bine! – spune conducerea ţării.
    – Ne bucurăm pentru voi! – răspunde poporul…

    Ultimul studiu medical la nivel naţional: la rezultatul analizelor, medicii au constatat că tot mai multe persoane de etnie rromă suferă din cauza lipsei de fier.

    Într-o localitate din judetul Cluj, slujba de Înviere a început cu o zi întârziere.
    Vizibil foarte obosit, preotul şi-a cerut scuze pentru întârziere, refuzând însă să declare motivul acesteia…
    Totuşi, câţiva credincioşi spuneau ca l-au vazut pe Florin Piersic ieşind de la spovedanie…

    – Dragul meu, eşti un tip super-dotat!
    Ne cunoaştem doar de 3 luni şi eu sunt deja gravidă în luna a 5-a!

    Se întalnesc două prietene:
    – Vai, tu, ce rău arăţi!
    Auzisem eu că te-a lăsat soţul, da’ nu chiar de la etajul trei…

    Înţelepciune bărbătească:
    O tigaie plină te hrăneşte, una goală – te educă!

    „Dacia” a anunţat că, începand cu vara anului viitor, uzina de la Mioveni va produce maşini nemţesti second hand,
    deoarece se vând mai bine…

    – A fost îngrozitor, mamă! se plânge fata.
    A trebuit să-mi schimb de patru ori locul la cinematograf!
    – De ce? S-a legat vreun bărbat de tine?
    – Până la urmă, da…

    – Care e diferenţa dintre o nuntă rusească şi o înmormântare rusească?
    – La înmormântare, e cu un beţiv mai puţin…

    -MAI anunţă că, datorită creşterii preţului la muniţie,
    nu se vor mai trage focuri de avertisment! „.

    O duminica frumoasa iti doresc
    Si-n casa-mi virtuala cu stima te poftesc !

    Cu respect,
    Aliosa.

  6. Rostitoare ivire, domnule Alioşa, după cum vă îndeamnă gândul şi vă aduce în cuvinte şi cum a făcut-o de-a lungul a nişte vreme, destulă, de când ne ştim, de când v-am aflat, suflet tânăr şi fără vârstă, cu inima freamăt, cu toate trăirile domniei voastre care v-au înălţat, pentru că despre doborâri nu ştiu să fi fost cu adevărat, poate doar amărăciuni, acelea despre mediocrităţi, despre fărâmiţări meschine ale existenţei, iar dacă ar fi acum să vă spun ceva, ar fi acela că din multe contururi ale domniei voastre aş putea decupa şi face un drapel, asta cu gândul la toate acele ipocrizii de care aţi încercat să aduceţi vorba, un drapel sub care aţi slujit cândva, unul al dragostei pe care o purtaţi unor simboluri, unor semnificaţii pe care nu le-aţi vrea pierdute.

    Mulţumesc pentru cuvintele pe care le aveţi pentru mine şi pentru gândul de carte pe care nu ştiu dacă o voi scrie vreodată, dar astfel mă adun din poveştile mele pe care le spun de unde poate şi altcineva mă adună, Scorchfield cred că o spusese doar metaforic de sub umbră de nuc acolo unde gândurile se aşază cu perdeaua pleoapelor închise, şi vă mai mulţumesc şi pentru ce m-a făcut să râd, m-a bucurat că aţi simţit să îmi aduceţi şi dintr-astea, pentru că la capitolul bancuri sunt deficitară rău de tot, să ştiţi.

    • Buna dimineata !
      Niciodata sa nu spui ” niciodata ” !!!
      Tu ai deja CARTEA scrisa pe minunatul tau blog !
      Nu-ti ramane decat sa scoti la imprimanta tot ce ai publicat
      si sa predai manuscrisul la o editura buna dar si binevoitoare !
      ” Incercarea moarte n-are ” !!!

      Weekend placut !
      Aliosa.

      • Mulţumesc mult; mereu doar gânduri atât de atingătoare, domnule Alioşa, mereu îi vorbiţi fiecăruia cu sufletul, din suflet; când îmi voi face vreodată din asta un vis, îi voi rămâne, însă adesea aşa îmi spun şi eu, că toate poveştile astea ale mele sunt cartea mea, cea în care arde sufletul cuvintelor mele, cele pe care din mine le aprind febricitant.

  7. de ce scrii doar un articol pe luna? scrii atat de frumos, cel putin 4-5 ar trebui, macar un articol din acesta pe saptamana ! E atat de frumos ce-ai scris mai sus, incat imi vine sa citesc de doua ori.

    • DulceS, cum o spui e de parcă nu ai conteni să mă citeşti, să vrei să o faci, şi pentru ce poartă cuvintele tale îţi mulţumesc; scriu când ceva pune stăpânire pe mine, gânduri cărora încep să le vorbesc, şi pe care le ocolesc ca să ajung şi niciodată nu îmi pare că le spun îndeajuns, şi aşa se întâmplă într-o lună, o dată, după care simt stăruitor să las cortina să cadă, şi nu mai ştiu dacă peste un timp voi mai scrie o altă poveste, neştiind când se va mai întâmpla, şi cam aşa, de nişte vreme.

  8. Este luna plina de noiembrie.Acum privesc la ea prin crengile fara frunze Incerc sa gasesc ceva scris de tine. Geaba lumineaza ea ca nu mai vad urmele pasilor tai pe cararea cuvintelor. Caleasca mea din bostan este gata in cuptorul fermecat si plina cu nuca si mere. Ma uit la luna si mananc dovleac copt in vatra incinsa a cuvintelor. Te caut spre orizonturi pierdute cu speranta ca am sa misc clapele clavirului tau de cuvinte

    • Orizonturi sfârşite, unele prematur curmate poate părând; parte de înţelegere dintre tine şi durata unui timp, timp măsurat în durate sufleteşti.
      Caleaşca ta a oprit vreodată în dreptul amurgurilor şi dacă da, ţi le-ai numărat? Te-au învăţat să asculţi şi să taci, în tine cu o îngrijorătoare memorie ancestrală mărturindu-ţi doar sieţi despre împotriviri, despre murmur de lună?
      Clavirul şi muzica lui întreagă, colţurile cuvintelor sufletului, fără de farduri, de ornamentaţii, de machiaj, de câte şi de câte ori nu se salvează prin muzică, asta ţi-o spun, părând că mă joc cu unele înţelesuri, rotunjind parţial tăişurile.
      Este gingaş tot ceea ce mi-ai spus, pentru că nu te poţi apropia de nişte lucruri decât cu o gingăşie egală.

  9. In fiecare sfarsit este un inceput .. de fapt aici e taina , ce multi nu o inteleg si ii dau alte nume in mister sau in secret ocult ,., Taina este lumina luminatoare ce naste doar din sfarsit .

    • Nesfârşinde începuturi, Liviu, scrutări ale misterelor, niciunul târziu, niciunul de nepătruns, ci doar prudenţă de încerci să le explici; sunt începuturi care îţi par că se încheie clipă de clipă, fără să se sfârşească, ecouri din început sfârşit sau dintr-un sfârşit început întâmplat din mers, un continuum al tainei ce nu are nici început şi nici sfârşit.

  10. „văpaie se numeşte foc, din care izbucnesc scânteile de vis…” frumoasa imagine atat de ireala incat realitatea se zdruncina in trairii vii .. ce fac gandurile aripi de vis de foc de viata ,frumos!!

    • Eu cu scripturalitatea, tu cu vizualitatea, suflete, cu splendidul tău văz, tu care îmbraci ceea ce vine din lăuntrul tău într-o formă atât de sensibilă; mulţumesc pentru toate cuvintele dătătoare prin care ai ştiut să pătrunzi, pentru toate înţelesurile pe care le-ai auzit întocmai.

      • Multumesc pentru cuvinte Camelia si sper ca intr-o zi ai sa ma poti ajuta sa imi realizez cuvantul . , timpul predestinat o va spune cand ai sa consideri tu . Zile cu multe bucurii si armonie pentru tine .

      • Liviu, orice dorinţă ai avea, să te urmeze, şi orice vis ai avea, să nu îl încetezi, şi când acelei zile îi va fi, nimic nu o va putea împotriviri, nu va avea nicio ezitare. Mulţumesc încă o dată eu, suflete insulă de farmec.
        Să ai o iarnă de magic, de frumuseţe stimulatoare, ţesută din clipe de vrajă argintie, diafanie.

  11. Cu adevărat viaţa îşi cheltuie tainic misterele şi fără de pereche în frumuseţe au fost clipele, dar în cele din urmă tot de unde am pornit ne întoarcem cu toţii. Ne întoarcem…….. dar deşi suntem înăuntru aceiaşi noi, totuşi suntem alte persoane. Alte persoane ce au fost schimbate de experienţele petrecute în mrejele pe care ţi le oferă fără oprire viaţa.

    • Xaender, Xaender, e o bucurie ivirea ta, după atâta vreme, pentru că de atâta timp ai fost strâns cu tăcerea, aşa că mi-am spus cândva că poate nu te voi mai întâlni vreodată în cuvinte, or’ poate că era doar tăcerea unei temporalităţi, ceva din tine avea nevoie de tăcere ca mai apoi de pe fundalul ei să se poată dezlipi. Şi aici nu mă refer doar la blog, nici măcar la, ci la cu totul altceva care poate că ţi s-a înâmplat, pentru că vorbeşti despre aflări, despre căutări, despre întoarceri, despre noi aceiaşi, altfel, nu alţii, despre deveniri; pentru că oamenii nu sunt, oamenii devin.

      Viaţa de asta este atât de minunată, da, pentru că îşi cheltuie într-un fel misterios tainele, şi acum nu îmi mai aduc aminte dacă acolo unde am spus asta a urmat şi continuarea, şi anume că în acelaşi mod tainic ştie şi să şi le refacă.

  12. A trecut ceva vreme de cand nu am mai jucat ,, hazardul copilariei,, Am luat din pod punga cu litere amestecate si am extras un pumn de cuvinte. Am reusit doar franturi de cuvinte sau poate nu m-am gandit la cuvantul potrivit sau poate hazardul imi joaca feste

    • Dada.
      Să te întreb mai întâi ce ţi-a ieşit, ce ai scos din pălăria hazardului, hazard care lasă câteodată la îndemâna noastră alegerile? Ai scos cuvinte cu înţelesuri absolute sau relative? pentru că dacă mă laşi, am să-ţi şoptesc un secret; cuvintele absolute doar par, cele relative, cele despre care ai îndoieli, sunt, însă pentru toate îţi este trebuitoare acea discernătoare acuitate, ştii tu, acea până la care îţi este mai cu seamă nevoitoare ajungerea, şi asta face din fiecare din noi un inventar de cuvinte.
      Păcat că uneori suntem un decor mut, şi asta pentru că pălăriile din care am am vrea să încercăm să mai scoatem cuvinte, cele întâmplătoare, sunt într-o cu totul altă parte de noi.

      Şi o întrebare cardinală; neaşteptatul te descumpăneşte?

  13. Neasteptatul este esenta,misterul de dincolo de lume si cele lumesti. Fara el totul ar fi un plictis vesnic. El te face sa te simti viu intr-o lume inerta. Este certitudinea ca existi. Sosind el se sfarama si pulberea lui devine culoare,lumina ,corpusul si unda vibranda a unui alt neasteptat care pleaca sa rezoneze cu o alta descumpanire d-aievea.
    Cuvantul hazardului a fost doar un inceput de cuvinte Am cautat in inventarul meu de cuvinte si am aflat ca sunt sarac . Am cautat pana in strafunduri si am ramas o mana de oase cu o palarie prea mare pentru tigva golita de seva. S-au pravalit cuvintele peste mine dar prea repezi ca sa le pot opri si-ntzelege a lor rost.Or fi ele in alta parte de tine stiute sau nestiute. La inceputul lumii mele am privit rasaritul. Nu le-am numarat. Le-am folosit ca reper intre noapte si zi ca sa nu incurc salutul umbrelor de pe drum M-am mutat si fereastra mansardei mele privea spre sudul copilariei unde iubirea mea precum stii ma asteapta fara-ncetare. Adevarul este ca acum privesc spre apusuri si nu le numar. Sunt destui care mi le numara. Eu le numar umbrele ce acuma se duc si ma scurg si eu odata cu ele. Daca poti sa crezi ca a inceput sa imi para rau dupa umbrele care imi numarau apusurile. Trebuie sa fie tare trist sa raman doar eu si umbra mea si intr-un tarziu sa raman numai eu.

    • Între pământ şi cer, pe pământ aşa ca şi în cer, pământul şi cerul fiinţei noastre, sondăm literele oamenilorcuvinte.
      Există nişte ferestre la capete nefestruite, acolo suntem privirea, dar pentru asta îţi trebuie o oarecare naivitate; eu continui să o numesc inocenţă.

    • Există nişte astfel de lumi în care totul e cu putinţă; cât despre un fel de hazard, uneori finalului i se întâmplă să râdă în gura mare de previziuni. Glumeam. Aşaşiaşa.

    • Cum vă spuneam şi pe tărâmurile domniei voastre, am fost un neam de eroi din care acum nu au mai rămas decât câţiva, răzleţi.
      Nu ni se mai potrivesc nişte sensuri, cele care ar fi trebuit să fie definitorii.
      Pentru mine ziua României a fost atunci când fratele meu s-a întors acasă, din armată, la nici 19 ani, cărunt.
      Unei ţări care şi-a pierdut drumul îi doresc să nu îi mai rămână aşa de mulţi ani până când va întâlni lumina!
      Cu aceeaşi preţuire, bunule domn.

  14. La Multi Ani ROMANIA !
    La Multi Ani CAMELIA !

    La cele spuse atat de bine-aici de tine,
    Cat si la cele si mai bine spuse chiar la mine,
    In mintea mea acum sunt prea putine
    Cuvinte de rau sau chiar de bine
    Sa le isir cum se cuvine .
    De-aceea am sa iti postez
    Un videoclip drag mie
    Pe care eu il fredonez
    Din frageda-mi copilarie :

    Cu stima si respect,
    Aliosa.

  15. Si mie imi place mult acest cantec !!!
    Ce bine-ar fi sa-l asculte TOTI ROMANII !!!
    Dar si cantecele lui Tudor Gheorghe imi plac iar dintre toate,
    cel postat aici, imi place cel mai mult :

    O seara frumoasa suflet bun !
    Cu stima,
    Aliosa.

    • Tudor Gheorghe e o fiinţă nespus de dragă familiei mele, iar asta cam de o viaţă; este un om de o rară nobleţe sufletească, un român adevărat; curge din el şi se revarsă în ceilalţi, din preaplinul sufletului său.
      Dacă e să aleg dintre melodiile lui, şi asta e grea încercare, îmi place nespus una care spune despre dorul care ne călătoreşte, care ne cheamă atunci când e chematul, noi chemarea.

    • DulceS, şi-aşa îţi voi spune de-acum pe nume, îţi mulţumesc pentru gândul întrebător; da, sunt bine, sunt departe de nişte ape convulsive care îmi erau demult, demult, zbucium, sunt înfăşurată pe iarna mea, anotimpul meu, pământul meu întreg, iar dacă nu am mai scris, la capătul acestui gând eram de prin septembrietoamnă, când îmi zisesem că a venit vremea să plec de lângă cuvinte şi nu am făcut-o, însă acum ele iernuiesc, trăiesc tăceri, asta până când şi le vor deschide, cândva.

      Later edit; ceva pentru tine…

  16. La Multi Ani, Camelia…urarea pe care ti-o fac este simpla 🙂
    Sa fii la fel ca pana acum, sa porti aceeasi vesnicie precum Bucegii. Stii, Bucegi par abrupti si periculosi, dar ascund multe frumuseti, mistere, intelesuri, mereu descoperi ceva nou…cam asa esti si tu…si iti doresc sa ramai la fel, pe mai departe. Sunt sigur ca asa va fi.
    Toate urarile de bine!

    • Mulţumesc pentru ce au cristalizat, simplu, cuvintele tale, Adrian.
      Cât despre mine, mistere şi lucruri, într-unele mi-aş dori să continui să oficiez ca o magiciană Glumesc, aşaşiaşa.

    • Domnule Crişan, mulţumesc pentru urma din zăpadă în care v-aţi aşezat în cuvinte mie, cea care crede că dacă uneori ni le pierdem pe unele e doar pentru că ne-am tăcut de nişte înţelesuri ale lor şi le-am uitat în nerostire.
      Cât despre trăiri, ele ne iscă lumea. Şi mai avem încă o lume, cea în noi gândită, nu trăită.

  17. Poi daca e val de|: ,,la multi ani,,, multi ani si din parte-mi. Fie-ti umbra miscatoare si la luna si la soare. Iubita sa fii de oamenii flori si ganduri bune sa ai in casa visurilor. Te imbratzisez si te incalzesc cu gandul meu bun si partie cuvintelor fac catre tine. La multi ani frumoasa Doamna!

    • A fost ziua mea de naştere, că ştii că’s femeiededecembriedincastavisătorilor, sau aşa aş crede, că ştii, că ţi-ai mai aduce aminte de ţi’oi fi spus cândva, vreodată, iar de nu, iată aflarea, în clipa în care m-ai umblat şi ai găsit aici cuvintele altora pentru mine.
      Mulţumesc nespus pentru gândurile în care mi-ai venit când le-a venit timpul în cuvinte, din care pe unele le voi repeta ca pe o incantaţie magică.

      Later edit…

  18. Tu te-ai nascut? Nu stiam ca visatorii se nasc. Ce stiu este ca ei apar ca si cum ar fi de cand lumea a furat lumina din intuneric. Unii apar in decembrie ca sa incalzeasca visele inghetzate de nevisare. Femeie de vis de decembrie, caldura magica a mirajului umbrelor care strabat taramurile evereste.Florile de gheatza nu au nume dar cele care pastreaza chipul reflectat pe fersti in prag de sarbatoare se numesc camelii. Fereastra-mi e plina de camelii care se topesc de privirea care iti cauta chipul stiut sau nestiut

  19. Şi când apar, nu se întâmplă oricum, ci aidoma unui miracol ce are legile lui, şi începând poveste o fac să devină una atât de adevărată a lumii lor; glumesc, aşaşiaşa. Cei care apar în iarnă sunt poeme albe, cuvintele lor purtând un romantism ingenuu, în ei nimic nu e oprire nimic măcar atunci când îşi simt himerică visarea, vis gol care nu se va înşira, în care se va aşterne doar eclipsa, ei îşi destramă toate negurile sub pulsaţiile luminii din ei, răspunzând fiecărei scânteieri stelare, pentru că de acolo, din stele, ei vin.
    Şi se aşază la ferestre de suflet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s