Aminteşte-ţi când sufletului i-au crescut aripi

Fiecare are o moară de vânt în suflet, în căutarea căreia, suflet mut, a plecat sau este pe cale a o face, o iluzie ce şi-a pierdut forma iniţială a unui contur de ceaţă neclară atunci când ai început să priveşti spre ea, mai întâi cu un gând zâmbind a neîncredere în colţul gurii, dar ochii îţi străluceau într-un fel straniu pentru că te gândeai cum ar fi dacă, şi dacă totuşi acel ceva ar exista, dacă într-o zi ţi s-ar putea întâmpla, pentru că îţi pare câteodată că ai rămas netrăit cândva, şi între gol şi umbră îţi cauţi cevaul, ca un fel de dorinţă, simţi că nici nu te-ai mai vorbi, doar te-ai gândi, lipit de pământ, visând că zbori înspre încotroul tău din altă parte…

…doar că la ce ţi-ar folosi să îl ştii…

…poate nu îl vei putea atinge şi că poate îl vei muri înainte de a începe a-l chema înspre tine, pentru că ai obosit între împietrite semne, doar că începi să îţi aminteşti, închipuindu-ţi că totul este cu putinţă şi supus unui real expansiv, îţi aminteşti că dedesubtul ascunde mereu câte ceva, şi atunci te smulgi neînţelesului şi nu mai crezi în s-a isprăvit, atunci simţind că ceva în tine nu a pierit cu desăvârşire, că îţi mai vorbeşte, doar că trebuia să tai tăcerea si să te spui din nou cu o altă limbă, aceea în care cuvintele au mereu alte semnificaţii, pe care abia acum simţi că începi să le înţelegi, şi începi să crezi.

Dacă atât de mult ţi-ai dorit să crezi că există încât cu puterea minţii chiar i-ai putea da întruchipare visului, dacă l-ai putea privi în faţă, dacă ar sta chiar acolo, în faţa ta, ca şi când ar fi aievea, dar nu ar fi, ar fi doar proiecţia dorinţei tale pe un ecran spre care ai privi şi ai simţi ceea ce ar trebui să vezi, şi ai simţi că este timpul să porneşti în căutarea acelui ceva de vis al tău, ţinând mâna streaşină la ochii sufletului.

Nu ştii unde şi nu ştii înspre care dintre cele patru zări să te îndrepţi dar ştii că vei ajunge acolo şi asta e tot ceea ce îţi trebuie să ştii; acolo, unde te vei opri, nu e iluzie, nu e himeră, pentru că înspre ce ai pornit e forma dorinţei tale pe care ţi-ai desenat-o şi ai dat-o sufletului spre păstrare ca să nu o uite, iar pentru a i se întipări bine în memorie, i-ai arătat-o şi inimii şi i-ai spus că aşa arată acel ceva, şi dacă l-ar întâlni cumva din întâmplare, să ştie să îl recunoască.

Dintr-un milion de chipuri, de ar fi să treci pe lângă toate sufletele pământului, vei şti unde este cel care te aşteaptă pentru că atunci îţi va sta inima pe loc, semn că aceasta l-a recunoscut, a recunoscut chipul dorinţei din vis; ştie că el este acel care va fi să fie al tău, şi îl vei lua de mână şi vei pleca în lumea largă, şi vă veţi pierde urma undeva, pe o plajă pustie necălcată de paşi, unde veţi trăi taina adamică de la început de lume, cea dintre un bărbat şi o femeie; contopirea a două suflete într-unul singur, amestecându-şi nuanţele privindu-se în ochii arzând a dorinţă, acea dorinţă pe care o avusese el de a te găsi oriunde ai fi fost pe acest pământ pentru că a simţit că tu îi eşti aceea ce va veni, pentru că viaţa te pusese deoparte doar pentru el, te ştia dinainte de a te afla…

…trebuia doar să ştie cum să te găsească….

…şi a făcut-o, venind spre tine din celălalt capăt de pământ, oriunde ar fi fost el acel pământ, şi a făcut-o în acelaşi timp în care şi tu simţisei că este vremea să începi să păşeşti înspre el deoarece îi auzisei pasul…

…şi el ţie.

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Aminteşte-ţi când sufletului i-au crescut aripi&8221;

  1. Salut, îţi trimit acest mesaj în speranţa de un parteneriat de link exchange cu acest blog. Intră vezi dacă-ţi place blogul meu şi dacă vrei să facem schimb de link trimite mesaj la orcare dintre posturi cu titlul blogului şi adresa, o zi cât mai bună 🙂

    Titlu : Reţeta la reţetă
    Adresa : http://retetalareteta.blogspot.com/

    • O iluzie. Dar odată ce are un contur, poate va avea şi închegare; cea a realităţii. Ştii, visătorii văd mai departe de aparenţe. Au lănci pentru morile de vânt, au şi învăţat să le mânuiască şi nu cred că vreodată îşi vor pierde din dexteritate,deşi…Zâmbet amar…
      Sunt atâtea mori de vânt pe pământul acesta pentru idealişti.
      Pentru realişti şi pragmatici doar ironii la adresa celor ce mai visează şi care nu acceptă „realitatea” din jur. Mizeria umană. Ca termen generic. Fără detalii precise.

      Cât despre suflet, fiecare îşi cunoaşte semnificaţia propriei mori de vânt…cea spre care se îndreaptă după ce a început să creadă că nu îi va fi iluzie şi himeră…deşi încă nu este foarte sigur dacă va fi sau nu va fi aşa.
      Dar cel puţin a atins lancea. Gândul.

  2. Cu modeste cuvinte,o poveste aproape adevarata… Betia zborului nemasurat de inalt,senzatia imponderabilitatii:ei da,nimeni nu i se aseamana,nimic nu-l poate opri,lumea intrega e la picioarele lui… Si totusi…poate tentatia nemasurata,inconstienta spre altitudini prea mari,inchipiut Icar apropiindu-se prea mult de soare,poate o rafala de vant,poate chiar greutatea impura a colbului de pe talpi,poate,cine stie?,inima sa prea navalnica luind-o inaintea cugetului,a dovezilor si impresia iubirii tradate,poate(cel mai probabil)umbra mortii sufletului cel mai apropiat…dar nu se stie…si…prabusireaviolenta,fara putinta de redresare,prabusirea in neant…Spini si maracini,genuni de piatra…din sfaramaturi,nevolnicia supravietuirii…Taras prin bezna,cu gatlejul uscat,cu buzele crapate,in stare de a ucide pentru o picatura de sange in lipsa apei din pustiu…caderea in haosul sinelui,in deznadejde,letargie…cu gura intredeschisa in necuvant asteptand o picatura invioratoare:Doamne!..o adiere…un strop de ploaie…zbateri in cioturile umerilor…in franturile mugurilor aproape fosilizati,anevoie de incet,semne de viata…incercari de ridicare…caderi…dar…inca o adiere-soapta-mangaiere,inca o picatura de apa vie-o noua iubire…cioturile redevin aproape ce au fost-prelungiri ale zdrobitei inimi revitalizate…o noua incercare si…bucuria desprinderii:intai cu teama,apoi tot mai sus,mai sus,prudent insa.Nimic nu mai e cum a fost;tot ce a trait a ramas in urma:iubirea nu mai e adolescentina,dar ii da din nou curajul sa-si ia zborul.Nu mai are parte de aceeasi betie-aventura-acrobatie,ci de o „cursa de linie” de pilot matur,copt, echilibrat,stapan pe mansa,dar traind din nou,de data asta in deplina siguranta,maretia imponderabilei senzatii de plutire…lumea e din nou la picioarele lui,chiar si cerul a ramas in urma,undeva,dedesubt…Multumesc,Doamne!

  3. Atingere până la lacrimă rostirea domniei voastre, mai ales acea pe care am parcă văzut-o în faţa ochilor, oameni ca nişte statui şoldite, cu cioturi în loc de umeri…
    Iubirea; iluminare harică…atunci când sufletului i-au crescut aripi.

  4. Extraordinar de frumos spus:”Iubirea;iluminare harica…atunci cand sufletului i-au crescut aripi.” Superb si adevarat;asta m-a indemnat sa scriu povestea-quasi metafora.Pornind de la o pierdere extrem de dureroasa,cand totul mi se parea intunecat si fara de speranta,s-a „intamplat neintamplatul”(iar citez o expresie memorabila,cu impact).Am redescoperit ceea ce parea ingropat definitiv,capacitatea,ca prin iubire sa ma ridic ,sa zbor. P.S. Sa fii convinsa ca nu esti singura;din lumea cuvintelor tale curge un izvor de puritate care lasa urme si adapa tot ceea ce sadesti in sufletul oricui incearca sa inteleaga si sa simta ceva. In ce ma priveste,vreau sa cred ca asta e caracteristica mea de baza:sper sa nu fiu doar o trecere,ci fidelitatea uneori incapatanata,alteori sovaielnica,cu disparitii inexplicabile,dar neuitand momentele si oamenii-lumina din viata mea,deci…ramanerea.Noapte buna,vise placute!

  5. Mulţumesc multe gândurilor albe ale domniei voastre…tot ceea ce aţi spus despre un atunci când crezi că nu mai e ceva ce ţi-ar mai putea aprinde jarul pe care îl credeai stins, atunci când crezi că eşti doar o rostogolire de talaz; al vânturilor…atunci se întâmplă sî îţi crească braţe…aripi, poate mai puternice de cum au fost; cred că acestea poartă numele de minuni; minuni în care nu mai credeai…doar că vi s-a întâmplat să o trăiţi şi să mergeţi cu ea. Acelui gol care tăia pedinăuntrul de-a curmezişul drumului sufletesc i s-a întâmplat umplerea cu celălalt care a început acolo să sălăşluiască; spuneam că atunci când iubeşti eşti locuit în cel mai sacru lăcaş al fiinţei tale. De ar fi fost să rămâneţi un suflet mut, cum poate o simţeaţi ca fiind, asta ar fi însemnat o isprăvire; nu a fost aşa însă să fie; ceva s-a întâmplat, precum mi-aţi povestit, şi v-aţi dat ascultării, atunci când vi s-a arătat.
    Vă mulţumesc încă o dată pentru cuvintele-metaforă a unei poveşti pe care o numesc fără să greşesc, existenţială. Să îmi fiţi rămânere este şi dorinţa mea; v-am mărturisit-o deja.

  6. Am lasat un mesaj in timp ce ascultam frumoasa muzica si probabil n-a fost inregistrat!Reiau:Oricat de adanc ar fi ,chiar si in cel-mai-gol-dintre-goruri tot se mai poate gasi o farama din samanta sperantei,iar la „atigerea de ganduri”potrivita sa incolteasca.Nimeni nu trebuie sa se creada”ispravit” ci sa creada in existenta minunii:minunea este posibila!Multumesc pt. ca te-ai risipit in a-mi intelege mesajele si pt. colectia de piese muzicale:de unde talentul de a alege muzica adecvata,care sa induca starea sufleteasca potrivita CUVINTELOR? Multumesc pt.tot!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s