Castele din paşi de nisip

A fost cândva o creaţie din vis de peruzea cu părul lung în bătaia vântului toamna şi în suflet  cu ecoul valurilor; spun cândva pentru că acea fiinţă a rămas de ceva vreme în urmă, pe celălalt ţărm care, atunci când ea trăise acolo, îi aparţinuse; fusese ţărmul ei, ţărmul unde nu sunt furtuni ale sufletului, nu e zbucium, nu e pierdere în adâncuri,nu e întristare…e calm. Şi linişte; atât de multă linişte încât nici gândurile nu ţi le mai auzi.

Pe ţărmul unde stătea creaţia din vis de peruzea cu ochi ca pădurile toamna erau multe urme de paşi iar ea ştia ce se întâmplase cu fiecare pereche a paşilor acestora, deveniţi mai apoi ai acelora care fuseseră odată…

…unele merseseră o vreme unele pe lângă celelalte, la fel de adânc urmă lăsată în nisip…apoi, după o vreme, nu s-a mai văzut decât o pereche de paşi ai unei singure fiinţe dintre cele două ce fuseseră la început…doar două urme ale unuia singur; ale celuilalt se îndreptau în alt sens, într-o cu totul altă direcţie…

…alte urme care o porniseră tot împreună aveau amprentele paşilor diferite; una mai apăsată,cealaltă abia ghicită, a sfială temătoare, de parcă nu ar fi îndrăznit să păşească alături de celălalt, de parcă ar fi avut îndoieli…nu ar fi simţit-o ca şi cum ar trebui să îşi continue drumul alături, nu era ceea ce îşi dorea; păşea a întrebare…aşa că şi cele două perechi de urme s-au despărţit după o vreme, fiecare luând-o pe un alt drum.

Ciudat, ajunsese să gândească creaţia din vis de peruzea, nu sunt urme care să păşească alături până la capăt de drum…întotdeauna sfârşesc prin a se opri şi apoi se despart; mai văd paşi şovăielnici unul lângă celălalt, dar ceva îmi spune că aceia demult îşi trăiesc, fiecare, singurătatea; singurătatea în doi; prezenţa absentă…merg tot unul pe lângă celălalt, sunt paraleli paşii doar că nici unuia nu îi mai pasă de pasul celuilalt…

…sunt unii care rămân mai în urmă…se simte că nu prea ar mai vrea să îl urmeze pe celălalt…probabil cât e pe drumul spre a o face are multe monologuri interioare dar deocamdată simte că nu are încă puterea de a o face, de a se întoarce şi de a-l lăsa pe celălalt să îşi continue drumul de unul singur; demult nu mai este nimic între ei…iubire…decât distanţa regulamentară a politeţii dintre doi străini.

Cum spuneam, creaţia din vis de peruzea în suflet cu vuiet de valuri care se sparg de ţărm şi şterg urma paşilor pe nisip ca şi cum aceşti paşi niciodată nu ar fi existat pentru că valul nu a ştiut să îi recunoască..văzuse multe; ajunsese să nu îşi dorească să lase pe cineva vreodată să păşească alături de ea; auzise că acestea se numeau poveşti de dragoste… Cunoscuse şi ea odată dragostea, o  lăsaseră şi pe ea în urmă nişte paşi ce se îndepărtaseră într-o mult prea mare linişte, pe neauzite…

…aşa că…

…privea încruntându-se a neîncredere înspre astfel de poveşti; zâmbea trist când vedea două perechi de paşi apropiindu-se; îi urmărea cu privirea, dar ştia că undeva, mai încolo, mâinile se vor desprinde una dintr-o cealaltă…lăsând să scape şi să se facă fărâme sufletul pe care celălalt i-l pusese celui de lângă el în palmă…unul va urma un drum…celălalt o va lua în o cu totul altă parte…

Creaţia din vis de peruzea se apropia de sufletul căzut în nisipul ce purta încă urma paşilor din care se clădise castelul de nisip pe care îl spulberă vânarea de vânt şi lacrimile începeau să îi curgă atunci când îi privea ochii; era tot  sfârşitul din lume în ei o vreme, apoi ochii sufletului sfâşiat se închideau uşor, murind odată cu dragostea care şi ea murise.

Creaţia din vis de peruzea cu ochii arămii ca pădurile ce ruginesc toamna nu voia ca sufletul ei să moară într-o zi; nu voia să iubească…să mai iubească vreodată…până într-o zi când ceva i-a scos în cale trecutul din viaţa ei pe care ea îl numea locul în care nu te mai poţi întoarce vreodată. Restul…

…e poveste.


Anunțuri

39 de gânduri despre &8222;Castele din paşi de nisip&8221;

  1. Cum stii ca e dragoste … creatie din vis de peruzea ?

    Cum multi o spun, confirm si eu. Gandesti frumos si te exprimi la fel. Totusi, ma-ntreb, oare numai aici poti fi asa? Sau pururea traiesti in vis, creatie din vis de peruzea ?

    De ce suspini pentru acel tarm, ce pare de mult pierdut ? Intoarce-te si ai sa vezi, ai sa zaresti in departare, o umbra de pamant la orizont.
    Diametral opus. Este al tau, dar trebuie sa si vrei s-ajungi la el, pentru ca altfel, nu marea ce te inconjoara, ci lacrimile scurse din ochii aramii ca padurile ce ruginesc toamna, trist te vor ineca.

    Eu sunt aici, pe tarmul meu si-mi place cand vad in urma, pe nisip, perechea noastra de pasi frumosi. E tot ce mi-am dorit. Sunt tot ce si-a dorit. Sistemul nostru de ecuatii chiar este rezolvat. O singura solutie, egala cu 2.
    Recunosc, ca pentru a ajunge aici (prea treaz sa mai visez, cum spuneam), integralele aplicate, determinantii ce pareau fara sfarsit, matricile formate in nopti lungi, au trebuit simplificate cu multa truda.
    Cu alte cuvinte, dragostea, nu trebuie sa fie complexa (adica imaginara), trebuie sa ii inlaturi pe acei „i” matematici, radicali absurzi, pentru ca iubirii visate sa ii faci loc in suflet, in inima, in trup, si s-o traiesti.

    Iar daca uneori te indoiesti, raspunde-ti simplu la intrebarea: Oare cum stiu ca traiesc ?

    • Nu suspină creaţia din vis de peruzea după ţărmul ei…dimpotrivă. Acolo nu iubea.
      Acum iubeşte şi ştie ce este dragostea pentru că a învăţat-o de la cineva. Acel cineva care a fost singurul pe care ea l-a iubit vreodată. Pentru care se credea pierdută, rămasă doar ca amintire.
      Acel cineva în care acum îi este pierderea şi uitarea de sine.

      • Acum creaţia din vis de peruzea crede în perechea paşilor ei care păşesc alături de perechea paşilor lui…pentru că el a învăţat-o să meargă! Iar ea se lasă purtată încotro va vrea el să o ducă. Pentru că el ştie. Şi ea o ştie!

      • Şi, George…ca să înţelegi mai bine, deşi cred că ai făcut-o…”Trecutul din viaţa creaţiei din vis de peruzea” căreia ea îi spune „locul în care nu credeam să mă mai întorc vreodată” este EL. Adolescenta ei iubire de la 16 ani, iubirea ei de femeie de acum, care a desăvârşit-o.

        Ţărmul a rămas o amintire. Ea credea că îi e bine acolo, solitară. Nu îi era.

      • Sa fie de la mine, sa fie de la el … Fiind vecini, cine poate sti ?

        Nu stiu cum suna sufletele, aud insa ceva.
        Se poate dobandi acest har ?

        Nu-l cunosc pe Arrwosmaker foarte bine. Scrie frumos, asta e clar, simte frumos si asta e clar. Imi place.

        Cat despre comparatie … spectrul cromatic al intelegerii si exprimarii ne poate deosebi.

      • Vecini de gard 🙂

        Nu, nu ma refeream doar la semantica. Ma refeream indeosebi la dimensiunea intelegerii asupra exprimarii, uneori absconsa.

    • Cam aşa…Dar nu întotdeauna trebuie să fie aşa. Aşa că…
      Pentru cel puţin două perechi de paşi de pe nisipul pământului acestuia…
      … care au pornit unul înspre celălalt atunci când unul i-a auzit, venind înspre el, pasul celuilalt…şi apoi şi-au luat dorinţa de mână…şi merg înspre ceva doar de ei ştiut tainic ţinut…
      …nu va fi aşa.

      PS
      Ţi-am răspuns pe blog.

      • Zbor de fluture…şi tu ai intense trăiri…şi tu ai ars…aşteaptă-ţi Pasărea Phoenix! Îşi dădea foc în cuib de smirnă şi tămâie şi renăştea din propria-i cenuşă. Iar…şi iar…şi iar.
        Era singură.
        Altfel nu ar fi putut renaşte. Doar dându-şi foc. Şi recreându-se. Din nou.

  2. pana la urma… sufletul oricui om, este o piatra pretioasa… din care, ca in atelierul artistului, se nasc vise… adevarate opere de arta… peste care e pacat sa aruncam apa, incercand sa le stingem… asa cum, am incerca si sa ne departam proprii pasi de… pasii candva indragiti…
    singuratatea in doi… este mai dureroasa ca orice alta singuratate… si decat sa se ajunga la ea… mai bine sa se reaprinda focul dragostei… si sa fie vegheat continuu ca orice piatra de mare pret… apoi… totul va fi ca intr-o poveste adevarata…

  3. Cred (in sinea mea) ca pasii care se cauta… se gasesc.
    Cred ca tot ce ai purtat in suflet ti-a calauzit pasii.
    Si mai cred… in puterea gandului bun.

    Probabil zambesti… stiu… reminiscenta de naivitate…

    • Da, e inocenţa candorii…mă regăsesc în ea. Şi da, zâmbeam, pentru că mi-am adus aminte când odată, demult, mi-ai scris ceva frumos… Că m-a găsit pentru că mi-a avut gândul călăuză. Şi a ştiut cum să mă găsească şi unde.
      Cum ai simţit că zâmbeam, Lotus?

  4. Cand perechile pasilor ajung sa se confunde,nici valurile marii,nici vanturile desertului nu le mai pot spulbera;este vorba de Dragoste si asta echivaleaza cu un minunat,splendid,fascinant act de Creatie,in care coautorii au investit tot ce au mai bun, prin daruire totala,pana la uitare de sine,ajungand sa manifeste fata de propria opera de arta doar Iubire:”IMI IUBESC DRAGOSTEA!”

  5. Dragostea este taina tainelor…cea de la începuturile lumii; lumea ta, în care îşi face încercarea o alta, absorbindu-se mai apoi una într-alta…o lume care te ademeneşte ispititor, una stăpânitoare, în clipele reale ori iluzorii ale suveranităţii ei. Uneori ni se revelează, ascunzându-se, astfel potenţându-şi prezenţa…glumesc…şi da şi nu. Unora, splendidă nălucă…pentru unii o poveste de mult adormită…asta i-am spus cuiva odată.
    Iubeşti atunci când simţi a-i spune celei ce nu e lângă tine: Iubito, sunt singur de tine. Iubeşti atunci când te întrebi care dintre voi l-a plăsmuit, iscându-l, pe celălalt…iubeşti atunci când i te dai, nu i te ceri…iubeşti atunci când îi spui: am nevoie de tine pentru că te iubesc…iubeşti atunci când simţi că în braţele lui eşti acasă…iubeşti atunci când simţi că dragostea devine act fundamental; ea face totul.

  6. aleator, am ales iarasi aleator, Camelia, si-am gasit …nisipul tau. Coincidenta iarasi? desi eu nu cred in coincidente:)…
    cat despre…”locul în care nu te mai poţi întoarce vreodată”…uite de aceea am inventat (noi, oamenii, eu, nu stiu) pe Hansel si Grettel.
    ca sa gasim locul acela.
    ma intelegi?
    uneori firimiturile de paine, desi hrana fiindu-ne, ne ratacesc
    si-atunci doar piatra/pietricelele ne mai arata drumul, semn ca suntem simpli si grei, bucati de meteorit din stele azvarliti pe pamant

    damn, iar am aberat:)
    ma iarta, e defectul meu: iubesc povestile pentru ca sunt adevaruri.
    iar ceea ce credem/indoctrinati a crede/ ca sunt adevaruri, se dovedesc a fi pana la urma simple „povesti”.

  7. Aladina, suntem poveşti, unele atât de neverosimile câteodată, aşa cum e şi adevărul uneori, iar alteori unele poveşti sunt asemenea acelor basme răsturnate care dacă nu s-ar povesti, nu ar fi, şi fiind poveşti începem ca orice poveste în viaţă de om, de mai multe ori.

    Când ne înfrânge rătăcirea, înainte de a ne regăsi, ne rămâne doar înţelegerea a ceea ce a alcătuit-o, dar înspăimântător e sentimentul pe care îl ai de a nu (mai) fi niciunde, şi e un fel de spaimă ca o dezancorare, una absolută, aşa îţi îţi pare drumul fără întoarcere, cel pe care te-ai rătăcit şi nu îţi mai găseşti îndărătul; stabilităţile au securităţi, imensitate şi intimitate, rătăcirile dispun de tine ca nişte agresori, te împrăştie în patru vânturi, te înfig în vertrebrele tăioase ale morilor de vânt, te aruncă în măruntaiele pustiului, în intestinele întunericului…acum spune cine bate câmpii…răspunsul este: niciuna dintre noi.

    Cine nu are „locul acela” îşi va construi unul.

    Când ţi-am citit poveste cu morgana, la nisipul meu m-am gândit, la nişte himere cărora le vorbeau cândva gândurile mele; poate că eu te-am adus aici, pe unde nu am mai ajuns decât purtată de întoarcerile altui suflet ajuns în urmele astea, acela fiind domnul Criscar. Pe-aici nu am mai stat demult; am stat să plec şi acum, dar cât am stat am fost cu tine, şi în stare pură.
    Acest loc e din partea unui anotimp sfârşit şi am ştiut-o de cum l-am început.

  8. ,, Îşi dădea foc în cuib de smirnă şi tămâie şi renăştea din propria-i cenuşă. Iar…şi iar…şi iar.
    Era singură.,,Periculos jocul asta de-a pasarea Phoenix. Daca il joci de multe ori devine un obicei si incepe sa miroasa a parlit. Doar daca soarta este cruda si atunci ca salvare aprinzi bricheta si faci un gratar cu alti prieteni

    • Da, dintr-un undeva începe să devină un joc primejduitor, când cărbunii nu mai dau flacără, sunt stinşi, doar un evantai de lave împietrite.
      Pentru grătar este trebuitor a avea mereu la îndemână o brichetă zippo; prietenii ştiu de ce.

  9. Cinevaul din poveste iubise prea mult cândva fiinţa de peruzea, aşa încât când se întâlniseră după nişte ani, nu vroise să o iubească mai puţin. Şi lucrurile deveniseră atât de complicate încât cei doi le simplificaseră cu preţul unei clarificări. Şi mai presus de toate, cu cel al renunţării.

    E povestea cu a fost odată cândva, ca şi cum niciodată nu ar fi fost. O tocise timpul, o sfârşise demult, doar ei se mai amăgiseră o vreme cu o vechime reluată.

    Eşti a treia fiinţă care mă întoarce aici, pe nisipul ăsta, dar înspre nimic de-aici nu mai întind mâna, decât înspre cuvintele celor care m-au purtat în locul ăsta, şi le merg mai departe.
    Înainte, demult, mă simţeam fără să plec, fără să stau.

  10. Melodiile fac povestile mai atragatoare si dau un alt sens cuvintelor. Ma gandesc ca sunt anume puse si alese cu grija ca sa induca starea ta cand ai scris. Cred ca toti pasim pe o plaja de nisip si incercam sa lasam urme efemere. Ai descri foarte frumos si exact fenomenul si tipurile de pasi. Ar mai fi de adaugat pasii care nu lasa urme si trec ca o umbra. Am trait si eu o experienta cu intoarcere in timp(este dureroasa si aiurea) Cu toate ca una din legile chimiei spune ca o experienta cu aceleasi substante si in aceleasi conditii dau acelas rezultat. In materie de sentimente, iubire … aceste legi nu au valoare decat orientativa. Cred ca pasii virtuali se pot inscrie in categoria umbrelor

  11. Păi atunci mai târziu să le măsurăm umbra paşilor virtuali şi să vedem după asta cât înseamnă.
    În lumea asta virtuală sunt câteva fiinţe departeaproape mie pe care le simt ca prezenţă, şi mi-au mers de-a lungul câtorva ani, al acestor aproape patru, nu au fost efemeri, fiinţe pe care le-am auzit cu sufletul; oricum, nu ştiu să ascult altfel decât aşa.
    Asta despre paşii virtuali ai unora; ai altora au fost o vreme, apoi au mers cu vântul, n-au făcut rădăcini.

    Eu cred că şi acei paşi despre care spui că trec ca o umbră lasă urme, pentru că în ele ne lăsăm gândurile; aşa că nu’i putem uita, şi poate nici ei pe noi, deşi cumva, totul se uită.

    • Aici ai dreptate si pasii umbrelor lasa urme. Cu cat soarele tau sraluceste mai tare cu atat ai si umbra pe masura. Daca stralucesti in mai multe coltzuri ai chiar mai multe umbre. Daca te uit in jurul tau ai un cerc format din pasii umbrelor care te inconjoara. Am reusit odata sa imi cunosc una din umbre si sa o invit la o cana cu vin. Am facut chiar o solicitare la stapanul umbrelor ca macar una din umbre sa fie femeie sa pot iubi si eu o umbra. Nu a fost de acord asa ca a trebuit sa iubesc umbra altuia. Castele din pasii umbrelor nu se pot cladi decat in imaginarul povestilor

      • Dac’ai şti câte am scris despre umbră,nici că mai ştiu ce-aş mai putea spune despre ea, aici ea, umbra, fiind himera.
        Pentru că e o treabă şi ea, pentru că se întâmplă să aibă anumite culori ale unui vis, să zicem aşa, vis, dar pentru că e himeră, culorile sunt incerte, însă asta cred că vine de la iluzii, iluzii de toate felurile mai cu seamă de la cele optice, şi asta complică foarte tare vibraţiile şi în plus complică transparenţa…iar asta cred că se potriveşte atât de bine poveştii pe care tocmai mi-ai spus-o.

        În imaginar totul e posibil. Nu însă şi cu putinţă.

  12. Nu am ajuns la postarile despre umbra Am ramas ancorat aici in nisipurile astea miscatoare. Umbra are si partea ei pozitiva. Ea certifica existenta ta si faptul ca stai in lumina. ,,În imaginar totul e posibil. Nu însă şi cu putinţă.,, Am rostit si eu aceste fraze si am primit raspunsul 50% problema este rezolvata ramane pentru cealalta parte sa fii si tu de acord

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s