Cuvinte cu legătoare

Motto: Cuvintele continuă în tăcerile din noi ceea ce este discontinuu.

Te zvârcoleşti pe drumuri de gânduri cu ochi uscaţi, stingându-te de sete, când gândurile cad în cuvinte încercând să cuprindă cât mai mult în cât mai puţin, ca şi cum ai face-o prima oară, cuvintele tale suferind de o amnezie temporară, îţi aminteşti să nu uiţi ce să spui dar mai ales ce să nu spui, ştiind că uneori cuvintele pot umbri ceea ce au vrut să spună, îţi juri ca o turbată rămasă doar cu o urmă de gură să le repeţi oricât ai părea celuilalt de monotonă, înainte de asta celălalt nu ştie că toate cuvintele tale au fost un decor mut, cuvintele tale, visuri lungi şi grele ale pădurilor nopţilor tale, nopţi de singurătate în care nu mai suspini dar nici nu mai împlineşti, gândurile tale adormind în picioare, cu ochii întorşi către rămăşiţele târzii ale tututor stelelor polare cu umerii goi, numărându-şi învingerile, privindu-le îndelung atâtdemultul înapoi, închinzându-şi inimile ca într-un înăuntru nespus,

în înăuntrul tău tăcerile sunt cuvintele limpezimilor tale interioare, sunt muşuroaiele tale în care ai strâns nopţi de tăceri şi zile coborâte din ele pe care după ce le-ai ascultat le-ai adormit, în fiecare început fragil de cuvânt ai purtat clipele tale de cumpene care ţi le-au stratificat şi care unora le-a mărit senzaţia zădărniciei ori de câte ori ai simţi că nu ai cui să le dai, ori de câte ori amestecai laolaltă verdicte şi amintiri mai pierzând câte unul rămânând doar cu nişte substantive efemere pe care îţi fixai cu ace ca într-un insectar himerele, infinitul, împingându-ţi sentimentalismul până la patetism,

tot ce pulverizai învăluindu-te ca într-o plasă a suspinelor, din toate cuvintele tale doar unele rămânând întregi şi neclintite şi ele erau cele nepăsătoare, oricine putându-ţi-le  simţi de la depărtare, fiind cele care nu stârneau nicio emoţie, erau reci şi seci, erau cele în care înaintai foarte sigur şi cu mişcări degajate,

de celelalte nu îţi mai aduceai aminte ce înseamnă, era prea mult de-atunci, prea mult şi prea departe, nu mai rămăsese din ele nici măcar o nostalgie ieftină, nu mai iscodeai în ele învieri, ştiai că eşti în ele umblet gol dar nu îţi păsa, cuvinte îţi spuneai că vei găsi pretutindeni, au doar nevoie de pretexte ca să se dezlănţuie, nu neapărat după principiul echivalenţei, tăcerile, cenuşi gânditoare,  încă mai erau în tine deschise, ca estuarele, crescând larve, în tine când era despre cuvinte era despre tăcere, tăcerea de pe care se desprindeau, unele cuvinte nesimţind nevoia nici să renunţe, nici să

reziste.