Înspreul gândurilor, rătăcire furişă cu privire flămândă; rezemată de un îndepărtat

Motto: Semnele se rostesc, articulându-se reciproc, doar astfel se întrupează un spus; răsfrângere a propriilor esenţe în şoapta închegării  formei, iar, într-un straniu fel, unele rostiri uitate ori nicicând spuse sunt ca un început continuu al unui înţeles mai mult decât ţi l-ai putea închipui, acela deschipuit dincolo de semn.

 

Înspreul gândurilor, lumina umbrei lui, încoace în pas nemai, cele neîncă, deschideri de clipe cosmice până unde se vor întinde, gânduri, câteva, poate nu toate, având un realism dezvăluitor al privirii, unul care obnubilează întunecimile învăluitoare, iar cele de până atunci, desperecheate acum în nervurile şoptinde chipului de vânt şi din ce în ce mai puţine, rămânând doar rugă zadarnică undeva, loc neatins; acolo vin gânduri pe care le credeai a fi înstrăinate…

…cândva curgeau în tine, şi prin tine s-ar fi vorbit altcuiva, spunându-i-te, strămutându-te în limbajul lui fără a suferi vreo traumă or’ vreo comoţie lingvistică; te-ar fi trăit, fiindu-i, celuilalt suflet căruia odată îi erai şi te rugai în gând a-i fi, acelaşi gând în care te măcinai; în acel gând, totul devenea atât de intens, încât totul ar fi devenit cu putinţă, ar fi devenit esenţă;le voiai cu întreaga ta fiinţă, doar că nu le mai puteai merge, rămânând de ele flămând cu privirea…

…fiind acelea pe care într-un cândva al maitârziului le vei întoarce la tine, cărora le-ai îndepărtat înţelesurile, închizându-li-te într-o limbă tăcută căreia i-ai încuiat cuvintele, simţind însă că dedesubt unele sunt încă nedesfăcut de umbră dezvăluitoare, ale căror spusuri cu glas de tăcere nu vor dispărea, îţi vor fi drum înapoi înspre tine, arătânde, dintr-un amurg înspre un netrăit răsărit, altfel, răsărit ce poate nu îţi va fi defel lesnicios…dar ceva în tine îţi şopteşte că nu sunt dintr-acelea pecetluite; mai pot rosti în acelaşi grai, altcumva…

…într-un negând, slove nedescifrate ale altorclipe tainice, în literă de început, ca şi cum până atunci nu ţi s-ar fi cuvântat iar de ar fi să o facă s-ar întâmpla cu acel fel de spus al tăcerii care este absconsitatea, ascunzând părând a spune mai adânc despre cândvaul lor, un loc nuştiicumnuştiiunde, pe drumul de semne şi tăcere…

… cele întârziate; gânduri care au fost puse împreună, odată ocolitoare, sub hipnoza cărora tremuri, către ele mergând, abandonându-li-te, pactul cu tine uzurpându-se; îţi spusesei că le vei înşela, doar ca să te înşeli, amânându-le, îţi spusesei că le vei tăcea cu nişte vorbe, iar acum, cu o rostire magică, îţi cuvânţi că acel undeva al cândvaului, al acelui ceva ce există pentru tine, chiar dacă este al unui acum neîncăprintine, neîncăprintr-un alt, pătrunzândul tău precum un întuneric albastru, este al vostru; al tău şi altcuiva…

…acum, voi, intre-neîntrevoi, fiinzi nefiind, ci doar într-un înainte şi într-un după al fiecăruia; neîntâmplaţii înspreului vostru…

…ai ceului şi al cumului înspre într-acolo…acel acolo, cândva, al aflărilor, ai altfeltrăirilor..în…şi nu între…

…gânduri întârziate întrebându-te când ţi le vei arunca peste tine, despletite sau dacă vor rămâne în singurătate în locurile înăuntrului tău, acolo unde unele încă dor…în altele simţi că nu mai încapi…de altele te sfâşie dorul nestrăbaterilor, a ceea ce ar fi trebuit să vină înspre ele dar nu a venit; un nespus, un neivit atins doar contur; gând curmat dezbrăcat de pe trup zămislit din doruri, gânduri din gând nenăscut pe de-a-ntregul în tine trăind, despre limpezirea unora ştiind că trebuie să li se întâmple cu preţul unei simplificări, dezdoindu-le înţelesurile…

…un strâns de clipe desluşite dar nehotărâte, mergând prin ele ca printr-un albastru târziu, legânduri als ob, într-un spaţiu pe care contrastele simţi că încep să pună stăpânire, în supunerea şi în spunerea lor unde nevăzutul ridică din umeri în înţelesul ochiului în orbita căruia se zbate înţelesul uitatului îndeaproape – anamorfoză – adânc tulburat într-o ademenire, rătăcire furişă, ţinându-se după el…

…ori câteodată cu acel al renunţării, întâmplându-li-se celor fără de putinţă de a mai fi împreunate, înţelesuri ca nişte rădăcini spintecătoare tăinde, sfârşind în acelaşi timp înspre înapoi şi înspre înainte, de parcă ar deschide o succesiune a două lumi intrânde una într-alta, cu puterea literei de celălalt devenind precum o fracţie, într-un fel fascinant dar şi temător, prevestind ceva ce ar conţine toate neatingerile neştiute şi le-ar continua…

…nevăzute şi hoinare tâlcuri azi, cu putinţa vederii lor într-un nevenit mâine, unul mereu altcândva, fără se le fi înţeles azi cu trăirea, simţind cum atunci când le va fi îşi vor cheltui misterele într-un misterios fel, iscându-le întâmplării…

…un cândva cu un final prelung suspendat, simţind cum înăuntrul tău cel fără de ferestre te strigi sieţi, cerându-i-te însă unui prea târziu, în înăuntrul tău, cel al unei lumi gândite, nu trăite, în care orice atingere, orice cuvânt, orice senzaţie, e un fel de văzut, de parcă te-ai preschimba într-un ochi al pedinăuntrului cu o privire ubicuă, ştiind că poate ţi se vor întâmpla iluzii, cele ale revelaţiei, ale unora pe care până atunci atât de departe le ţineai de tine încât aproapele nici nu ar mai fi fost cu putinţă a exista, aşa îţi părea a fi…

…însă îl simţeai ca fiindu-ţi, atunci când îl pipăiai cu degetele sufletului, urmă aşteptândă de pas al unui sens încă nedesluşit căruia ştiai că îi va trebui un fel potrivit al aşteptării, un cum destăinuind, mărturisitor al ceului, iscându-l, de el muşcător în clipa închegării în tăcutele locuri de până atunci, locuri trezitoare, ţinute ascunse în sieţi destulă vreme, simţindu-le câteodată preatârziul, vrând să le simtă ca fiindu-i rostitoare fără de eroare, nefiindu-le atâtdetârziu încât să nu îi mai poată spune despre desluşire…

…nemaiputând-o căuta în unde, tulburat chip al cumului, voindu-l precum premiză euforică, dar nemaiştiind înspreul, având doar gândul încotroului, în cuvinte însă ocolitoare, încă netrăind verbul întemeietor, neavând încă putinţa înfăptuirii, în apele căruia cuvintele să se scalde, cuvinte-visuri pe care le trăieşti în tine deambulând între realitate şi vis dintre care poate multe, lipsite de pregnanţă, vor rămâne întristător  la un stadiu de eboşă…

…cuvinte curgând desfăcătoare şi întorcându-se iar alteori tăcând neadormite gânduri înăbuşitoare visând în stare de veghe renaşterea a tot ceea ce a simţit părăsit, necrezând iluziilor care înstrăinează…

…vrând să te poarte într-acolo unde te vor duce acele drumuri pe cât inima le va dori în nume de spus…

…cunoscând primind, în lumea de peste margini a necunoscutelor zări, pe tine, fiinţa cea cu aşternerile înspre cevaulcândvaului…

…unul cu prea multe hotare…unele ale durerii care te închisese între carapacele ei odată…

…simţind cum îl pătrunzi, sfredelindu-l cu privirea, ştiind că deşi îl cauţi, poate va fi el cel care te va găsi, şi atunci îl va trăi nemijlocit, într-o spontaneitate…în acea lume unde căuta dezlegări acelor gânduri, care te trăiau, lor dându-li-te fără a te împotrivi, pentru unele având descântecul, pentru acelea nestăpânite şi stăpânitoare, nesupuse şi neînfrânte, pentru altele rugăciunea; pentru acelea ale negânditelor zări, dorindu-şi, de ar fi putut să li se întâmple să lege instanţe solitare…doar că acestea sunt împreunate doar de rostiri…

…cu unele gânduri îţi spui că vei inventa o altfel de relaţie, mai cu seamă cu cele neîncrezătoare, ce te privesc întrebător, cu reticenţă, pe acestea ţi le vei apropia, apropriindu-li-te…

…altor gânduri le porţi acea nostalgie a inertului, a imuabilului, a sfârşitului înainte de a fi început; un început având deja în el sfârşitul; erau cele înstrăinate, de care te lepădasei când în ele nu mai erau spus, simţindu-le murind înainte de a fi purtate, zăcând în tine, ucise şi nici o mână a împotrivirii neaflându-se prin preajmă; ale tale încă sângerând în litere ghimpate, lacrimi rubinii; ceva, cumva le curmase, orice le-ar fi putut figura metamorfoza…

…expresie rămasă necuvântată, expresie irepresibilă, a cărei stăpânire ar fi început şi ar fi sfârşit în expresivitate…

…ar fi murit oricum, pentru că de le-ar fi fost dincolo de trăire, rostindu-li-te, în comunicabil, le-ar fi deschis un tărâm al alinenării; ţi le-ai fi înstrăinat, nu le-ai mai fi simţit ca fiind ale tale, precum odată vrându-le crestate într-un altul, doar că după ce le-ai fi dat spusul de tine, pătrundere până în rădăcinile fiinţei, cu puterea dezvăluirii nespusului, în altunevaul din însuţi curmai o formă a lor, care părea potrivită…doar părea…

…ispită thetică…însă înşelătoare, aflată nici măcar la marginea de sieţi, acolo unde poate ţi s-ar fi prăbuşit cuvintele, ci dincolo de tine; o existenţă a lor, a acelor gânduri ce nu s-ar fi putut perpetua…

..părând a fi desfăşurătoare, dezlegătoare…atât de himeric amăgind înainte de a dezamăgi…

…nu le mai credeai lor, dez-locuindu-le; gânduri eşuate în cumplite himere cărora nu  mai voiai a le fi sălaş, simţindu-le neputinţa vorbelor şi deşi nu îţi smulsesei auzul de ele, nici spusul, simţeai cum cu o limbă a pieirii începea să le tacă; ţi le amuţeai…erau dintr-acelea curmate la netimp, neisprăvite, purtătoare de acum de cuvinte moarte; suflet mut de ele…

…de acum doar sensibilităţi evocatoare de spectre, într-un undeva din înăuntru-ţi, spaţiu al metamorfozelor muribunde, chipuri de iucubi…

…gânduri înspre care privisei cu luciditate; pe câtă luciditate, pe tot atâta dramă; consecuţie…gânduri pe care le simţeai în tine deopotrivă de împlinit şi de abandonat, umblând după ele prin pustietăţile tânguitoare din tine, tânjind înţelesurilor, flămânzind lor, având nimic atunci când te răzbeşte foamea de ele, pentru că le străjuisei cu împrejurimile stăpânite de himere..

…acelea în tine încă mai sunt, destul din ele ţi-a fost rămas, trecând, în afara zidurilor nevăzute, şi nu înăuntrul tău, iar cuvintele de ele îţi sunt o armătură atât de fragilă şi atât de vulnerabilă; tălmăcirea lor îţi este cu un fel de blândeţe tristă, aidoma unei lumini proiectată în sine, şi  în timp ce te uiţi înspre încotroul lor, îţi simţi privirea rezemată de un…

…îndepărtat.

Publicitate