Întoarceri şi multe răscruci, acrobaţi de amintiri moarte care atunci când totul se întâmpla nu mai înţelegeau nimic din ceea ce se petrecea sub ochii lor

Motto: Rămâne ce e de rămas.

Sunt o ghicitoare în vise, îi spuse privindu-l sfredelitor, noi doi suntem două contrarii absolute şi ne aflăm la o răscruce, ştii, dragostea nu poate locui  în neştire într-un trup şubred, ai stat mai tot timpul în preajma ei, iar atunci când ea a lipsit, ai căutat-o, am găsit-o fără a o căuta, răspunde el, se pare numai, îi zice ea şi atunci  râde şi îi răspunde că asta nu corespunde realităţii, dar fireşte că nu poţi vorbi despre o întâmplare de dragoste cu certitudini matematice, avem mult înapoi, noi doi, admirabila mea certitudine, îi spune el,

îmi amintesc de ziua în care ne-am cunoscut, te simţeam de departe, parcă ploua atunci, erai a sincerităţilor uluitoare, îmi umpleau auzul, sinceritatea este atât de ascunzătoare pentru cine vrea, sinceritatea ta îţi semăna într-un mod uimitor, mă gândesc la tot ce este între noi, pacea, mă gândeam că nu vei rămâne lângă mine, lângă mine îmi părea cândva că nimic nu o să rămână, rămâne ce e de rămas, mi-ai spus odată, şi mi-ai mai spus că dragostea, în felul ei, e cunoscătoare, mi-ai mai zis de câte şi mai câte, fertilitatea lecţiilor tale era indiscutabilă iar eu un ucenic atât de ascultător,

nu râde, ştiu că nu crezi o iotă din toate astea, nu ştiu de ce taci, pierd o lume atunci când tu taci, tăcerile tale se repetă neschimbate când eşti singura autoare a lor, ceva îmbătrâneşte în noi între două lumi când dormim fără vise, spune ceva, îmbătrâneşte timpul neîmplinit, îmbătrâneşte tot ceea ce acum pare puţin, o ne pară atât de mult mai târziu, îmbătrânesc dorurile după nespuse cuvinte, ni se lungesc paşii, o să ni se îmbătrânească întoarcerile alea care or să pară fără zare, ploaia acoperă urmele de pretutindeni şi de nicăieri, spune ceva, bănuiesc că nu ţi-e uşor, doare să vezi cum dintr-un albastru trist începe să curgă o lacrimă parcă a nimănui, parcă a inimii ploii, parcă a zării dorului,

spune ceva cu exuberanţa ta excepţională care nu întâmpină nicio rezistenţă, spune de parcă ai avea în faţa ta eternitatea, spune-mi despre nişte lucruri aşa cum faci tu adesea, somnolentă, cu duioşie continuă, unele lucruri trebuie să fie exacte, noi nu mai avem întrebări care să crească haotic şi nicio amintire neînţeleasă, nu, nu ploua atunci când ne-am întâlnit, era într-o toamnă, toamna când tristeţile sunt adânci, şi nu ştiu cum să-ţi spun, dragule, exactitatea mea aspră, dar nu simt nevoia de a trăi în amintire, m-am stins arzând după năluci, a fost odată ca niciodată, atât e şi de-acum

înainte.

Reclame

Contextul e totul, îţi aduci aminte de fiecare dată ce dorinţă purtai

Motto: Dacă ţinta ta e dragostea, ţi se va arăta fie deghizată, fie fantomatică.

 

Vând nişte chestii, sunt aşa şi pe dincolo, dacă întrebi, am unele cu nişte ambiţioase intenţii şi finalizări pozitiviste, s-au dovedit a fi altceva, ce vrei, ratarea se învaţă greu, dar măcar contează elanul radiar, am şi nişte unghiuri din care am privit atât de feeric pestriţa galerie a unor dorinţe ale căror ochi sticlesc de ironie şi de umor, sunt de-alea care ştiu să fie vesele din disperare, mai am şi nişte spaime lipsite de suport care au îmbătrânit, adică au mult înapoi, cam tot atât cât vor avea şi de acum înainte, dacă ştii să faci să pară că ar fi mai puţin, ale tale sunt, ţi le dau pe degeaba, oricum au rămas în mine, nu te uita aiurea şi tâmp, ştiu că nimeni nu ar vrea spaimele altuia când le are pe ale lui în aşteptare,

am şi nişte umbre, ţi le dau de ochii lumii, pentru că de ele nu m-aş putea despărţi în ruptul capului, au memorie afectivă, o umbră de fiecare dată e ceva rar şi fără ele nu ai mai putea veghea depărtări şi nu ai mai trăi sentimente sfâşietoare cu nişte vinovăţii greu de precizat, dragostea e despre constanţe şi variabilităţi,am şi nişte cuvinte prin care nu mai pot să umblu în voie pentru că m-aş prinde în plasa propriilor mele închipuiri,

cuvintele astea au o ortografie arbitrară sau naiba ştie, poate indiferentă, dar în mod sigur capricioasă, material exclusiv feminin, sentimentalismul, există cuvinte în care credem cu o naivitate îngerească fără să ştim că împreunându-le le îngreunăm, aşa că le împuţinăm până devenim puţinătate, nu te uita la grămada aia de minciuni, sunt îngrămădite fără niciun scop sau cu un scop atât de mărunt, am zis că îşi vor găsi cândva o întrebuinţare, atunci când am crezut că m-aş putea pierde de tot de amintirea cuiva, nu te uiţi la ele cât de sărace şi de resemnate sunt,

mă uit la tine şi văd că îţi bate vântul printre degetele de visător, dezbraci trupuri de visuri intoxicate cu fum de la propria lor mărginire, unele visuri au avut mai mult decât o singură viaţă, le spui unor lucruri pe numele care îţi pare ţie adevărat până când ajung să se reverse din tine deznădăjduitor şi atunci baţi în retragere, după care le iei iar la numărat de o mie şi una de ori, şi de fiecare dată aceleaşi îţi sunt lipsă, pe altele ai vrea să le mai simţi întinse alături de tine, doar că nu mai ai loc de cele care stau în picioare şi aşteaptă,

îmi pare că te-ar tenta să cumperi scândurile alea vechi, fă-o dacă ai puseuri melodramatice, sunt ale  unei scene făcute cu supersiţia sincerităţii, şi în ciuda surplusului de recuzită, îţi vei da seama că din ea mereu va lipsi ceva, părţile ei nu se leagă nici măcar atunci când distribuţia e una formidabilă, spectacolul va fi unul fără

nădejde.