Motto: Un bărbat ştie atât de bine cum să facă aşa încât să nu te risipeşti în închipuiri.
E o poveste în care trebuie să îi porţi de grijă cortinei, pentru că va fi despre finaluri, e de la romantism la realism şi e când dragostea vă rupe echilibrele sufleteşti, oriunde ceva încetează este întotdeauna ceva în continuare, dacă nu, îţi rămâne totuşi ironia de sine a învinsului de către ficţiunea repede trecătoare sau ceva mult mai greu de definit dar repede înfrânt când e în cantităţi ca şi inexistente şi după o logică a irealului, unii bărbaţi sunt mai mereu câştigători la loteria sentimentelor, mergând în direcţia amorului până în pânzele albe fără ca elaborarea dragostei să aibă nevoie de vreo perioadă de gestaţie,
altora li se pare că în viaţa lor mai toate au sosit cu întârziere, că deh, pereţii pe care îşi urmăreau caii erau mai mereu văruiţi cu indecizii, că doar şi adamii visează la cai verzi pe pereţi, doar că legat de asta, caii cam luptă cu tentaţia de a-i părăsi, că unii prea chinuiesc nişte poveşti cu nepricepere, şi la urma urmei nu poţi aştepta totul de la un cal verde fără să faci nimic, mijloacele de care se servesc în dragoste un bărbat şi o femeie fiind temperamentale şi cu totul, dar cu totul deosebite, niciodată un bărbat fiind slab din sentimentalism romantic,
iubitele mele aparţinătoare aceluiaşi regn, ăla eveiesc, ăsta cu sentimentalisme pentru toate nimicurile, material aruncat cu risipă, bărbaţii romantici şi sentimentali sunt rari, romantismul nu face parte dintre lungimile ale unora nici măcar episodic, secvenţe efemere, le consideră episoade inutile, romantismul la ei e nimic concret, nimic coerent, aşa că dacă aşteptaţi romanţă, daţi împărtăşanie muribundei, romantismul lor are buzele uscate, seci, o mai iau însă câteodată razna unii a căror acuitate vizuală atinge maximul când se lasă cu eve de mari disponibilităţi la orizont, asta despre descărcări pasionale şi erupţii sentimentale,
le creşte capacitatea de acomodare a cristalinului la mediul feminin înconjurător ca stimul optic şi atunci adamul, pentru care romantismul e o adresă eronată, se transformă brusc într-unul pentru care asta e componentă principală, produs al sângelui încălzit şi al viscerelor, după care urmează faza de oboseală, e drept că trăieşte în romantism ca în cămaşa de forţă şi îşi reazemă pe el pârghiile de derută a evei amatoare de halucinaţii sentimentale, dar musai ca ea să fie convinsă că el şi romantismul se leagă, fac o unitate, adamul fiind cu romantismul de o putere magistrală de compoziţie în caz că râvnita evă, în defensivă, ar fi din precauţii şi ipoteze de
insecuritate.
blogul unei Camelii 