Atâtea în aşteptare cu vagi erori, în plus sau în minus

Motto: Poate că insatisfacţiile ne sporesc interesul pentru închipuiri atinse cu risipă.

 

Decembriind, aşa, înspre zilele Crăciunului, cel mai mult îmi place să stau la taclale cu acei asemeni mie, ăia neînfrânaţi care abundă în amănunte, şi care, dacă nu întâmpină nicio rezistenţă îţi vor spune de câte’n lună şi-n stele, de ce-au făcut şi de ce n-au făcut, cu lava entuziasmului, cu forţa pasionalului şi cu neputinţa răsfrângerii la esenţial, dezlănţuiţi, verbali fără odihnă, sunt câteodată zile când simţim că am vrea să ne amintim totul, chiar şi lucrurile cu care încă nu am trăit vreo împăcare, e trist pe lumea asta să n-ai cui spune,

zilele astea, mai mult ca niciodată, e despre ce îţi este aproape şi despre ceea ce, departe, te simte ca şi cum ar strânge în braţe nisipul, e despre crucile visurilor care îţi pare că s-au înmulţit,  când pielea sufletului e amorţită şi nu mai simţi nimic,  cândva tu un talmeş-balmeş de visuri care începuseră să trântească prea tare uşile neavând de gând să răspundă la nicio întrebare,  o lume în care poate toate nu erau chiar pe măsura ta, dar ţi se potriveau atât de bine, tu dincoace de celălalt spunându-i în şoaptă să te aştepte, deşi ştii că abia ai mai putea-o face,

te încearcă un început de miopie, poate că ochii tăi sunt prea obosiţi, poate că uneori distanţa dintre lumile tale visate şi tine se face prea mare, poate că trăieşti prea amar acele lucruri cărora le-ai fi dorit un sfârşit mai puţin lipsit de sens, după ce puseseşi în ele atâta risipă a închipuirii, poate că încă ai dorinţe oarbe şi pline de bătrâneţe care încă mai caută să ajungă, tu, de fiecare dată când alergaseşi prin ele obosind însă tot nu te lecuiseşi de ele, dar nu uita de acea putere a sentimentelor, putere care ajunge la cea conştiinţă cosmică,

vei duce ceea ce vei şti că nu trebuie să încetezi şi te vei opri din ce vei simţi ca pe un îndepărtat, oricare ţi-ar mai putea fi racordările imaginare la inventarul tentaţiilor, asta despre un mai departe, vei simţi că unirea ta cu celălalt e din scădere în scădere ori de câte ori vei da de o îndoială,  veşnicia dragostei e o iluzie, dragostea trăieşte atât cât trăiesc şi iluziile, începe euforic, început fecund, sfârşeşte disforic, alianţa cu inevitabilul s-a produs, tristeţea  e inutilă, tu dă vina pe hazard pentru ce-ai vrut şi n-ai vrut, că hazardul aude, dar data viitoare să vorbeşti mai

tare.

Publicitate