Lucruri în care nu mai laşi nimic în urmă şi nimic nu ai mai iubi din ce ar rămâne

Motto: Întotdeauna apropierea ştie ce are de făcut, depărtarea, aşişderea, ce pierzi te pierde, ce nu se vede se uită, amintirea luptând cu toate forţele până în ultimele zile ale vieţii ei, după care, luând totul cu ea, pleacă acolo unde se duc toate uitările ca să existe.

 

Cu memoria avariată, uitând mai tot sau aproape destul, priveşti de sub bretonul lung cu ochi neastâmpăraţi, aruncând o privire posesivă unui gând care ameninţă să fie ceva cu putinţă, ceva adevărat dar ceva încă neamestecat cu realul şi atunci în ochii tăi nemişcaţi cine ştie să citească va vedea o aşteptare, tot ce nu ai putut atinge a fost sortit să fie zărit doar din depărtare, multe aşteptări ai răstignit pe crucea timpului, murind pe rând,

au fost aşteptări care au căzut rar şi descurajate de la ultima care stătuse în picioare pe marginea ta, tu, aplecată peste marginea gândurilor tale dintre care unele nestăpânite şi verbioase până când ţi-ai dat seama de absurditatea ei, spunându-ţi că orice aşteptare întâlneşte ceva la capătul ei, când nu se întâmplă aşa, iar la capătul ei este absenţa, se poate vorbi despre acea aşteptare ca despre una frustrată, e un contrast între iluzoria aşteptare şi realitatea crudă când orice lucru tinde spre o finalitate iar apoi sunt eclipse ale tăcerii, când unele gânduri aleargă de-a’ndărătul, în umbra lor,

în lumea unora dintre ele care se amână, se retrage sau se recuză, căutându-le pe acelea care ar fi trebuit să fie altundeva unde nu vor fi niciodată poate pentru că ar fi ajuns nicăieri, dar până acolo ar fi putut ajunge, şi până acolo apasă pe fiecare simţ când ştii de unde începi şi cum, dar nu ştii unde vei ajunge, unde vei sfârşi, sau dacă, dar vrei să ajungi undeva, înaintări şi retrageri, şi nu altunde, şi atunci te simţi a cutezanţelor interzise căreia i s-au răcit privirile pentru că ai închis ochii deşi sfârşitul nu părea să fie aproape, de sub breton însă ceea ce vedeai limpezindu-se în cele din urmă,

înţelegând brusc că dacă închideai iar ochii ai fi fost pierdută, ai fi început să îi construieşti acelui gând alte vieţi, ai fi început iar să visezi, a trăi şi a visa fiind acelaşi lucru, ai fi început iar să ficţionalizezi fără se vezi de-a lungul închipuirii lacătul care ferecă şi asta te-ar fi făcut să mergi neobosită până la capătul a ceva ce ar fi fost nimic sau dispărut, dacă fusese vreodată, dar mersul prin gânduri în memoria ta era fără putinţă de uitare, e tot ce îţi aminteai la urma urmei, multe amintiri fără pluralul

incluziunii.

Reclame

Utopie imposibil de împlinit şi de abandonat

Motto: Tot ce vrei nu îţi pare deloc că ar fi  altundeva de tine, sau şi mult mai departe decât atât.

 

Te înfăşori cu linişti vuitoare în timp ce ochii îţi strigă lacomi tăceri, devii stăpânul inexprimabilului, eşti flămând de senzaţii demult expulzate, deşi îţi repeţi la infinit despre ieşirea lor din memorie, lucruri decolorate, mişcări neduse până la capăt, expunerea la insecurităţi, vremurile alea cu respiraţii speciale îţi  pare că s-au dus şi ai convingerea că nu se vor mai întoarce,  o convingere care nu bate în retragere,  dormi cu toate gândurile trase peste tine, crezi că ai putea aştepta, te întrebi, vezi înşelător, asta despre iluziile imediat frânte,

dincolo de tot ceea ce poţi acum privi este un înainte, unul invizibil, îţi spui în gând sunt un substantiv care fără verbul tău nu ar fi decât unul efemer, doar aşa trăiesc şi nu simulez gramatica fiinţei mele, îţi ieşi din minţi şi iarăşi te întrebi dacă poţi să aştepţi, gândurile tale fug contenit fără nesomnuri, le pierzi unul câte unul, ai o mie şi unu de gânduri, tu ştii că ai de luptat cu ele şi cu sine, îţi bate vântul printre degetele de visător, dezbraci trupuri de visuri intoxicate cu fum de la propria lor mărginire, unele visuri au avut mai mult decât o singură viaţă,

le spui unor lucruri pe numele care îţi pare ţie adevărat până când ajung să se reverse din tine deznădăjduitor şi atunci baţi în retragere, după care le iei iar la numărat de o mie şi una de ori, şi de fiecare dată aceleaşi îţi sunt lipsă, un teritoriu al pustiului, le impodobeşti cu măşti de carnaval, iluzii multicolore, unele s-au făcut praf, încetul cu încetul, drumul spre ele nu duce nicăieri, nu mai au strop de sânge, sunt agonice, trăsătura fundamentală a unor lucruri este ireversibilitatea,

închizi şi deschizi tristeţi, ciclicităţi, îţi ard în ochi dorinţe care se duc înspre abisuri, eşti aşa de obosit de prea mult suflet, îţi tragi sufletul, dimensiunile altora se află la o distanţă prea mare, tragi mereu cele mai logice concluzii, şeherezada avea o stratagemă, încercând să se salveze, o mie şi una de poveşti pe care le-ai spune însă unor lucruri nu le poate alunga însă moartea, restul e tăcere, ca-n Hamlet, pentru unii restul nu înseamnă altceva decât

cuvinte.