Motto: Rugăciunea ne aduce aminte că nu suntem singuri pe pământ, suntem călăuziţi de paşi cosmici, rugămintea poate face minuni, ceea ce ai trăit doar în închipuire, în minte, poate deveni cândva realitate.
Viaţa după moarte, iată marea promisiune pe care o fac religiile, unii se tem de moarte, alţii se tem de viaţă, teama nu ar fi trebuit să facă parte din viaţă, viaţa, cel mai necunoscut lucru în care te-ai aventurat, nici viaţa şi nici moartea nu se poate învăţa, moartea ar fi cea care ar trebui învăţată, unii cred în viaţa după moarte, asta fiind de fapt o credinţă a omenirii în ea însăşi, unora li se întâmplă să trăiască plenitudinea fiinţei, a stării de graţie, a celei de binecuvântare, când par a fi, în viaţă fiind, la distanţă de mai multe vieţi, alţii cred în necunoscut, ceea ce nu cunoşti nu înseamnă că nu există, eu asta cred,
mă întreb despre credinţa cea creştină şi cea budistă, care e mai aproape de adevărul despre sufletul ăsta care vine de undeva şi după viaţa de pe pământ se întoarce acasă, acolo de unde a venit, budismul percepe altfel decât celelalte religii aspectul ăsta metafizic etern al personalităţii umane, noi şi alţii suntem cu iadul şi cu raiul, ori urci ori cobori, fiinţele religioase cred în Dumnezeu, rugăciunea fiind elementul esenţial al exprimării religioase, dumnezeul fiind supremul punct focal al rugăciunilor, în rugăciune unii dintre cei care se roagă simţind prezenţa puternică a fiinţei supreme,
alţii un sentiment de linişte adâncă, atât de adâncă încât simţi chiar că ai putea dispărea în propria ta adâncime, conştientizând ceea ce sălăşluieşte înăuntrul tău etern, nenăscut, nemuritor, acel tu, indefinitul ceea ce nimănui nu îi poate fi cunoscut, fiinţele nereligioase nu cred, ateii spun că nu există Dumnezeu, doar pentru că nu vedem ceva nu înseamnă că nu există, fireşte, ne putem îndoi de Dumnezeu aşa cum ne putem îndoi de toate, îndoiala e o mare provocare, ateii spun că nu există rai nu există iad, agnosticii nu pot spune nimic despre toate astea, a fi agnostic presupune a fi toată viaţa un căutător,
a nu crede în religie nu înseamnă agnosticism, pentru unii religia e ca un opium, pe măsură ce tinereţea pleacă din oameni luându-le cu ea tot felul de lucruri, încep să mediteze, încep să se roage cu toată puterea fiinţei lor simţind cum în rugăciune ajung într-un loc al dumnezeirii unde nici pomeneală să întâlnească un bătrân în straie albe cu barba până în pământ cum poate mulţi îşi închipuie, unii sunt practicanţi fervenţi ai rugăciunii, pentru creştini, rugăciunea este cea pe care Isus a dat-o apostolilor săi, una scurtă şi misterioasă şi fără egal, plină de sensuri ascunse, ca orice mister care închide în el, şi plină de înţelepciune, cu cât aprofundezi acele sensuri cu atât mai mult înţeles vei
găsi.
blogul unei Camelii 