Locul în care poţi fi singur cu tine, dar care te pierde, dacă nu te desparţi la timp de el

Motto: Un om beat nu va şti niciodată cât de beat este, aşa că un dialog între unul care a dănţuit prea tare cu Bachus, şi un nenea doctor e cam aşa, citat dintr-o carte, aia în care unu’ zice cum s-a lăsat el de gândit, aşadar nenea doctoru’ îi zice ăluia cu creierul îmbibat de alcool că îi pare rău, dar nu poate să depisteze nimic, probabil din cauza alcoolului, la care ăla, matolul, îi răspunde că nu’i nimic, domnule doctor, dacă e aşa, mă voi întoarce altă dată, când veţi fi treaz.

 

Eu când scriu îmi zic să nu sar de douăj’ de rânduri, însă pe mine când scriu mă apucă beţia, sunt asemeni celui căruia când începe să bea i se dezleagă baierele limbii, i se destupă canalele vorbirii, îţi zici în gând, sfinte, ce graforee, nu se bâlbâie, nu bâiguie, ţi se spune cu toate cuvintele lui negândite şi nerăzgândite, cu toate cuvintele lui pierdute până atunci pe drum sau pe care le aruncase şi de care nici el nu mai ştia, trăieşte în intimitate cu alcoolul, anestezicul lui când aerul realităţii e prea dens,

atunci când bea nu se mai supune legilor contrarietăţii, în acele clipe trăsătura lui cardinală e sinceritatea, e absolut sincer aşa cum absolut sinceri altfel nu suntem în nicio împrejurare, ţi se spune cu toată sinceritatea pe care i-o poţi măsura după cum îşi trăieşte sentimentele exprimate, ştie că va uita apoi, uitarea ţinându-l ca în faţa unor porţi încuiate dar când i se întâmplă nu uită nimic din ce a fost, retrăieşte mnemonic asemeni unui posedat de gânduri uitând de sine,

cuvintele în care se mişcă atât de viu sunt reunificatoare, e de parcă l’ar ajuta să se descopere şi să se redescopere, nimic nu i le poate curma până la epuizarea catalizatorului, când e îmbibat în alcool prin el priveşte limpede şi neechivoc, când bea e de parcă ar avea în faţa lui o fiinţă complet necunoscută care i se potriveşte numai lui şi căreia i se destăinuie în ceasurile lui de sufocare când alcoolul e libertatea, are în cuvintele lui descătuşarea şi tăria realului,

fiinţa lumii lui se restituie sieşi prin alcool, având în băutură libertatea şi optarea totală, alcoolul îi încălzeşte tot ce e îngheţat în el, apoi tace aproape silit şi împotriva voinţei lui, tot ce există pentru el trece prin cuvântul pe care tăcerea l-ar pierde aşa cum e pentru mine dacă nu mi-aş lăsa scrisul să îl regăsească, eu sunt atunci când scriu aidoma celui care bea, adaug mereu cuvinte, rând după rând, eu dacă aş fi bărbat şi aş bea şi aş face-o precum un literat, asta o ziceam doar

aşa.

Reclame