Ca’n apropiere de ziua îndrăgostiţilor, în pătratul cărora toate amorurile se conjugă

Motto: Sunt atâţia singuri şi cel puţin în doi.

 

Nu ştiu să înjur bine, cu nerv, c-aş înjura ziua asta în pătratul căreia amorurile se conjugă, că mă stârneşte să o simt în carne, în oase, în sânge, aş vrea să fiu învechită în răutăţi, dar nu sunt, cu gândul la  toate cele care vin singure dinspre partea cu dragostea şi se grupează ofilite, fundamental lirică, lirism luxuriant, m-aş înfăşura în asfinţituri verzi, dar n-am cu cine, sunt încăierată cu dragostea, de ziua ei, inocentă inconştienţă, sunt palidă neîndrăgostită,

s-a zis cu mânuşile deşi mâinile gândurilor mele sunt învineţite de la umbletul lung prin gerul iernii, aş iubi  cu dramatismul cecităţii, da’ n-am pe cine, adevărată risipă câteodată căutările astea ale noastre, din fericire, unora li se întâmplă ca lucrurile astea să ia altă cale, până acum am luptat în dragoste cu situaţii prea cunoscute, realităţile ei mi-au verificat câteodată fantezia, imaginaţie marcă proprie, şi mi-am asumat dimensiunea ei tragică, necredinţa în ea mi-am disimulat-o credibil doar arareori,

nu caut dragoste de dragul dragostei, nu e reclamată de vreo necesitate, ş-altcum, eu’s cu pretenţii realiste în ceea ce o priveşte, dar sunt de’o resemnare totală că l-aş putea găsi pe cel care să mă facă să trăiesc absolutul, absolutul e exclus din ficţiunile mele, fiecare evă are în ea sămânţa lui eros, şi fiecare evă are anotimpurile ei de înflorire, eu vreau unele cum nu le-am cunoscut până acum, fi-mi-ar cuminţeniile să-mi fie, alea în care nu am îndrăznit să am ceea ce nu aş fi putut avea şi să fiu ceea ce nu eram, potrivit temperamentului meu ar fi trebuit să pornesc înspre o dragoste  atacând-o cu convingere în loc să o omor neaşteptat,

jură-mi-te pe ascuţişul tăişului ei, ăla în care ne aruncăm de bunăvoie, că data viitoare îi vei da ascultare amorului, acestui sublim uzat în contact cotidian cu toate răsăriturile şi cu toate dezlănţuirile, amorul ăsta care întreţine o nouă iluzie până la istovirea deplină, aud o voce ca din senin, cred că e Sfântul Valentin, ăla care, în milostivenia lui, are încredere, legat de mine, în fertilitatea verbului

a iubi.

Reclame