Septembrie 2009, nouă ani de buzunare şi încălţări pline de vorbe

Motto: Cuvintele noastre, sub cerul lui Ulise şi al lui Don Quijote, suntem din amintiri nici moarte, nici vii.

 

Scriem de capul nostru, unii scriu când îi apucă hazardul cuvintelor, scriem pentru că suntem timizi sau firi reţinute, stăpânite, astfel scăpând eliberator de timiditate, părând altora că o facem cu o totală lipsă de inhibiţie, chiar cu exhibare, ţinem jurnale  ca nişte registre ale întâmplărilor trăite, pentru alţii banale, pentru noi vieţile încheiate ale clipelor cu semnificanţă, scriem autobiografii semânând mai degrabă cu nişte autojustificări, scriem ca să ne aducem aminte de vremea când se întâmpla să mergem din ratare în ratare pentru că ne temeam prea tare de viaţă crezând că o putem stăpâni prin şiretenie, viaţa zădărnicindu-ne planurile,

scriem pentru a ne autoregenera când ne simţim sfârşiţi,  scriem cu toate amintirile noastre fidele sau infidele ca nişte naufragiaţi în retrospecţie pentru a nu le uita urmele, drumul înspre ele, deoarece memoria e o amantă tare infidelă uneori în care adesea nu prea ai încredere, scriem cu frica dindărătul privirii când simţim, catarctic, că trebuie să întoarcem capul şi să ne amintim să ne regăsim pe noi, cei uitaţi, scriem când nişte lucruri încep să ne înghimpe şi ne fură seninătatea serafică, scriem printre pleoapele abia întredeschise când ne înfigem adânc în oniric, scriem când ne hotărâm că a venit timpul să ne conturăm adânc precarităţile,

scriem ca să ne golim şi să ne umplem de scris, scriem când suntem înnebuniţi de spaimă, de tristeţe şi de durere, de păcate şi de erori, risipiţi, împrăştiaţi în vânt şi în fum, scriem despre locurile înfrângerilor noastre definitive când rămânem fără nicio umbră de gând luându-ne cu tremurat pentru că în sfârşit înţelegem totul, scriem în cuvinte grele atârnând ca înţelesuri de-acolo de unde le punem, răspicat, dezlănţuiti şi fără stavile la adevăr şi la realitate, adevărurile şi realităţile noastre, fireşte, scriem cosmic şi în construcţii absolute despre ceea ce iubim, făcând volute atât de atoatecuprinzători,

scriem, fiind cei ai virtuţilor ficţionale, mistificând cu un exces de imaginar şi irealism, când vrem să fim insolitari fără de margini, când tot ceea ce nu putem fi şi avea sufocăm în închipuire,când tot ce avem sunt doar năluciri, găsindu-ne refugiul în neverosimil, realitatea fiindu-ne prea strâmtă pentru febrilităţile noastre, scriem despre lumile şi sublumile noastre, despre proiecţiile noastre himerice, suntem cărţi vii, scriem despre aproape orice poate fi spus, din când în când amăgindu-ne cu vechimi reluate dar de fiecare dată urmându-ne doar pe noi înşine apropiindu-ne astfel cu încă un pas de noi, alţii cu ochii rupând bucăţi din noi citindu-ne  fără a şti cine, ce, şi cum

suntem.