Lucruri în care nu mai laşi nimic în urmă şi nimic nu ai mai iubi din ce ar rămâne

Motto: Întotdeauna apropierea ştie ce are de făcut, depărtarea, aşişderea, ce pierzi te pierde, ce nu se vede se uită, amintirea luptând cu toate forţele până în ultimele zile ale vieţii ei, după care, luând totul cu ea, pleacă acolo unde se duc toate uitările ca să existe.

 

Cu memoria avariată, uitând mai tot sau aproape destul, priveşti de sub bretonul lung cu ochi neastâmpăraţi, aruncând o privire posesivă unui gând care ameninţă să fie ceva cu putinţă, ceva adevărat dar ceva încă neamestecat cu realul şi atunci în ochii tăi nemişcaţi cine ştie să citească va vedea o aşteptare, tot ce nu ai putut atinge a fost sortit să fie zărit doar din depărtare, multe aşteptări ai răstignit pe crucea timpului, murind pe rând,

au fost aşteptări care au căzut rar şi descurajate de la ultima care stătuse în picioare pe marginea ta, tu, aplecată peste marginea gândurilor tale dintre care unele nestăpânite şi verbioase până când ţi-ai dat seama de absurditatea ei, spunându-ţi că orice aşteptare întâlneşte ceva la capătul ei, când nu se întâmplă aşa, iar la capătul ei este absenţa, se poate vorbi despre acea aşteptare ca despre una frustrată, e un contrast între iluzoria aşteptare şi realitatea crudă când orice lucru tinde spre o finalitate iar apoi sunt eclipse ale tăcerii, când unele gânduri aleargă de-a’ndărătul, în umbra lor,

în lumea unora dintre ele care se amână, se retrage sau se recuză, căutându-le pe acelea care ar fi trebuit să fie altundeva unde nu vor fi niciodată poate pentru că ar fi ajuns nicăieri, dar până acolo ar fi putut ajunge, şi până acolo apasă pe fiecare simţ când ştii de unde începi şi cum, dar nu ştii unde vei ajunge, unde vei sfârşi, sau dacă, dar vrei să ajungi undeva, înaintări şi retrageri, şi nu altunde, şi atunci te simţi a cutezanţelor interzise căreia i s-au răcit privirile pentru că ai închis ochii deşi sfârşitul nu părea să fie aproape, de sub breton însă ceea ce vedeai limpezindu-se în cele din urmă,

înţelegând brusc că dacă închideai iar ochii ai fi fost pierdută, ai fi început să îi construieşti acelui gând alte vieţi, ai fi început iar să visezi, a trăi şi a visa fiind acelaşi lucru, ai fi început iar să ficţionalizezi fără se vezi de-a lungul închipuirii lacătul care ferecă şi asta te-ar fi făcut să mergi neobosită până la capătul a ceva ce ar fi fost nimic sau dispărut, dacă fusese vreodată, dar mersul prin gânduri în memoria ta era fără putinţă de uitare, e tot ce îţi aminteai la urma urmei, multe amintiri fără pluralul

incluziunii.

Reclame

7 gânduri despre &8222;Lucruri în care nu mai laşi nimic în urmă şi nimic nu ai mai iubi din ce ar rămâne&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s