Motto: Barometrul unei fiinţe este iubirea, dragostea ca stare de a fi, calea cea adevărată care se află înăuntrul nostru, adevărul nu poate fi atins în viaţa asta decât de fiinţa iubitoare, iubirea e calea şi viaţa, iubirea e binele suprem.
Folosind cuvinte atent sortate, suntem iubire, zic unii, care cred că au făcut o investigare febrilă fără să o pună sub semnul îndoielii şi care mie îmi par aşa, ca şi cum ar avea de jucat un text şi se îmbracă în vorbele astea, că arenă au, asta despre lumea virtuală, cred că îşi beau visările din nişte maci, mie lumea asta a iubirii, dacă e s-o cuprind pe orizontală, îmi pare una în destrămare, sper să nu fie una şi în plină părăsire, abandonată de semnificaţia asta,
aş vrea ca să suferim, izbăvitor, de boala asta, din păcate mă îndoiesc că va fi vreodată aşa, iubirea e rodire iar rodirea asta e efectul unei deveniri, zic eu, simplificând, şi mai zic că noi suntem o arcă, un fel de arcă a lui Noe, şi că acolo avem îndesate chipurile tuturor făpturilor gândurilor noastre, dosindu-le pe alea de ură ca să nu le lăsăm la iveală în înfăţişarea lor cea mai naturală, când e să se lase cu eliberare, restul faunei e ceea ce face din noi tot ce suntem,
şi nu suntem iubire aşa, ca într-un mers liniar, hai să lăsăm exaltările, suntem şi asta, iubire cu numeroşi locatari, că în fiecare sper că e o iubire ce îl luminează şi îl transfigurează, pentru că la urma urmei lutul fiinţei noastre nu e unul opac, dar exuberanţa aproape explozivă pe care o au unii când spun cuvântul iubire ca pe cuvântul nostru cel de toate zilele mă face să le sub sub îndoială castitatea cu care şi-ar trăi înţelesurile lucrurilor, tuturor lucrurilor, străbătându-le până la realităţile lor ascunse,
eu ştiu că ăsta e un cuvânt pe care unii îl asimilează organic şi atunci în ei, simţitor, gânditor, trăitor, devine viu, timpul iubirii câteodată nu mi se mai pare nici măcar cel restrâns al prezentului, căutarea iubirii mi se pare acum căutarea unei absenţe, nu ştiu dacă suntem iubire, într-o lume care aproape că anunţă iminenta ei
extincţie.
Cred că suntem goi de iubire, deși părem a fi capabili de orice pentru ea.
ApreciazăApreciază
Eu vorbesc aici de pedinăuntrul nostru, căptuşeala sufletului, care e iubirea, şi nu de un alt fel de, nevoia de a ne dărui dragostea, dăruirea de sine altora.
ApreciazăApreciază
Ai dreptate, nici eu nu m-am referit la nevoia de a iubi (o exista așa ceva, nu cred; ca și cum am da pe dinafară și trebuie musai să ne găsim pe cineva/ceva care să o primească), eu zic așa, că iubirea nu izvorăște dacă nu are un rost, faptul că unii vorbesc prea mult despre, e doar o formă de exprimare și nimic mai mult.
ApreciazăApreciază
Prietene, iubirea nu are nevoie de vreun rost, mă abţin de la orice alt comentariu, sper că eşti Iubire, nu ură.
Later edit, că tot o să citeşti asta pe facebook
Iubirea e iluminare harică, în fiecare e o iubire ce îl luminează şi îl transfigurează, pentru că la urma urmei lutul fiinţei noastre nu e unul opac, ar trebui să iubim oamenii cu tot ceea ce e de iubit şi de neiubit în ei, lucru greu, adevărul nu poate fi atins în viaţa asta decât de fiinţa iubitoare, iubirea e calea şi viaţa, iubirea e binele suprem.
ApreciazăApreciază
Sper că ești bine! Pupici!
ApreciazăApreciază
După un lung şir de suferinţe, pentru că am avut nişte probleme de sănătate, sunt bine, da. Întoarcem îmbrăţişarea, zână!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să ai grijă de tine! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc frumos, mă manevrez cu mare grijă.
ApreciazăApreciază
Suntem izvoare de iubire, însă tot ce avem nevoie …este să curgem.
ApreciazăApreciază
Sper ca nu te împiedică ceva s-o faci, să curgi şi să te reverşi în alţii. Asta cu izvoarele m-a amuzat.
ApreciazăApreciază
Hah! .. și eu care fusesem atât de serios.
ApreciazăApreciază
Îţi place mult să-ţi pierzi vremea pe blogu’ ăsta, aşa’i?
ApreciazăApreciază
Îmi cam…
ApreciazăApreciază
Am băgat de seamă.
ApreciazăApreciază
Știi, uneori sunt tentat să găsesc .. calea!
ApreciazăApreciază
Calea spre cine, ce? Să nu rătăceşti ca orbu’ fără călăuza.
ApreciazăApreciază
Cred că mi-au luat-o gândurile înainte, gânduri ucise-n fașă, către destinația iluziei prezente, cititoare a cuvintelor așternute … există o cale, desigur, rămasă însă nebătută; uf!
ApreciazăApreciază