Stăpânitori din umbră a ceea ce ar putea fi dar nu este, însă nici imposibil

Motto: Trebuie să părăseşti acea realitate ideală pe care fantezia o zămisleşte.

 

Iluziile sunt mereu mai frumoase decât realitatea dar nu te agăţa de ele, te duc înapoi, iar înapoi e nimic, doar tu scuturi nisipul şi niciun răsărit, iluziile au fost mereu mai frumoase decât realitatea, legat, când e despre o poveste de dragoste sau cel puţin ai senzaţia asta, de acel încotro care uneori nu îşi cunoaşte finalitatae când povestea nu-i nimic altceva decât o alcătuire a inexplicitului şi echivocului, protagoniştii, ca nişte călători parcă fictivi către destinaţii care au părut a fi ceva existent, deşi discutabil,

a fost o vreme când te chinuiai să povesteşti nu despre nişte lucruri întâmplate cu adevărat, ci putând să se întâmple,  iar tu ajungeai să crezi că îţi trebuia o nouă respiraţie pentru ce injectaseşi cândva cu seringile ficţiunii când alergai după himere, pentru că acelor lucruri care s-ar fi putut întâmpla tu le vânturai nisipul anapoda măgulind simplificările, iluzionându-te asupra lor, nepăstrând distanţa faţă de ele, închipuindu-ţi-le ca pe un teatru al enigmei rezolvate, neştiind că forma lor deschisă de pe marginile mele menţinea enigma, şi ceva urma să se întâmple mereu şi să îţi răstoarne toată perspectiva,

câteodată privim iluziile ca pe ceva ce aşteaptă miracolul, acea întâlnire dincolo de real şi de posibil, câteodată lucrurile reale pot părea ca o aberaţie fantastică, câteodată, într-o poveste, începem să încurcăm lucrurile cărora le-ar trebui orizontale cu acelea ale căror cunoaşteri ar avea loc în timp, timp care să nu aibă atributul ficţionalităţii, timp ireal al unor evenimente unice şi irepetabile într-un context anume şi într-un moment anume, lumea timpului închipuirii este una fascinantă, doar că atunci când începe să îşi fixeze geometria, realitatea vine să interzică ficţiunea,

iluziile cer câteodată minciuni obligatorii, iluziile sunt câteodată gânduri nebuneşti fără nicio legătură cu realitatea, prea mult e prea mult, orbim greşind câteodată prin adaos, când iluzoriul depăşeşte marja admisibilă, aşa că ia  fiecare iluzie în parte şi scutur-o zdravăn şi îndelung până când din ea ar cădea orice vedenie, după o vreme din ele nu va mai rămâne decât un vagabondaj mărunt şi inofensiv, nu poţi să ai decât ceea ce există, nu poţi da unor lucruri mişcare când verbele sunt la

altcineva.

Reclame

10 gânduri despre &8222;Stăpânitori din umbră a ceea ce ar putea fi dar nu este, însă nici imposibil&8221;

  1. cine stie, poate intr-o zi vom avea proiecte mai mari. impreuna. Oricum, scrii frumos, mult mai bine decat foarte foarte multi.

    dar te-ai gandit sa mai pui punct uneori, in loc de virgula?

    Ma bucur ca motto-urile tale (LEAD-uri, in termeni de specialitate) sunt mai scurte si mai bine formulate.

    Si, ca sfat. Trebuie sa exprimi in scris si DE CE !

    DE CE…Trebuie să părăseşti acea realitate ideală pe care fantezia o zămisleşte ???

    AJUTA LA CEVA ACEASTA PARASIRE? CUM CONTRIBUIE EA LA…etc

    Oricum, sunt cu ochii pe tine. Si cu sufletul, fiindca tot timpul ma reintorc la tine. Adica, la atingerea cuvintelor tale.

    Apreciază

    • Cândva mi-ai spus că eşti Dumnezeu, nu ştiu ce-ai putea avea în gând, asta despre proiecte, ş’oricum, eu am ambiţii foarte mici, nu am să pun niciodată punct în loc de virgulă, asta e „marca” mea, textele mele se termină într-un singur cuvânt, după care urmează punctul de sfârşit, după care am senzaţia că niciun cuvânt nu-mi mai aparţine, mă bucur de bucuria ta, îmi pare rău că n-am scos un titlu mai lung, mottoul iniţial fusese de-o altă întindere, l-am scurtat, de ce tre’ să părăseşti acea realitate ideală zămislită de fantezie credeam că e lesne de înţeles, reiese din text, nu ridic amănuntele la putere astrală, glumesc, una peste alta, din deviaţia fanteziei ies acte de prisos, în scris exprim ceea ce consider eu că e esenţial, neavând nimănui ceva de dovedit.
      Mulţumesc.

      Apreciază

  2. După cum am mai zis cândva, iluzia şi realitatea sunt unul şi acelaşi lucru, diferit doar momentul când le confundăm, glumesc, aşaşiaşa. Eu zic că e bine că uneori nu ne mai permitem ambasada unor iluzii, pentru că ne-ar antrena în altele, nu o iau ca pe o pierdere, mai ales când e despre iluzii scunde.
    Altfel, câteodată iluziile noastre sunt asemeni celor mai convingătoare realităţi, iar asta înseamnă că suntem propriii autori ai dezamăgirii de care pomeneşti.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s