Numărând orb ori de câte ori totul, cum a fost, va mai fi

Motto:  Tot ce trece, rămâne, totul trăieşte în tine atâta timp cât îţi aminteşti.

 

Simţea cum, din dragoste căzând,  e tot alături dar mai încolo, cu un gând îndepărtare, privindu-se de pe un ţărm îndepărtat, acela de unde începe trecutul, de-acum cu glasul în genunchi, îmbrăcată în rochia de vânt, rugându-se ca orice întoarcere pe care o simţea grea din amintiri, chemând, tresărind-o, să nu o prelungească spre ea însăşi, amintiri ca nişte scripturi, cuvinte peste cuvinte ale unor contraste şi extreme stinse ţinând de un înţeles romantic, la finele acelui anotimp, goală de el, simţind cum nu mai atârni de semnificaţia lui,

trup prelung hotărât să se lase cândva în voia unei clipe de lungă fericire rămasă însă neatinsă, tinereţea ei aşteptând, prefăcându-se nepăsătoare, iar cu fiecare an care trecea, durerile literelor neadunate în cuvinte devenea scurtime, gândul celor neîntâmplate fiind mult mai acaparator ca să mai încapă în ea regrete şi plutiri de nostalgii în jurul ei, în încăperile fiecărui anotimp atins, unele cu cearcăne, altele cu palori, cele mai multe însă ameţitoare şi superbe cu braţe netremurânde,

chiar dacă pe ele purtase făpturi de clipe neliştite cu spaima de-a fi cele dintâi care nu aveau înţeles, simţindu-se în ea câteodată ca într-un loc unde ar fi trebuit să ajungă şi de unde nu ar fi trebuit să plece, când ar fi fost vorba de inutilitatea repetării unei noi încumetări, în timp ce în lăuntrul ei, fictiv, trăia existenţe nenăscute, începând să strângă semne, cu fiecare descoperire a vreunuia, descheotorându-l cu înfrigurarea de început al începutului, când mergi mai departe pentru că ai curaj,

şi-aşa se face că atât de mult adunase în jurul ei semne ale permanenţelor şi ale continuităţii, ale repetabilităţii, pe care le aşeza uneori în joacă, întrebându-se fantezistă şi halucinantă, patetică şi echivocă, apropiată şi îndepărtată, înlăturând de pe gânduri răsăriturile nenăscute, porţile orbului în jurul cărora nevederea a ceea ce aşteptase cu o nerăbdare bolnăvicioasă creştea ca în ruine, cum ar fi dacă lumea asta, ca o poveste a unor cuvinte despre care îţi spuneai că e îndeajuns să le deschizi pentru a înţelege totul ar merge, rămânând a fi, până la

capăt.