Când, cu fiecare nou an, obsesia dorinţelor necunoscute ia chipul speranţei

Motto: Eşti mască, eşti aparenţă, eşti compromis între intenţii şi dorinţe contradictorii, perspectiva decide totul, eşti proiecţie adesea într-un fantastic, resemnifici realităţi, frecventezi duplicităţi, eşti adevăr şi minciună când faci negoţ cu sufletele altora.

 

Mâinepoimâine anul se sfârşeşte, pentru unii a început ca unul euforic, s-a sfârşit ca unul disforic, e greu  când veghezi depărtarea şi asta totuşi, sau poate tocmai de aceea, naşte în tine iar dorinţe, dorinţele alea care n-au mai apucat să devină intense şi definitive, dorinţele alea care, atunci când încep să facă piruete dinaintea noastră,  ne fac să uităm de sfârşitul disforic, cel care intră  în legile ficţiunii, poate că insatisfacţiile ne sporesc interesul pentru închipuiri atinse cu risipă, e sfârşitul unui an şi începutul altuia, scoţi din amintire tot ceea ce ai ascuns atunci când ţi-ai spus că va veni o zi când vei avea nevoie să o faci,

alte dorinţe vei împerechea uitându-te la ele cu aviditate, vei trage de ele înfierbântat, fără oprire, nu te vei opri nici când vei simţi că se fac din ce în ce tot mai subţiri, ţinându-le în mâini încleştate cu disperare, pe lângă unele vei trece însă fără să întorci capul, altele vor trece pe lângă tine fără să îţi arunce nici măcar o singură privire fiind cele pe care de prea multe ori le-ai alungat, negândindu-se nici măcar pentru o clipă că le-ai putea opri la tine,  alte obsesii secrete o să aduni, hăituindu-se una pe alta,  alte aşteptări cu pupilele dilatate vor urma, unele nedefinite,

aglomerându-se şi ciocnindu-se între ele, buimace parcă şi dezorientate, cu greu descurcându-le unele dintr-altele ca să mai poţi împrăştia din ele,  de-atâtea altele iar te vei îndepărta definitiv, cele în care nu vei putea aştepta prea mult sau cele în care vei simţi că te rătăceşti, nemaiştiind cum să ieşi dintre ele, de-a lungul altora va trebui să mergi până vei avea să dai de ceva fără a fi grăbit, cu dibuiri şi rătăciri, să sfârşeşti, şi fără să te întrebi cum s-ar putea sfârşi, nu vei mai aduna, inutil, dorinţe fără rost în care ai înainta spre niciunde,

n-or să vină zăpezile să aştearnă linişte aşa că nu îmi rămâne decât să le doresc tuturor în timpul ăsta să fie liniştiţi ca nişte biblioteci, să nu îşi mai  adâncească sumbru convingerile fataliste, să lăse închipuirea deoparte, că nu face altceva decât să altereze existenţa, să fie descătuşeri ludice sporite că şi-aşa adesea ne simţim ca un cimitir lăuntric, să se certe când îi mânie vreo supărare dar să se împace repede, să nu se apuce să tăie noduri gordiene decât dacă au abilităţi de chirurg, să lăse naibilui trecutul, că înapoi nu se mai pot întoarce, să nu-l mai vânture, să uite tot ceea e de uitat,  unii au cu toate lucrurile în care au încetat să creadă o împăcare

târzie.

Reclame

17 gânduri despre &8222;Când, cu fiecare nou an, obsesia dorinţelor necunoscute ia chipul speranţei&8221;

  1. Eu aș face din dorințe oameni de zăpadă și aș spera să țină vremea rece, ca aceștia să dureze cât mai mult, iar la venirea primăverii i-aș pune în găleți să se topească, să pot uda cu ele grădina cu flori, pe care să le ofer apoi știueucui…

    Apreciază

    • Adică, odată fiind în ele, în dorinţe, din clipa în care nu ai mai avea nicio îndoială, mai întâi le-ai face bulgări de zăpadă şi le-ai da de-a rostogul, atât cât poţi să cuprinzi, după care vine partea cu duratul, durutul, pentru că nişte chestii dor, cum ar fi depărtarea, de exemplu, oricât ar fi ele, absenţele, prezenţe.

      Apreciază

  2. Camelia, ți-am citit comentariul la (……) dar nu mai comentez acolo cã deja am întrecut mãsura.
    Deci tu crezi că Arlech, deși are blogul lui, ar scrie pe un alt blog de-al sãu unde ar cârcoti scriind articole când semnate cu Arlech, când semnate cu dama de ghindã? N’ar avea sens. Sunt două personaje diferite, hâtre, care se cunosc. E o șatră întreagã în online – se susțin dar habar n’au unii despre alții. Ai citit poezia Între Salut și Sãru’mâna de pe blogul lui Arlech? Sunt cãrți de iubire, pasiune, bla bla, semnate de Dama de treflã.

    Apreciază

  3. Elena, am mers din aproape în aproape, am pus cap la cap nişte chestii, m-au ajutat şi nişte amănunte aflate de de la unii, alţii, câţiva, aşadar, ia de bun ceea ce spun, ş’oricum,mi se pare o fiinţă de-a dreptul halucinantă, multiple personalităţi e nimic zis, gagica e proteică, patologie interesantă. Mi-am adus aminte, apoi, după ce aveam convngerea că Arlech e totuna cu pomenita Vero scriitoare de flori de loldilal sau cum naiba i-o zice, şi de însă numaiştiu ce încă, atunci când renu, ştii tu care, cu bravadă mi-a zis că habar n’am despre arleha, care e „unul” dintre cei mai vânduţi scriitori români.
    Ce glumă bună.

    Later edit: Elena, nu citeşti atent, eu n-am zis „dama de treflă”, ci „este totuna cu Andrada Nicorici aka dama de ghindă”. Damei de treflă îi ştiu blogul din auzitelea, că face un prieten de-al meu mişto de postările ei, pe facebook. Şi să nu te superi, te rog, că am înlăturat numele celui de tine pomenit, C.

    Apreciază

    • Nu am studiat personajul „Dama de ghindã” sau de treflă.
      Citește articolul lui Lotus cu linux – acolo el incearca sa sublinieze faptul ca Ren se cunoaste cu astia si merg la gratare si ca evident o sa tina cu ei indeferent cat de absurzi sunt. Intr-un fel ma atentiona sa o las in pace ca …
      Te rog, sa stergi conversatia ca sa nu atragem hienele pe aici.

      Apreciază

      • Nu şterg nimic, ş’oricum, dacă ar veni hienele, ar veni ş’atât, ar citi, poate, şi s’ar duce să-şi scuipe veninul pe’altundeva, nasol dacă unora li s-ar sparge cuvintele în cerul gurii, c’ar muri otrăvite cu propriul venin, da’n fine, am citit ce-a scris Lotus, dar cangureşte, nu prea colind pe bloguri, de insele astea câteva, că’i un viespar, da’ mic, nu mă interesează, renu nu suportă să nu fie băgată în seamă, e mai mult ca prezentă în lumea virtuală, la fel ca şi tuşa V. naiba ştie, poate că goale de viaţă sau cu deficit de, se umplu de scris.
        Mie îmi placi, eşti un suflet curat.

        Apreciază

    • Am avut şi eu când o stalkeriţă pe wordpress, i-am dedicat şi o postare în vremea când nu ami scriam aici, ci pe alt blog, mie nu-mi pari câtuşi de puţin nebună, ci doar prea verbală cu fiinţe care nu’ţi sunt asemănătoare, asemănători fiind ăia al căror adevăr îl recunosc pe al tău.

      Apreciază

  4. Elena, eu i-am zis că dacă deranjează comentariul meu, să îl şteargă, răspunzându-mi că aşa o să şi facă, eu pe C îl ştiu de nişte ani, de când folosea un alt pseudonim şi n-avea blog, al meu fiind primul întâlnit în cale, pe care a poposit ceva vreme, preţ de nişte mii de cuvinte, cred, în fine, poveste veche şi moartă, aşa că morţii cu morţii, viii cu viii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s