Motto: Adevărata retorică a dragostei este tocmai refuzul retoricii.
Dragostea este la îndemâna oricui, dragostea, iluzia pe care unii o trăiesc cu o copleşitoare senzaţie de realitate, dragostea cea aproape de la capătul viitorului, când cel care rătăceşte prin lume altundeva de tine, cel care a plecat în lume nu pentru a te căuta ci pentru a te găsi, nu va ajunge niciodată la timp, dragostea, chestia aia pe care o trăieşti cu imposibilitatea de a face anticipări sigure, asta fiind exclusă, iar asta pentru că dragostea nu îşi cunoaşte viitorul, decât prezentul, dragostea cea care leagă cu libertatea, aşa că las-o să plece dacă îi simţi îndepărtarea, şi nu face din timpul ăsta un teritoriu al agoniilor,
dacă se întoarce, e a ta, oricât şi-ar amâna sosirea, iar dacă nu, n-a fost niciodată, în dragoste nu ştii decât de unde şi cum ai început, unde vei ajunge sau dacă, nu ştii, rămâne de văzut realitatea sau irealitatea lumii ei, după multe poveşti cu sfârşit, într-un final vei putea vorbi ca un expert în moartea amorului, poate că se întâmplă uneori ca două fiinţe să se întâlnească doar pentru a intra în conflict cu toate postulatele acelui lucru care se numeşte dragoste, unii pricep să fac din asta cele mai bune întâmplări dramatice ale lor,
când eşti în labirintul unor foste lucruri unde ceva nu mai este, nu înseamnă că nu va mai fi, ci doar că se află la depărtări viitoare, aşa că lăsă resemnarea bilanţurilor, găseşte-ţi o îndeletnicire secretă, chiar dacă nu e necesar, asta pentru când te tot regăseşti în banala postură de melancolic şi de resemnat, când e dinspre partea cu amorul, pasăre călătoare, ia în gânduri ostatec vreun alt amor, aminteşte-ţi că dragostea începe ca într-un joc, jocul aparenţelor creează însăşi realitatea,
iar tu, ăsta de la celălalt capăt al jocului, fără niciun fel de sete de aparenţe a femeii, cum că dragostea ar fi totul, şi care nu ştie ce caută decât în clipa în care îl găseşte şi pentru care asta e tot, dar e destul, tu ai spune că nu ştii dacă jocul e adevărat, da, dar nu ştii sigur nici dacă e minciună, oricât de improbabil ar putea să pară, totul va fi cum a mai fost, nefiind vreodată aidoma, lăsaţi naibilui nostalgiile de toamnă şi fortificaţi-vă capacităţile de rezistenţă în faţa vicisitudinilor dragostei, că altfel ajungeţi, arghezian aşa, să o băgaţi în pământ înainte de vreme, tu mortul, tot tu şi
groparul.
blogul unei Camelii 
originalul este superb, remix-ul acesta este prea Twin Peaks 🙂
ApreciazăApreciază
Mie îmi place mult coverul ăsta.
ApreciazăApreciază
Frumoasă și povestea din clip, dacă e să vorbim si despre asta (poate încep să uit si eu usa deschisă, cine știe). Măi, greu cu dragostele astea cărora le suntem victime, dar si gropari.
ApreciazăApreciază
Frumoasă şi povestea asta din clipul care l-a înlocuit pe cel de dinainte, cât despre „greu cu dragostele astea”, tot ce-a durat, a durut.
ApreciazăApreciază
Da, dragostea pare că stă, la un moment dat, sub semnul durerii, tot mai intensa pe măsura duratei. Să fie oare mai ușor când se petrece mai repede, când acceptăm doar arderile de moment, de anotimp?
ApreciazăApreciază
Păi n-am zis eu cândva că tot ce e intens se trăieşte cu răsuflarea scurtă? Despre cum stă dragostea, e aşa, îi dezgropăm oasele de cadavru şi o articulăm sintactic, ştii cum vine treaba, nu?
ApreciazăApreciază
Păi și, asta să fie, la urma urmei, perfecțiunea dragostei, decât o reinventare ambiguă, mai bine arderile de moment, răsuflarile scurte, din când si când, ori când se poate?
ApreciazăApreciază
Nu ştiu cum e cu perfecţiunea dragostei, eu’s o mediocră, n-am avut decât dragoste banale, ca toate dragostele, ş’oricum, nu cred în iluzia veşniciei ei, asta da, ar aînsemna desăvărşirea aia de care zici, scriu şi eu despre una, alta, mă joc cu oasele dragostei, recompun schelete, le pun în cuvinte, dragostele sunt chestiile alea în trăiri nesigure şi provizorii.
Ştiu c’o asculţaşi pe facebook, dar o mai pun şi aici.
ApreciazăApreciază
Mediocritatea asta lovește și în alte lumi, altfel, dragostea o înțelege fiecare cum crede că i se potrivește mai bine, poate asta înseamnă, ea una, a fiecăruia, un foc ținut viu, alimentat când si când. Dar, ce știu eu, ca si tine.. Uite ca aici, melodia nu ne scoate din atmosferă, ne tine in compania ta.
ApreciazăApreciază
Când mi’oi aminti mai multe despre ea, că memoria e o amantă tare infidelă, ţi’oi zice, dacă nu mi-oi aminti, oi mistifica amintiri despre. Glumesc.
ApreciazăApreciază