Nu, oamenii nu se schimbă, în rest, orice se poate

Motto: Stăm cu toate simţurile la pândă, amăgindu-ne că avem vocaţia rotundului, când credem în simteric, trăim într-o himerică senzaţie a realului, cu foamea de cunoaştere a suprafeţelor, fiinţe nomade.

 

A fi, a simţi, a gândi, fiinţa în toată complexitatea ei sufletească, cu toată arhitectonica vieţii ăsteia sufleteşti, esenţa omului, asta de nu se poate învăţa, poartă un nume, pe numele ei adevărat firea, aşadar esenţă şi existenţă, esenţă care precede existenţa, esenţa care înseamnă tot ceea ce urmează să fii, nu ştii care va fi fiinţa ta adevărată, vei şti doar atunci când o să o afli, vei şti atunci când ştii, unii spun că mai întâi exişti, apoi trebuie să afli cine eşti în existenţa asta care te lasă într-o închisoare, închisoarea noastră cea de toate zilele, în ea complet liber,

poţi să te ascunzi altora, le poţi părea ceea ce nu eşti în jocul contrastelor dintre aparenţă şi realitate, dar liber de convenţii şi de artificii te vei dezvălui aşa cum eşti, îţi vei arăta firea ta adevărată, eu cred că oamenii nu se schimbă, oamenii îşi doresc să se schimbe atunci când trăiesc experienţe cruciale, au speranţa transformării când simt că se pierd în încleştările dintre aspiraţii, vis, idealism şi realităţile aspre ale vieţii, când simt că le creşte vulnerabilitatea, nemaiavând siguranţa mişcării pe axa lor,

li se pare că s-au schimbat atunci când o experienţă crucială nu le mai antrenează la fel sensibilitatea sau le toceşte spiritul de interpretare, reacţionează diferit in întâmplări similare, distanţate în timp, şi iau asta drept schimbare, oamenii, pe dinăuntru, nu se schimbă, în firea ta eşti faţă de tine însuţi nimeni altcineva decât tu, nu îţi poţi nega firea pentru că prin însăşi această negare nu faci altceva decât să ţi-o dovedeşti, firea e singurul fapt de netăgăduit al existenţei tale, e singurul tău adevăr de care nu te poţi îndoi,

în afară de tine nimeni altcineva nu poate simţi cine eşti, tu cel adevărat eşti interioritate, eşti profunzime, tot ce e la suprafaţă poţi juca şi interpreta, pentru unele străduindu-te din greu, pentru altele croindu-ţi labirinturi printre oglinzi deformatoare din care te privesc chipuri de-ale tale anamorfozate, pocindu-te în fel şi chip în timp ce alţii te privesc cu dispreţ spunându-şi în gând că te-ai schimbat, pentru tine fiind doar o evaziune din exact, oamenii nu se schimbă, nu’i nimic de făcut, niciun altcineva care să fii, pentru că tu asta eşti

deja.