Motto: Tinereţea e o aşa pasăre călătoare, să nu rămâi lângă ea cu braţele desfăcute, pentru că va veni o vreme când îi vei uita până şi culoarea şi zgomotul ei nu îl vei mai putea îmbrăţişa.
A fost odată, de parcă niciodată n-ar fi fost, când rezemam gardul tinereţii, tinereţea de azi pare obosită înainte de vreme, aveam sufletul numai iarbă nu despicat de mori de vânt, nu tocit, aveam douăzeci şi ceva de ani, nişte amintiri ale unor vremuri stinse, lacome de întâmplări, când totul era joc şi îndrăzneală şi o gaşcă de neadormiţi care se despărţeau greu de nopţi, izvor de insomnii, care vorbeau despre orice mai puţin despre durere, nu sunase încă ora ei pură, gaşcă neistovită care umbla prin clipe ştiute numai de ea şi de ea de zi-noapte, de noapte-zi, era vară, totul mirosea încins a soare şi marea era departe şi gândul meu se ducea înspre ea şi am întrebat, ridicând ochii înspre zare, care vrea să meargă acolo, vedeam cu ochii, iar ochii mei deja zăceau cu aripile desfăcute pe malul ei,
cu câteva zile înainte Cristi ne spusese că se duce acolo cu dorul de a se pierde de tot şi de toate, Romeo şi Julieta chiar au existat, numele lor era Daiana şi Cristi şi familiile lor ale unor vrăjmăşii cu înverşunare crescândă, Cristi şi Daiana s-au luat fără să dea de ştire nimănui, nici nouă măcar nu ne-au spus-o, Cristi şi Diana au murit împreună pe când se întorceau cândva dinspre mare, după moarte părinţii i-au despreunat, îngropându-l pe fiecare în alt cimitir, totul nu se sfârşeşte însă dincolo de o cruce de lemn, abia apoi îşi întinde aripile suferinţa,
în vremea când povestesc Cristi era acolo să-şi sature dorul de mare sau poate îi era dor de ceva dar nu ştia nici el de ce, avea nevoie câteodată să rătăcească în doruri ca să nu se rătăcească de ele, l-am găsit acolo parcă puţin obosit, puţin plictisit, s-a mirat de noi, ne ştia acasă şi fără gânduri de ducă, i-am răspuns că ne întoarcem diseară dar am încurcat zilele, am stat acolo vreo trei şi n-aveam decât hainele de pe noi, foamea ne-o potoleam cu raze de lună şi răsărit de soare, Cristi şi-o potolea, în necontenită fierbere, cu misterul mărilor trupurilor de eve cu ochi ce scânteiau aprins dispărând în ceaţa lor, sexul,
pe atunci Cristi nu o întâlnise încă pe femeia care să îl ţintuiască în dragoste, înainte de ea prea multe i se întâmplau şi prea repede, ziua în care ne-am despărţit de el atunci, la mare, a fost ultima în care l-am văzut, marea era cenuşie, valuri înalte aruncau alge negre la ţărm, în mine de fiecare dată amintirea asta, oricât ar fi de îndepărtată, vine din nimic şi de foarte aproape, în amintirea asta mă întorc şi o pornim toţi iar împreună spre mare, acum am fi prea
puţini.
a fost odata …Cristi.
ApreciazăApreciază
A fost odată Cristi şi a fost odată Daiana, o poveste de dragoste cu năbădăi, a început ca un vârtej de stări, s-a sfârşit pe un drum despre care nu ştiau că va fi ultimul, fără întoarcere, au murit într-un accident de maşină, am fost martora poveştii lor de la început, eu şi ceilalţi prieteni, gaşca aia de zbuciumaţi tembeli.
ApreciazăApreciază
apropo de noul tau Theme – se incarca foarte greu. Iar meniul „Archive” apare abia in josul paginii – ceea ce e foarte incomod. Era mai simplu si mult mai rapid theme-ul dinainte.
ApreciazăApreciază
După opt ani de grunge mi-am zis că e timpul să schimb tema, am făcut-o cu inima strânsă, iar din toate temele gratuite de pe wordpress, asta a fost cea care mi-a plăcut cel mai mult, sunt destul de năzuroasă la de’astea, nu ştiu de ce se încarcă foarte greu, am să întreb un prieten, cât despre subsolul unde e arhiva, hai că nu’i la capătul lumii, nu-ţi ia o veşnicie până acolo.
ApreciazăApreciază
draga, temele nu se aleg dupa frumusete, ci dupa eficienta lor. Si important e ce prezinti. La tine nu e site de webdesign, ci este un blog de literatura deosebit. Oamenii intra sa te citeasca, nu sa-ti admire look-ul wp.
Repet, dar imi vei da mai incolo dreptate. Acest theme se incarca greu, si e greoi de rasfoit – FIINDCA NU L-AI OPTIMIZAT. Are prea multe procese in background, prea multe pluginuri instalate aiurea care ingreuneaza incarcarea. Vei vedea la trafic cum iti scade nr de vizitatori.
Roaga pe cineva sa-ti optimizeze. Se incarca greu, circa 49.170 secunde. Aproape 1 minut. Si nici nu are cache integrat.
Macar, vezi daca ai posibilitatea sa pui meniul Arhive undeva in stanga sau in dreapta.
P.S. ACEASTA NU ESTE O CRITICA. CI UN FEED-BACK referitor la schimbare. Stiu ca ai nevoie. Toti profesionistii cer feedback la fiecare schimbare.
ApreciazăApreciază
Măi, dragule, eu aşa îmi aleg temele, după impactul vizual, cel pe care îl am cu ele, şi după dimensiunea literelor, pentru că unele, oricât le-ai micşora, tot cogeamitea sunt, iar eu scriu pe întinderi, m-aş lăsa păbubaşă să mai citesc, de-asta am şi renunţat la a mai fi mangroviană, prea, mi-am mai restrâns cuvintele, aşadar, mie tre’ să-mi placă totul la o temă, nu că la asta s’ar potrivi chestia, nu-mi place cum arată rubrica de comentarii, de exemplu, dar da, găsesc nimerit locul unde e arhiva şi blogrollul, voiam demult ceva pe o singură coloană, fără nicio flancare dreapta, stânga, sau şi şi.
Despre alelalte chestii, procese în bachground şi ce mai zici, te-aş ruga să nu mă înjuri, eu habar n’am de de’astea, dar o să rog un bun prieten din lumea asta virtuală, cel care mi-a făcut şi celălalt blog, polen de decembrie, ăsta, iubirea mea cea veche, fiindu-mi dat la cheie de către Ale, nepoata mea, pentru că eu sunt fiinţă cu dizabilităţi, dizabilităţi tehnice.
Legat de post-scriptumul tău, nici c’o luasem ca pe o critică, nici pomeneală, mulţumesc pentru asta, feedback.
ApreciazăApreciază
Şi răspunsul bunului meu prieten, ăla în care, legat de nişte chestii, îmi stă nădejdea:
„se încarcă mai greu, într-adevăr. dar nu pentru că ai avea chestii în plus pe el; n-ai. posibil pentru că se afișează multe articole pe pagina principală. iar tu nu folosești jump break / citește mai departe, așa că articolele se încarcă integral pe pagina principală. și mai conțin, fiecare, câte un clip youtube, care iar se încarcă greu. 🙂 eventual redu numărul de postări de pe homepage la maxim 3, this should help”.
Şi later edit, blogul meu se încarcă în 2 secunde, eu zic să renunţi la Telekom sau cum îi zice, e cu lentoare.
https://tools.pingdom.com/#!/bDuGDm/https://perfectiune.wordpress.com/
ApreciazăApreciază
A fost odata ca niciodata…(nu pot sa-ti trimit o floare 😦 )
La multi ani! si o primavara frumoasa alaturi de multe, multe altele.
ApreciazăApreciază
Mi-ai trimis una virtuală pe care am primit-o ca şi cum ar fi fost reală, în urmă cu nişte ani, când ţi-am zis, la rândul meu, despre o legendă a cameliei, tălmăcită de mine, vezi că n-am uitat? Îţi mulţumesc pentru tine în cuvinte, după atâta vreme, e chiar ceva neaşteptat care m-a foarte bucurat.
ApreciazăApreciază
Ce „A fost odata”,se va repeta cândva,undeva,într-o noua perceptie spatio-temporala,a miscarii ciclice atemporale a expansiunii Universului …
ApreciazăApreciază
Mda, văd că vă încăpăţânaţi mereu să fiţi pe lângă subiect, o faceţi cu voie sau de nevoie, întreb.
ApreciazăApreciază
La mulți ani, Camelie frumoasă și magică!
ApreciazăApreciază
Săru’mâna mult, chiar că potriveală magică, taman ce intrasem un pic pe-aci, pe blog, e o aşa bucurie ivirea ta azi.
ApreciazăApreciază