Uneori, într-o femeie, ca într-un dialog lipsit de finalitate precisă

Motto: Dacă femeie nu e, nimic nu e, oricât ţi-ar părea  drum îndelung, ajungere improbabilă, trebuie să mergi îndeajuns, nu doar destul.

Nimic nu o poate răni, poate doar imperfecţiunile relative ale unor lucruri, doar că are o mare forţă de iluzie, ea e iarnăprimăvarăvară toamnă şi orice alt anotimp în care stă de veghe rămânând în aşteptare, citindu-i sufletul pe faţă, când ochii nu mint niciodată, ochii spun totul înainte de a împlini, dar cel mai mult ea e vară de foc, arşiţa ei, focul, combustiunile erotice, când e despre femei de flamă, arderi intense, când orice e intens se trăieşte cu răsuflarea scurtă, o priveşti îndelung cu gândul după năluci stinse, nălucile tuturor dragostelor din tine, îţi spui că ea are legile ei proprii pe care singură şi le (re)formulează,

ea e ca o poveste în poveste, poveştile alea asemeni basmelor răsturnate care dacă nu s-ar spune n-ar fi, câteodată e ca un text scurt spus dintr-o răsuflare, conciziunea compensând scurtimea, ea nu rupe văluri, dezvăluie dar nu dezveleşte, ea e din dermatograful cu care îşi lungeşte cozile ochiului, e din lacrimi şi din tresăriri, din spaime neînţelese şi amplificate, din bucurii şi din dureri, din salturi în ireal şi din urme înapoi, din volume şi din culori, din naivităţi, din seducătoare aparenţe, din halucinaţii de fericire, din fluturări de clipe, din tăceri mutate de pe un număr pe un altul şi din himera cuvintelor,

din întrebări fundamentale şi din răspunsuri cardinale, din strecurare  furişă, paşi de catifea neauziţi la călcare, este făcută din tălpi de foc, din briză, din soare, din lună, din cer, din roşu mărgean şi din maci, din crepusculul răsăritului şi din cel al amurgului, e din arabescuri, din cuvinte care nu se mai pot salva,din catifeluri angelice şi demonice, din mătăsuri şi din lână netoarsă, din linişti înşelătoare, din batoane de vanilie şi din dulceaţă de cireşe amare, din prada durerii şi a regretelor, din flori de castan şi seminţe de rodie,

din vederi care dilată lumea, e din zahăr candel şi din marţipan, din sentimentalisme dulcege învechite atunci când o ia cu tristeţi, alea îndulcite în melancolie, nostalgiile ei stabile, e din dragostea la 36 de grade, din delicat şi din trecător, din ameţitor şi din foame animalică, atunci când dragostea o înfăşoară, e din răscruci şi din vânt, din resemnări şi sensibilităţi mijlocii, când o trăieşti o vezi dincolo de tot ce ţi-ai zis că

este.

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Uneori, într-o femeie, ca într-un dialog lipsit de finalitate precisă&8221;

  1. am ramas atintit la partea cu „combustiunile erotice”. Nu stiu de ce, ceva ma opreste sa merg mai departe cu lectura. E ca si cand as fi inteles deja totul, fara sa mai parcurg dialogul.

    E si asta un fel de lipsa de finalitate. Chiar si la mine.

    • Fir’ar, tocmai acolo rămăseşi fără locomoţie, cât de înşelător, dar nu’i nimic, îţi va părea, despre nişte chestii, că’s ale unui final îndelung suspendat, asta despre finalitate sau ceea ce ar putea tinde înspre una.
      Şi nu uita că dintr-o femeie te poţi întoarce adesea învins, fără să fi înţeles mare lucru din ea.

  2. Ea,femeia,este cea mai misterioasa,sublima,controversata si paradoxala capodopera a Creatorului,oferita barbatului Ea este purtatoarea Raiului si a Infernului,viata si moarte,lumina si noapte,fericire si suferinta,iubire si ura,binele si raul universului…am iubit-o din nastere si o voi iubi etern .

    • Chipul dihotomiei fiecăruia, dualismul ăsta, nu doar al femeii, chestia asta cu perechile pomenite, cât despre femeia cea oferită bărbatului, puţine lucruri scapă negării, când e despre urmaşele evei.

  3. Frumos suna ,,femeia iarnăprimăvarăvarătoamnă” Femeie pentru toate anotimpurile si timpurile. La inceput a fost cuvantul,omul cu linistea lui si a aparut femeia cu nelinistea cea de toate zilele. O postare dulce ca o dulceata din cuvinte.

    • Auzi, Dane, la început n’o fi fost oare gândul, de pe fundalul liniştii tăcerii lui desprinzându-se apoi cuvântul care se întrupă şi se făcu femeie, ca adevăr asupra tuturor numelor pe care le dăm muţeniilor, cuvânt imens, de nimic netulburat?
      Şi aşa zici, că’i multă dulceaţă în cuvintele mele? De portocale să fie, sau de nuci verzi.

  4. Aham, de nuci vezi, n’am mai mâncat din ale potoape, mor după dulceaţa asta, mai mult decât după laptele condensat, ăla gros ca mierea. Cât despre ce’o fi fost la începutu, cred că nimicul, un nimic proteic şi temperat de gândul de a nu greşi fapta, cuvântului abia apoi i-a venit rândul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s