Poveste în care încă nu îi porţi de grijă cortinei, deşi ai ales scena finală

Motto: În numele dragostei, nimic nu te mai răneşte atunci când numele ei, numele lui, e expirat.

 

Nu poţi să ai decât ceea ce există, ai putea spune că totul e himeric, că nu există dacă n-ai fi trăit-o niciodată, dacă nu ai şti-o,  înainte de ea ai murit, şi nu doar o singură dată, eşti un flămând rătăcit, vrei să dai ceea ce nu ţi s-a dat, ai iubit lucruri care nu ţi-au răspuns, ai urât lucruri pe care le-ai vorbit cu limba inimii şi-au tras tot sângele din tine, te-ai sărăcit de visuri tot veghind depărtări cu faţa la iluzii, pe zdrenţele lor duse ai turnat apoi benzină şi le-ai dat foc,nălucile tuturor anotimpurilor nepetrecute dansau în jurul flăcărilor în rochiile lor lungi de un alb trist, tristeţea renunţării, redevenind ceea ce erau,

unor lucruri nu le-ai rămas dator nici măcar cu vreun gând, pentru alte lucruri încă mai ai de plătit şi preţul tot urcă, sunt undeva jos, sau undeva sus, dacă ar rămâne fără nume le-ai pierde, dacă nu ai fi întâlnit-o, le-ai fi uitat, gândeşte-te doar că nu mai sunt, cu cât înţelegi mai mult din ele, cu atât te cuprinde disperarea, fără disperare speranţa nu ar avea niciun rost, îţi laşi în urmă dorinţele, alea  decolorate şi zdrenţuite, care tot mai trag nădejde că va veni o zi în care ele şi cu tine se vor regăsi în faţa unei povestiri la prezent, alea din vremea când cuvântul dragoste avea substanţă existenţială hipertensivă, aşa că l-ai coborât în carnea sufletului tău, iar acum nici măcar cu sufletul nu te mai prinzi de amintiri,

amintirile sunt un cuier pe care atârnă nişte lucruri într-o intimitate zadarnică, au rămas din ele doar nişte gânduri cu sunete care lovesc crâncen timpanul, sunt cu ţipete lungi care se înfig precum un ac în mintea ta, şi-au pierdut demult privirile ademenitoare din vremea când se împerecheau cu dorurile mistuitoare, răvăşirile şi le-au pierdut printre ruinele clipelor cărora nu le-a fost dat să fie deşi îţi cereau să faci, îţi laşi în urmă sentimentele sau încă mai vrei să tremuri în aşteptare, te întrebi, mereu ai venit dinspre undeva sau te-ai dus înspre ceva,

dar niciodată nu ar trăit acel nebănuit de care nici măcar să nu apuci să îţi fie frică, acum te simţi ca şi cum nu ai mai avea locomoţie, nici nu ai mai avea unde să pleci dealtfel, ai fost în dragoste fără să pleci, fără să stai, eşti un foarte prost povestitor de dragoste, aia care singură se vrea pe ea însăşi dintr-un el şi dintr-o ea, unu şi cu unu fac unu, când dragostea întemeiază, îţi spui când vedeai în dragoste dar încă nu erai, umblai din dragoste în dragoste, dar nu te închegai, unu şi cu unu fac unu când poveştile aşteaptă, şi visul ţi se pare mai credibil decât

adevărul.

Anunțuri

16 responses to “Poveste în care încă nu îi porţi de grijă cortinei, deşi ai ales scena finală

  • soricel5

    „eşti un foarte prost povestitor de dragoste”..

    La cine te referi?

  • Iosif

    Cei ce înca mai viseaza,chiar aproape de mormânt,
    Au în suflet o speranta,hranindu-se din Cuvânt !
    La-nceput era Cuvântul,iar Cuvântul întrupat,
    Te mentine vesnic tânar,si traiesti cu-adevarat !

    O superba saptamâna ! 🙂

  • Iosif

    Gândurile îndelungate si profunde,pot produce stari de anxietate,depresie si/sau deviatii psihice si uneori chiar la moarte. Prefer sa ramân în Cuvântul lui Dumnezeu,întrupat în *Hristos*,considerând ca este,mult mai sanatos ! 🙂
    „urechelnite de foc”…(?!)

    • Camelia

      Să nu’mi cereţi să vă explic metafora, vă rog, vă zic doar că gândurile sunt adesea pretexte pentru cuvinte, când urcăm la cerul lor, al gândurilor, şi de-acolo cădem în spusuri, când tot ce trăim se transformă în substanţă sufletească, trăim, literaturizăm, o repet, am mai amintit-o şi altcândva.
      Fericiţi cei săraci cu duhul, că’i ocolesc gândurile, nu le dau târcoale.

  • Iosif

    err.*chiar moarte

  • gheorgica

    Cata vraja pui in cuvinte! In alte vremuri te astepta rugul. Acum tu esti inchizitia si rugul tau din cuvinte incalzeste suflete inghetate. Adevarul dupa un vis frumos este un cosmar. Adevarul din cuvinte anagrama unei anagrame.

  • soricel5

    Camelia, zic sa te trezesti din somnul visarii si sa fii mai practica. Write something new about you… and about Resemblance !

    • Camelia

      Iar eu zic că ai un blog unde poţi scrie despre absolut orice doreşti. Şi ca postscriptum, nu ştiu engleza, doar mă prefac, aşa că n-am înţeles nimic din ce ai scris, ceea ce urăsc din rărunchi fiind însă romengleza.

  • Iosif

    Sunteti de o inteligenta remarcabila ,doamna Camelia ! Îmi face o deosebita placere sa va citesc gândurile exprimate în cuvintele din articole si în comentarii ! Chapeau ! 🙂

  • Iosif

    Perceptia mea nu este limitata spatio-temporal,e o perceptie … atemporala,dincolo de aparentele relative,efemere,trecatoare ! 🙂

  • Iosif

    V-am înteles perfect rationamentul,draga doamna !

%d blogeri au apreciat asta: