Motto: Deformăm realitatea din simpla neputinţă de a o vedea.
Ai oase fragile dar eşti făcută din verbe incasabile, încheieturile mâinilor tale sunt atât de subţiri, pe ele se încolăcesc câteodată umbre, se răsucesc pe tine toată, aşa se întâmplă când evoci şi rememorezi, câteodată îţi pare că auzi cuvinte pe înţelesul tău ce nimeni nu le ştie, şi atunci duhul încremenirii tăcerii ţi se strecoară pe sub piele şi încheieturile tale încep să te doară, te simţi multiplicată şi împărţită, tu sau o parte din tine trăind înafara acelor vedenii fără să mai trăieşti obsesia începuturilor, surdă, alta din tine orbită de dorinţa de a le trăi cu spaima că din ochii tăi ar putea cădea cândva visătoarea, când timpul se sparge în anotimpuri, încheieturile tale iau diverse înfăţişări, primăvara sunt ca nişte frânghii întinse pe care stau, într-un echilibru precar, dorinţe fragile cu ochi sticloşi şi cu genunchii ochilor verzi, care îţi spun ceea ce ştiu că tu nu o să crezi pentru că destinul lor e mai mult interogativ şi iluzoriu decât sigur,
vara încheieturile tale, subţirimi, devin ca nişte dâre, poartă semne de drum şi de vânt, urmele dorinţelor de risipire rămase nemărturisite, pentru că uneori nu te poţi lepăda de timidităţile tale paralizante, toamna sunt palide, străvezii, mâinile tale sunt de alabastru, pe încheieturile tale sunt înfăşurate tristeţi care lunecă într-un aer sterp înainte şi înapoi peste castele de nisip ale dorinţelor tale pustiitoare cărora le legi pietre de picioare, iarna pe încheieturile tale porţi cercuri, când cercurile de frig se strâng violent mişcarile tale de apărare reflexă devin aproape imposibile, iarna suprafaţa lor e expusă la vulnerabilităţi şi la insecurităţi, iarna e lucida ta dereglare a simţurilor,
iarna tu eşti o alta, iarna tot ce a fost nu mai e, sunt toate departe de tine ca o poveste, a fost odată ca niciodată, va fi odată, altădată, geneza lumii lui a fi, fiecare zi respiră năvalnic, nopţile sunt îngrămădite umăr la umăr, aştepţi şi nu ştii ce aştepţi şi crezi că orice se poate travesti, cauţi şi nu ştii ce cauţi, eşti câteodată căutare îndoită sau îndoielnică, îţi închipui lucruri şi imaginaţia ta funcţionează ca memorie, tot ce vrei nu îţi pare deloc că ar fi altundeva de tine sau şi mult mai departe decât atât, ţi se pare că iubeşti pe cineva dinainte de a-l fi întâlnit, toate dragostele tale au fost între viaţă şi moarte, anotimpurile îţi sunt fixate în plasa suspinelor amoroase,
dragostele tale sunt anotimpuri vechi, nu te mai descompui pe rugul iubirii, ca să ai putinţa de a te minţi mai departe, ai herghelii de gânduri din unele câteodată rămânând doar amintirea fugii, nu rămâi în ceea ce nu înţelegi şi nici în lumea altora care nu e pe măsura lumii tale, nu eşti niciodată o ană, cea care consimte să se sacrifice, subiectivităţile tale sunt agresive, eşti ignoranţă şi inocenţă, nu eşti nici linia aia precisă pe care cândva cu atâta siguranţă vei merge, eşti întinsă din zare în zare, zarea, imposibil de
precizat.
esti prea fragila, dar totusi fragila ! inseamna ca reprezinti dublul fragilitatii ! O fragilitate a oaselor si o fragilitate a trairii cu intensitate !
ApreciazăApreciază
Da’ de unde ai tu certitudinea, aşa ca în precis, precis, că eu zic despre mine şi nu despre oricare ea, femeie care s’ar putea recunoaşte într-un portret, că ţi-am mai zis că fiecare poate fi un eu care spune multe despre alţii?
Una peste alta, personajele noastre, dialectic, seamănă cu noi, suntem noi, de-aia mă amuză ăia care o dau pe chestia cu personajul, cică nu ei, nu, ei doar autorul, nicio treabă cu personaju’, cică ăla e ceva închipuit.
ApreciazăApreciază
dulce amara evadare intr-o realitate deformată. ne întoarcem sa înfruntăm furtuni. aparenta fragilitate pentru că noi răsturnăm cerul. piesa e o poveste și gândurile tale frumos de nebune. Cu drag,
ApreciazăApreciază
Cel mai adesea cam răsturnăm cerurile din noi, când ai zis de asta cu cerul mi-ai amintit de o melodie, gândurile mele te ajung acolo unde eşti şi te cuprind cu braţele lor, în drag, mă bucur că ţi-ai lăsat urma pe aici.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
melodia ca melodie. Dar imaginea este mai graitoare ! Ai tu un motiv pentru care ti-ai fixat aici cerurile.
ApreciazăApreciază
Lucrurile se întâmplă dintr-un motiv anume sau dintr-un anume motiv, doar unul singur fiind cel real.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază
Am editat comentariul, am pus zâmbăreţul la depărtare de videoclip, că aşa poate apărea el întreg şi nu doar ca link, mulţumiri pentru, ascult acum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Experienta mea in materie de fragilitate feminina se poate reduce la un punct : cu cat femeia iti pare mai fragila cu atat te doare mai mult daca o atingi . Cineva a constat ca Principiile Mecanicii aplicate corpurior pot fi aplicate si fiintelor ca fiinte sociale. Am sa amintesc doar principiul al III-lea. Daca asupra unei femei cineva actioneza cu o forta de actiune,atunci va primi din partea ei o forta de reactiune de aceeasi marime si directie insa indreptata in partea opusa.Daca rezista acestei forte fie are o accelertie foarte mare fie are alaturi o alta forta. Femeia fragila este o femeie puternica. Frumos spus ,,facuta din verbe incasabile”.
ApreciazăApreciază
Adică unul trage hăis şi altul cea şi cum facem să ondulăm şi să ne acomodăm contrastele, asta şi încă altele? Cât despre fragilităţi, nu vă încredeţi în aparenţe, deşi e ispititor câteodată, la fel cum şi enigmatic este.
ApreciazăApreciază
Trasul la caruta este o alta mancare de peste. Daca privesti un tablou de Grigorescu o sa observi ca atelajul este prevazut cu jug si oiste 🙂 caruta nu se destrama chiar daca boii primesc o comanda de hais cea simultan.Boii simt ca a inebunit carutasul si se opresc. Cat despre ,,asta si inca altele” poetul anonim zice ,, uite-asa se joaca fata si la stanga si la dreapta si-nainte si-napoi mai badita mai”
ApreciazăApreciază
Mai e o treabă cu carul neuns care irumpe, chiar dacă nu se destramă căruţa, e’n zadar trasul la jug, câmd ziceam de tras hăis şi cea, era despre felul în care ne trăim „opuşii”, poate în acelaşi timp, părând, dar în durate paralele, de-asta pomenisem de contraste, şi acum că am lămurit-o pe-asta, putem ipostazia lucruri în contrariul lor, dacă nu ne putem acomoda contrastele, doar că fiind fragilităţi, tre’ ştiinţă de mânuire.
ApreciazăApreciază
asadar, am elucidat gandurile acestui articol plin de ceruri si oase si fragilitate. Trecem mai departe la o noua etapa?
ApreciazăApreciază
Şi ai vreo oprelişte în a o face?
ApreciazăApreciază
nu se poate face de unul singur
ApreciazăApreciază
Ce nu poa’ să fie nu se poate nici face, asta o ziceam aşa, ca’ntr-o doară.
ApreciazăApreciază
De când „Adam” si „Eva” si-au pierdut eternitatea,”înselati” de „sarpele” siret,îsi cauta mereu identitatea,dar nu ÎLl cauta pe …Dumnezeu !
Empatizez cu „Eva” ! 🙂
ApreciazăApreciază
Poate că dumnezeul unora e dragostea, asta despre cel care caută starea de pereche, ieşind din el, în căutarea identităţii cu celălalt.
ApreciazăApreciază
Ma uimiti ! Pai,Dumnezeu Este Dragoste Absoluta pentru toata creatia micro si macro-universala,atemporala,infinita.. Noi oamenii suntem purtatorii,genomului acestui sentiment care ne afecteaza si conduce viata în mod inexplicabil,paradoxal,subconstient,constient,inconstient ori supraconstient actionând dupa cum vrea EL ! 🙂
ApreciazăApreciază
Eu cred că aţi greşit locul în care să doriţi să vă aşezaţi cuvintele, gândeam că aţi înţeles din capul locului, continuaţi să mă uimiţi cu această obstinaţie. Acesta este un blog literar iar domnia voastră este o fiinţă religioasă care are valoare doar în raport cu această Divinitate, doar raportându-vă la asta fiind o fiinţă cu sens. Alţii mai au şi alte sensuri.
ApreciazăApreciază
Frumoase cuvinte , de privit …dincolo de ele ..intre perceptie si simturi ….
Excelent !
Felicitari !
ApreciazăApreciază
Vă mulţumesc.
ApreciazăApreciază