Contextul e totul, îţi aduci aminte de fiecare dată ce dorinţă purtai

Motto: Dacă ţinta ta e dragostea, ţi se va arăta fie deghizată, fie fantomatică.

 

Vând nişte chestii, sunt aşa şi pe dincolo, dacă întrebi, am unele cu nişte ambiţioase intenţii şi finalizări pozitiviste, s-au dovedit a fi altceva, ce vrei, ratarea se învaţă greu, dar măcar contează elanul radiar, am şi nişte unghiuri din care am privit atât de feeric pestriţa galerie a unor dorinţe ale căror ochi sticlesc de ironie şi de umor, sunt de-alea care ştiu să fie vesele din disperare, mai am şi nişte spaime lipsite de suport care au îmbătrânit, adică au mult înapoi, cam tot atât cât vor avea şi de acum înainte, dacă ştii să faci să pară că ar fi mai puţin, ale tale sunt, ţi le dau pe degeaba, oricum au rămas în mine, nu te uita aiurea şi tâmp, ştiu că nimeni nu ar vrea spaimele altuia când le are pe ale lui în aşteptare,

am şi nişte umbre, ţi le dau de ochii lumii, pentru că de ele nu m-aş putea despărţi în ruptul capului, au memorie afectivă, o umbră de fiecare dată e ceva rar şi fără ele nu ai mai putea veghea depărtări şi nu ai mai trăi sentimente sfâşietoare cu nişte vinovăţii greu de precizat, dragostea e despre constanţe şi variabilităţi,am şi nişte cuvinte prin care nu mai pot să umblu în voie pentru că m-aş prinde în plasa propriilor mele închipuiri,

cuvintele astea au o ortografie arbitrară sau naiba ştie, poate indiferentă, dar în mod sigur capricioasă, material exclusiv feminin, sentimentalismul, există cuvinte în care credem cu o naivitate îngerească fără să ştim că împreunându-le le îngreunăm, aşa că le împuţinăm până devenim puţinătate, nu te uita la grămada aia de minciuni, sunt îngrămădite fără niciun scop sau cu un scop atât de mărunt, am zis că îşi vor găsi cândva o întrebuinţare, atunci când am crezut că m-aş putea pierde de tot de amintirea cuiva, nu te uiţi la ele cât de sărace şi de resemnate sunt,

mă uit la tine şi văd că îţi bate vântul printre degetele de visător, dezbraci trupuri de visuri intoxicate cu fum de la propria lor mărginire, unele visuri au avut mai mult decât o singură viaţă, le spui unor lucruri pe numele care îţi pare ţie adevărat până când ajung să se reverse din tine deznădăjduitor şi atunci baţi în retragere, după care le iei iar la numărat de o mie şi una de ori, şi de fiecare dată aceleaşi îţi sunt lipsă, pe altele ai vrea să le mai simţi întinse alături de tine, doar că nu mai ai loc de cele care stau în picioare şi aşteaptă,

îmi pare că te-ar tenta să cumperi scândurile alea vechi, fă-o dacă ai puseuri melodramatice, sunt ale  unei scene făcute cu supersiţia sincerităţii, şi în ciuda surplusului de recuzită, îţi vei da seama că din ea mereu va lipsi ceva, părţile ei nu se leagă nici măcar atunci când distribuţia e una formidabilă, spectacolul va fi unul fără

nădejde.