Motto: După ce unele poveşti îşi consumă în exces erorile şi înţelesurile, într-un final nu rămân altceva decât nişte învelişuri lipsite de conţinut.
Nimic nou pe frontul de est, sud-est, largul lumii voastre a fost demult urzit, ea a îndreptat toate îndoirile, sau îndoielile, nu ştie care e adevăratul nume, şi le-a însuşit mereu pe acelea care nu mureau, ar putut fi atâtea morţi şi atât de puţine existenţe din care nu ar văzut nimic din ce ar fi fost aievea, când e despre păienjeniş de suflet, dacă ai avut cândva capul plin de visuri ca şi ea nu ştie, poate că unele visuri au murit cândva, fără de vreme, încă aveai sânge tânăr în vine, s-au dus undeva, pe cât de furioase, pe’atât de vinovate, tu atât de surd la ele, erau prea neliniştitoare,deşi tu te purtai atunci fără nicio frână, în următorii ani ţi s-a şters până şi amintirea lor, ar fi curioasă să afle cândva despre ele, ştii, curiozitatea asta se întâmplă până şi firilor celor mai apărate,
curiozitatea mea nu ar fi fost dintr-aia preocupată doar de ce vede şi atât, mie luciditatea mi-a mărit mereu privirea, înţelegem câteodată ceea ce nu am vrea niciodată să vedem sau să înţelegem şi de-asta eu sunt fiinţa care care n’are tristeţi, i-ar spune ea, scrumul lor, al celor care au fost cândva, îl ţin într-o urnă, încă nu am hotărât când şi unde să îl împrăştii, au fost oarbe şi pline de bătrâneţe, de la asta li s-a tras când au închis ochii, înainte de asta căutând deşertul,
nu ştiu ce fuseseră înainte de asta, probabil ceva ce voise să cucerească nemărginirea, pe drumul lor însă nicio ţintă, prăbuşirea tuturor iluziilor, iluziile au fost mereu mai frumoase decât realitatea, legat de acel încotro care uneori nu îşi cunoaşte finalitatea deşi câteodată în început e răspunsul, răspuns cu final integrat când povestea nu-i nimic altceva decât o alcătuire a inexplicitului şi echivocului, protagoniştii ca nişte călători parcă fictivi către destinaţii care au părut a fi, ceva existent, deşi discutabil,
sunt lucruri pe care cândva ochiul meu le-a primit, i-ar spune ea, sunt sigură de asta, dar nu se mai regăsesc în memorie, asta neînsemnând că sunt pierdute, poate că le-am redus eu prea mult la absurd, era pe vremea când încă nu sfârşisem de vânat absolutul, consecvenţa faţă de el fiind modelată de incidenţe subiective, fireşte liniştea îşi măsoară paşii, îşi ordonează gândurile, când se simte prinsă în capcana unei voci şi atunci simte cum dispare, dar porneşte iar de la început fără să îi dea vocii ascultare, unele poveşti sunt învinse de propriile lor tării,
nicio suferinţă veche în amurguri, doar să ştii să le dai drumul la vreme şi să nu vrei să le mai întâlneşti niciodată în viaţă, toate depărtările şterse, toate incompatibilităţile peste care niciunul dintre cei doi nu pot trece fără să se piardă pe sine, ştiu, da, cândva tentaţia dragostei ţi-a fost copleşitoare, legile iubirii sunt nemiloase, privesc din tranşee, nimic nou pe frontul de est, sud-est, a refuza, mult mai mult decât a
primi.
ăăăăă… colega, suflă-mi și mie, un comentariu!
ApreciazăApreciază
Ăsta’i aşa de mişto, de’l scriseşi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mnooo, da fain! Îmi răsfățași mințile cu cuvintele tale. Ca un tort de nuntă marca scărlătescu 🙂 Super Camelia!
ApreciazăApreciază
Îmi ştii şi’ţi ştiu blogul de niscavai ani, şi e prima dată când îmi, îţi, las, laşi un comentariu, tu mie, eu ţie, e bine, e’un început în toate. Eu fac torturi mai bune decât pomenitul nene.
ApreciazăApreciază
:))) mno, o singură dată am făcut tort… și ăla a fost de clătite… dar dacă-mi faci unul mare… cu bomboane colorate, un semn mistic din pudră albă de zahăr, învelit într-un praf de biscuiți, cu grâu fiert și nucă… te laud… pe facebook 🙂
ApreciazăApreciază
Când o să’mi fac un blog culinar, o să fac din postări o orgie a simţurilor, până atunci mă limitez la altfel de desfătări ademenitoare, cât despre laude pe feisbuc, dacă insişti stăruitor, poate, poate, eu laud mai rar pe alţii, că’s greu de mulţumit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ești berbec?
ApreciazăApreciază
Gătești bine?
ApreciazăApreciază
asteptam rezultatele alegerilor de maine unde nu vor lipsi genul „American Idiot” sustinandu-l pe Trump 😀
ApreciazăApreciază
Aşa, şi?
ApreciazăApreciază
ma faci sa simt ca trisez viata, ma rog, incercarile ei. Cumva atarnand de spusele tale merg prin curgera timpului, iar cand dau de-o groapa nu cad in adancuri, de tine tinandu-ma. Pentru ca tu de mult nu mai mergi prin viata, ci pe deasupra.
ApreciazăApreciază
Şi sunt vreo şapte ani de când tu eşti lângă cuvintele mele, mulţumesc pemtru, şi’aşa zici, mă făcuşi plutitoare prin viaţă, cât despre una, alta, e bine că încapi în tine, suveran peste trişările astea, ca mai noi toţi, veghind provizoratele ei.
ApreciazăApreciază
aoleu, daca ar fi sa ma iau dupa maica-mea o fi fost un ciclu karmic haha Mie mi se pare ca mai ieri ti-am spus ca „blogul isi merita numele” intr-un comentariu superficial, nu citisem articolul ala decat asa printr randuri, in goana mea de a atrage trafic pe blogul meu haha. Vinovat 🙂
ApreciazăApreciază
Tu chiar ai ţinut minte ce mi-ai scris prima dată, că parcă, parcă să zic acum că mi-aş aminti şi eu, şi’acum e rândul meu la râs, legat de chestia asta cu traficul, aspect din care niciodată n’am făcut vreo preocupare. Acum e ca şi atunci, vine lumea, dă cu laicu’, mai nimeni nu citeşte pe nimeni, noi nu suntem aşa, adică tu, eu, şi încă vreo alţi câţiva.
Şi chiar dacă nu te recunoşteai vinovat, vedeam eu din ce îţi croiam o vină.
ApreciazăApreciază
sa spunem printre primele dati. Da, eu ti-am spus ca a fost ieri… tin minte lucrurile pe care le-am facut pe jumatate.. un fel de autoflagelare, ce sa-i faci 🙂
ApreciazăApreciază
Ţi-ai contabilizat făcuturile astea pe jumătate, ţi le-ai îndosariat, nu de alta, dar poate pe unele poate ai vrea să le duci până la capăt,dacă nu le’o fi destinul iluzoriu, de-asta întreb, sau e îndeajuns autoflagelatul?
ApreciazăApreciază
tot ce-a putut fi dus la capat a fost dus, intr-un tarziu. Celelalte stau ca aduceri aminte a ce inseamna un prea-tarziu ori un prea-iluzoriu. Na, viata! stii si tu cum ea hahah
ApreciazăApreciază
Celelalte stau de parcă ar da să plece din aduceri-aminte, şi da, aşa e, doar putinţa iluziei le-ar mai face posibile. Iar despre viaţă, nu contenesc să aflu cum e, ba una, ba alta, mai cu anemii, mai cu eclipse de putere.
ApreciazăApreciază
Sunt săgetător, polen de decembrie.
ApreciazăApreciază
Ţi-ar fi de vreun folos răspunsul?
ApreciazăApreciază
cumva nu te mai găseam…mă bucur să te pot reciti!
ApreciazăApreciază
Păi vreme de doi ani am scris în alt loc, m-am întors aici de curând şi n’o să mai abandonez locul ăsta vreodată, mai ales de când am auzit că tema asta a blogului nu e mai de actualitate, n’aş vrea să o pierd.
Mă bucur de regăsire.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hm, un adevăr pe care îl voi ține minte: „iluziile au fost mereu mai frumoase decât realitatea”..
ApreciazăApreciază