Undeva, probabil nu departe, în aşteptare, anotimpul clipelor întârziate

Motto: Dragostea este autocunoaştere.

 

Poate că e de vină primăvara  în părul ei, din creştet până pe umeri fierbinţi, poate unele resturi de iarnă ascunse în buzunarele argintii ale rochiei tremurătoare de iarbă, acolo unde îşi păstrează nişte amintiri, poate vina o poartă celelalte anotimpuri ale insulei ei deasupra nemărginirii, atât de asemănătoare altor insule prin singurătate, insulă unde îşi ascunsese în tăceri întrebătoare neliniştitoarele dorinţe de pe care mâna se ridica greu…

… poate că e de vină visul cu ochi de o adâncime nespusă care îi adăposteşte fiinţa fragilei îndrăgostite, poate că e de vină ceea ce ascultă şi îi pare de neînţeles, poate că vina e a ei  pentru că nu uită să îşi amintească de toate lucrurile care sunt ca nişte zale ale unui lanţ cu semnificaţii şi că tot ce e evident uneori nu’i altceva decât părelnic, iar asta câteodată îşi dorea să uite cu voluptate, doar că unele amintiri aveau fluxuri şi refluxuri ciudate ale unor sunete ude pe care le urma, dar nemaiîncăpătoare în ele, iar unora încerca să le pună capcane pe întregile lor întinderi ca să le prindă timpul în ele fără dezlegări iluzorii, cu toate simţurile încordate la pândă, aşteptând, restul fiind speranţă…

…poate că de vină pentru gândurile ei este faptul că uneori îi pare că trăieşte ceva în cu totul alte dimensiuni decât el, simţind cum cade din dragoste…

…poate că de vină  pentru  gândurile ei nepierdute din care niciunul nu se retrăgea învins e tot ceea ce se întorcea înspre ea în chinuitoare întrebări din uitări provizorii, dorindu-şi ca ultimele ei amintiri cu ochi sticloşi în care i se făcea frig să fie şi ultimele ei tristeţi…

…gânduri care câteodată răsturnau multe în ea, dacă nu totul, regăsind în urmă ceva din ce credea  că ar fi pus înstrăinare înţelesurilor, gânduri cărora le spunea nişte cuvinte pe care le scotea, unul câte unul, de-acolo de unde le ţinea ascunse în faldurile rochiei de vânt, acolo unde le păstra, unde erau în negânduri, erau în nedeferecare  neîncepute până în clipa în care le atingea, iar în clipa în care o făcea, pe niciunul spunându-l la modul ezitării, al retractilităţii sau melancoliei, tot ceea ce era nelinişte se limpezea, tot ce era tulbure se netezea, tot ceea ce era sfărâmat se făcea piatră din nou…

…doar că dedesubt unele cuvinte mai aveau încă nedesfăcute umbre în care se ferea să se strecoare, umbre care se întorceau dintr-un amurg înspre un netrăit răsărit, putând vorbi tot ce ea ţintea cu ochi ficşi ţinând arcul gândurilor încordat, doar că timpul lor era unul furiş, al unui timp fără mesaj, unul care îşi sfârşise înţelesul, adevăratul lor timp fiind cel în care totul lui îi părea ştiut dintotdeauna, doar că abia acum începea să înţeleagă că pe ea nu o putea poate asemui cu nimic, că era făptura cu sânge ireal, cu vine arzânde, febrilitate sangvină, făptura cea fără de care ar fi trist pe pământul lui dacă nu ar învăţa să îi strige numele pe dinăuntru, acolo unde îi creşte timpul înţelesului, acolo unde o simte ca pe un cuvânt fără sfârşit…

…aşa că pentru nişte gânduri poate sunt de vină întoarcerile ei în nişte întrebări cu tot dinadinsul, atunci când încerca să îşi înşele duios şovăielile unor răspunsuri hotărâtoare, când se simţea deschisă la armură cum nu ar mai fi fost vreodată în nişte lucruri, cele pe care cu cât le cunoscuse mai mult cu atât ştiuse mai puţin despre ele, şi atunci le spunea alte cuvinte, cuvinte cu care poate nu se aseamănau, dar pe care le chema pentru că erau lângă ea ca să le potrivească privirile de ele închise în ochi, cuvinte pe care le jupuia de pe tăcerile ei când le era balans lor între furtună şi reprimare suavă, tăceri care aveau cele mai multe necuvinte pe insula ei, scrise pe glezne de vânt în locuri pe nisip care nu au cunoscut niciodată dragostea, glezne dintr-un material sensibil făcute ca  şi învelitura cuvintelor, ca şi întruparea în formă sensibilă…

…din răsuciri labirintice când totul e împietrit şi timpul nu mai este, nu că n’ar mai fi cândva, când eşti într-un undeva în care aproape că nu se mai vede ceva, mai cu seamă atunci când eşti  glas stins, ele facând tot ceea ce e cu putinţă pentru tine, doar că ţie numai îţi umplu tăcerile, şi mai ales noaptea, de tăceri născătoare în continuare, noapte care ţi se lipeşte de tălpi, înăuntru căreia îţi eşti irespiratorie şi care te face să îţi aminteşti ce nu îndrăzneşti

…şi litere din noapte încep să se deşire, să se lăţească, să se facă cercuri tot mai de neînţeles, se despică în fire pe care încerci să le urmezi, să le strângi ghem, şi nu ştii cine e de vină când îţi pare că ceea ce trăiai atunci când îţi părea că este, că îţi doreai să fie, pleacă din tine cu ceea ce avea, iar înainte de asta tresărise pe tine carnea unor amintiri în care îţi era răspunsul, dar tu  îl tăgăduiai sau erai ispitită a i te împotrivi, îi tot ocoleai numele dat pe din două pentru că fiecare jumătate te făcea să visezi diferit, doar că dincolo de tot ce ai fi putut privi era un înainte nevăzut, unul cu putere magnetică şi aşteptat cu nerăbdare şi nu cu ochi întâmplători, în povestea din clipe frământate bine, crescute în tine care aveau să se întâmple şi fără de culori contradictorii, neclare…

…povestea în care ai începe de mai multe ori, poveste în care nemaiavând, nu poţi face din rămasul a ceea ce ar fi putut ficţiune ai căror paşi de cuvinte, în sensurile lor proprii, nu s-ar fi putut înlănţui, deşi cândva privirile înspre nefăcute urme tăiau linie, cea a orizontului, cu puterea ochilor de a îl stăpâni, doar că după o extatică abandonare pe acel crug ai putea înţelege că nu tot ce taie face orizont…

… numai că o vreme, încă nişte vreme, tot urmăreşti linia asta imaginară în tine cu gând de paşi, ştiind că atât de tare te vor durea visările efemere, aşteptând clipe, oriunde or fi ele, la nadir sau la zenit, de unde ţi s’o părea că îşi amână sosirile, cu durerea drumului de până acolo, ştiind când să nu te opreşti întinedintine într-un preadevreme şi un preatârziu…

…să  înveţi să recunoşti distanţele dintre utopie şi realitate…

…şi să nu uiţi că uneori, doar uneori, pentru un mai departe este prea târziu şi doar puterea iluziei îl mai face posibil, doar că niciodată să nu ajungi până acolo încât să ţi-l amâni, neîndrăznindu-ţi-l, pentru că ar fi ca şi cum te-ai amâna pe tine, între timp fiind căutânduri între ezitări şi metamorfoze, între contururi de cuvinte care dacă au ascuns cândva ceva acum ascund nimic, limpezimea lor fiind demult pătrunsă neavând adâncime, între maluri şi apele dintre ele cu întinderi şi scurtări…

…mişcări neliniştitoare care îţi deschideau misterioase orizonturi pe care le-ai vâna cu uimire, pentru că te uiţi înspre ele de pe cele mai înalte trepte ale sufletului tău fără să te mişti şi fără să cobori privirea, pentru că dinspre acolo aştepţi ceva să vină, nenăscut, dinspre acelaşi omţărm care rămâne pentru că nu ştie  să nu fie, doar că încă nu a aflat-o…

…mâinile lui încă îţi parându-ţi câteodată că întârzie…

…deşi atât de mult te-a adunat în ochii sufletului încât abia de mai poate să închidă pleoapele, doar că se teme de ceea ce l-ar putea despărţi de el însuşi, şi asta o ştii…

…aşa cum ştii despre sensibilităţile lui particulare care nu şi-au modificat liniile cardinale, despre densităţi particulare ale sentimentelor, deşi câteodată îţi par a fi doar ale unuia dar şi cele ale lui păreau a fi aidoma, ştii despre reversul lui a putea când începusei să simţi de la început că îl tulbura ceva necunoscut pentru tine…

… ştii  despre cum îl apasă aşteptarea în care ochiul lui vede câteodată fără putere, asta având-o doar peste azi, un azi întrebător, nu şi peste mâine...

…un mâine incert, poate de fum, un cuvânt cochilie în care s’ar fi putut ascunde dintr-o teamă de a nu putea potrivi vremea lui cu tot ceea ce ar simţi şi ar gândi, cu tot ce ar iubi sau neiubi, iar asta poate îl face să simtă până şi prezentul asemeni unui chit în care este închis, prezent care s-ar fi vrut al unui timp pur, singurul posibil, pentru că prezentul ăsta uneori îi aduce aproape, deşi departe, amintiri trecute, sălbatice fiare ale amintirii pe care le însemnase cu fierul roşu al tăcerii…

…amintiri ale unor vremuri când toate se întâmplaseră precum a trebuit, dar asta îşi spusese după un timp mai târziu, când îşi mai îmblânzise memoria…

… iar asta pentru el fusese îndeajuns, pentru tine nu încă, nu îl simţeai ca topindu-şi nişte spaime, ca destrămându-le, nu îl simţeai ca şi cum toate legăturile cu acel timp de cândva ar fi fost dizolvate, deşi firesc ar fi fost să nu îţi mai aducă aminte de nimic, să uite, pentru că ceea ce trăia acum nu era lipsit de realitate ca atunci, erai  realitatea lui încă nedesfăcută pe de-a’ntregul, realitatea pe care o respira fără iluzie şi nu întorcând iluzia cu faţa la el pe un drum care nu ducea nicăieri, pe un drum cu clipe fără timp, cel trecut…

…clipe pierdute până la urmă şi ele pentru că nu atinseseră decât umbre ale absenţei cu mâini de orb…

…iar tu, începând în toate de unde el se sfârşea, lui cea adevărată,  îl auzeai preabine şi nu confundai ceea  ce vedeai cu ceea ce auzeai,  îl simţisei ca pe un naufragiat sufleteşte de o luciditate fără cruţare iar pe tine insula lui, însemnând crezul tău, insula lui, cea care nu ar fi încetat vreodată să fie cu putinţă, insula, cuvânt definitiv pe care l-ai fi vrut spus la infinit, un fel de cuvânt magic aparent fragil în timpul rar care îţi vorbea pe şoptite, dar care nu îşi părăsea înţelesul şi conturul, loc nemişcător  de zămislire când i te-ai întâmplat în taină, tremur şi fior, când unor răscoliri  a început să le funcţioneze auzul, când se credea infirm de un fel de zbor pentru că nu mai îndrăznea…

…iar din braţele tale  a început să crească termic, sentimental, căutându-te, într-un anotimp, din partea cu dragostea…

…insulă înspre care trebuia să meargă pe drumul inimii  fără a se teme că nu va ajunge teafăr  înspre acolo unde îl purta precum îl vroia şi de care cândva se îndepărtase prea tare încât poate că şi uitase cum să mai ajungă cu nopţi şi cu zile, doar că pentru el acel timp îşi sfârşise înţelesul, plecase din el, îl încheiase, aşa că dacă l-ai fi întrebat ai fi primit răspunsul adevărat, distingând între ceea ce trebuia spus şi ceea ce trebuia să dea doar iluzia că a fost sau că ar fi putut fi spus, doar că dacă despre nişte lucruri nu ţi-ar fi vorbit de vină poate că ar fi fost ceea ce ţi-ar fi ţinut ascuns, ceea ce însuşi şi-ar fi recunoscut legat de clipe ale prezentului care aduceau aproape experienţe trecute, pentru că în unele întâmplări totul mai fusese odată în neliniştitele aşteptări deşi acum nimic nu era aidoma pentru a-l împiedica să îndrăznească…

…să uite că  pentru el ceva, cândva, a fost ca un avatar în care s-a căutat dar nu s-a regăsit…

…de vină pentru asta fiind himerele care nu s-au închegat în apele fără oglindire, şi nici tu, înainte de el, nu ştiai ce va urma, şi dacă şi-ar fi întrebat singurătatea ar fi aflat răspunsul, pentru că ea i-ar fi spus că la fel ca şi altădată, va fi asemănător, doar că ea îţi va fi ce nicio alta nu’ţi va fi fost din clipa în care ai începe să o trăieşti prin toate oasele, prin toate venele, dezbrăcând trupuri de gânduri întârziate zămislite imaginar, căci dintre toate, gândurile au rămas şi sunt cu el, iar pentru asta de vină e ea, pentru că atunci când a început să vorbească nu s-a mai simţit ca şi cum nu l-ar auzi nimeni, timpul tăcerii spărgându-se pentru el, cel cu puterea de a se fereca în sine, de a nu-şi descheotora gândurile, de a nu-şi dezveli sentimentele, deşi ştia că ele există, ca şi lucrurile, prin întrebuinţare, poate cândva, poate că niciodată…

…aşa după cum ştia şi că fiinţele cu profunzimi câteodată în viaţă trăiesc drame lăuntrice, ocolind adevăratele răspunsuri care i-ar slei, tăcându-le cu tăcerea fiinţei resemnate multe vreme întrebările cardinale sau fiindu-i peste putinţă să le cunoască, tristeţea, vadul lui,  iar ceva un ţărm mult prea îndepărtat, zădărnicit, trebuitor pentru un altcândva un alt sânge, o altă naştere cu taine ce nu au fost pătrunse, un alt vis nesfârşit de adevărat…

…aşa că aştepta să audă cum, pe nesimţitelea, ar începe să iasă din el, suflet rătăcitor, deloc cameleonic, căutând, fără să ştie, identitatea cu ea sub semnul focului, îndrăznind să se azvârle în flacără…

…întrebându-se dacă pentru asta de vină ar fi ea, cotropitoare, imaginară cu flori de nu-mă uita şi stele în păr, în rochia ei ivorie din mătase grea de vânt în care era de-a dreptul înnebunitoare, sau poate doar o linişte pe care simţea că i-ar putea-o dărui, una în care aşteptarea lui nu ar mai fi avut înţelesul unui timp de cândva, linişte în care, necerând niciunul celuilalt ceva şi-ar datora totul, îngăduind să se întâmple prin ea şi el, după întâiele întrebări speriate, câteodată simţind că totul se petrece într-un vis hrănindu-se din ei ca să poată exista, un vis nesigur…

…poate că e de vină este ea  pentru că nu vrea să îl lase să uite ceea ce nu a fost, ceea ce nu a spus, poate că ea este de vină pentru că nu ar fi vrut să îl lase să uite…

…dragostea.

 

Anunțuri

101 gânduri despre &8222;Undeva, probabil nu departe, în aşteptare, anotimpul clipelor întârziate&8221;

  1. Te-am intalnit acum ceva vreme din intamplare, ti-am citit povesti pe sarite, apoi am luat-o de la capat, de la prima pan’ la ultima, gandind eu ca ar trebui sa urmez firul, sa nu las vreuna in urma, singura, necitita.
    Si-am ajuns acum sa astept povestile cu emotia asteptarii unui dar, sa le citesc pe indelete, incet, ca sa dureze.
    Esti o fiinta superba, Camelia ! Sa ai o primavara verde, cu soare bland si miros de vise-flori !

  2. Eu nu cred în întâmplător, Paul; poate că ai dat peste mine pentru că te-a adus ceva cum, neştiut, acel ceva care pluteşte peste noi şi ne poartă paşii, văzuţi, nevăzuţi.
    Mulţumesc pentru ceea ce îmi spui despre poveştile mele pentru care am numai iubire şi dor de fiecare dintre ele, de toate, ca de amintiri, mulţumesc pentru cândul în care le-ai citit, adunate în fiecare atingerile timpurilor mele toate, anotimpuri pierdute, sfârşite unele, neîntâmplate altele.
    Să-ţi fie primăvara în dragoste, să te legene verde pe dinăuntru, să te roteşti în albastru, să-i fie timpul împletit din nemaitrăite culori, să priveşti prin ele şi să visezi, să i te spui fiecărui anotimp şi nimic să nu fie prea puţin din ce ar trebui spus!

  3. Să asculţi sufletul unui fluture spunându-se pe sine, loc să încapă doar fiinţele ca o dragoste luminoasă.
    Tot aşa, mărţişor de prins pe guler de tăceri rotunde.

    O primăvară fremătătoare şi mătăsoasă, Lavinia!

  4. Frumuseţea e a sufletului tău, care a ştiut cum să o ia şi să şi-o aşeze pe genunchi, altfel cea a cuvintelor mele ar fi rămas nedesfăcută.
    Să-ţi fie primăvara cu degete de ivoriu,să-ţi fie ca o poveste din o mie şi una de cuvinte, unul mai rostitor ca altul, mai ispititor, să-ţi fie culorile clipelor ca un arabesc ameţitor!

  5. Mulţumesc domnule Alioşa, mai cu seamă că nu mi-e caznă să citesc; mai rup aşa, cât de cât, în şi din limba asta.
    Iar când am citit cuvântul „liberta”, primul gând pe care l-am avut e că dragostea leagă cu libertatea, că deh, doar povestea mea despre asta este.

    Să fiţi liber pe dinăuntru, bunule domn, acolo unde e singurul loc în care suntem cu adevărat liberi; altfel, vorba lui Sarte cu’al lui paradox imanentist. Vorba nu v-o spun, că o ştiţi, fără îndoială.

    • Buna dimineata Camelia !
      Romanul are o vorba :
      ” cine se frige cu ciorba, sufla si-n iaurt ” ! 🙂
      Asa si eu cu videoclipul postat mai sus :
      m-am gandit ca DRAGOSTEA are LIBERTATEA de a alege, impune, hotari, zamisli, provoca si face dupa pofta inimii celui ( celei ) ” orbit ” de ea !! 🙂 🙂
      Si cum DRAGOSTEA este mana in mana cu DANSUL ,
      iar DANSUL implineste DRAGOSTEA,
      ofer tuturor celor cuprinsi de fiorul DRAGOSTEI,
      un dans pe ritm de vals :

      O PRIMAVARA de basm iti doresc ! 🙂
      Cu respect si simpatie,
      Aliosa.

      • Dada, domnule Alioşa, precum spune vorba din bâtrăni, una a înţelepciunii, cea tocmai pomenită, aşadar frica funcţionează câteodată ca un scut protector, asta legat de suflatul până şi în iaurt.
        Cât despre ce aţi gândit, v-aţi potrivit bine gândurile, aţi înnodat nişte înţelesuri după ce aţi împletit semnificaţiile fiecăruia, doar că nu aş zice despre dragoste că e oarbă, ci că vede atât de limpede tocmai pentru că priveşte altfel, iar partea cu lentilele deformatoare ale îndrăgostirii o dăm uitării, nu amintim de ea, da? Glumesc.

        Şi mulţumesc, mulţumesc, pentru că ce poate fi mai minunat decât să îmi imaginez că valsez cu picioare pure ca ale primăverii, în rochie de mătase grea, alunecoasă?
        Să aveţi o primăvară în magic, ameţitoare, extatică!
        Mereu cu aceleaşi sentimente pentru domnia voastră.

      • Eu nu l-am văzut, dar e trceut pe lista cu dorinţe pentru cândva.
        O săptămână în linişte, sau după cum o veţi vrea, vortex de stări şi senzaţii!
        Cu deferenţă, bunule domn.

  6. Frumoasa Doamna a cuvintelor sa ai o Primavara cu multa lumina sufleteasca. Carari cu flori sa iasa in calea pasilor tai si melodia inmuguritoarelor ramuri sa te insoteasca spre lumea fermecata a cuvintelor. Gandul bun pe care-l nutresc fata de minunata si vesnic tanara gradina a cuvintelor tale incerc sa-l transmit si prin melodia ce poate ai sa o asculti

    • Mulţumesc domniei tale, G, pentru cuvintele pe care le-ai lăsat să cadă din gânduri; ţie, amurguri de culori vesperale dacă îţi va asfinţi vreun gând, răsărituri tulburătoare şi niciunul să nu-ţi scape printre degete, neatins, cărora să le spui cuvinte ca niciodată, să-ţi curgă unul după altul, niciodată cărări pe care să te simţi ca şi cum ai veni de departe şi doar drumuri fericite.
      Aşa să îţi fie anotimpul ăsta plin de fermecătorii al înfloririi!

      • Sa fie! Gandul tau bun sa se implineasca precum Isis pe Horus la facut din flacari si dorinte. Primavara este precum spui pllna de fermecatorii. Fericiti cei care se lasa fermecati de Primavara ce-i indeamna la zburdat

      • Asta nu’ţi doresc doar pentru un anotimp, ci pentru totdeauna, şi mai departe, în timp, şi fiecare clipă din flăcări să-ţi fie cât o viaţă.
        Uimire, încântare şi bucurie, sete absolută de trăire!

        Dragostea e un foc de transmis; focul, o dragoste de surprins, şi uite aşa am pus şi de o rimă.

      • Singura nostalgie pe care o accept este aceea legata de dragoste.O intoarcere in timp la vremea adolescentei mele cand dragostea plutea peste tot in aer, fie si prin cantec este emotionanta si iti multumesc pentru asta.Daca fac un bilant cred ca este singurul lucru care nu s-a schimbat la mine pana acum

      • Dragostea aş vrea să fie fiecăruia pestetotul oricărui anotimp şi niciun suflet să nu aşeze distanţe între el şi ea; în dragoste, prin celălalt ajungem la noi, dragostea, pentru fiecare un alt miracol, zbor al oamenilor cu instinct magic.
        Glumesc, aşaşiaşa.

      • Cu dragostea nu se poate glumi. Gluma a aparut odata cu omul. Dragostea exista inaintea omului, care a aparut din dragoste pentru om. Dragostea este o treaba serioasa. In afara dragostei omul nu ar exista sau ar fi doar o forma de nimic. Sa iubesti si sa fii iubita ca esti facuta din dragoste pentru dragoste!

      • O lume al cărei stăpânitor este întâmplarea, în care cuvintele au alte semnificaţii, dragostea; ţi se poate întâmpla sau nu, ispravă magică dragostea, mai cu seamă pentru acei ce i se împotrivesc, sfârşind mai mereu prin a fi biruiţi. Iar era să scriu glumesc, mânată de la spate de spiritul ludic, cu gândul la cei care vor să scape de ea, neîndrăznind să se lase ferecaţi în zidurile ei din iubire.
        Iubeşti, te „îngropi” în celălalt, singurul lucru mai tare ca moartea, dragostea, precum zis-a versetul în Cântarea Cântărilor, parcă aşa.

        Mulţumesc pentru gând, suntem făcuţi roditori, pentru cândvaul în care cineva ne va scutura de dragoste, ne va lua în posesie magică.

        Şi ca să închei părând că’n glumă, de fiecare dată când iubim e singura dată când am iubit vreodată.

  7. Îmi imaginez liniştile, dar şi neliniştile tale cum se împletesc în aşteptarea cuvintelor. Găsesc bucuroasă ca lumea e cu adevărat mult mai bogată decât pare la prima vedere, dacă sunt oameni care simt şi ştiu sa spună şi altora cum simt ei. Aşa cum scrii şi simţi tu… Mă răscoleşti tulburător de frumos şi de aproape.

    • Îţi mulţumesc, dar tu eşti minune, dulceS, că eşti fiinţă de frumuseţe, asta’mi pare una dintre „vulnerabilităţile” tale, şi fiinţe ca tine merită să le dai totul în cuvinte, ştiind că totul e luat.
      Cât despre spusuri în scris, ca şi despre minuni, ştii cum e, se petrec după o lege a lor.

      • Sufletul tău aşadar trăieşte veşnicia anotimpului magic al înfloririi, ţintuindu-te în privirea dragostei cu ochii larg deschişi şi aşa e, nu contează cum e afară şi nici că-ţi pasă când e posomorât în cerul de dinafară, dacă înăuntru în cerurile din tine eşti volute, zbori fericit.

    • Nespusă bucurie ivirea ta, suflet candid! Ce-ai mai făcut în vremea din urmă cu visul tău pe care ai început să îl vorbeşti, unul căruia îi doresc să nu’şi interzică nimic?
      Să ai o primăvară frumoasă ca sufletul tău, să îmblânzeşzi orice clipă care nu ar vrea să-ţi mănânce din palmă, să-ţi fie bucuria săltare!
      Mereu cu drag de tine, Georgiana.

  8. „Dragostea este autocunoaştere.” Intuiam asta, de ceva vreme. Şi cât de mare imi fusese bucuria atunci când mi-a spus-o şi el. Apoi, a devenit certitudine. Pentru noi…
    O primăvară frumoasă, presărată cu flori pe cale, în suflet şi-n minte;… dragostea să îţi fie permanentă însoţire şi izvor nesecat!
    Cu acelaşi drag…

    • Aşadar, eşti în visata pereche, fluturaşo, şi multe vei ajunge să cunoşti din tine în dragoste, prin dragoste şi prin el vei afla mult, învăţând despre tine, îţi va fi ubicuitate dragostea asta pe care îţi doresc să o trăieşti ca pe ceva care va începe mereu, care nu se termină.
      Să fii însufleţită de dorinţa care neîncetat să renască, odată ce ţi-ai văzut visul cu ochii, să-ţi trăieşti incandescent emoţiile, să-ţi fie dragostea anotimpul care, odată instalat, să nu se mai clintească!
      Mereu cu drag, Lavinia.

      Adăugat mai târziu, ceva pentru tine…

    • Mulţumesc mult, Paul.
      Ziua de azi m-a găsit cu multe gânduri încheiate la toţi nasturii, în rochie din mărgele de sticlă şi împletitură de ierburi fericite, şi cu ochi albaştri ( ochii mei fiind căprui); aş părea aşa o ficţiune, nu?

      Nimic prin care să nu poţi pătrunde! Primăvara să îţi fie timp, anotimp luminos şi extatic!

  9. Acea Georgiana e acolo, şi visul nu e cu totul al tău de-acum, e şi al ei, cea care ai fost şi de care nu eşti departe, e exuvia ta, una dintre cele.
    Iar visul tău e cel pe care nu îl vei înceta.
    La mulţi ani, tânără femeie înmugurindă!

    Ceva adăugat mai târziu, ştiind că’ţi va plăcea…

    • Bonjour la magicienne des mots et des cœurs… 🙂

      @motto-u’ ales: m-am gândit la „connais-toi toi-même!”(Socrate?)
      * * *
      j’adore Patrick Bruel… iata c-am îndraznit sa postez… 🙂 fredonez acum:

      * * *
      P.S. te rog sa-ti verifici la boîte de réception… mille merci pour tout, bonne journée et à+! amitiés sincères, Mélanie NB

      • Bonjours a toi aussi, Melanie, et merci d’etre passe par la port de mes mots, merci pour ta gentillesse et pour tes paroles qui me touchent. Toi, tu es aussi une magicienne, parce-que je sais que tu sais faire de merveilles, les tiennes.

        Legat de chestia asta care i se atribuie lui Socrate, doar că’s cuvinte de pe un templu, asta dacă nu spun eu prostii, mereu am simţit că dacă te apropii prea tare de tine cumva te îndepărtezi de la esenţă, dar tot aşa, mereu am simţit că prin altcineva ajungem la noi, un alt fel de cunoaştere, altcumva. Şi tot aşa, ca să aflu cine sunt am înţeles că se va întâmpla prin a şti cine şi ce nu sunt.
        Iartă-mă pentru multele cuvinte, dar mi-ai crescut gânduri cu al tău nosce te ipsum.

        Mulţumesc pentru Bruel, îl iubesc nespus, şi îngăduie-mi să-ţi dăruiesc ceva din Pagny…

        Cu drag şi, aidoma, cu prietenie şi speranţa că ne vom mai atinge în cuvinte de-acum, odată ce primii paşi cu sfială, şi ai tăi, şi ai mei, au fost făcuţi.
        Şi încă o dată, mulţumiri pentru limpeziri.

      • Melanie, nimic nu e întâmplător, da’ nimic; asta, cea postată de tine, e una dintre melodiile lui pe care o iubesc nespus.
        Merci, mille fois merci, Melanie.

        Pour toi…

        Et ca aussi…

  10. franchement, m-ai coplesit, mille merci pentru timp si-atentia acordata…<3

    Florent traieste în Patagonia(Argentina) de-aprox 20 ani cu sotia si cei doi copii-adolecenti, unde au o ferma enorma, revine-n Franta cam 2 luni/an…

    Lara Fabien e mai (re)cunoscuta si-apreciata în afara Frantei, iar în utlimele luni are probleme de sanatate destul de grave, încât si-a anulat toate turneele…

    Patrick e acelasi artist total: autor-compozitor, chanteur, acteur… arata superb la aprox 55 ani! 🙂
    http://www.lepoint.fr/ces-gens-la/patrick-bruel-n-est-plus-celibataire-29-11-2013-1763234_264.php

    cât despre Francis, vecin de "judet", e genial… l-am cunoscut personal via un cuplu de prieteni – "satenii" de-ai lui: e un OM si-un DOMN, rezervat, modest, amical, amuzant si cu-acelasi accent(assent!) adorabil din regiunea noastra Midi-Pyrénées…
    * * *
    à propos de "limpeziri", am dedus ca ti-ai verificat inboxu'… cum se zice: mai bine mai târziu decât neam de loc sau niciodata… 😉
    * * *
    sanatate deplina, amicale gânduri si noapte-buna… cu drag, Mélanie NB

  11. La boîte electronique, căsuţa poştală, acolo unde primim scrisori, şi cât mi-e de dor de cele din vremuri de odinioară, cele ale aşteptărilor înfrigurate, asta ţi-o ziceam aşa, cuprinsă de nostalgii, adunate la ceas de noapte, noapte încă tânără.
    Am citit şi ţi-am adus limpezirile mele, pentru că aşa se cere oricărui tulbure, trebuie limpezit, şi sunt bucuroasă că s-a putut întâmpla, vorba vine, că tot ne spusesem că nimic nu e întâmplător.

    Mulţumesc pentru lucrurile împărtăşite; despre Pagny ştiam că a ales demult să pună depărtare între el şi lumea dezlănţuită, iar ceea ce aflu legat de Cabrel îmi stârneşte „invidia”, dar una dulce, pentru că ţi-a fost dat să-l întâlneşti în carne şi oase; glumesc cu drag, Melanie.
    Cât despre Bruel, m-am îndrăgostit de el peste urechi cu mai bine de zece ani şi în urmă şi nu mi-a trecut nici până acum, iar asta tot zâmbind o spun, gândind că poate citeşte şi cel a cărui dragoste sunt. Cel ale cărui mâini ocrotesc flacăra cu încercuirea.

    Noapte lină, Melanie, cu vise argintii. Eşti frumuseţe care ştie ce e frumuseţea, şi e o încântare să te am aici.

    • Bonjour Camille et mille merci! constat cu bucurie si placere c-avem gusturi si-afinitati comune… il faudra rattraper le temps „perdu”… sa ne consultam oare cu Monsieur Proust la un ceai verde sau o cafea neagra servite cu „ses célèbres madeleines”?… 🙂
      * * *
      @”Am citit şi ţi-am adus limpezirile mele…” – mi-am verificat casuta de receptie la adresa pe care-o vezi aici, ce-i deschisa de la 7h la 23h, însa n-am gasit nimic de la tine… je suis patiente – par définition et même par excellence… 🙂 merci d’avance, une journée sereine et pensées amicales…<3 à+!

      • le bonus d’ici est pour toi…<3 amicalement et affectueusement:
        http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/03/11/walking-on-a-thin-line/
        * * *
        P.S. ma amuza(j'en ricane!) cei care-au ales optiunea-WP de bifare automata si imediata a posturilor, far' sa citeasca macar titlu', ca de text(e), nici vorba… i-am depistat de-acum câteva luni, apoi am schimbat numele si adresa blogului, dupa care grâu' s-a debarasat de "neghine"… 😉 e vorba de cei care nu m-au citit la "about", unde am precizat clair et net: This is an award-free blogging zone… 🙂 I feel already grateful, honored and rewarded if you stop over and read my posts. I don’t follow any blogs and I don’t belong to any social networks as my spare time is quite limited! NO fake or automatic “likes”, PLEASE! I’m thoroughly interested in QUALITY, not in quantity! 🙂

  12. Ştii ce mi-am amintit acum, citind ce mi-ai scris? Că un cineva mi-a dat cândva, demult, în dreptul a trei poveşti, like, asta întâmplându-se într-un minut, or’ doar cititul titlurilor unora i-ar fi luat pe puţin câteva, aşa ca în mai multe. Mă îndoiesc că a citit mai mult de câteva litere, sau abia.
    Oricum, pe acei care mă citesc îi ştiu, cu un altfel de ştiut, îi simt, şi acum mi-a fost înaltă bucurie că unii dintre ei au început să îmi lase urmă de cuvânt.
    Ca şi tine, nu urmăresc vreun blog, iar pe acei care sunt de uitat aproape, cei pe care vreau să îi citesc, ştiu cum să îi aflu.
    Mulţumesc, Melanie, o să trag o raită prin acel loc care zice despre, mi-ai stârnit curiozitatea, doar că a mea e dintr-aceea care nu doar vede.

  13. Pentru că iarna a fost de parcă niciodată, şi pentru că sunt nişte primăveri care se uită unele la altele, care poate că se gândesc unele la altele, şi pentru că sunt nişte anotimpuri de când ne-am aflat…

    Să-ţi brodezi, să-ţi brodeşti primăvara după cum îţi vei vrea, gargbird; nespusă bucurie la vederea urmei tale.

    • Îţi mulţumesc, dară, pentru nestăpânirea dorinţei; e al doilea reblogging al poveştii, cel făcut de tine.
      Drăgălaş cuvânt, „bursucel”, alintător, asta legat de cum ai ales să-ţi spui în lumea asta unde suntem trupuri de gânduri în cuvinte..

  14. La capătul cuvintelor mele ai fost tu, cea care le-a aşezat în ea cu frumuseţea, aşadar puterea ei, a frumuseţii, e a ta mai cu seamă.
    Mulţumesc pentru urmă, şi fii binevenită pe tărâmurile mele!

    Ceva pentru tine abia de ceva vreme ascultat, sperând că-ţi va plăcea…

    • Ah, știu melodia!
      Mi-e dragă, așa că o reascult cu plăcere. 🙂

      Cât despre urme… he he, o să mai sar gardul aici, cu siguranță. Știu că am găsit înlocuitor pentru cartea-mi veșnic neterminată de pe noptieră. 😉

      • Eu n’o ştiam până acum un timp, iar de-atunci am tot ascultat-o, nu aşa ca în necontenit, da’ pe-aproape.
        Cât despre gard, fă-o ori de câte ori vei simţi că ţi-o doreşti; fiecare întâmplare de cuvinte de-a mea e ca o carte cu un singur personaj. Timpul meu scriptural în care mă simt ca şi cum aş fi poveste la nesfârşit.

      • Înainte de Noapte frumoasă! îți spun așa Am certitudinea că al meu Cioran s-ar bucura să știe că-ți citesc rândurile înainte de a-i isprăvi Ispita de a exista. 😉

      • „Ispita de a exista”, marea „seducţie” a lui Cioran; glumesc. Ispita mea, una doar dintre nişte, e cea pe care şi el o avea, aceea de a fi atras(ă) de lucrurile complicate sau de cele care n’au putinţa să dăinuie.
        Şi ca să îţi citez ceva din memorie, undeva acolo spunea cam aşa: „Mă ispiteşte daul, m-am săturat de nu”.
        Cioran şi vremurile în care umba după năluci, dar cu o blestemată luciditate.

  15. ….primavara care’ai fost,
    nu veni, n’ai nici’un rost
    poti sa pleci, suntem reci
    iarna ni-i pe veci…
    ti ricordi di me? 🙂 un criogenat ce nu-si mai aminteste ceea ce nu poate uita…
    flori, Cami…suflete…

  16. De tine mi-aş aminti mereu să nu uit, Inter, când memoria nu ar chema, iar uitarea nu se agaţă de nimic când amintirea unui timp se uită la mine, şi a trecut ceva de-atunci, de când nu ai venit cu niciun anotimp şi atâta vreme de când nu mi-ai mai spus nimic despre tine, iar eu îmi ziceam că va mai fi mult până atunci, dar te-ai ivit aici în cuvinte odată cu sfârşitul iernii, pentru că tu vii de departe, de atât de departe de parcă ai şi uita că mai există aproape.
    Iarna nu’i pentru totdeauna, iar de fiecare anotimp, de fiecare dată, e o despărţire definitivă, şi doar unora le cunoaştem singurătatea.

    Ştii că întotdeauna când îmi vii îmbrac rochia de dantelă albastră din zăpadă, pentru că’s compusă din iarnă şi iarna’i anotimpul meu?
    Flori de decembrie, Inter…

    • O săptămână la sfârşitul căreia să trăiţi amintirea unor zile păstrătoare de frumuseţe şi senin, astfel să le deschideţi pe fiecare, domnule Alioşa.
      Cu preţuire, mereu.

      Şi un altfel de chip al altor feluri de „cai”…

    • Am ascultat, Melanie, şi îţi mulţumesc pentru că te-ai gândit să mi-l aduci aproape; e despre multe feluri de înţelegere, şi, ascultând, mă gândeam că în unele întâmplări important e să ne spunem, să ne spunem oricum, şi că sunt lucruri pe care nu le putem învăţa, dar pe care parcă le ştim pe dinafară.
      Cât despre teamă, spaimă, astea sunt ziduri care ne împrejmuiesc.

      Patrick Fiori pentru tine, Melanie…

      Adăugat mai târziu, pentru că o altă voce pe care o iubesc e cea a lui Garou:

      • Melanie, unul dintre cele mai frumoase suflete pe care le-am întâlnit în lumea asta virtuală este al unei fiinţe astfel, homosexual, iar cândva a scris o poveste despre această ” acceptare”, despre „toleranţă”, a făcut-o în cuvinte care te ţintuiesc pe loc, arătându-ţi o altă faţă a lor, pentru că felul în care scrie dă lor, cuvintelor, un anume rost, unul altfel.
        Mulţumesc pentru ceea ce mi-ai lăsat ca urmă şi pentru că m-ai întors în nişte gânduri.

    • Mă întâmplu destul de rar pe aici, Melanie, doar când şi când, iar asta o ştii, iar mai mult acum ca altădată a fost să fie, dar am venit acum pe un nor grej, după nişte surdină şi spaimă; glumesc, aşaşiaşa.
      Soare blând, Melanie, şi mulţumesc pentru gândurile tale caldînvăluitoare.

      • multumesc, Camelia! ma bucur sincer c-ai revenit si ca orice spaima va fi fost data uitarii… sanatate, azi si mereu… MNB
        * * *
        @”glumesc, aşaşiaşa.” – mi-a placut mereu aceasta expresie – proprie tie… 🙂

  17. Buna dimineata, Camelia !
    Mi-a fost dor de tine si de cugetarile tale asa ca,
    iarta-ma daca te deranjez !!! 🙂 🙂 🙂

    Un APRILIE plin cu flori
    iar MUZA sa-ti aduca
    mii si mii de cugetari
    c-ale mele sunt pe duca
    de ma trec zeci de fiori !!! 😦 😦 😦
    Cu stima,
    Aliosa.

    • O, dar ce nespus de frumoasă melodie, domnule Alioşa, şi câte amintiri din gânduri solitare îmi încep, ascultând…
      Vă mulţumesc pentru ce aţi făcut să prindă din urme, din umbre, dar nu cu degete de tristeţi, pentru nedepărtare.
      Cu consideraţie, mereu.

  18. Buna dimineata, CAMELIA ! 🙂

    ” Undeva,probabil nu departe, in asteptare ………………………. ”
    Sta un om cu mare nerabdare
    Sa vina Duminica de FLORII
    Sa-ti ofere virtual, frumoase CAMELII !! 🙂 🙂

    La Multi Ani de FLORII !!! 🙂 🙂 🙂
    Aliosa.

  19. O poezie a florilor, domnule Alioşa, cu particularităţile lor hotărâtoare, cele care fac din noi numai ochi înspre ele.
    Mulţumesc pentru apropiere, domniei voastre.
    Să aveţi o zi de Florii în care toate să se potrivească sufletului!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s