Oamenicuvinte; noduri dezlegătoare, deschipuitoare, din prinzătoarea sufletului

Motto: Viaţa în care fiecare este ceea ce caută e aventura aflării; a noastră de înşine, noi, pereche de nelinişti pe pământ şi între cer şi pământ, spundu-ţi că ce se află deasupra se află şi dedesubt, rătăcitori pe drumurile ei între da şi nu, viaţă pe care ţi-o trăieşti dorindu-ţi să îţi cunoşti alcătuirile şi contrariile, acea teribilă dihotomie care îi e fiecăruia chip, toţi semănând prin suferinţa limitării, deosebindu-se prin împlinire, fiecare fiind creaţie a sinelui, desăvârşitor al lumii lui, fiecare un foc lăuntric ce arde, fiecare, omdrum pe care trăieşte aflarea de alte suflete de oameni prin care ajunge la el, oameni care, aidoma lucrurilor, sunt zugrăveli sub care se ascunde mereu ceva, trebuind deschipuite…

…fiecăruia întâmplându-i-se să îşi prindă sufletul în capcana dragostei.

 

Când un omcuvânt îşi face încercarea în lumea ta, mergând pe drumul pe care inima îl duce, primeşte-l ca pe o sferă…întâmplare de cuvinte care leagă un suflet de un altul, restul potrivindu-se pe tăcute, făurind al armoniei simţurilor, cuvinte care sunt Cuvântul, spus cu puterea unei rugăciuni, dacă e rostit cu credinţă în ele, rostiri trecându-le dintr-un gând într-altul…

…cuvintele unora prăbuşindu-se cu înţelesul mărginit în silabe negăsind nici unul care să îl ridice, lăsându-le acolo, ale nimănui, refuzate, netrăite, negândite, fiecare cu tăcerile-i rostitoare, într-atâtea nuanţe de voce şi de sens,  lumea ferecăturilor acestora fiind aceea în care te închizi fără de fragmente înstrăinate, deschizându-te în urme; cele răzbătute şi cele previzibile, unde ascultatul lor este liber şi nu reprimat, după o vreme multe dintre aceste gânduri căpătând o finalitate; a unora tulburătoare, enigmatică a altora…

…oameni de nesfârşinde semne zvâcnind în litere şi ţinându-se strâns de rostire, precum înecaţii senzorial şi afectiv în marea sufletelor, răvăşitori de valuri; suntem gânduri în cuvinte, sublinieri de semne, dintre acei magi ai lui, ai limbajului, unii…

…oamenisubstantive şi oameniverbe care nu sunt semne uscate…

…tuturor, cuvântul dragoste ne dă o tresărire a venelor…toţi avem speranţe; iluzii pe care le născocim şi în care suntem ispitiţi să credem şi începem să o facem cu toată fiinţa noastră şi cărora ne rugăm cu ochii închişi iar alţii poate se dau nerostirii, îşi închid cuvintele, fără de zgomot, lin, şi le tac ca să nu mai audă nimic şi să nu mai fie răscoliţi, iar semnele lor vor sfârşi prin a fi, într-un cândva, obliterate…

…unii poate se rostesc cu pauze şi cu străduinţe, cu o mare silinţă în a o face, încercând să iasă din ei, din lumea lor, ca într-un timp al unei enunţări regăsite în ei înşişi prea mult pribegind…alţii poate sunt nişte singuratici în sine şi nu le-ai putea desluşi spusul, pentru că nu s-ar da rostirii, şi poate că ar trebui lăsaţi în desluşirea lor, cât o poate duce până la capăt, neavând nevoie de cuvintele altora alături, împiedicaţi de ele dincoace or’ dincolo…

…cuvintele unora sunt înşelătoare, atât de înşelătoare în travestiul lor discursiv…

cuvintele altora au darul de a nedumeri, dintr-acelea care ficţionalizează, cu încredere în ele grăite, rostire înşelătoare, spusuri ale celui care le mânuieşte întru prefăcătorie; cuvinte măsluite de care sufletele lăsate pe pământ în spus de alb, cele care aud pedinăuntruri, revărsându-se fără de tulburări peste semne, trebuie să înveţe să se ferească, pentru că acestea nu vor înceta să vină înspre ei…

…uitând cu aceeaşi uşurinţă cu care au făgăduit…

…urzeală învăluitoare în timpul amăgirii, cel al chemării insistente fără a le putea bănui ameninţarea desfăşurătoare în voie, împresurătoare, răsturnată înfăţişare, strecurare în sufletele voastre nebănuitoare, alunecând prin voi până la os, împletitură otrăvitoare; treziţi-vă de ele, de cuvintele cu ochi sticloşi privind înspre voi, încercând să vă dizolve în ele, să vă facă să vreţi să le fiţi acolo, în lumea lor…

…lumea unor suflete de apă otrăvită pe care dacă le vei sorbi te vor avea, avându-le; refuzaţi-le mizeria spiritului, a comunicării…refuzaţi-le impuritatea, acolo cuvintele au putrezit şi oricât veţi aştepta să apară ceva din ei pe drumul pe care îl veţi crede a fi dusul, acolo nu veţi vedea pe cineva; veţi întâlni pe nimeni…iar acel drum nu vă va duce nicăieri, este dintr-acela ce merge înapoi, niciodată înspre înainte; este cuprinsul privirii din umbră nespusă a ochilor hâzi, acei din care au murit toate poveştile, de ar fi existat vreunele cândva; sub numele lor se ascunde uscăciunea lumii lor oarbe…

…nu îi lăsaţi să vă citească ei mai mult decât vi se va întâmpla vouă, nu îi primiţi în voi; existenţa voastră în a lor viaţă va deveni un simulacru, şi de nu un joc, ca un joc atunci şi îl veţi învăţa pe cel al plânsului mai cu seamă, atunci când veţi simţi realitatea ca şi cum vi s-ar lichefia; nu vă încurcaţi cuvintele cu fiinţele înghiţitoare, vor sfârşi prin a vă devora, de le-aţi rămâne…

…sfărâmaţi-le venirea înspre voi, aduceţi-vi-i aproape pe acei din semnul sângelui vostru…

… pentru că cei din sângele vostru vă vor fi urmă călăuzitoare, vor fi acei pe care îi veţi simţi crescând în voi întru dăruirea într-acea taină fără putinţa spusului care încrucişează infinitul finitului cu finitul infinitului…

…acei ce vă vor fi urmesuflete  pe care le veţi privi, aidoma lor, pe dinăuntru, pătrunzându-le şi deluşindu-le, ducându-le din lăuntru pe dinafară, înspre înafară, înţelegându-le precum sunt şi iubindu-le pe mai departe, negândind vreun sfârşit, acela de a nu le mai fi  pământ oamenilor-rădăcini, de a pleca, nemaifiindu-le rămâietori, pe alte drumuri ale atingerilor altor paşi în ascultatul mersului a urmă…

…şi chiar dacă va fi să se întâmple cândva, atunci când sentimentele vor pleca înspre trecere, încercănatele însingurări de ele vor rămâne încatenate în amintiri, şi mereu îi vom purta cu noi ce acei în care ne-am lăsat gândurile, ni se va întâmpla să ne rostim acelor amintiri de ei de odată, dacă nu vom rezista seducţiei memoriei, această atât de primejdioasă cutie a pandorei câteodată…

…voi, oameni atingere de ceilalţi din ochii sufletului vostru, singură vedere, văz desăvârşit şi pur, rămânând în ei ceea ce sunteţi, sufletedragoste, fiinţe de gânduri minunate, primite cu uimire în trupurile voastre de visuri truditoare, cândva pustii, cândvaul de dinaintea venirii lor, când nu eraţi decât pelerini în lumină de gânduri fără urmele lor de paşi, nemaipustiu fiindu-vă din clipa în care ei, ceilalţiidinvoi, v-au chemat la ei singurătatea în mirajul apei vii şi clare precum cleştarul, sorbindu-vă stinşi şi arşi de dorinţa altor suflete fără de prihană, purtându-vă înăuntrul lor ca pe un drum al neîncăpăşitelor urme, cele de acum ale împreună cu dragostea călcând…

dragostea eşti tu, sufletule, tu, cel sau cea în care se încearcă o lume, ademenindu-te ispititor, una stăpânitoare, în clipele reale ori iluzorii ale suveranităţii ei; uneori ni se revelează ascunzându-se, potenţându-şi astfel prezenţa; dragostea, unora splendidă nălucă…pentru alţii o poveste de mult adormită, o poveste cu a fost odată ca şi când niciodată nu s-ar fi întâmplat…

…dragostele noastre sunt arcane de începuturi şi sfârşituri în care fiinţa de adevăr, cea a întâielor cuvinte zămislite în alt grai va fi rostirea pură de la hotarele ei, cele ale adevărului din dinăuntrul ei, din înăuntrul lui…

… acela pe care dintru început va şti să îl audă tânjind după absolutul ei în lumină dezvelită de umbre, tremurândă chemare de doruri în fluxul visurilor mării timpului, în lumea dragostei, vis edenic; un el şi o ea călătorind ademenitor unul prin visul celuilalt, ascunzător al misterelor cerului pedinăuntrului în graiul stelelor, făclii ale voastre…voi suflete ce aveţi vocaţia iubirii…

…cei care ştiţi că dragostea este o întâmplare, putându-vi-se întâmpla sau nu…

… un act magic…

…care, ca oricare act magic, ia timp; clipe trecând pe arcada lui, poate uneori prea multe;prea mult câteodată… de aici ispita uneori de a nu mai crede în mirajul ei, iar acest miraj pe care cred că fiecare îl simte a fi astfel, acest miraj produs de dragoste vine dintr-o pătrundere într-o dimensiune a noastră, una poate funambulescă…

… o dimensiune ascunsă, aceea din lăuntrul nostru, neauzită şi nevăzută, de pe acele tărâmuri încă neatinse din noi, acele mitice tărâmuri din fiecare; acolo cred că există un fel de demonie creatoare de ea, una romantică prin excelenţă, căreia fiecare i se va supune, atunci când i se va întâmpla să îi vină dinspre partea cu ea, cu dragostea…

…acel suflet căreia i se va spune cu ochii închişi într-o nouă limbă, cel care te va trece prin tine înspre însuşi în tăcute cuvinte cu înţelesuri diamantine, convertiţi la o nouă retorică, acel suflet care te va duce până la capăt, în lumea de peste margini, unde cuvântul unuia de celălalt se va pierde unul într-altul, într-o rostire pură, trăindu-şi paradisul scriptural…

…acel suflet care îţi va topi toate acele clipe în care ai fost doar gânduri, prea multe, copleşitoare vreme îndelungată, bântuindu-se unele pe altele câteva şi apoi dezvelite în cuvinte descojite, care altfel de nu ar fi fost, ci rămase în crustă ar fi ascuns, nedeschipuind lucrurile, gânduri încă agăţate de lacrimi care mai povesteau dar nu era nimeni căruia să şi le spună, aflate, oricum, într-o primejduire a enunţării, rămânând astfel nespus, instanţe solitare de acum fără purtând de legătură, aprinzături de dedesubturi de cuvinte, dintre cele văzânde cu ochiul închis, multe văzuturi dar mai cu seamă nevăzuturi în suflet, oglindiri în ape otrăvite…

…multe clipe deşarte ale unor gânduri cu chipuri de poveste, răsărituri deloc lesnicioase, multe semne obliterate, multe fărâmate, multe pulbere…o oareşice învoială cu cele reprimate, cu cele răzgândite, cu cele întârziinde…toate atât de expresive neexprimând totul, mai şovăind, mai istovind, pe toate, atât cât au fost să fie vorbindu-le; cuvintele, doar pretexte pentru ele, pentru alte gânduri când poate nu mai credeai în întâmplarea magică în care două fiinţe, într-o realitate absolută, se vor topi una într-alta într-o unică şi translucidă compoziţie în dragoste…

…dragoste căreia fiecare i se va rosti în limbajul inimii, dragostea semiotizează enunţarea, dragostea pe care o receptezi prin coduri sinestezice, dragostea care îţi e pătrundere până în rădăcinile fiinţei, dându-ţi darul dezvăluirii nespusului, fiind căutătoare în tine de rostiri potrivite pe care le credeai cu neputinţă de a-ţi fi aflate…

…dragostea care e Cuvântul, neuitând vreodată că pe măsură ce spusul creşte, creşte şi nespusul, iar de unele tăinuite nonspusuri vi se va întâmpla poate să vă amintiţi obsesiv, dar zăgăzuite vor rămâne în voi, dintr-un motiv anume ori dintr-un anume motiv, unul dintre ele fiind cel real, unele cuvinte ale gândurilor cautând poate o cale de scrutare a înţelesurilor, rămânând pentru o vreme încuiate, pentru a nu fi obligate sufletele purtătoare ale lor să şi le travestească sau să le pună măşti retorice, semiotice, depinzând de succesiunea caleidoscopică a trăirilor fiinţei, astfel tăcându-le doar; semnificativ…nu le lăsaţi acestor cuvinte prea mult singurătatea; nu fiţi prea singuri de ele…

….suflete călătoare înspre rostire de taină, pe care au simţit-o cândva, cumva, ferecată în enigmaticul unei poveşti ca o utopie; o combinaţie de fantastic şi alegoric, acolo unde închidem câteodată o lume ca o enclavă, o paranteză, un spus în şoaptă plină de magie când începi să îl trăieşti pe celălalt suflet care a pătruns în tine ca pe o parabolă demistificatoare şi demitizantă, care îţi va stăpâni realitatea dragostei, în vârtejul existenţei lui în cea a ta, aceea a rostirii, a lui de tine, a ta de el; descântec în jar albastru…

…vouă, suflete ce aveţi vocaţia iubirii, pe care o trăiţi ca pe o iluminare harică, voi cei care ştiţi că trăirile semiotizează şi că în dragoste cuvintele au alte înţelesuri;  semnificaţii consimţite…

…voi, cei care în frumuseţe vă rostiţi în voi, din voi în alţii revărsându-vă, voi cei care nu uitaţi că toate cuvintele au duh, stârnind sonorietăţi secrete, şi că sentimentalismul are o gramatică solitară, vouă fie-vă toate verbele rostitoare, făuritoare, întemeind, vouă fie-vă niciodată rămas ascuns ceva, voi cei care îl iubiţi pe celălalt cu taina sufletului vostru, asemănându-l cu voi înşivă, şi nici o desluşire de-a lui să nu vă rămână tainică, pătrunzându-l prin transparenţa semnelor şi de el nicicând să nu cunoaşteţi suspinul…

…fie-vă lumea voastră, cea în care vă faceţi încercarea într-a lui, a celui ce va fost mai întâi drum pe dinăuntru, al străbaterilor labirintice ale fiinţei, învăţându-l şi învăţându-vă pe de rost şi apoi spunându-vă pe dinafară, înspre în afară, unul altuia, o lume a codurilor, în afara cărora nimic să nu mai poată exista, ţesătură a sufletelor, sacre altare ale fiinţei…

… fie-vă rostirea precum o religie, una neţărmurită, a unei geneze perpetue, neadorminde cuvinte…

…iar de vă va fi apropiere călcătură de suflet necuvântând, din care v-ar putea părea că ele, cuvintele, au pierit cu desăvârşire, curmate la netimp sau au uitat să vorbească, sau poate că ceea ce au avut de spus au tăcut de mult, tăiaţi-le tăcerea pentru care lumea lor s-a sfârşit, cu paşi de ei negândiţi, neuitând că fiinţele, toate fiinţele, sunt zugrăveli, asemeni lor şi lucrurile, şi întotdeauna dedesubtul lor ascunde ceva; aprindeţi-le astfel cuvintele şi citiţi-i, deschipuindu-le cuvintele; dezleveliţi-vi-le, de aveţi această putinţă, cea a albastrului; adevărul de ele se află înăuntru, de vi se va părea că aţi ştiut vedea, pentru că aţi desluşit cum să îi priviţi…

…amintindu-vă că înţelesul ochiului nu’i mai presus decât cel al minţii, şi nici al minţii nu’i mai presus de înţelesuri şi neuitând vreodată că nu toţi ochii care ştiu să vadă sunt pe dinafară…

…adăstaţi înţelesurilor celor care trăiesc ceea ce spun şi nu vă smulgeţi-vă auzul de cei care povestesc ceea ce nu au trăit; se întâmplă ca realitatea unora să fie câteodată motivată de fantastic, ceva anume pentru ei, ce apare în realitate, nu poate în vreun fel evita trecerea prin imaginaţie, precum ficţiune suverană; cumva, lumea lor nu şi-a găsit calea…

…ocoliţi-i însă pe acei care, cu închipuire, îşi umplu nişte spaţii goale ale existenţei lor…

…nu vă încredeţi în cei care cer…sunt printre acei ce nu înfăptuiesc…

…şi nu uitaţi vreodată, sufletelor-rostire, că în absenţa iubirii, înţelesul ei, precum o consecuţie a înţelegerii, rămâne doar o himeră, una dintr-aceea retorică…nu vă chinuiţi astfel unii pe alţii, în vreo dragoste mistificatoarepentru că veţi muri în ea, în propria voastră limbă, neauzind-o, una pecetluită ce nu vă va vorbi nici unuia, nici celuilalt…

…iar de crezut să aveţi credinţa în povestea încănescrisă din ochii voştri; alchimie a cuvintelor de lumină,  în atingere de literă sacră de vreme a dragostei, ornată cu volută, literă precum un eon, în ea toate alcătuirile tuturor necunoscutelor neîntâmplate, ale tuturor neştiutelor, poveste magică în rostirea dragostei, logos păzitor…

…dragostea, prinzătoarea sufletelor în atingerea altor sufleteoameni de care să se înnoade, pentru că el, sufletul, pe drumul pe care inima îl duce precum îl vroieşte, ştie…

…şi pentru că vrea să ştie, va şti cum să…

…afle.


Anunțuri

57 de gânduri despre &8222;Oamenicuvinte; noduri dezlegătoare, deschipuitoare, din prinzătoarea sufletului&8221;

    • Atârnăm de înţelesurile lor, de-acolo începem, de unde ne punem. Apa e cea care dizolvă totul, dar cea vie acoperă unduind mistere după legile iubirii, apa poate fi stihie lustrală ca fi focul, apa stinge, dar niciodată nu stinge focul lăuntric.

    • Măcar de lăsat gândurile să cadă, şi tot e; cât despre urmat câteodată se mai întâmplă şi durerea drumurilor de până acolo, dar totul este după un impuls irezistibil. Glumesc, aşaşiaşa.

  1. cate binecuvantari ai pus in cuvant , ele sa iti imbratiseze destinul si gandul ca tot ce daruiesti primesti in dar , cat de frumos … spun din toata inima multumesc ! si intreb eu : ce fel de inger te inspira ? 🙂

  2. Dacă ar fi să îţi răspund în felul meu, Liviu, ţi-aş spune că unul dintre sensurile existenţei este Iubirea, peste iubire nefiind nimic, darul suprem pe care divinitatea ni l-a dat fiind viaţa.
    Iar dacă dragostea ca stare de a fi e vremelnică uneori, poveştile ei ale evanescenţei oamenilor, Iubirea nu e.
    Inspiraţiei mele, orideunde ar veni îi datorez tot ce este mai bun şi niciodată mai puţin.

    Mulţumesc pentru duhul cuvintele calde.

  3. Sal! Cineva acum ceva timp imi rostea urmatoarele cuvine,pe care ti-le scriu in loc de comentariu:Viata e scurta, incalca regulile, iarta repede, saruta incet, iubeste cu adevarat, razi din toata inima si niciodata nu regreta ceva ce te-a facut sa zambesti! Când iubeşti trăieşti, în rest … doar exişti. IUBIREA INFINITA ESTE SINGURUL ADEVAR… IN REST, TOTUL ESTE ILUZIE.

    • Iubirea e iluminare harică.
      Iubirea din noi, dragostea ca stare de a fi.

      Mulţumesc de trecere şi cuvinte.
      Later edit, ca să limpezim înţelesuri, unele cuvinte din cele pe care mi le-ai lăsat sunt dinspre partea cu forţa magică a sexualităţii; ştii care’s alea.

      • Dada, versuri cu necăzutul din, ceea ce scrisesem pe undeva.
        Să îţi întorc urarea, dorindu-ţi ca toate cele să’ţi fie întâmplare, că nu e deajuns să visezi doar. Glumeam.

      • Despre vrabie, mie’mi place spusul cu nedatul ei pe cioara de pe gard, sau, ca să o formulez altfel, nimeni nu părăseşte ceva sigur pentru ceva nesigur, a se vedea rătăcirile unora, uneori.
        Vrabia visează ce n’are; cui are i se va mai da, cui n’are câteodată i se ia şi puţinul avut.
        Cumva, fiecare vrea să aibă ce n’are şi să fie cine nu este, de-aici dramele…acum iar, glumeam, dar doar aşaşiaşa.
        Să fie dragoste la toate lumea!

      • În absenţa mersului de care zici îţi par lucrurile din cuibul la care ai trudit să îl construieşti terne?
        Fireşte, cu dorinţele astea afli şi alte lucruri despre dragoste, dar ce ajungi să afli te poate duce în alt paradis, dar te poate igoni din alte raiuri. Acum depinde ce întruchipează pentru domnia ta ideea de dragoste şi dacă ce visezi e mai mult decât fericirile de’o clipă şi nu mai mult.
        E o sacră diferenţă între dorinţă şi sentiment, şi se pare că întrebarea ta e legată de vraja ameţitoare în care te prinde vârtejul dorinţei, pradă beţiei simţurilor.

        Dar fiecare cu aşternuturile lui. Sau aşternerile vremelniciei poveştilor de cuib rămase goale. Dacă n’ar fi fost „parcă merge şi”.

      • Raiul si iadul tzin de imaginatie. Nimeni nu s-a intors de acolo. Sa intzeleg ca este bine in ambele locuri? Raiul si iadul de aici (pamantean) este violent si pasager in cel mai rau caz poate tzine cat viatza ta, dupa care dispare odata cu tine. Putzini sunt aceia care isi mai amintes de cei ce ofera bine si fericire. Dragostea are un singur sens. Ea implica si dorintza si sentiment. Ele singure nu pot fi numite dragoste. Despre dragoste poate vb corect doar cel care a avut parte de ea. La spusele mele anterioare intentionat nu am pus finalul pe care trebuia sa-l imprumut de la tine. Este vb de ,,glumesc,,

      • Când vorbeam despre diferenţa între dorinţă şi sentiment era legat de acel „parcă merge şi o cioară din alt cuib”, de altfel de aflări.
        Raiul era doar o exprimare metaforică pentru nişte întâmplări, din care unele prohibitorii, dar nu mă îndoiesc că nu ai fi înţeles ceea ce trebuie.
        Câteodată unele lucruri par să nu mai conteze, nu ne mai căutăm finalităţi, atrăgător fiind doar accesul până la ele.

        Îţi doresc ca de dragostea cea cu un „unic sens” să nu cunoşti drum îndărăt şi nici dezlegare de vrajă.

        Later edit
        Avatarul tău îmi pare atât de cunoscut, mă tot gândesc unde te-am mai întâlnit în vreun drum de-al meu, în umblete de’astea virtuale.

      • Si eu bantui prin blogosfera asta. Unde auzi de o cearta trebuie sa fiu si eu. Cu tine nu ma cert pentru ca esti tu cea adevarata. Eu ma cert cu cei care vor sa para ce nu pot fi si atunci le arat oglinda.Ms de urare. Sa stii ca este o vraja si este o vraja dulce si placuta. Recunosc ca sunt vrajit si ca ofer si eu vraja la randul meu. Pana la urma viatza este o mare vrajeala.

      • Eu nu prea caut să nimeresc în locuri de care spui, dar cumva, undeva, am nimerit peste tine.
        E bine că m-ai pus deoparte de ceartă, pentru că e ceva la care nu mă pricep, dar nu te îndoi că nu aş şti să mânuiesc nişte alte lucruri precum contraforturi.
        Eu, cea adevărată şi deschipuită sunt, da, pentru că altfel oricât ai şterge tot ai rămâne cu urme de fard, în costumaţii nepotrivite.
        Cât despre halucinanta vrajă şi magia ei, la urma urmei, totul vine dintr-o dimensiune funambulescă, demonică de-a dreptul. Şi creatoare de ea.
        Până la urmă viaţa înseamnă să crezi într-o vrăjitorie că nu e doar o vrăjeală şi să ştii când să nu confunzi cele două.

      • Ms ca ai punctat. Nici eu nu confund vraja cu vrajeala. Nu trebuia sa imi spui ca stii sa manuiesti contraforturi. Suna ca o pregatire de razboi. Nu faci parte din cei cu care ma lupt. Cred ca am dat intamplator unul peste altul sau poate este o magie. Imi place sa lecturez blogul tau. Suntem diferiti si asta nu respecta regula ,,cine se aseamana se aduna,, Sa ai o seara placuta. Eu plec la o vrajeala de Marie. Are pregatite ingrediente vrajitoresti si vrea sa ma imbie cu arome si farmece culinare.

      • „Cred ca am dat intamplator unul peste altul”…
        Nu cred în întâmplător sau în coincidenţe; ceva te-a purtat aici, şi pentru că ai vrut să laşi urme, ne-a pus cuvintele împreună, a vrea devenind asfel a face…sau poate este o magie, da, aşa se petrece când dai peste o fiinţă ce are magia în ea, şi asta purtăm toţi în noi, un strop de magic.
        Că suntem diferiţi o spui, nu o ştiu, n’am de unde să adun atâtea convingeri, dar trebuie să te cred pe cuvânt, n’am de ales decât să te cred sau să nu te cred. Glumesc.
        Păcat că nu vrei să te lupţi cu mine, am o similispadă, o simililance rămasă după ziduri de când vânam mori de vânt fără măsură şi ajunsesem chiar să le dejoc şi să le înving; ce’i drept, doar eu purtam vina pentru toate. Glumeam iar , însă doar aşaşiaşa.

        Fermeca-te-ar Maria, că prea pari a-ţi fi pus speranţele în asta. Nu mai scriu glumesc, e de prisos, o simţi.
        Şi mulţumesc pentru toate cele pe care mi le-ai spus şi mai cu seamă pentru cele pe care nu mi le-ai.

        Later edit
        Şi pentru că nu ştiam că există MACI ALBAŞTRI.

      • Macul albastru creste liber pe acoperisul lumii unde magii tibetani pot comunica cu spiritele. Pe masura ce el coboara spre noi spectrul coloristic se modifica. La mine devin rosii. La tine ce culoare au macii?

      • Roşii. Şi nu că nu au fost aşa şi au devenit, pentru că ceea ce nu este, devine, ci doar pentru că aşa i-am simţit mereu, în culoarea asta, altfel una defel iubită.
        Nu mai ştiu când şi unde, am dat peste cei galbeni, însă în imagini, nu i-am trăit.
        Macii albaştri m-au prefăcut în stupefacţie, e mai presus de cuvinte ce am simţit privind, mai cu seamă că albastru pentru mine are o însemnătate anume.

      • Cred că fiecare pe acoperişul lumii lui are nişte flori nemaivăzute, adesea părând din irealitate, crescute din fiinţele cerului.
        Le avem culorile tremurătoare în ochi.
        Mulţumesc pentru gândul ce a luat o formă.

  4. @ Buna dimineata Camelia !
    Un articol ce-ar trebui sustinut ca o prelegere in aula UNIVERSITATII din Bucuresti sau la un mare congres
    al filologilor si filozofilor din intreaga lume !
    Din toata inima si complet dezintresat iti marturisesc ca de fiecare data cand iti citesc articolul nou postat,
    orizontul cunoasterii mele
    se imbogateste cu zeci de citate .
    Iti multumesc pentru daruirea cu care ne imbogatesti de fiecare data
    orizontul cunoasterii despre viata !
    Un weekend placut si-o vara racoroasa !
    Cu stima si respect,
    Aliosa.

    • Bună ziua, domnule Alioşa şi mulţumesc pentru cum vă aud cuvintele, în deplină puritate a spusului, cel din inimă, pentru că nu mergeţi, cam de când v-am cunoscut eu, altfel decât adevărat prin ele înspre oamenii cărora vă aduceţi în ele, prin ele.
      Cred în puterea Cuvântului, şi cred că e una nemărginită, iar din asta am făcut o Cale, calea pe care merg înspre mine. E o cale de aflare, de gândire în trup de suflet înainte de a deveni întrupare în litere, e o cale de descoperire, de cunoaştere, ştiind că în viaţă suntem ceea ce căutăm să aflăm.
      Cuvintele domniei voastre pentru mine înseamnă, şi vă mulţumesc pentru ele.
      Mereu cu preţuire şi deferenţă, bunule domn.

      • @ Buna dimineata Camelia !
        Bine ai revenit in ” casa-mi virtuala ” !!!
        Vii rar dar vii cu tolba incarcata
        de cuvinte pline de intelepciune si adevar !
        A spune ca nu ma bucura enorm vizita si mai ales comentariul tau,
        ar insemna sa mint si l-as mania pe DUMNEZEU
        care-mi este singurul martor al asteptarilor mele vis-a-vis de vizitele tale !
        DA, ma bucur mult de fiecare data cand iti faci timp sa-mi vizitezi modestul blog
        si sa-ti exprimi parerea si opiniile vis-a-vis de tema supusa dezbaterii in articolul postat!
        Dupa cum bine ai remarcat,sufletul meu este cuprins de revolta impotriva
        PARVENITILOR
        care nu sunt decat niste fiinte mediocre dar care, ajutate de tupeul lor nesimtit,iesit din tiparele normalului, agresiv si indolent,
        reusesc sa se catere in varful piramidei sociale dandu-le apoi persoanelor oneste
        lectii de moralitate si cultura ca sa nu mai spun ca unii fac mult, chiar foarte mult
        rau semenilor lor afectandu-le grav psihicul revoltat de incultura lor proverbiala si
        setea turbata de PARVENIRE chiar daca pentru realizarea marsavelor lor apucaturi,
        calca in picioare in drumul PARVENIRII lor, tot ceea ce le iese in cale
        de la propria familie la electoratul pacalit si manipulat care i-au votat
        pe neispravitii de PARVENITI sa se manifeste in largul lor .
        Ai reusit sa-i caracterizezi foarte bine iar ultimele fraze

        ” Intr-un sfarsit , poveste lor va fi cea a uni esec . Timpul o va dovedi ” ,

        merita citata ca MOTTO in chiar preambulul acestu articol
        ” scris cu obida ”
        dupa cum bine ai remarcat !!!
        DA, asa este : ” povestea lor va fi un esec ”
        iar ” timpul o va dovedi ”
        se si vede la multi dintre fostii
        PARVENITI
        care acum SUNT fie la INCHISOARE cu executare,
        fie in AREST PREVENTIV pentru 29 de zile , fie in VIZORUL procurorilor !

        ” Fiecare PASARE pe limba ei piere ” !!!

        O duminica frumoasa, un sfarsit de VARA minunat si o TOAMNA de vis !
        Cu stima, respect si inalta consideratiune,
        Aliosa.

      • „Într-un sfârşit, povestea lor va fi cea a unui eşec”…dacă mi-aţi adus înapoi cuvintele, acolo se pare că sărisem o literă, asta fiind elipticul „u”, aşa că ar trebui să mă întorc pentru o erată.

        Domniei voastre îi doresc să aibă inima ca ochii, pentru că cel mai limpede vedem întotdeauna cu inima, şi aşa vă aduc în dar vorbele din gândul lui Nichita:
        „Inimă
        fii simplă ca moartea
        Lucrurile simple nu se pot dovedi
        şi sunt atâţia morţi în jur”…

        Cei despre tagma cărora aţi scris îşi vor fi proprii aducători în viaţa lor de ceea ce au adunat, iar astea nu vor fi defel fericirile, pentru că sunt cei care vor fără măsură şi niciodată însoţiţi de grija pentru altfel de împliniri. Sunt fiinţele din clipe goale de viaţă.

      • Multumesc pentru raspuns !
        In loc de alte cuvinte, o melodie tare draga mie
        si sper si tie !

        Auditie placuta si o seara minunata !
        Aliosa.

  5. Mi-am dat seama din felul cum scrii/vorbesti ca esti un om deosebit, cu o sensibilitate aparte. Cuvintele, necuvinte aproape nascand, dau sensuri profunde frazelor-corolar al cugetarii si devin, fara voie, aforisme.
    Imi plac textele tale si le citesc nu doar cu placere. Le citesc de fiecare data cand, in momente de rascruce, am nevoie de un reper.

  6. Cuvintele astea pe care le jupoi de pe tăcerile mele, când le sunt balans lor între furtună şi reprimare suavă câns stau cu ele la cina cea de taină, tăceri care au cele mai multe necuvinte, sunt insula mea, scrisul lumina, şi da, sunt dintr-un material sensibil făcută şi poate de-asta şi învelitura cuvintelor tot aşa şi întruparea în formă sensibilă, aş spune glumind, aşaşiaşa.
    Şi sunt şi răscrucile mele labirintice când totul e împietrit şi timpul nu mai este, când eşti într-un undeva în care aproape că nu se mai vede ceva; mai cu seamă atunci sunt, când eu sunt glas anahoret, ele fac tot ceea ce e cu putinţă pentru mine.
    Câteodată la răscruci eşti învins. Înfrânt, niciodată.
    La răscruci trebuie aşteptat pentru că acolo uneori se ascunde ceea ce nu ţi se revelase până atunci.

    Mulţumesc pentru cum ştii să primeşti.

  7. O alta pagina plina de sensibilitate si de deslusiri ale dragostei, pe care ai scris-o aici, pe taramul tau de poveste. Ar fi atatea de spus, nu ca si completari, pentru ca nu ai ce sa mai adaugi, doar discutii pe marginea unor „citate”, cum le numeste prietenul nostru, dl. Aliosa.
    „Cateodata la rascruci este invins. Infrant niciodata!”. Ai talentul tau, gandurile si intelepciunea ta se transpun imediat in cuvinte. Este superb totul. Sper sa ai mereu resurse sa scrii la fel.

    • Dada, vreau ca să fie înnodări dintr-astea de unele gânduri întrupate de care să te legi cu cele ale tale în împletind, şi apoi în răsfirătură, şi-aşa unele comentarii se înmmulţesc în înţelesuri, se fortifică, capătă amploare, amplitudine, asta uite da, îndeletnicire. Glumesc acum, când scriu cuvântul ăsa.
      Cuvintele există doar dacă întind mâna spre ele, unele, altele vin şi mă cheamă la ele atunci când simt că le pot întrupa, după cum îmi simt mişcările în inima lor. Sau în câte un vis.

      Mulţumesc paşilor tăi pe tărâmul pe care încă îl găseşti a nu îşi fi pierdut puterea cuvintelor pe care nu ştiu dacă nu cândva le voi înceta, dar asta rămâne de văzut. Văd cât ştiu, ştiu cât visez, ştiu ce înseamnă să fie când ceva nu încetează.

  8. Melodie furată de la Scorchfield, cu gândul la un foc, la focul lăuntric al fiecăruia, fie-i lui să vă ţină mereu aprinsă psihea.
    Şi să iubiţi mai cu seamă ce e de neiubit.

  9. „…amintindu-vă că înţelesul ochiului nu’i mai presus decât cel al minţii, şi nici al minţii nu’i mai presus de înţelesuri şi neuitând vreodată că nu toţi ochii care ştiu să vadă sunt pe dinafară…”

    superb , adevar simplu relevat si cu atat de mult inteles , multumesc , printre randuri .,litere., cuvinte, daruiesti intelepciune , nu stiu de ce o faci dar .. darul primit este daruit mai departe ,,. si de undeva stii asta ,,.. caci cel ce a primit se desavarseste in daruire .. si sunt suflete int rup care vin aici deja daruite .. asa vad eu multumesc Camelia .

  10. Cristalizarea unui adevăr simplu e pentru fiecare ca şi cum ar înomeni îngerescul, atunci când arăţi din departele pe care poate îl ai de undeva, din neştiut, semne pe care, prin dăruirea de care spui de fapt le redăruieşti, le restitui cumva, asta despre acele suflete întrupate despre care şi eu cred acelaşi lucru ca şi tine, cei care sunt păstrătorii unor taine ale transcendenţei.
    Cine a înţeles, nu se va mira.

    Însă de mulţumit, mulţumesc eu lumii tale sensibile pe care ai ştiut cum să ţi-o cauţi ca să ţi-o cunoşti.

    • „…cei care ştiţi că dragostea este o întâmplare, putându-vi-se întâmpla sau nu…

      … un act magic…” cand ai timp Camelia sa asculti asta , sper sa iti placa eu am ascultat doar o singura data si am gandit ca o sa iti placa 🙂 http://youtu.be/6KaYzgofHjc

      • În timpul multor clipe am auzit în mine ceva ca şi cum s-ar fi întâmplat pentru întâia oară, deşi avea vechime şi mister, ascultând asta…

        Magia e în noi, ca şi Iubirea, doar că uneori când nu ştim să vedem dar ni se pare că da, iluziile optice complică transparenţa a ceea ce ar trebui să fie limpezimea unei întâmplări. Care ţi se poate întâmpla sau nu. Dar atunci când ţi se întâmplă simţi cum din tine începe infinitul.

  11. Mulţumesc pentru magia viorii, e răscolitoare, una dureros de frumoasă, e ca şi cum vrei să ajungi undeva şi nu altunde, purtat de nostalgia întoarcerii. Şi totul pare că se dizolvă şi revine.

  12. binevenita postarea Camelia ,eu cred cu tarie ca trebuie sa scriem tot ce simtim ,nu neaparat pentru ca este corect ci pentru ca este adevarat ,ma bucur ca ti-am cunoscut blogul suflete ,felicitari !!! 🙂 …

  13. Iar una dintre credinţele mele este că tot ceea ce semnifică trebuie spus. Ceea ce fiecare simte încuie în el, dacă e denespus, sau deschide poarta tăcerilor şi lasă să treacă ce nu vrea să oprească.
    Locul ăsta e unul al spovedaniilor mele, e confesionalul meu, e tărâmul monologurilor mele lăuntrice, rostire descătuşată de tăceri, şi îţi mulţumesc că i-ai fost umblet şi ai lăsat urme.
    Mă bucur că am aflat că eşti de pe plaiurile mele natale mai cu seamă, Carla.

  14. Fiecăruia i se întâmplă să îşi prindă sufletul în dragoste, de fiecare dată iubind fiind întâia oară când a iubit vreodată.

    Ne naştem Iubire, ne compunem din ea, de-asta ne tot călătorim dragostea, ducând-o într-alţii. Nu o poţi stinge, pentru că ar fi ca şi cum ţi-ai stinge eternitatea, fluturaş. Nici asta, şi nici altele.

    Ce mai faci tu, diafanie?

    • Ce mai fac eu?… Supravieţuiesc. În mare. Mai şi trăiesc. Uneori. Încerc să scriu, dar scrisul meu e plini de răni, întinat.
      Iubesc. Cu toată fiinţa mea, aşa cum nu poţi iubi decât o dată-n viaţă, întâia oară.
      Împlinesc curând 20 de ani. A trecut timpul, nu glumă! Ultimii mei ani s-au compus din clipe furate şi lupte permanente; aripi frânte, renunţare, nemulţumiri şi îndârjire. Multe ‘de ce’-uri şi căutări în mine însămi, în alte persoane. Puţine răspunsuri şi soluţii, însă.
      Am gustat din roua suferinţei, am atins cu buricul degetelor disperarea şi, cu aceleaşi degete, am desenat un chip pe un cer plin de speranţă. Şi totuşi, în mine, eu simt că mă sting. Fiecare luptă îmi fură puterea, speranţa şi nădejdea. M-am transformat într-o răzvrătită, fiindcă am ales să-mi urmez propriile mele convingeri.
      Ştii… aş vrea să am mai mult curaj, să zbor din colivie!

      • Aşa e, suflete, au trecut aproape patru ani de când ne-am aflat, nu mai ştiu prin ce întâmplare neîntâmplătoare; un timp al căror clipe te defineşte, pe care l-ai trăit intens şi pe care îl spui în cuvinte trecute prin acel sentimentalism al vârstei, privind înapoi, şi mi-aş dori să îţi fie şi întrebările şi răspunsurile cândva echivalente acolo, în lumea din sufletultăufluture, unde niciun cuvânt să nu îţi fie sfârşit înainte de a fi creat, să nu îţi fie pustiit niciun cer în care să zbori după puterile tale, reale sau magice.
        Surdină nu eşti, pentru că îţi asculţi aripile, nu vei fi nici spaimă, ca să înveţi să zbori uneori e trebuitor să cazi, iar adesea cădem în noi înşine, asfel ajungând undeva unde aflăm cine suntem cu adevărat.
        Iar dacă din alte ceruri crezi că te-ai putea prăbuşi dacă ai zbura, măsurându-ţi puterile cu vreo moiră neîndurătoare, ai cutezanţa, dar asta te înalţă.
        A vrea nu înseamnă şi a putea mereu, dar dacă nu încerci, nu vei putea şti ceea ce eşti, cu atât mai puţin cine vei fi.
        Ferestre zăbrelite să nu aibă colivia.

  15. Nefericit e cel care iubeste dar mai nefericit e cel care nu mai iubeste.
    Nu iti trebuie mult curaj sa zbori din colivie. Problema este unde aterizezi dupa. La 20 cand simti ca te stingi sa stii ca in jurul tau este parjol. Vezi sa nu dai foc la casa

    • A înfăptuit focul, focul merge cu ea; focul e acea dragoste de surprins, şi pentru ea nu e o iubire solitară, cred. Şi ştie că va fi numită după ceea ce va face, asta e limpede.

    • ‘A vrea nu înseamnă şi a putea mereu, dar dacă nu încerci, nu vei putea şti ceea ce eşti, cu atât mai puţin cine vei fi.’- mi-ai spus ceva minunat, ceva ce intuiam demult, în ciuda altor crezuri care leagă obligatoriu ‘a vrea’ de ‘a putea’.
      Mi-am protejat micul meu sanctuar de gânduri aşa cum am ştiut eu mai bine. Şi da, acolo sunt parcă nemuritoare; şi azi, şi mâine, şi mereu voi avea 16-17 ani. Am crezut de când îmi amintesc de mine, că 17 este un fel de număr magic pentru adolescenta dinlăuntrul meu. Simţeam că avea să aducă ceva cu sine. Şi aşa a fost. Un fel de alt simţ.
      Cât despre curaj… “Curajul este mersul prin frică înspre faptul de a fi liber.” Gabriel Liiceanu

      • Curajul de a-i lăsa întâmplării de tine şansa, aşa parcă ţi-am scris cândva, demult.
        În locul încuindului tău va locui mereu fiinţa de fluture, dar tu ai trecut mai departe, metamorfozându-te, acolo e una dintre exuviile tale, pe care cândva ţi le vei aduna, pentru că ştii unde te vei lăsa de fiecare dată când o vei face.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s