Lume văzătoare în timpvisător, dezlegător; mărturii mirabile

Motto: Lumea în nevăzut, cu mâna streaşină la ochii sufletului; el şi ea călătorinde gânduri unul prin trupului visului vorbitor celuilalt, punţi de adânc.


Îşi spunea multe despre untimp în care existenţa şi cuvântul s-ar întâlni,  despre verbele întemeietoare, despre cele făuritoare, despre cele înnodătoare, creatoare de lumi posibile, albastruîntâmplânde în atingeri celeste, lumi îndeschizânde  în care se visează, despre acelea în care se imaginează, având condiţiile de adevăr suspendate, cunoscând forţa închipuirii cea cu infinite braţe prinzătoare, mergând cu clipele timpului ei, şi îşi dorea ca toată această utopie să sfârşească în realitate, cândva…el, nevăzut, în ea văzând gânduri întâmplându-se de nimic ascunzătoare…

…trăia într-un vis mărturisitor, miraculoasă protecţie legătoare, dar şi al durerii în braţelegânduri care nu puteau să cuprindă decât dorul…

…vis în care nu voia să fie stăpânită de teama  că va începe să i se facă frig

…ca într-o resemnare lipsită de credinţă,şi nu în culoarea de neclintit a aşteptării în plină certitudine, a reînnoirii lăuntrice, acea în care urma să cunoască starea extatică; să nu înceapă să simtă vidul, în străvezia lui imensitate, în care realul să simtă cum se camuflează în ireal, încercând în el să supravieţuiască, în şi din dragoste reînviindu-l, ştiind că golul i l-ar destrăma, sfârşindu-i-l, uscându-i seninul, văzând nimic pe drumurile labirintice părând a nu a avea sfârşit, învinuindu-se de a nu avea simţul realităţii,  ştiind însă că niciun lucru nu poate evita trecerea prin închipuire, prin imaginaţia ficţiune suverană…

…suflet cogitabund, fiinţă cu farmecul unei sensibilităţi de o rezonanţă aparte, desculţă păşind prin trupul lui, din pur făcându-şi cărămizile propriului templu, însă nevrând să ajungă nici măcar vremelnic  ficţionar, prin puterea ei creând, din dorinţă, o lume ilogică, doar că înăuntru-i o avea ca potrivnică ei, pe acea care i-l interzicea, şi aproape i-l respingea cu ostilitate, cu brutalitate, pentru că ştia că i s-ar putea adeveri, doar că nu credea…

…iar atunci când auzea povestindu-i-se de un recurs la magie, îi răspundea că e doar o iluzie acest ceva în care ea credea, prezent pretutindeni, ispititor, fascinând prin virtualitatea ominpotenţei şi, ca orice iluzie, este, într-adevăr, misterioasă şi tainică însă doar atât; ar putea fi o ipoteză, dar poate că nu va însemna nicicând nimic mai mult, aşa că…

…tot ceea ce îi mai rămânea era să se împace cu sinele ei visător, şi să o lase să descopere un viitor, cândva, ca un început al prezentului…

…şi o privea într-un fel ciudat, pentru că intra într-o lume pe care şi-o modela de către ficţiune şi se va întâmpla poate să îi fie înghiţită şi nu va exista vreo cale de ieşire; o privea trist, ea, cealaltă din ea, cea încănu, pentru că o înţelegea… acest imaginar îi insufla o viaţă neobişnuită, şi, cumva, simţea că îi e greu să se dumirească cine era, de fapt, ea…

…o călătorie ce o ademenea la marginea unui vis, înspre un orizont magic pe care voia să îl trăiască mai presus de toate, pentru că altfel ar fi ignorat în ea zăritul; viul luminii  începutului…

… ştiind că că prin voinţă şi prin vis, suntem liberi a ne provoca realul de către posibil, ieşind, cumva, din jocul întâmplării; visul, ca o ficţiune, in fapt, o captare a realităţii reale pentru a elibera realitatea, pe care o aduci pe faţă, astfel eliminându-i o imagine falsă…

…şi simţea că în tot acest răstimp cineva îi va sta de veghe, privind-o cum îşi înscenează, de fapt, singură, o farsă atât de ademenitoare…

…farcir; a umple…

…o farsă a realului, devenind dominată de o poveste; ar fi vrut să îi spună că se agăţase de un colţ din ea, ţinută într-o singură mână, fiind una cu tot ceea ce făcuse, dar cu fragilitatea încheieturilor într-un spaţiu acaparat de contraste, închizându-i necuvintele

…acelea care străluceau cu o nemărginită, neîngrădită, infinită liberatate, iradiind nenumărate raporturi nesigure, incerte, însă posibile…

…într-o lume locuită de gânduri întoarceri rătăcitoare, gânduri guri ţinute departe de dorinţă într-un clopot de sticlă, înfăşurări chemărihidră de cuvinte…cuvinte dezvelite, în lăuntrul lor fiind adevărul de ele ce ar fi spus mereu altceva decât ar fi părut a spune, cuvinte însă nicicând rostite  ci doar strigăt mut şi care se prelinseseră din ea, peste văz, cuvinte ce existaseră într-o lume de culori şi de linii; geometrie a imaginarului…de semne…acele interpretabile netraduceri având sentimentul nestatorniciei…

…toate acestea fiind închise în locaşul visurilor; invaziune a lor, cele în real construite, fiind doar o altă ordine a veghii…or’ veghea deghizată înşelător… ea, crezând în naivitatea ei în care tot mai zăbovea, că ar putea-o manipula, crezând în dorinţele ei pe care doar visul zămislit i le putea înfăptui, neopunându-i-se defel acelei realităţi pe care ea o trăia într-o dualitate, atât de vulnerabilă, întrebându-se dacă va şti ce să jertfească aşa încât să poată întemeia; întrebări despre care ştia că ratate existenţial, rămân izbutite retoric…

…şi atunci îşi spunea că va înscena nişte cuvinte şi apoi va face traducerea netrucată…doar că nu ştia încă ce semne grafice vor fi semnificativ jucate…

…şi îşi va spune povestea; o poveste ce va părea oarecum fantastică, nefiind, în fapt, decât o parabolă stranie, doar că încă ezită şi îşi pune întrebări dacă pe calea ei fabulatorie el va simţi iluzia descoperirii…

…dacă nepovestea nu ar fi în întregime o lume posibilă, ci doar o porţiune din cea reală, aievea, şi cel mult un trup legător al cadranelor timpului mărturisitor, intuitiv colorat afectiv, ca o maşinărie de produs lumi cu putinţă, acelea ale fiinţelor din ea, acelea ale previziunilor părând însă fără de verbele înfăptuitoare, lume posibilă putând fi iscată precum o succesiune de neîntâmplări a celor ce ar prevedea-o, ar visa-o, lume a celor ce ar crede în ea…

…dacă ceea ce va auzi va deschide nişte porţi în el pe care le bănuie…sau poate nu…porţi în faţa cărora aşteaptă o formă fără obiect, ea fiind aceea; o formă fără obiect pentru că el poate nu i-a găsit cheia cu care să o deschidă, căreia nu ştie dacă i-a trăit revelaţia şi dacă se va întâmpla.

Ea nu ştie nici dacă măcar o cauţi or’ de o faci îndoit, nu ştie dacă tânjeşti după aflare, nu te poate vorbi în cuvinte-urmă ale amintirii, nu eşti frântură de imagine deşi atunci când închide ochii îi zvâcneşti sub înfierbântânde pleoape şi în văzul ei e dorul, căutându-te în reverie şi în veghe în visul ei de insomniacă; vis prin care vede totul, întâmplare diurnă…vede totul şi deloc nocturnul…

…iar de tine, neîntâmplatul ei, nu are memorie, ci doar imaginaţie; eşti povestea ei în ea închisă, încremenire în gânduri flămânzinde de atingerea spusului, nerostirile ei încă, trăinde martore de tine în ea ruginind…de tine, acel ce va şti să o afle din ea însăşi pe cea ştiută ei şi pe cea neştiută sieşi…

…aşa că memoriei îi va înscena nişte cuvinte, ca o aberaţie fantastică, doar că având un semn simbolic, pe care şi-ar dori să îl simţi ca fiind unic şi previzibil, al unei realităţi cândva de ea, cea inconsistentă acum, dar nu ştie dacă nu o vei asuma ca pe o perspectivă, şi aberantă putându-ţi-se părea şi fără de vreo miză prea considerabilă a semnificaţiilor, pentru tine fiind mereu altădată clipa de acum…nicicând acum, putând părea… iar într-un cândva anotimp s-ar întreba dacă e atipic pentru tine ce s-ar putea întâmpla, deşi crede că atunci când aceasta îţi va fi o evidenţă, va fi una atât de nedumeritoare…

….să cauţi ceea ce este atipic pentru tine ea nu ştie unde şi nici cum ai putea-o face, dar posibil ca să însemne îndepărtarea de ceva ce te defineşte…ceva încă neatins, neaflat, necrezut cu putinţă, pe care să îl eliberezi din tine şi pe care să îl laşi mai apoi să curgă, să se prelingă peste tine, revărsându-se în alt ceva al ei, alt cuivaul tău; cinevaul încă fără de trup în tine pe care l-ai spus în cuvinte potrivite, cele ale fiinţării, şi poate chemarea doar pentru tine a venirii în cel mai pur mod cu putinţă şi fără demonstraţii într-o altă pagină a vieţii tale…

… cuprindere de tine, ea, aşternutul nespuselor tale cuvintevise ca într-o geneză a vorbirii într-o altă limbă nerostită şi neauzindă până acum, în toate celelalte ea neştiind cât ai fost de personal or’ cât de conjunctural…

…în toate poticnirile, în toate ezitările, în toate certitudinile tale marcate atât de apăsat în textura fiinţei tale…

…nu, nu ştie nimic în tine, însă doar tu ai fi cel pe care l-ar şti, înţelegând-o când ţi se spune…nu are nici o amintire despre tine; te-a compus, te-a clădit de aproape din depărtările de ea, din toate acoperindele ei neaflate de nimeni unghere plângânde de uitarea atingerii mistuite de doruri de întâmplări neîntâmplate…ce ştie despre tine? ştie că eşti doar distanţă, alternanţă în gândurile ei între apropiere şi depărtare…pentru că atunci când îşi spune că eşti şi te roagă să fii se trezeşte de visul de tine…

…şi îi pare că din tine s-a scurs în umbre, mărturisire pătrunzând într-o dimensiune din ea, umbrele ei având o varietate de forme, sensuri, nuanţe şi culori, care mai de care mai fantastice; sunt umbre de zi şi de noapte, acel timpnetimp căruia îi auzi întunericul şi care întuneric te aude pe tine, acel timpnetimp ce are în el necunoscutul, ascunsul, neaflatul, nepătrunsul, aşa, precum un ascuns pe care greu l-ai putea pătrunde, al cărui înţeles ar putea părea ascuns…

…şi atunci ochii ei împietresc şi privirea de tine i se sfarmă rămânând oarbă de nevederea ta şi în tot acest timp sfâşiinde gânduri cum că poate şi privirea ta de ea a apus, o sfârtecă…povestea cea nescrisă din nevăzuţii voştri ochi…

…una ce ar putea fi uitândă înspre ea din voi cu dor şi cu nelinişte dar poate şi cu spaimă…tu, fiind-ul ei nefiind…cel despre care atunci când îşi  va spune ceva o va face cu obiectivitate, atât de obiectivă prin subiectivitatea ei şi atât de subiectivă prin obiectivitate, dar nicicând nu ai afla-o; nu ţi-ar spune-o…tu, cel atât de altundeva încă de ea, tu, cel pe care a încercat să îl îndepărteze din imaginaţie, dar fiindcă îi eşti, nefiindu-i, mărturie a neficţiunii ei, atunci când te-a apropiat cu o particulară tandreţe, cu o anume duioşie în nopţile adânci ale nesfârşitele ei monologuri ale lăuntrului…

…şi, într-un fel ciudat, te exprima în ea explorându-te, ca şi cum ar fi făcut-o într-o realitate imediată; era ca şi cum ar fi trăit o catagrafiere a clipelor voastre unul de celălalt, al înţelesului vostru, al celui ei însăşi şi cel al tău însuţi împreunându-se în nespusuri născute pentru ceea ce va fi doar a voastră vorbire în desăvârşite litere ale unuia de celălalt, magice şi de taină simboluri…

…ea, cea care te aminteşte în ea trezitor gând rătăcitor într-un mod nostalgic şi contemplativ iar câteodată haotic întâmplându-i-te  întru sicitate, când i se face atât de sete de tine şi sufletul ei ţi l-ar da să il bei, să o ai, să te aibă, în voi aflarea unuia prin celălalt…alteori i se întâmplă să aibă viziuni ale unor eliberări în spus, un altfel de spus decât acel pe care l-ai intui şi de care ai fi poate străin, împrejmuit acum în ea cu spini din mărăcinişurile sufletului şi atunci arde de dorul de a ţi se rosti, şi ştie că auzi şi ceea ce nu îţi spune…câteodată, când se înfurie, te contestă…

…uneori se pierde în ipoteze speculative, rătăcită şi ascunsă în gândurile ei în care raţiunea se opune sentimentelor, ea, pereche de nelinişti, înverşunându-se să se desprindă însă de ele, pentru că sunt doar ficţionale…

…şi atunci se transformă într-un observator de ea însăşi uneori atât de necruţător  şi o face într-o manieră sarcastică atunci când îşi expune ea şieşi într-un mod aproape ostentativ la suprafaţă neştiute subterane de până atunci şi îşi spune că nu ştie ce clipe vor veni pentru voi; ştie că nu le-ar putea inventa, deşi ar dori-o…deşi s-ar teme de felul de imaginaţie…se teme să le gândească pentru că poate ar face-o în exces…ceea ce ştie însă este că ele vor fi acolo; frânturi de vis ce vor persista şi la lumina zilei…

…şi mai ştie că realul poate ajunge uneori model pentru vis, nu doar visul model de existenţă al realului, ea, stăpâna visului pe care i-l va dezvălui privirii ca într-o fascinantă descriere cu un văz de tine, cel nevăzut încă, desăvârşit şi pur, într-o tăcere desăvârşită a sufletelor, atingere din adânc de privire…

…tu şi ea, poate nevreodată ; în tine un poate preatârziu pentru ea, ea, ce în locul tainic din înăuntru-ţi ar fi vrut să fie visul adormit în somnul trupul sufletului tău, cel pe care încă nu îl trăise; ea, cea care este fără să îţi fie…

…iar de ştiut nu ştia  la ce să se aştepte de la tine; o singură certitudine avea însă, ea, cea sigură doar pe nesiguranţele ei…că i-ai putea spune că i se pare, deşi de multă vreme are vedenii de tine, i-ai putea spune că este surdă şi nu a ştiut să te audă…şi brusc ai amuţi-o, tăcând-o, pentru a şti că exişti făcând-o să se confrunte cu memoria, dar şi cu imaginaţia, pentru a îi conferi măcar acel dram de stabilitate, pentru că nu a vrut în vreun chip să te mistifice, deşi câteodată precum o ficţiune îi puteai părea, ea ştiind că nu există ficţiune realistă…

…ştiind atât de bine că uneori, pentru unii, realul este magic…pentru alţii, câteodată, magicul este un prea aspru realism şi poate că ai putea-o sfâşia într-o agonizantă mărturie cum că ai fost doar o eroare într-un plan al imaginaţiei ei despre tine, că te-a trăit într-o extază de care doar ea se face vinovată, că te-a visat, dându-i acestui vis o dimensiune de ea şi din ea întrevăzută în acel cândva când a început să îşi spună despre tine, tu,cel neîncă

…şi îi e teamă că poate îi vei rosti cu blândeţe, sau , cine ştie, poate cu ironie, dar cu acea ironie care ştie să îndrepte, pentru că este făcută cu îngăduinţă, că poate te-a poleit mai mult decât ar fi trebuit, că te-a idealizat într-un mod utopic, privindu-te prin lentile deformatoare, prin acele dioptrii care apropie necunoscutul, diferit tu, atât de diferit de ceilalţi muritori…

…ţi-ar răspunde că te-a simţit mai mult decât pe o spaimă, pentru că precum o poveste faustică i-ai putea părea temându-se că s-ar iluziona într-un dialog cu dragostea, că ar putea-o totura nişte nelinişti, că ar arunca-o într-un undeva prea departe de ea, unde totul ar dispărea şi unde nimic nu ar mai îndrăzni să creadă…

…iar când îţi spune necuvinte în gânduri netăcânde şi invocă realitatea, se îmbracă rotitoare venind spre tine în culoare intens înfăşurândă de veşmânt nemaiatins, din împletituri de fericiri de iederă legate la mână, de clinchetele cu sunetul pur al ierburilor înflorinde, de priviri nesfârşite; de ce ar alege o alta, cea a vechilor tristeţi? aşa ar putea părea că rostirea de ea ar fi previzibilă, că s-ar ţese din înaintări şi din retrageri, de nu s-ar înveşmânta în cea aşteptândă din argint strecurat de lună, cea a nopţii desfăşurătoare, cea mergând cu visele ei deschipuind…

…nevăzuturi.

32 de gânduri despre &8222;Lume văzătoare în timpvisător, dezlegător; mărturii mirabile&8221;

  1. Hai sa-ti spun ce vis am tocmit acum, pe loc (Dumnezeule!): sa te vad scriind, sa stau la panda sa vad cine-ti sopteste, si cat timp iti ia ca sa scrii si ce expresie ai pe fata cand scrii, si cui ii scrii si cine iti vine in gand, de unde izvorasti si inspre ce curgi. Sunt ingrozitoare! Numai chestiuni din acestea practice ma intereseaza 🙂

    Apreciază

  2. Să facem atunci o vrajă, să fie cu putinţă nevăzutul, suflet aproapedeparte. Scriu unor gânduri nestinse, atunci când mă cheamă la ele cuvinte mistuinde, în care ard, cuvinte întrupate în mine, cele care mă poartă, nesfârşindă, răspunzând neînţelesurilor cu o altă lume, câteodată cea visată, ştiind că pentru un trăit altfel, trebuie aşteptat.
    Când încep un înspre, sfârşesc chiar cu însămi.

    Cuvintelor şi fiinţelor li se întâmplă să rătăcească, o ştii; să tremure câteodată în interogaţii nesfârşite, iar la capăt se regăsesc pe ele, pe ele însele şi înstrăinate; pentru mine cuvintele nu au fost nicicând năluci ispititoare; sunt pădurile mele fără de margini, sunt casa fiinţei mele, sporind taina lumii zidindului, cea pe care am vrut să mi-o spun după ce mi-am ascultat tăcerile.

    Şi ca să îţi fac o mărturisire, în povesteavis cuvântul chemător, cutie a Pandorei, a fost „frig”; din el şi-a luat zborul toate celelalte gânduri.

    Apreciază

  3. frig, pe urmă ard, Katia…:)
    uneori plecările înspre se termină în calup de însămi, uneori se aventurează să nu zboare decât cu elice şi cu vânt potrivit spre câte-un deal neacoperit, iar uneori nici gând să ajungă înspre, ci se opresc în…şi de-acolo poţi să muţi munţi! spre-(e)ul lăsându-se la voia întâmplării ori neîntâmplatelor, ori pierzând, dar pomenite în gând, pur şi cu claritate de mărgean.
    uneori mă prefac că aştept ca anume cuvinte ale ei să vină să-mi aştearnă de culcare, ori de iubire, ori de-alean…şi ele vin şi se culcă lângă mine, numai şi numai pentru că au înţeles că a te preface nu înseamnă că minţi, ci magie…şi se culcă cu mine, şi se lungesc lângă mine, şi timpul neîncheiat, neîncheiat la nasturi îşi lasă limbile să se-ntoarcă şi să se răsucească-n propria lor ora…în ora C!(-ol)
    prefă-te că plouă! ei, cum sună?
    dar prefă-te-n realitate? nici n-aş şti unde să pun virgulele sau pe care mai întâi …şi-apoi frânturi de răspunsuri pentru fiecare întrebare ţâşnesc din fantasmele ei, din frământările-i şoapte, care se dau uţa-n leagăn pe lângă urechiuşele-i şi cresc a luat…aşa să ştii, Katia!

    Acum ţie, dragul meu scris, şi draga mea floare în deschis,
    mă lasă încă ÎN, în spre visare-n al tău câmp, opiu… aprins,
    şi-apoi ţi-oi deschide cuvinte ce-acum îmi stau necuvinte prinse boboc.

    Apreciază

    • Din cuvintele tale înflorinde, femeiemângâiere cu puteri magice, miraculoasă şi just tâlcuitoare, mi-aş face pe dinăuntru veşmânt îngeresc, ţesut în atingeri de suflet, eu, cea care spun dar nu spun doar pentru mine. Pe tine te am profunzime rostitoare, auzitoare, limpede ochi, semn de lumină. Pentru tine aş avea vorbele gândurilor, aş avea descântecele şi rugăciunea, tu ai putea perpetua acea religie a sufletelor atingătoare, spunânde în neadormit de cuvinte, religie neţărmurită.

      În lumea din lăuntru, macii, în somn, se roagă visului din care au izvorât, în singurul loc închisdeschis unde simt că pot atinge nevăzut.

      Ceva pentru tine…poveştii tale…

      Apreciază

    • Nu ştie până unde va ajunge, privire despletindă, şi nici ce i-ar putea fi opritor or’ alungător, Ciprian. Dar ce o duce e din ceea ce aude plutitor cu sufletulsete, creator în visare.

      Îţi doresc privirea drum întreg să îţi fie şi curgerea dorului doar atunci să îţi fie încetată, să nu îl ai zvârcol, rupându-te.

      Apreciază

  4. Pe tainic impletit-despletitele poteci de zane,s-ar cuveni, nu sa pasesc ci,nerespirand, sa plutesc fara falfait de aripi,pentru a nu risipi magia lumii mirabilului timp visator…

    Apreciază

    • O, dar aţi venit cu tălpi de catifea, drag domn; aţi păşit neauzit la călcare, dar v-am simţit din depărtare gândurile atlazuri în mările cerului din înăuntru, strecurători ochi trăgând adânc în ei, clipă limpede pe cărare de suflet visător.
      Mulţumim trecerii şi cuvintelor lin de lumină.

      Apreciază

    • Alma, suflet atât de drag, când ÎN e de-a’ndoaselea, părând că există şi are o putere de neînţeles, simţi că îţi trebuie o cale de trecere spre altceva; ştii că dacă destrami sensul, ucizi şi existentneexistândul.
      ÎNZII îşi sunt câteodată ca o revelaţie, umilind limitele existentului.

      Apreciază

  5. Defineşte, rogu-te, „ciudat”, dar fără să risipeşti prea tare cuvintele; foloseşte-le doar pe acelea care ar corespunde cel mai bine nevoii tale de a crea „sensul”…glumesc, glumesc.
    Eu mă las scrisă; de o putere magică şi nestăpânită. Destăinui, ca să mai aflu de la însămi, despre mine, prin altul…cât despre limbaj, dada, e ca un orizont deschis privirii mele. Limbajul sufletesc. Şi nu uita că limba e casa fiinţei; ştii asta, nu?
    Mulţumesc, tinere domn, pentru gândurileurmă.

    Apreciază

    • Acest „ciudat” de care vorbeam, mă duce cu gândul la vocabularul galant al francezei clasice. Dacă îţi este cunoscut termenul de „Préciosité”, vei înţelege la ce mă refer. Deşi, la tine e o altă nuanţă. Sper că am fost econom.

      Apreciază

      • Sunt o fiinţă legată de litere, aşa că nimic nu mi-e străin în lumea mea ori neştiut, însă dacă asta ţi-a fost racordarea la inventarul tentaţiilor definirii…glumesc, fireşte…dar anin printre gânduri nespuse graţia minţii şi a cuvântului de care mă fac vinovată.

        Şi iubesc fiinţele care sunt magice,pe acelea care fac metafizică lirică uneori,pe acelea care sunt ameţitoare, înspiralate, scrise ornate cu volute, cele care îţi fac foame de ele, înfăşurânde, pe acelea care au calofilia în sânge, acei care sunt vulnerabili la frumuseţe, acei care sunt dăruiţi scrisului frumos, mărturisitorii lui. Acei ce ştiu de duhul cuvintelor. Cam asta, ca fapt semnificativ.

        Apreciază

    • Aşadar, mi-ai adus aproape un altfel de cosmic, şi-aşa de o oră potrivită pentru a asculta e asta la care încep să unduiască apele nopţii ca să mă transform în vibraţie.
      Cum de ai ajuns să te reîntorci aici? oricum, nu mi te mai întâmplasei de destulă vreme pe niciunde.

      Apreciază

Lasă un comentariu