O femeiefloare în anotimpuri; înveşmântânde visuri cu gust de culoare romantică a fiinţei pure

Motto: Lumea unei femeifloare, cuvânt poetic şi suav prin excelenţă, dar perisabil, va avea întotdeauna unitatea corolei şi forma petalelor ei; lumea unei femeifloare nu o vei putea cunoaşte decât dacă adevărul tău e dragostea.


O femeiefloare în anotimpuri are acea privire de copil fără încătuşări iar în ochii ei poţi citi poveşti nescrise, dintr-o femeiefloare, înfăşurate strâns în faldurile intime ale sensibilităţii, se ivesc neîncetat litere pentru care tainele au dispărut, o femeiefloare mai are încă urme de zăpadă în păr pe lângă care zboară nişte fluturi albaştri, are nişte crengi uscate şi câteva petale ofilite ale florilor cândva rostitoare de nu-mă-uita,  în nişte şuviţe ceva încâlcit ce ar aduce cu nişte aţe de înălţat zmeie, deşi te-ai putea întreba de nu sunt totuşi rămăşiţe ale unor sfori din aşchii ale vreunei fantoşe, iar pulberea aceea de un alb-perlat, nu, nu e a zilelor ei de nisip, precum le simte pe unele ca fiindu-i câteodată, nu, acea pudră magică este a unor cochilii de echinocţiu, iar cea aurie e de la praf de zâne…da, este atât de uşor să recunoşti o femeiefloare…

…privind-o doar, gândeşti că o femeiefloare în anotimpuri are sufletul pădure, o femeiefloare este câteodată ca o strecurare de umbre, furişă, dornică să nu fie simţită, paşi de catifea neauziţi la călcare, este făcută din tălpi de foc, din briză, din soare, din lună, din cer, din albastru, azur şi turcoaz, din verde, din roşu mărgean şi din maci, din crepusculul răsăritului şi din cel al amurgului…este o ţesătură de păienjeniş de aur şi argint, e din arabescuri, e din brocart cu aşterneri de dantelate litere ornate cu volute, din catifeluri angelice şi demonice, din mătăsuri şi din lână netoarsă, din batoane de vanilie şi din dulceaţă de cireşe amare, din flori de castan şi seminţe de rodie…

…e din zahăr candel şi din marţipan, e din sânge şi din carne, din zăboviri în anotimpuri…

… o  femeiefloare se poate strecura în forme esoterice, alegorice, simbolice, are cele mai multe linii, straturi şi perspective, ochii ei sunt acei care văd nevăzutul şi care aud neascultatul şi de multe ori se întâmplă în sfială ori în amânare, despre o femeiefloare nu vei putea gândi niciodată că este abia, grăbit şi simplificator,iar tot ceea ce ea va vrea mai mult să îţi ascundă decât să îţi dezvăluie îţi va rămâne o încercare a denecunoscutului şi ţi se va întâmpla ca şi cum ai privi prin nişte ferestre zidite, încercând halucinantimaginarul precum pătrundere, deşi îţi păreau a-ţi fi neferstruiri, ţie, cel cu necunoscutul cunoscut, tu, cel care vei visa  în culoarea ei desfăşurătoare, aceea de  fierbinte…

…o femeiefloare are toate culorile, în nuanţe nesfârşit de blânde dar şi aprins de aprige, însă mai presus de toate are culoarea mântuirii, aceea cea mai adâncă, pentru că te pătrunde până în abis şi te străbate fără de piedici în cale în transparenţa absolutului ei de diamant, o femeiefloare are căptuşelile sufletului din petale de doruri din care câteva uscate…

…femeiafloare este mereu un anotimp magic, cel netrăit încă, cel de-al cincilea, acel al întâmplărilor neîntâmplate…

…o femeiefloare are răzvrătiri care o înăbuşă, are patimi care o răscolesc şi care o fac să se simtă atât de vie, pentru că astfel se trăieşte, ca pe un act pasional, îndepărtată în acele clipe de gânduri, de raţiune, de acea luciditate în care i se supunea realului, nemaiezitând între departe şi aproape, ştiind că altfel nu i s-ar fi putut da unui posibil atins care altfel i-ar fi fost; deşi dorit, cu neputinţă însă, ei, fiinţă între vis şi realitate, chip al dihotomiei, între ea şi însăşi străbatere şi niciodată ascunzându-se în propriu-i văz căruia i se atinseseră tot felul de priviri, atunci ştiind că va alerga slobodă, cu tălpile desculţe pe tăciuni de jar albastru, azvârlind  toiagul raţiunii…

…unei femeifloare i se poate  întâmpla ca să îi apară în vis un el, făcut din aşteptări, dar nu o întâmplare preacurândă, un el încă nenăscut, neîntrupat, visat într-o necunoscută până atunci limbă, în rostire de cuvinte adamice  căreia acolo, în acel vis, i se dă mistuitor neîntrebată, o limbă în care nu sunt cuvinte…

un el altundeva încă de ea, el cel ce va fi făcut din ochii ei, din palmele sufletului ei, atât din cea dreaptă cât şi din cea stângă, cel făcut din funii şi din noduri, din tălpi şi din urme, din braţe, din umeri, din visuri, din oase, din sare şi din cărbune, din coral înmugurit,  din pietre albastre  şi din cochilii marine, din apă, din aer şi din foc, nu din pământuri, din vânt, din drum, din lacrimă, din mărgăritar, din pustiu,  din colţuri de stea…

… din solid, din ritmuri spiralate, din cercuri neînchise, din tăieturi, din învârtejiri, din retrageri, din fluxuri şi din refluxuri, din nopţi adânci înrădăcinându-se în ea, din întunecate sclipiri, din vuiet, nu din foşnet, din târziu, din absenţă,  din scrâşnet, din tăcut fără gânduri…

…o femeiefloare este un suflet care trăieşte ca o somnanbulă, dorindu-şi să stăpânească tărâmuri neatinse, neaflate încă, paşii încotroului ei fiind mereu cei ai visătoarei; drumuri ce nu poartă alte urme…

… spunându-şi că prin a voi şi a visa e liberă să îşi provoace realul de către posibil, ieşind cumva din jocul întâmplării, spunându-şi despre vis nu ca despre o ficţiune, ci ca despre o captare a realităţii reale pentru a elibera realitatea aducând-o pe faţă, înlăturându-i astfel o imagine falsă şi ştie că toate neliniştile ei şi le va stinge una câte una în călătoriile ei reflexive şi nu va conteni să caute în ea cu acea febrilitate a scormonitorului, dincolo de adevărurile încremenite ce nu mai sunt atinse de nicăieri cu uimire…

….în libertate cu nevoinţele, cu dorinţele celei mai pure interiorităţi, căutând tâlcuri ascunse, încercând să înţeleagă, ştiind că poate va petrece o vreme doar aşteptând cu acea candoare şi ingenuitate, cu acea puritate de a crede în revelaţia descoperirii, poate  fără ca ele să i se deschidă iar atunci când va fi ca să i se întâmple, o va prinde şi o va arunca în vârtejul întâmplării, fiind ea cea care o va isca, trăind-o în virtutea celei mai pure spontaneităţi, ca şi cum ar face-o definitiv, biruindu-şi toate împotrivirile şi sfărâmându-şi toate stavilele…

… apropiindu-ţi-se ca într-o formă de iubire în care se consumă o relaţie de intensă ardere, de înaltă combustie, pentru că nu o vei putea cunoaşte fără de dragoste şi făr’ de dăruire, nu o vei putea înţelege fără iubire…

…dragostea, ca un joc al contrastelor, în clipe poate iluzorii, poate reale ale suveranităţii ei…

…o femeiefloare vede dragostea uneori ca pe o fantezie dusă până la halucinaţie, ca pe o ficţiune ce cândva ar putea deveni o iluzie credibilă; un el, pelerin în marea sufletului ei; o ea, fiinţă iconică, alcătuirea lui de cuvânt, iubirea…o femeie floare îşi este adevăr, acea alcătuire din înăuntrul fiinţei sale, altarul ei sacru; îşi este realitate absolută, în frumuseţe rostindu-se în ea, din ea în alţii revărsându-se..

….o femeiefloare are atât de multe secrete pe care tu nu i le vei descoperi poate vreodată…

…pe o femeiefloare o simţi adeseori ca fiind precum o scoică…

…o femeiefloare ştie că toate acele călătorii pe dinăuntru sunt drumuri înspre tine, drumuri încotro de tine către alţii, acei alţii prin care ajungi la tine, şerpuinduri pe care înveţi mersul ascultându-le paşii cu sufletul, privind până în adâncul fiinţei, ştiind că din afară nu poţi decât ghici ascunsul…câteodată vei simţi că nicicând nu vei ajunge la sufletul cochilie al unei femeifloare…

…o femeiefloare ştie că mereu va fi a altei clipe, a fiecărei clipe, o altcumva în fiecare acum, altfel de cum fusese, plecată în acea veşnică aventură a căutării; a ei întru aflarea de ea, a ei în ceilalţi, a tuturor celor pe care îi purta, a tuturor celor care vor veni, rămânând mai apoi în urma celei care îi va lua locul în amintire, aceeaşi ea, părându-i-se, uneori când nu se mai recunoştea pe sine, a fi un precum o alta…

…o femeiefloare în primăvară ar vrea să i se poată întâmpla să uite de dorul ei, a celei ce-şi fusese cândva, când cu naivitate privise mai mult ea decât acel altul ce-i fusese în suflet, în adâncul lui, al celuilalt, întrebându-se şi neştiind ce aceluia îi fusese, dar acelor gânduri mereu li se va împotrivi, pentru că i-ar răscoli furtunile din suflet şi va şti cum să se aibă din nou, dându-i-se sieşi, regăsind-o pe cea de odinioară, acea o oarecare a altcuiva înainte de ştiut

o femeiefloare în primăvară va fi mereu undeva, dar mult mai departe decât acolo, iar ei cel mai departe îşi va fi în imaginaţie…

…va fi mereu stăpâna visurilor ei, ştiind că dacă un vis te presimte, te urmează şi, dacă îl laşi, se va desface în sunete la nesfârşit în ritmul inimii tale, vis ce îi va şopti despre tine, despre cel care  într-un încăneîntâmplatcândva  va vorbi, o va face cu obiectivitate, atât de obiectivă prin subiectivitatea ei şi atât de subiectivă prin obiectivitate;  astfel o va spune despre tine…

… tu, neştiut pe care nu va încerca să îl îndepărteze din imaginaţie, pe care  l-ar putea simţi, fiindu-i nefiindu-ţi, când va începe să îşi spună despre tine, mărturie a neficţiunii ei…

…şi atunci i se va întâmpla cumva să te apropie în nopţile ei de monologuri ale lăuntrului, simţind cum într-un fel ciudat te-ar exprima în ea explorându-te ca şi cum ar fi făcut-o într-o realitate imediată…

…ca şi cum ar fi trăit o catagrafiere a clipelor voastre unul de celălalt, al înţelesului vostru, al celui ei însăşi şi cel al tău însuţi împreunându-se în nespusuri născute pentru ceea ce va fi doar a voastră vorbire în desăvârşite litere ale unuia de celălalt, magice şi de taină simboluri şi niciodată aceasta nu i se va părea un act gratuit, când îi vei fi…

…o femeiefloare în primăvară este cea care te aminteşte în ea trezitor gând rătăcitor într-un mod nostalgic şi contemplativ iar câteodată haotic întâmplându-i-te  întru sicitate, pentru că îi este atât de sete de tine şi sufletul ei ţi l-ar da să il bei, să o ai, să te aibă, în voi aflarea unuia prin celălalt, visându-ţi-se şi simţind că în tot acest răstimp cineva îi va sta de veghe, privind-o şi parcă vrând să îi spună că se agaţă de un colţ din ea având încheieturile prea fragile într-un spaţiu stăpânit de contraste, spunându-şi sieşi o poveste cuvinte dezvelite, în lăuntrul lor fiind adevărul de ele

…ce ar fi spus mereu altceva decât ar fi părut a spune, cuvinte nicicând spuse şi care se prelinseseră din ea, ce existaseră într-o lume de culori şi de linii; geometrie a imaginarului, de semne, acele interpretabile netraduceri având sentimentul nestatorniciei, toate acestea fiind închise în locaşul visurilor; invaziune a lor, cele în real construite, fiind doar o altă ordine a veghii or’ veghea deghizată înşelător… ea, crezând în naivitatea ei în care tot mai zăbovea, că ar putea-o manipula, crezând în dorinţele ei pe care doar visul zămislit i le putea înfăptui…

…o femeiefloare îţi va fura din priviri cu un altfel de văz, precum un tâlhar…

…şi nu există un tâlhar mai adevărat ca dragostea

…o femeiefloare în primăvară  e făcută din visuri şi crede în ele ca în nişte întâmplări în care uneori îi pare că totul continuă şi o face de parcă ar fi de la început, întâmplări magice în lumea ei…

…aievea.




Anunțuri

63 de gânduri despre &8222;O femeiefloare în anotimpuri; înveşmântânde visuri cu gust de culoare romantică a fiinţei pure&8221;

      • De cum omul apăru pe pământ, apărură şi florile, scrie în Zohar; mulţi uită frumuseţea acelora pentru care mai puţin sau niciodată avem privirea; sunt unele flori pe care le port în mine, altele pe care am uitat, dintr-o durere, să le mai iubesc.

        Primăvara ca un sărut al florilor să îţi fie!

    • Gândul tău, copilă, şi îţi spun astfel pentru că mi-am amintit de ceva ce mi-ai rostit cândva, aşa că îţi aduc cuvântul alint, are forma unor aripi de fluture; i-am simţit atingerea. I-am pus celui al meu nişte nestemate şi un clinchet de argint, ca să îl auzi din depărtare; îţi va şopti că nu te-am uitat.

  1. O Primăvară a împlinirilor să-ți fie! Iar visurile ”cu gust de verde-albastru” să ți se împlinească pe deplin! 🙂

    • Mulţumesc, Ciprian; o primăvară fantastică în cuprinzând de visuri şi ţie, în toate culorile foşnitoare; forţa dorinţei precum şi a speranţei, fie-le făuritoare şi nimic din tine să nu dea înapoi, părăsind.

    • Iulian, mi-ai adus aproape ceva atingător şi atât de vorbitor sufletului meu pădure; îţi mulţumesc. O să port gândul precum un talisman fermecat.
      Fie-ţi primăvara asta acum îmbrăcată veşmânt de întâmplări magice.

      Tuturor (în)depărtărilor tale…

  2. Suflet drag, suflet drag, bucurie ivirea ta; ţie, gânduri de rochiţa rândunicii, să te ia şi să te poarte înspre neatinse zări. Să îţi fie clipa, fiecare clipă, iscătoare de fioruri, acelea care ne nasc lumea…iar lumea ta să rămână mereu aceea a unei poveşti în care totul este cu putinţă şi totul poate fi îmblânzit.

  3. O femeiefloare, mai ales primăvara, este apa care naşte totul… este încă neînflorita, urmând să înflorească şi în afară floarea din ea… este fereastra prin care raza de lumină incoloră a celor doar visate se sparge-n curcubeul existenţei… este fiecare ghiocel care-şi înalţă privirea către cer… este clipa de început pe care, fecundând-o, rămâi captiv în ea… etern… în tărâmul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte… este mereucreaţia şi calea către mereucreator… spontaneitate pură… infinitatea de nuanţe ce îmbracă prezentul… pierderea virginităţii, reeditată la nesfârşit, niciodată la fel… arcul ce face ca viitorul şi trecutul să se piardă în acum…

    Multă fericire şi multe primăveri să te răscolească în fiecare ceas al existenţelor tale!

    • Tiiiii…ce primăvarăîntâmplare te-a vorbit, Lotus; de-a dreptul iscătoare de rostiri răvăşiri ale desfăcăturilor de gânduri, date mângâietoare împletiri cuvântului; ce de mai!!!
      Să-ţi fie ea, femeia floare, cea care te va lua în „posesie” magică, fiinţă vrăjită, poveste…aceea a tuturor anotimpurilor întâmplate şi a celor nespuse încă.
      Mulţumesc pentru ceea ce-mi doreşti, privind la neîntâmplate petreceri; aşa să îi fie întrupării fiecărui anotimp, oricui.

    • Femeiefloare, suflet fremătând,îţi mulţumesc; îmbrăţişare de mătăsoase şi senine albastre-sidefii clipe fie-ţi primăvara!

      PS
      Ţi-am lăsat un gând pe blog, Samsara; caută în spam, se pare că i-a rătăcit ceva drumul.

      • Nu’i nimic, Samsara; printr-o neînţeleasă şi misterioasă întâmplare, de câteva zile sunt aruncată într-un loc ciudat care se numeşte spam, însă sufletele cărora le scriu, acelea câteva, pentru că nu sunt o fiinţă pretutindeni, au ştiut unde să mă caute…
        Să îţi fie primăvara anotimp trăit spunându-ţi mângâietor tot ceea ce ai vrea să îţi fie rostit.

  4. un martie superb sa ai, chiar daca o spun cu intarziere!

    si lumea unui barbat e la fel, o floare, sa stii.
    si am ajuns de ceva vreme sa cred ca sunt barbati infinit mai sensibili, poate ca lor ar trebui sa li se dea gradul de „sex frumos” 🙂

    • Nu, nu o spui cu întârziere, e cu un abia trecut; mulţumesc. Să îţi fie ceva nemaitrăit martie; magic…clipeculori în care să încremeneşti în extaz.
      Şi ştiu, da, există bărbaţi care ştiu ce este frumuseţea, ce frumuseţea este.
      Iar lumea unui bărbatfloare, este ca şi cea a femeiifloare; are unitatea corolei şi forma petalelor ei.

    • Să-mi fie, Zbor de fluture, să ne fie; fie-le tuturor sufletul ca şi cum ar sta întinşi în iarbă, auzind cum îi creşte verdele în ei; culoarea care nu cere nimic, doar aşteaptă; să ne spună primăvara pe fiecare, foşnind în nemaivăzute şi ameţitoare culori.
      Prinţesei tale şi ţie, sufletule drag, îmbrăţişări înflorite smălţuite pe margini cu alb şi cu roşu, cu albastru şi cu verde…şi mulţumesc gândului tău pentru Ale; peste trei săptămâni va fi iar acasă.

  5. Fie ca aceasta zi sa-ti fie plina de culoare…!
    O primavara speciala iti doresc!
    „…o femeiefloare are căptuşelile sufletului din petale de doruri din care câteva uscate…”

    • Îţi mulţumesc; mi-a fost una în culori întoarceri-perlă, cam asta le-ar fi fost trăita nuanţă, acelea înspre care ai privit cândva, altfel de tresăriri acum în cochilia-scoică.

      Din acele doruri uscate care te-au pustiit a rămas amintirea de trupuri revărsânde ale clipelor, incorerenţe conturate doar în vis
      a orice ar fi voit din tine, neaflata ta, ce poate ar fi luat forma unui gând pribeag cu ceasuri goale ale rămăşiţelor unor triste culori în sălbăticie ca într-o blândă uscăciune pierdută undeva la un capăt al neumblatului împiedicat mereu într-o altă parte, când plecasei înspre ceva simţind că drumul merge înapoi.

  6. Cele mai „mari etichete” pe blogul tau sunt : amintiri, barbat, Camelia, dragoste, drumuri, ganduri, suflete , frumoase, timp, visuri, trairi…ele sunt tu 🙂
    La multi ani femeie Camelia!

    • Ţin minte când mi-ai spus acum vreo doi ani şi ceva în urmă că nu le simţi ca fiind doar simple taguri; îţi mai aminteşti? se întâmpla într-un decembrie; mulţumeşte femeia visătoare, cea care ştie că unor lucruri nu le este menit să se întâmple, oricând de mult ne-am dori-o.

      • Ştiu, sufletule drag, ştiu că îţi aminteşti; multe neuitate mă leagă de tine.
        Soare în cerurile din noi, fie!

        Ceva pentru tine…

      • Şi o zi (glumesc) „îmbătătoare” azi, Iulian…aceea în care ne amintim cei 40 de Sfinţi Mucenici din cetatea Sevastiei, de sângele lor vărsat…voi, bărbaţii, şi licoarea roşie, măcar ca adulmecare pentru unii, pentru alţii dezmăţ…kidding again.

    • Mulţumesc mult, Ioana; şi eu ţi-am trimis trimis un gând mai deunăzi…caută acolo unde nici nu ţi-ai putea-o închipui…în spam.
      O zitoatezilele, răsăriri ispititoare, înfăşurări purtătoare, în ele alunecând fantastic luminos, auriu orbitor cuprinderi.

    • Mulţumesc, Silving; scripturalitatea „cere” vizualitate…se pare că i te-ai dat. Cât despre ochi, ai tăi vorbesc în acele frumuseţisuprinderi ale tale pentru că tocmai ţi-am vizitat tărâmurile de vrajă; parcă sunt nişte broşe cu nestemate pe care le dăruieşti celor cu privirea.

  7. FLORII CU SOARE! La multi ani limpezitoarei-tainuitoare Camelii! Prilej de a medita la Cel Ales,pregatit pt. a face pasul de la momentul intampinarii cu flori si ramuri verzi,la cel al intelegerii tradarii si escaladarii Golgotei suferintei,intelese si asumate ca necesare realizarii miracolului dumnezeiesc al trecerii intr-o noua dimensiune…

    • Mulţumesc mult pentru gândurile domniei voastre; să vă fie toate clipele desfăşurare de verdealbastru întâmplări. În acest timp Sacru,cel care scoate omul din golul infinitului, în spaţiul sfânt al sufletului fiecăruia devenim mai de-adânc privitori în noi, ştiind că Sacrul este o fereastră înspre Absolut, căutând sensuri pe care poate le-am pierdut în uitare.

  8. Femeiefloare,Femeiesuflet,din inima-ti doresc Paste fericit,cu „de-albastru si azur” lumina si adanca pace interioara! De pe-acum: Hristos a’nviat!

    • Fie-vă inima plină de Iubire; iubirea în noi, dragostea ca stare de a fi, ei în ascultare. Fără de ea, suntem osândiţi la deşert, suflete uscate.
      Acea Lumină o purtăm în înşine, în cerurile din noi, aşa cum purtăm în în lăuntrul nostru şi scânteie de Divin. În altarul sacru al fiinţei noastre, tărâm sfânt.
      Sărbători pascale în linişte, în tihnă, în senin, domnule Crişan.

  9. Nuanţă deosebitoare, Ami; despre alt fel al lor, ca despre o minune, momentele de incidenţă cu ea fiind dincolo de real sau de posibil.
    Visurile aşteaptă roadele sperate, între ele, unele fiind cele mai râvnite, iar felul ăsta de vis e acela care nu încetează să fie.

    • Aşa aş zice şi eu, că’s, şi cine să mă spună în cuvinte pe mie miemi mai bine decât mine de cum aş face-o însămi?
      Aşadar, ai aflat cine, ce şi cum aş cam fi din nişte linii cardinale, din nişte tuşe şi sunt aşa, da şi nu voi înceta să fiu ceea ce sunt şi păcat că nu mă pot şi face floare. Glumesc.

      Bun venit pe tărâmurile unei femei de decembrie!

      • Floare; un cuvânt suav şi poetic prin excelenţă dar perisabil, de-asta de lucrurile astfel nu te poţi apropia decât într-un fel anume, iar apoi, toate astea de zici tu de ele, încep să freamăte înnebunitor în cel care o atinge.
        Cam aşa, despre fiecare femeiefloare.

      • Dupa părerea mea…cel mai puternic organ sexual al femeii/floare, femeii/femei, femeii/OM, al femeii…este INIMA. Aceasta si numai aceasta filtrează celelate energii, ale capului şi sexului…
        Dacă însă si se petrece acest fapt in realitate, femeia işi va folosi creierul pentru a filtra viaţa, nu va fi decat un mod pervers, o adaptare pentru a face faţă la o lume discriminatorie a bărbaţilor.

  10. Călin, eu cred că nu suntem cu adevărat raţionali sau cu adevărat emoţionali, suntem o fuziunem, cred că suntem adesea la răspântii de anima şi animus cu sensibilitatea la pândă, sensibilitatea asta care se naşte în luciditate şi care odată cu ea şi creşte, mi-a plăcut mereu să cred şi să o spun, deoarece eu spun doar ceea ce eu cred despre ceea ce eu cu mintea mea gândesc, că drumul inimii nimereşte adesea, însă doar atunci când e vremea ei, când te identifici cu ea.
    Altfel, eu sunt o fiinţă numa’ şi numa’ făcută din iubire, dar asta despre mine o ştiu doar cei care m-au cunoscut în sens de trăire, oamenii mei, bărbaţi şi femei deopotrivă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s