Februarie; ora douăzeci şi cinci

Motto: Nu te îndepărta prea mult de casa fiinţei tale, îţi vei deveni atât de ireală…cât despre un anume labirint, uneori fugim de noi înşine, pentru că ne suntem spaimă să nu ne rătăcim, deşi poate nicicând nu ni s-a întâmplat.

Nu poţi să faci să stea ce e făcut să plece.

 

Februarie, ora douăzeci şi cinci…detaşare necruţătoare…

…i s-ar putea întâmpla să scrie ca şi cum ar face-o cu acea mână desprinsă de trup atunci când şi-ar exprima unele gânduri pe care şi le-a reprimat…

…ca şi cum privind înspre ele ar fi aşteptat privirea altcuiva pentru a i le desluşi, descifrându-i-le ca pe o ascunsă încâlceală, într-o aparentă opacitate labirintică astfel văzută de un preagrăbit ochi, chinuit de un joc al mistuirii luminilor palide şi al contururilor fantomatice ale umbrelor, împiedicându-te în ele la fel de clătinătoare…

…în zăbrelite agonii ale culorilor zbătându-se sub pleoapă aidoma unei uitături clandestine pipăind zidurile ce acoperă retina, dar nevăzând nimic altceva decât altă oprelişte…

…ochi secătuţi zăbovind în somnuri cu visuri năruite şi nicidecum unele ale focurilor…

…ochi care nu ar mai trăi vreo licărire, trimiţându-le atenuări sau intensităţi ale luminii, trăind doar părerea, izvod de dubiu ori de înşelare…

…iar vocea tăcerii de ele, de acele gânduri poate i-ar tremura or’ poate nu, şi cu sfială ca într-o dramă al cărei subiect era şi le-ar îmbrăca având o ciudată senzaţie de strivire, de contuzie sufletească, gânduri în voia cărora s-ar lăsa…

…dar ar simţi că odată rostite, acolo, în comunicabil, le-ar deschide un tărâm al alienării, ar simţi cum se înstrăinează de sine, ar avea acea nostalgie a sfârşitului şi poate şi o cumplită dezamăgire a orice ar fi putut figura metamorfoza…

…oricum, pe unele gânduricuvinte le trăia ca şi cum nu s-ar fi putut perpetua vreodată, dar o străbăteau ca şi cum ar fi de nesfârşiind, nefiind însă decât înşelătoare; erau acelea care priveau neputinţa, cele pe care le auzea cum încep să se înece în inexprimabil…orice s-ar fi întâmplat, ar fi devenit nişte vorbe precare, în indiferenţa altcuiva pustiitor care le-ar fi distrus misterul să o secătuiască, să le lase în urmă asemenea unor leşuri…

…acel precum o fiinţă goală, fără de sevă, al cărui pedinăuntru ar suna precum un sâmbure sterp şi al cărui chip lăuntric ar semăna cu o piatră pleşuvă, sau cu una dintr-acele măşti ale neantului, acea altă fiinţă care i le-ar fi pângărit…

…februarie, ora douăzeci şi cinci…clipă a împotrivirii…

…ar renunţa să mai scrie, să mai aştearnă din ea pe hârtie, nu să se toarne, pentru că s-a lovit de cuvintele cuiva, sau ale mai multora poate, cuvintele având „darul” de a nedumeri, dintr-acelea care ficţionalizează, cu încredere în ele grăite, rostire mincinoasă;  spusuri mânuite întru prefăcătorie, în derută insistent obsedant repetate; captivante, halucinate şi fascinante, depăşindu-şi creatorul…

…creator pentru care verbul a părea are un regim privilegiat; nu este astfel precum pare, ci doar de o culoare incertă, unde se întâmplă iluzii optice voite şi din greu trudite…

… iluzie între ce trebuie spus şi spus ce trebuie…

…aflat sub o mască a unui trăitor absolut de pe un tărâm mitic, prin el imaginaţia trăită dăruindu-şi un limbaj căruia deşi părea a i se supune nu i se supunea, în lumea lui, cea a unui univers ficţional; seducţie literară, lume cuceritoare dar una întoarsă pe dos; întoarsă în ea însăşi…

…creaturi care nu sunt decât farse…

…care reuşesc să manipuleze realul printr-o uşuratică seducţie exercitată cumva de o irealitate mediatoare a închipuirii, înscrisă într-un turbion al cuvintelor, al rostirii lor într-un limbaj ademenitor, în fond o biată fantezie dusă până la halucinaţie, încercând să îşi împodobească execrabilul ce îşi erau ca petrecere, cu artificii creându-se neîncetat, cu ajutorul unor cuvinte măsluite…

…simulându-şi o viaţă ca şi cum s-ar spune şi tot spunând, nedându-şi seama că  totul, absolut totul cândva de atâta prefăcut şi vânăt spus dar precum un dans favorit pe ritmuri convenabile, cutezând la flirturi în căutături furişe pe trotuare semantice le va fi acel în care vor sfârşi dezolator…cândva…

…de atâta spus ce se va degrada, pentru că nu este rostire pură, genuină şi inaptă de ipocrizie, prin venele cuvintelor acelora nefiind sânge cel care le străbate şi doar cruste mărunţite de la măştile pe care şi le-au aruncat în ei, fiinţe pândite de metastază, dar cu pretenţii, agăţându-se de cuvinte ca nişte simulacre de realitate…acelea de care se ţinea departe…

…apropiindu-li-se acelor fiinţe care erau comprehensive, care cădeau în nada şi în mrejele acutelor, chiar dacă mici intrigi ale intimităţii, dar făcând-o fără de căderi sentimentaliste…

…dintr-acestea cuvintele zvâcneau spontan, pulsând, şi deşi poate cândva imaginaţia lor realistă şi nu fantasmatică ar fi devenit o ficţiune, nu ar putea avea nicicând chipul înşelător al minciunii, ci doar ar putea părea o iluzie; una credibilă…

…dar asta întâmplându-se doar atunci când s-ar fi îndepărtat de ea, de acea relitate, ca şi cum ar îngusta-o, ca şi cum s-ar îndepărta de ea, sau de ceea ce ar fi putut crede că se află dincolo de ea, de ceea ce ar fi putut crede că se află în ea atunci când o clipă, oricare, le-ar fi împotmolitoare, iar înspre toate cele ce au trecut s-ar întoarce ca înspre ceva protector, toate ca nişte camere cu nişte uşi aparente, pe nici una dintre ele neinterzicându-le-o intrândului, la fel de vii continuând să fie, la fel de expresivi, dar, într-un fel ciudat, niciodată de la fel ca până acum de previzibili, sau poate că în acei împrejurători lor ceva sleise…

…acelora li se dădea întru atingere, întru auzitul ochilor, ai acelora pentru care scrisul este realitate textuală ce urmează virtualitatea auctorială, una individuală asemeni amprentelor…

…a acelora ale căror experienţe nu erau ficţionalizate, ci mai degrabă aşternute într-un fel metaforic cumva ca o distanţare pentru o privire mai clară, mai reală, dintr-acei care nu diabolizau cu sfâşietoare diatribe, cu vieţuiri excesive, cu fantezii prea desfrânate, unde orice urmă lăsată tindea înspre ficţiune, părând a avea amplitudine; dimensiune părelnică…cândva nu va mai crea nici un efect, se va fi tocit de mult, în cel mai fericit caz plictisind a lehamite…

…februarie, ora douăzeci şi cinci; contraste şi extreme stinse…

…ar scrie cu o înfiorătoare luciditate, încât şi-ar părea sieşi atât de înspăimântătoare, zidind în privire din materialele unei sensibilităţi cumva contradictorii, balansând pe alocuri între nişte furtuni atât de aprige şi unele reprimări suave, când şi-ar întoarce gânduri îndepăratate ca şi cum şi le-ar întâlni fugar, privind de undeva din dinafara ei, ca şi cum ar deveni aeriană şi de acolo s-ar uita la literele aşternute parcă de altcineva pe hârtie…

…şi, într-un fel ciudat, ar zări multe spaţii albe şi multe puncte de suspensie pe care le-ar folosi cu o frecvenţă delirantă, imaginându-şi astfel că ar putea institui distanţe…

…acele distanţe ciudate, ca şi cum i s-ar întâmpla un început de miopie, semn poate că i s-a îngreunat văzul, că se apropie sfârşitul privirii, că nu mai poate la fel să privească prin transparenţa gândurilor încât să îşi poţi vedea oasele şi articulaţiile majore…

…şi atunci simţea că va începe să îndoaie şi să rupă tot ceea ce ar putea părea drept logic gramatical şi o va face prin elipticităţi, ca şi cum s-ar pierde prin acele gânduri cărora ar fi vrut să le dea un trup de cuvinte, februarie, ora douăzeci şi cinci…va smulge şi va arunca acele cuvinte dintr-un loc într-altul netrăit încă, acolo unde niciunuia nu i s-ar potrivi, încercând să scrie negru, fără nume, doar înstrăinare, doar pierdere, doar sfârşit, însă făcând-o cu un cuvânt magic, singurul magic dar înşelător, pentru că ar fi şi cel fatidic, iar atunci când se va întâmpla va fi precum un spectru ce mereu a tremurat în ea, făcând-o să înţeleagă cum poate putrezi în lăuntrul ei nişte gânduri vii…

…dezagregându-se şi infestând-o, strivind şi închizând-o de parcă unele simţuri şi le-ar fi singură întemniţat, nemaiputând să le vorbească atingerii, vorbind-o, şi doar privirea i-ar mai fi rămas, dar tăcut văz…

…februarie, ora douăzeci şi cinci; totul va deveni apoi ceea ce a văzut…

…se va preface în ţăndări, pentru că era oricum o butaforie  pe care o intuise, de care trebuia să se înstrăineze, regăsindu-se, uitând mistificatorul, refuzând hrana nopţilor de insomnii care ar fi adâncit-o într-un somn de ea adânc asemeni celui de sfârşit, un somn în frigul de ea, cel întreziduri, spunând ceea ce nu este, sensuri pe care le negociase cândva şi pe care de acum nu le mai auzea, acel cândva când poate fusese în aşteptarea unuia, însă care era nonsens, unul cu atâtea nuanţe…

…sau poate că interpretase fals toate închipuitele sale iscoade pe care acum şi le arunca, imaginându-şi că sunt dincolo de real, dincolo de posibil, azvârlindu-şi rătăcirile cele neîncepute în care şi-ar fi fost noapte fără contenire, noapte care i le-ar fi escortat nestăpânit într-un februarie, ora douăzeci şi cinci…

…oră fără timp…

clipă cu neputinţă pe care şi-ar fi trăit-o ca şi cum şi-ar fi pus frumuseţea care era vulnerabilitatea ei pe genunchi, clipă bătând ora durerii ei pure, oră în care i-ar fi fost teamă de precaritate, de perisabil, suferind de un patos prea sever al meditaţiei cu o întâmplare precisă…

…teamă că în unele lucruri s-ar simţi, neîncepute încă,  precum o enigmă ferecată pretutindeni ori atârnând zadarnic şi nicidecum ca şi cum i-ar prinde sufletul în drapajul lui ademenitor prin puritate cu amintiri neîntâmplate ca nişte iluzii de candoare în paşi neauziţi…

…ci precum un sfârşit…

…continuu.

Anunțuri

29 de gânduri despre &8222;Februarie; ora douăzeci şi cinci&8221;

  1. sa fie lumina vazuta de cei care vor sa o vada si primita de cei care o merita! 🙂 E trist sa vezi atata mizerie, stiu…mie imi vine sa plang uneori, a compatimire…ca un bocet pentru nimicnicia lor (si nu o spun cu mandrie, departe de mine aceasta pata)…dar toate-si au sensul, un suflet cade pentru a-l ridica pe un altul. E minunat ce scrii.

    • Copilă cu ochi albaştri în ei cu aşteptânde şi nenăscute poveşti, când te simţi învins de împrejurări, oricare ar fi ele, când se simţi dezarmat sau simţi că înduri neputincios, ai ca unic răspuns acel reflex al mişcărilor automatice ce sunt deprinderi deja intrate în acel reflex de autopărare pasivă; se întâmplă să te retragi în tine, în casa fiinţei tale şi acolo să îţi porţi nişte gânduri precum un emigrant în interior, precum un cuvânt de sieţi înăbuşit pentru vreo consonanţă sau pentru vreo comuniune tăgăduită. Îţi iei un răgaz de tine câteodată, care se poate întâmpla să fie trecător sau iluzoriu, îţi adăposteşti durerea or’ înfrângerea şi îţi atingi toate, rând pe rând, în înlăuntrul timpului tău.

  2. Te poţi elibera, cu condiţia de a fi conştientă de ceea ce s-a relevat în felul acela, căci stabilind că trebuie să fii doar lucidă a priori, e ca şi cum ai închide stăvilarele. Lasă valul să se răspândească; cei care nu reuşesc să clădească decât o bucată de zid de hârtie izolată, visează ori mint şi-şi joacă lor înşile comedia, ori drama. Evită căile strâmte, dar aglomerate, puiule! O anumită lecţie se află dincolo de lecţii. Ea purcede dintr-o stare (de-o)secundă…

    • Februarie, ora douăzeci şi cinci; exerciţiu de imaginaţie cu stiloul distanţat şi voit a fi făcut cu o duritate înfierbântată;mi-aş dori să pot trăi ora douăzeci şi cinci într-un loc cu sens divinitoriu, magic.

  3. Februarie; ora douăzeci şi cinci, atunci poposisem pe un meleag unde totul se măsura doar în bătăi de inimă și în gânduri albe; februarie; ora douăzeci şi cinci, și totul a devenit altfel… 🙂

    • Ciprian, ţintuieşte-te în acele locuri cu toate rădăcinile omului copac ce eşti.

      Să nu mai trăieşti, dacă ţi-a fost cândva, vreun suflet ca şi cum l-ai simţi din ce în ce mai departe şi că pe tine, acel care vedeai
      auzul de acum nu te mai aude de el, de celălalt…
      că eşti tăcere…acea tăcere ce nu tace însă o singură clipă.
      Să nu simţi vreodată că începi să nu ţi-l mai aminteşti pentru că se iveşte amnezia căutându-l şi neştiind pe cine
      într-un vis răsturnat al unei umbre speriată de ceva ce îţi părea a fi minune care de-abia începuse…sau care începe mereu
      restanţieră fiindu-vă amândurora şi perpetuă însă atât de migratoare
      şi cu atâţia paşi înapoi din care ai simţit că se compune la nesfârşit…ori poate a fost o himeră ce nu s-a închegat rătăcind drumul cu ochii visului.

      Pentru mine februarie, ora douăzeci şi cinci e ca şi cum toate cele întâmplate de până atunci, toate gândurile îmbrăcate în răni ale mele şi ale altora pe care i-am purtat cu mine ar putea avea o putere să dispară ca prin farmec ca şi cum nicicând nu ar fi existat, ci doar atunci, în această cu neputinţă clipă ca o cezură, căreia i-am dat nişte mărturisiri, unde am simţit în nişte locuri furie ce ar părea pururea adâncă, pentru că astfel a străpuns în mine, pentru că am născut de parcă aş fi făcut-o în tortură nişte umbre tânguitoare, pentru că într-un fel de lume nimeni nu ascultă pe nimeni şi fiecare simte că vorbeşte singur, pentru că am vrut să îmi spun însămi ce am atins mai mult sau mai puţin şoptitor, pentru că m-a năpădit un trecut de gânduri, pentru că m-au înspăimântat unele chemări din mine în adâncuri, dar zbătându-se din ce în ce mai neauzite şi mai surpate, ca un fel de expansiune a tăcerii şi poate şi a muţeniei, pentru că mă simt câteodată, deşi alung nişte gânduri, ca şi cum le voi fi mai mult nicăieri şi oriunde, ducându-mă din mine însămi în toate, de parcă aş fi devenit o fiinţă ubicuă, dar fără propria mea voie, pentru că simt că unele umbre după ce că astfel sunt, doar umbre, se mai şi adâncesc uneori în pasul din urmă, pentru asta şi pentru atâtea altele, am scris ca şi cum mi-aş fi dorit ca toate acestea să nu se fi întâmplat, pentru că înţelegerea multora dintre ele îmi arată dinspre ce să îmi plec privirea sau să le mor aşa, din mers.

  4. Katia liked your post on Status CAMELIA

    Mulţumesc, Katia, pentru, precum şi fiecărei treceri tăcute; nu întreba de ce nu îţi apare avatarul, ca şi cum ai avea profilul dezactivat, pentru că nu ştiu…pe un alt blog nu se întâmpla astfel.

    Ceva pentru tine, sufletule…

    „Επέστρεφε συχνά και παίρνε με,
    αγαπημένη αίσθησις επέστρεφε και παίρνε με –
    όταν ξυπνά του σώματος η μνήμη,
    κ’ επιθυμία παληά ξαναπερνά στο αίμα·
    όταν τα χείλη και το δέρμα ενθυμούνται,
    κ’ αισθάνονται τα χέρια σαν ν’ αγγίζουν πάλι.

    Επέστρεφε συχνά και παίρνε με την νύχτα,
    όταν τα χείλη και το δέρμα ενθυμούνται”….
    P.Cavafy

  5. Multumiri…
    Revendic ce e al meu, fie si un loc simplu in randul venirilor, al revenirilor si al permanentei intoarceri. Acolo unde pare ca iluziile se prind in hora si cineva – mereu adevarata – inca mai scrie. Atunci, lucruri reale, vorbiti-mi pana cand nu voi mai vrea sa stiu ce poate face sufletul in lumea aceasta!
    Sa fii Bine…

  6. Katia, ai locul tău, sufletule departeaproape; cred că pe lumea asta nimic nu e întâmplător, doar că trebuie să avem răbdare să aşteptăm şi să învăţăm să îi desluşim semnificaţia. Câteodată privesc iluziile ca pe ceva ce aşteaptă miracolul, acea întâlnire dincolo de real şi de posibil, şi cred că nu va rătăci singur şi fără de visevisuri; aşteptarea i-o simt ca şi cum fără de contenire îşi continuă încănestăpânirea. Câteodată lucrurile reale pot părea ca o aberaţie fantastică, având un semn simbolic, unul spiritual, care este cel atât de previzibil, sens unic al inconsistenţei lor…ar semăna mai degrabă astfel însă cu nişte absurdităţi, unora, altora.
    Vreau să simt în tot ce ating că sunt acea împrejurare al fiecărui crâmpei de întâmplare mie altora, altora mie, care să îmi împlinească cerinţa de taină ca un necontenind continuu, fără sfârşit şi să nu port niciodată, de ar fi cu putinţă, acea privire halucinantă şi imaginară, pentru că aş simţi că mă uit prin nişte ferestre zidite, încercând să pătrund necunoscutul.

    Să te întorci, Katia, în chip de gânduricuvinte, dându-le rostul tău. Scrisul ăsta în virtual îl văd câteodată ca pe un act de curaj, al acelora ce se înfiinţează astfel cu trupul şi cu sufletul, al acelora ce îşi spun despre ei cu adevăr; adevărul prezervă.

  7. Descătuşarea unor gânduri, într-unele tortură şi alinare, mânie şi amărăciune în nişte întoarceri asupră-mi, visare într-altele, închipuire – fascinaţie suverană – , dorinţe, în câteva contemplare, încercând atingerea esenţelor, intensificare a senzaţiilor; o oră imaginară, când totul este posibil, aşadar totul este, tot ce îţi închipui este cu putinţă, de nimic excitată negaţia, în multe cu privirea îngheţată, (ne)rostind unor gânduri ceea ce nu putusem să spun, prea ascuns sau prea tăcut, acum încâlcind, în vreunele simţindu-mă fiind pretutindeni şi nicăieri, mai ales într-acelea pe care simţeam că mă vor tulbura, multora abia cutezând; dintr-acelea care mă chemau în abisuri neliniştitoare, în unele o linişte în care nu mai e nimic de aşteptat, nimic nerămânându-i neînţeles.
    O oră fără timp, având iluzia că ar fi putut în trăirea spususului ei să decidă asupra fiecărui lucru ori întâmplare petrecută.

  8. Cuiva, o fiinţă îi mulţumeşte; păstrează amintirea unui timp magic, în care ai simţit că fără să fi cerut nimic, ai primit totul.
    Ar putea fi religia oricui, şi lumea fiecăruia ar fi altfel; fiinţe care nu cer nimic altceva decât o stare sufletească.

    • Zâmbesc cu gânduri de fluturi albaştri, cu (încă) nişte urme de zădadă în păr şi împrimăvărată de-acum câtva timp, ivirii tale, minune de om, că de multă vreme nu te-am mai zărit şi îţi mulţumesc că atunci când găseşti răgaz nu uiţi să mă cauţi.

  9. Mulţumim atât trecerii cât şi urmei lăsate; cuvintelor domniei tale.

    PS
    Ţi-am lăsat ceva pe blog, însă cred că a fost înghiţit de hăul spamului; caută ,rogu-te, acolo… şi vei găsi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s