Motto: Semnele se rostesc, articulându-se reciproc, doar astfel se întrupează un spus; răsfrângere a propriilor esenţe în şoapta închegării formei, iar, într-un straniu fel, unele rostiri uitate ori nicicând spuse sunt ca un început continuu al unui înţeles mai mult decât ţi l-ai putea închipui, acela deschipuit dincolo de semn.
Înspreul gândurilor, lumina umbrei lui, încoace în pas nemai, cele neîncă, deschideri de clipe cosmice până unde se vor întinde, gânduri, câteva, poate nu toate, având un realism dezvăluitor al privirii, unul care obnubilează întunecimile învăluitoare, iar cele de până atunci, desperecheate acum în nervurile şoptinde chipului de vânt şi din ce în ce mai puţine, rămânând doar rugă zadarnică undeva, loc neatins; acolo vin gânduri pe care le credeai a fi înstrăinate…
…cândva curgeau în tine, şi prin tine s-ar fi vorbit altcuiva, spunându-i-te, strămutându-te în limbajul lui fără a suferi vreo traumă or’ vreo comoţie lingvistică; te-ar fi trăit, fiindu-i, celuilalt suflet căruia odată îi erai şi te rugai în gând a-i fi, acelaşi gând în care te măcinai; în acel gând, totul devenea atât de intens, încât totul ar fi devenit cu putinţă, ar fi devenit esenţă;le voiai cu întreaga ta fiinţă, doar că nu le mai puteai merge, rămânând de ele flămând cu privirea…
…fiind acelea pe care într-un cândva al maitârziului le vei întoarce la tine, cărora le-ai îndepărtat înţelesurile, închizându-li-te într-o limbă tăcută căreia i-ai încuiat cuvintele, simţind însă că dedesubt unele sunt încă nedesfăcut de umbră dezvăluitoare, ale căror spusuri cu glas de tăcere nu vor dispărea, îţi vor fi drum înapoi înspre tine, arătânde, dintr-un amurg înspre un netrăit răsărit, altfel, răsărit ce poate nu îţi va fi defel lesnicios…dar ceva în tine îţi şopteşte că nu sunt dintr-acelea pecetluite; mai pot rosti în acelaşi grai, altcumva…
…într-un negând, slove nedescifrate ale altorclipe tainice, în literă de început, ca şi cum până atunci nu ţi s-ar fi cuvântat iar de ar fi să o facă s-ar întâmpla cu acel fel de spus al tăcerii care este absconsitatea, ascunzând părând a spune mai adânc despre cândvaul lor, un loc nuştiicumnuştiiunde, pe drumul de semne şi tăcere…
… cele întârziate; gânduri care au fost puse împreună, odată ocolitoare, sub hipnoza cărora tremuri, către ele mergând, abandonându-li-te, pactul cu tine uzurpându-se; îţi spusesei că le vei înşela, doar ca să te înşeli, amânându-le, îţi spusesei că le vei tăcea cu nişte vorbe, iar acum, cu o rostire magică, îţi cuvânţi că acel undeva al cândvaului, al acelui ceva ce există pentru tine, chiar dacă este al unui acum neîncăprintine, neîncăprintr-un alt, pătrunzândul tău precum un întuneric albastru, este al vostru; al tău şi altcuiva…
…acum, voi, intre-neîntrevoi, fiinzi nefiind, ci doar într-un înainte şi într-un după al fiecăruia; neîntâmplaţii înspreului vostru…
…ai ceului şi al cumului înspre într-acolo…acel acolo, cândva, al aflărilor, ai altfeltrăirilor..în…şi nu între…
…gânduri întârziate întrebându-te când ţi le vei arunca peste tine, despletite sau dacă vor rămâne în singurătate în locurile înăuntrului tău, acolo unde unele încă dor…în altele simţi că nu mai încapi…de altele te sfâşie dorul nestrăbaterilor, a ceea ce ar fi trebuit să vină înspre ele dar nu a venit; un nespus, un neivit atins doar contur; gând curmat dezbrăcat de pe trup zămislit din doruri, gânduri din gând nenăscut pe de-a-ntregul în tine trăind, despre limpezirea unora ştiind că trebuie să li se întâmple cu preţul unei simplificări, dezdoindu-le înţelesurile…
…un strâns de clipe desluşite dar nehotărâte, mergând prin ele ca printr-un albastru târziu, legânduri als ob, într-un spaţiu pe care contrastele simţi că încep să pună stăpânire, în supunerea şi în spunerea lor unde nevăzutul ridică din umeri în înţelesul ochiului în orbita căruia se zbate înţelesul uitatului îndeaproape – anamorfoză – adânc tulburat într-o ademenire, rătăcire furişă, ţinându-se după el…
…ori câteodată cu acel al renunţării, întâmplându-li-se celor fără de putinţă de a mai fi împreunate, înţelesuri ca nişte rădăcini spintecătoare tăinde, sfârşind în acelaşi timp înspre înapoi şi înspre înainte, de parcă ar deschide o succesiune a două lumi intrânde una într-alta, cu puterea literei de celălalt devenind precum o fracţie, într-un fel fascinant dar şi temător, prevestind ceva ce ar conţine toate neatingerile neştiute şi le-ar continua…
…nevăzute şi hoinare tâlcuri azi, cu putinţa vederii lor într-un nevenit mâine, unul mereu altcândva, fără se le fi înţeles azi cu trăirea, simţind cum atunci când le va fi îşi vor cheltui misterele într-un misterios fel, iscându-le întâmplării…
…un cândva cu un final prelung suspendat, simţind cum înăuntrul tău cel fără de ferestre te strigi sieţi, cerându-i-te însă unui prea târziu, în înăuntrul tău, cel al unei lumi gândite, nu trăite, în care orice atingere, orice cuvânt, orice senzaţie, e un fel de văzut, de parcă te-ai preschimba într-un ochi al pedinăuntrului cu o privire ubicuă, ştiind că poate ţi se vor întâmpla iluzii, cele ale revelaţiei, ale unora pe care până atunci atât de departe le ţineai de tine încât aproapele nici nu ar mai fi fost cu putinţă a exista, aşa îţi părea a fi…
…însă îl simţeai ca fiindu-ţi, atunci când îl pipăiai cu degetele sufletului, urmă aşteptândă de pas al unui sens încă nedesluşit căruia ştiai că îi va trebui un fel potrivit al aşteptării, un cum destăinuind, mărturisitor al ceului, iscându-l, de el muşcător în clipa închegării în tăcutele locuri de până atunci, locuri trezitoare, ţinute ascunse în sieţi destulă vreme, simţindu-le câteodată preatârziul, vrând să le simtă ca fiindu-i rostitoare fără de eroare, nefiindu-le atâtdetârziu încât să nu îi mai poată spune despre desluşire…
…nemaiputând-o căuta în unde, tulburat chip al cumului, voindu-l precum premiză euforică, dar nemaiştiind înspreul, având doar gândul încotroului, în cuvinte însă ocolitoare, încă netrăind verbul întemeietor, neavând încă putinţa înfăptuirii, în apele căruia cuvintele să se scalde, cuvinte-visuri pe care le trăieşti în tine deambulând între realitate şi vis dintre care poate multe, lipsite de pregnanţă, vor rămâne întristător la un stadiu de eboşă…
…cuvinte curgând desfăcătoare şi întorcându-se iar alteori tăcând neadormite gânduri înăbuşitoare visând în stare de veghe renaşterea a tot ceea ce a simţit părăsit, necrezând iluziilor care înstrăinează…
…vrând să te poarte într-acolo unde te vor duce acele drumuri pe cât inima le va dori în nume de spus…
…cunoscând primind, în lumea de peste margini a necunoscutelor zări, pe tine, fiinţa cea cu aşternerile înspre cevaulcândvaului…
…unul cu prea multe hotare…unele ale durerii care te închisese între carapacele ei odată…
…simţind cum îl pătrunzi, sfredelindu-l cu privirea, ştiind că deşi îl cauţi, poate va fi el cel care te va găsi, şi atunci îl va trăi nemijlocit, într-o spontaneitate…în acea lume unde căuta dezlegări acelor gânduri, care te trăiau, lor dându-li-te fără a te împotrivi, pentru unele având descântecul, pentru acelea nestăpânite şi stăpânitoare, nesupuse şi neînfrânte, pentru altele rugăciunea; pentru acelea ale negânditelor zări, dorindu-şi, de ar fi putut să li se întâmple să lege instanţe solitare…doar că acestea sunt împreunate doar de rostiri…
…cu unele gânduri îţi spui că vei inventa o altfel de relaţie, mai cu seamă cu cele neîncrezătoare, ce te privesc întrebător, cu reticenţă, pe acestea ţi le vei apropia, apropriindu-li-te…
…altor gânduri le porţi acea nostalgie a inertului, a imuabilului, a sfârşitului înainte de a fi început; un început având deja în el sfârşitul; erau cele înstrăinate, de care te lepădasei când în ele nu mai erau spus, simţindu-le murind înainte de a fi purtate, zăcând în tine, ucise şi nici o mână a împotrivirii neaflându-se prin preajmă; ale tale încă sângerând în litere ghimpate, lacrimi rubinii; ceva, cumva le curmase, orice le-ar fi putut figura metamorfoza…
…expresie rămasă necuvântată, expresie irepresibilă, a cărei stăpânire ar fi început şi ar fi sfârşit în expresivitate…
…ar fi murit oricum, pentru că de le-ar fi fost dincolo de trăire, rostindu-li-te, în comunicabil, le-ar fi deschis un tărâm al alinenării; ţi le-ai fi înstrăinat, nu le-ai mai fi simţit ca fiind ale tale, precum odată vrându-le crestate într-un altul, doar că după ce le-ai fi dat spusul de tine, pătrundere până în rădăcinile fiinţei, cu puterea dezvăluirii nespusului, în altunevaul din însuţi curmai o formă a lor, care părea potrivită…doar părea…
…ispită thetică…însă înşelătoare, aflată nici măcar la marginea de sieţi, acolo unde poate ţi s-ar fi prăbuşit cuvintele, ci dincolo de tine; o existenţă a lor, a acelor gânduri ce nu s-ar fi putut perpetua…
..părând a fi desfăşurătoare, dezlegătoare…atât de himeric amăgind înainte de a dezamăgi…
…nu le mai credeai lor, dez-locuindu-le; gânduri eşuate în cumplite himere cărora nu mai voiai a le fi sălaş, simţindu-le neputinţa vorbelor şi deşi nu îţi smulsesei auzul de ele, nici spusul, simţeai cum cu o limbă a pieirii începea să le tacă; ţi le amuţeai…erau dintr-acelea curmate la netimp, neisprăvite, purtătoare de acum de cuvinte moarte; suflet mut de ele…
…de acum doar sensibilităţi evocatoare de spectre, într-un undeva din înăuntru-ţi, spaţiu al metamorfozelor muribunde, chipuri de iucubi…
…gânduri înspre care privisei cu luciditate; pe câtă luciditate, pe tot atâta dramă; consecuţie…gânduri pe care le simţeai în tine deopotrivă de împlinit şi de abandonat, umblând după ele prin pustietăţile tânguitoare din tine, tânjind înţelesurilor, flămânzind lor, având nimic atunci când te răzbeşte foamea de ele, pentru că le străjuisei cu împrejurimile stăpânite de himere..
…acelea în tine încă mai sunt, destul din ele ţi-a fost rămas, trecând, în afara zidurilor nevăzute, şi nu înăuntrul tău, iar cuvintele de ele îţi sunt o armătură atât de fragilă şi atât de vulnerabilă; tălmăcirea lor îţi este cu un fel de blândeţe tristă, aidoma unei lumini proiectată în sine, şi în timp ce te uiţi înspre încotroul lor, îţi simţi privirea rezemată de un…
…îndepărtat.
Gânduri ca pecete și rod, mers perpetuu.
ApreciazăApreciază
Altor cuvinte ale gândurilor, Ciprian, anume verbe le-au refuzat îmbrăţişarea, nezidind în desluşind; astfel nenăscutele întrupări s-au năruit în nespus; atunci ar fi fost timpul născocirii altora, făr’ de înţelesuri falacioase ale verbului iscător deopotrivă şi suprafeţei şi adâncului. Cuvintele se cer deschipuite; doar astfel pot fi pătrundere; altfel, ascund…cuvintele; pretexte pentru gânduri, lor dezvăluitoare.
Du-ţi gândurile în glasul inimii, Ciprian, pe drumuri cuvântătoare.
ApreciazăApreciază
Uneori ne impunem anumite lucruri, ne trasam niste limite, inchidem niste drumuri care ni se par ca ne poarta spre ceva ce deja intuim, credem ca o stim de dinainte. Alteori speram si ne imaginam departari albastre, gandurile se nasc si cresc…pe masura ce inainteaza in timp ele cresc in intensitate, marime, devin putin controlabile sau de nu, ard repede lasand locul altor ganduri la fel de efemere. Viata gandurilor este viata noastra, departatul-apropiat poate fi in acelasi timp sau niciodata. Naruirea in sine se petrece atunci cand asteptatul, candvaul intarzie sa se petreaca…cand din calul troian existent in fiecare ca si captura frumoasa coboara altceva, care sterge stralucirea si albul…in definitiv vom fi intotdeauna o suma de ganduritrairi, vom fi ceea ce vom voi sa fim, fiecare sau unii prin altii!
ApreciazăApreciază
Viaţa unor gânduri rostinde, cele a căror expresie ar fi irepresibilă, ar trebui să aibă petreceri asemeni unor predicţii, cărora nu le-ai fi curmezişuri, pentru că stăpânirea de ea ar sfârşi în acel fapt pe care ţi l-ai dori, ai simţi că s-ar petrece, ceva din tine ţi-ar spune pe nume, înţeles urmând a-ţi fi întâmplat, şi nu ar fi defel un înfrânt în cuvânt…viaţa unora însă, devine inaccesibilă, şi atunci le sfârşeşti, simţindu-le neputinţa trăirii şi încetezi să mai crezi că tot ceea ce îţi închipui poate fi şi cu putinţă, ci doar posibil, şi faci în aşa fel încât să te sustragi unor înţelesuri de suprafaţă, dintr-acelea superficiale…iar unor gânduri nu le mai primejduieşti vreodată înţelesurile, smulgându-te semnelor în derivă, pentru că astfel ţi se poate întâmpla să eşuezi în cumplite himere.
ApreciazăApreciază
Acordarea altor intelesuri unor ganduri poate departa de scopul lor adevarat…si nu tot ceea ce ne inchipuim poate fi si intr-adevar, oriunde am trai aceste lucruri.
ApreciazăApreciază
Tot ceea ce îţi poţi închipui îţi poate fi neputinţă, dar aparent posibil, ca oricare neîntâmplat nefăcut încă, rămânând legat de acele gânduri tânjinde, pentru că deja când astfel le simţi le recunoşti şi chipul neîmplinindului, trăindu-le pe unele obsesiv, cu spaima de a le sfârşi, ajungând să te rostească mai mult în tăcere, nonspus, decât le-ai da tu semnificării, în spus, mărturisindu-ţi-le doar sieţi, dar dispensându-te de mărturisere celuilalt, care poate într-un multpreatârziu le va cunoaşte, rătăcindu-le înţelesurile, care cândva l-au vorbit fără însă să îl grăiască, cumva, murindu-l, şi astfel ieşind de sub halucinarea lui…a celui care pe care l-ai simţit precum te-ar fi luat într-o posesie magică.
Nedesluşirea gândurilor, acele altînţelesuri, sunt primejduitoare, da, de nu le poţi pătrunde, or’ înţelesul îţi pare ascuns sau inaccesibil; încotroul lor e deja umbră pieritoare al unui spus în ceva pe care nu îl cunoşti şi pe care îl simţi precum i-ai căuta în neştire cuvintele…iluzii.
ApreciazăApreciază
Motto-ul e bine ales…de postare nici nu mai zic, mi-a placut muult!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Mihaela; cuvintele motto-ului, al fiecărei (ne)rostiri,cuvintele tuturor începuturilor spusurilor, sunt jupuite de pe nişte gânduri ale fiinţei cu poveştile;când noi suntem poveşti…iar alegerile le face înspre arderea sufletului lor, a acelor cuvinte ce o cheamă la ele, să le aprindă pe dedesubt.
Să ai parte de arzânde cuvinte chemând dinspre partea cu începutul în spusul de taină.
ApreciazăApreciază
„…nevăzutul ridică din umeri în înţelesului ochiului…”
înţelesul.
ApreciazăApreciază
Zăritul, cel al băgatului „ui” de seamă, e de la zor, gargbird; o ştii, aşa’i? Şi încă altceva ce ai aflat de la mine; citesc abia după o vreme povestea cea ultimă, dar nu cea de pe urmă, şi aşa se face că nu mi-am pândit toate literele anapoda întâmplate întâmplându-li-se această nefericire; se pare că acelaşi eşti, lor stându-le de veghe, ochi de şoim.
Ochiului pedinăuntrului fie-i vederea de toate atingătoare precum văzului de pe dinafară nu îi e dat.
ApreciazăApreciază
Marturisesc,nu ma pot lauda cu lecturi prea cuprinzatoare,dar oricum nu am mai gasit la nimeni atata obstinatie(in sensul bun), o asemenea capacitate de patrundere in a cerceta complicatele,intortocheatele cai ale nasterii,evolutiei,vietii gandurilor.Declicuri in adanc,licariri,ezitari,indoieli,indrazneli,amanari,estompari,scaparari,innegurari.Profund tulburat de aceste GANDURI DESPRE GANDURI,procese interioare,proiectii dinspre interior spre inafara si invers,trairi intense pe drumul spre ESENTA spre ILUMINARE,exprimate intr-o paleta atat de fin nuantata…Saracele si dezlanatele cuvinte ale gandurilor mele,le-as fi vrut mai inspirate,mai aproape de inaltimea-profunzimea alor tale GANDURI CUVANTATOARE…
ApreciazăApreciază
„Gânduri despre gânduri”, da, aşa cum o spuneţi, dovedind o fină capacitate de pătrundere, înţelegându-le facerea şi despicăturile,
ale metamorfozelor lor, ale recurenţelor unora pe care le simţi ca şi cum continuu te-ai despărţi de ele; mulţumeşte domniei voastre fiinţa cu confesiunile lor, mai mult sau mai puţin deghizate…sunt dintr-acelea pe care nimeni nu le-ar vrea întunecate la lumina zilei, pentru că astfel ar însemna să fie scăldate într-un anume fel de o obscuritate dintr-aceea orbitoare, un spus despre ele a cărui nuanţă nu schimbă esenţialul, deşi într-o închipuire a altfelpetrecerii, nu povesteşti despre ele, despre gânduri, ci le creezi, ca şi cum într-adevăr ar fi cu putinţă, ca şi cum ar exista, doar că nu astfel le vrei întruparea placată pe un închipuind, pe un imaginar, ar însemna să îţi ridici construcţii himerice, amăgindu-te că zideşti; gândurile au deplina stăpânire a acelor înţelesuri proprii, iar niciunuia nu îi refuzăm vreunul, şi ni se mai poate întâmpla să negociem cu înşine o înţelegere a unor sensuri uneori, însă niciodată nu ţi le vei putea salva pe cele amăgitoare iluzoriu, în mistificaţie; acestea sunt, oricum, încheiate cu sfârşitul…le poţi spune, da, cu glas de tăcere, însă nu le vei putea face…le lipseşte verbul făuritor.
ApreciazăApreciază
Ale, to your memories; some of them…
(I love your new avatar, princess).
„Această dragoste
atât de violentă
atât de firavă
atât de tandră
atât de disperată
această dragoste
frumoasă ca ziua
şi urâtă ca vremea
când vremea e urâtă
această dragoste atât de adevărată
atât de frumoasă
atât de fericită
scăldată-n bucurie
şi-atât de derizorie
tremurând de spaimă ca un copil în beznă
şi totuşi sigură de ea
ca omul calm în miez de noapte
această dragoste ce sperie pe atâţia
şi-i face să vorbească
şi-i face să blesteme
această dragoste păzită
pentru că noi o păzim
această dragoste
hăituită, rănită, călcată
-n picioare, isprăvită,
negată, uitată
această dragoste-ntreagă
atât de vie încă
şi însorită
este dragostea ta
este dragostea mea
a celui care-a fost
acest lucru pururea
altul
şi mereu neschimbat
la fel de-adevărată ca o plantă
şi ca o pasăre vibrând
caldă şi vie ca vara
noi amândoi putem
să mergem şi să ne întoarcem
putem să uităm
pe urmă s-adormim
să ne trezim, să suferim,
să-mbătrânim
să adormim din nou
sau să visăm la moarte
să ne trezim surâs şi râs
să-ntinerim
dragostea noastră rămâne
îndărătnică asemenea unui catâr
vie ca dorinţa
şi crudă ca memoria
stupidă ca regretul
şi tandră precum amintirea
rece ca marmora
frumoasă ca ziua
fragilă ca un prunc
surăzând ne priveşte
şi ne vorbeşte fără cuvânt
şi o ascult tremurând
şi strig
şi strig pentru tine
şi strig pentru mine
rugându-mă de ea
pentru tine pentru mine pentru
toţi cei ce se iubesc
şi care s-au iubit
da îi spun dragostei
pentru tine pentru mine şi pentru toţi
ceilalţi
pe care nu-i cunosc
rămâi acolo
nu te clinti
nu pleca
noi care suntem iubiţi
noi te-am uitat
dar tu nu te uita
noi nu te-avem decât pe tine pe pământ
nu ne lăsa să îngheţăm
mereu mai departe mereu
oriunde-ai fi
dă-ne iar un semn de viaţă
mult mai târziu din marginea pădurii
din pădurea memoriei
ţâşneşte deodată
întinde-ne mâna
salvează-ne”.
J.Prevert
Something old…
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Limbajul tau pare unul de-a dreptul codat. Trebuie citit cu atentie, cu finete, pentru a identifica firul si intelege metafora, in ordinea asta. Uneori, chiar metafora pare firul. Poate ca e cate un pic din ambele, pe rand si d-odata. Nu st’u. La tine nu subiectul conteaza, ci ceea ce aparent nu conteaza pare subiectul. Alteori, pare o enigma, un labirint de paradigme aromate si flori, dar de cele mai multe ori cuvantul pare ca sufera exponential in natura lui, bicuit sa iasa mai mult, mai mult, mai mult din el insusi, pentru a se intruchipa in altceva.
Cuvantul forteaza natura sa i se arate. Ca un descantec. Poate ca o va face, poate ca nu.
Salutare tuturor!
ApreciazăApreciază
Dezlegătorule al desluşitorului răsucitorînfăşurător al meu părelnic, eşti priceput în jocul decodificării; mulţumesc, EO…şi făr’ de ajutor intrapersonal într-o situaţie inextricabilă precum ariadnă i-ai făcut cu putinţă înfăţişatul labirintic ascuns chip al întâmplatului într-un asemenea fel, părând a nu avea incertitudinea predicaţiei, cea de pe curgândul fluviu al nuanţelor; lasă-mă să îi mai mulţumesc încă o dată pătrunzândului tău şi sensului cuprinzător al cuvintelor, tu, descoperitor de înţelesuri desluşinde, tu ce ştii că limbajul este stăpânit de o polaritate, una tensionată; subiectobiect, tu, ce ştii că substantivele sunt câteodată efemere.
Nu vreau cuvinte cărora să le dau ocol fără de vreun încotro şi pe care să le osândesc în reverie, iluzionându-le că vor zămisli realul; nu le vreau fantasmele, pentru că astfel vor fi precum adeveririle închipuinde de care nu le voi putea despărţi şi nu le-aş putea nicicum descânta gândurilor acestora ca ceea ce îşi imaginează să devină fapt împlinit; nu vreau sintaxe onirice. Îmi spun câteodată, purtându-le semnele fără ziduri neferestruite, precum nişte gânduri magice într-o cumpănă cumva amăgitor persuasivă că poate că da…de cele mai multe ori simt că, de-ar fi să îmi poată răspunde, ar spune că poate că nu. Cândva, voi stârni înspreul, unul ce ar putea părea încheiat.
Mulţumesc sufletului cuvintelor tale căruia nu multe îi rămân neauzite şi neînţelese şi prea puţine sau deloc inaccesibile.
Mi-aş dori, de aş putea, să îmi crestez gândurile într-un.
ApreciazăApreciază
Poate ca un cuvant care sa dea chip trenei de lucruri care il fermenteaza, cum e Iubire pentru preludiu si compliment, si autosugestie, si nevoie, si toate care-l zamislesc, ar trebui atacat din el in el, nu din afara lui in el sau din el in afara lui. Eu sper sa concretizez prin cuvant, as vrea sa evit sa ma las subjugat lui, parelnicelor lui secrete de aflat, ci sa-l subjug eu pe el, sa-mi spuna tot ce am de spus intocmai, sa nu ma absoarba in informul si necuprinsul lui sideral. Cu grija, pentru ca nu e ceva mai potent in a lua mintile decat cuvantul!
ApreciazăApreciază
Da, ştiu ce putere are fiinţa lui; îi cunosc fascinaţia, ce poate aceasta isca, şi cunosc forţa înlănţuindelor litere precum o chimie tentaculară; ştiu potenţa uneia singure ce are în ea toate neîncăştiutele, neîncăaflatele şi ce i se întâmplă prin cataliza cu altele…ştiu ce pot dezlănţui, ştiu ce pot tutela;le-am trăit alchimia, le-am trăit toate nodurile desfăcânde şi cu neputinţă de descurcat, am atins atât de multe semne în tăcutul gândurilor, atât de multe sensuri am obliterat, am trăit utopia înstrăinarii prin cuvânt, atât de multe au sfârşit în neauzit, pentru că eu eram stăpânitoarea şi nu stăpânita, precum spui, eu eram tâlcuitoarea, eu eram împreunătoarea celor ce mă istoveau şi eu covârşitoarea, săvârşitoarea chipului lui grăit, ferindu-mă de verbe ce nu se rostesc, ştiind să plec sau să rămân înţelesurilor spusului ce este şi întâmplându-mă poate într-o altă retorică acelui ce ar putea părea cu putinţă; nonspus.
ApreciazăApreciază
„…cuvinte curgând desfăcătoare şi întorcându-se iar alteori tăcând neadormite gânduri înăbuşitoare visând în stare de veghe renaşterea a tot ceea ce a simţit părăsit, necrezând iluziilor care înstrăinează…”
ApreciazăApreciază
Acestea sunt cuvintelevisuri, cele de a căror evanescenţă făptura nu ştie să se piardă or’să se treacă, dar nici să le atingă în altfel de contururi şi de aceea şi le dă suspinului, în tresărind, în aşteptând de auzit întoarceri în semne cândva refuzate simbolic, părând mesianic…glumesc… al spusului tânjind, deja simţit astfel ca şi când i-ar fi dată nerostirea undevaului, acel preaîndelung, preanicicând părând, prea atâtdetârziu gândindu-i uneori nevenirea, prea cu multe ocoale în samsari de nespus, când sufletul cuvintelor este al fiinţei cu nepovestea, cuvinte pe care ar putea să şi le petreacă înspreului de-a dreptul, dezlegându-le de tăcut ascuns.
ApreciazăApreciază
Cuvintele scrise de tine si incalcitura intelesurilor ma intorc aici…
„lies hide things”
ApreciazăApreciază
Nici măcar ascultatului amăgirii celor albe nu m-aş da, iar oricare alta ar avea chip primejduitor, chiar dacă nu i l-aş desluşi de întâia dată, ceva mi-ar spune pe dinăuntru, şi atunci aş răcni cuvântului de ea cu o spaimă crescândă, izgonind-o, şi nelăsând-o să îmi mai apară, de s-ar întâmpla cumva, altfel travestită. Nu adăpostesc minciuni, iar oricine i-ar aprinde dorinţa vreau să cred că va sfârşi prin a fi tulburat de formele ei, făcând-o să se întoarcă pe pământurile de pe care s-a dezlipit; aş vrea să i se întâmple azvârlirea şi nu căutarea.
Adăpostesc ascunse tăceri, adâncindu-mi-le, încerc să mă îngrop în ele; le-aş vorbi, dar multe alte gânduri negândite mă vor întârziindă lor. Îţi spuneam odată despre un cândva ce pare a avea un final prelung suspendat, al unui gând pe care îl simţi ca şi cum te-ai despărţi de ele de mai multe ori, privire înspre el despletită.
ApreciazăApreciază
„lies hide things”erau cuvintele care mi-au ramas in minte dupa ce am ascultat
Hound of winter…
au legatura cu ceea ce simt zilele acestea …cu ceea ce se intampla si nu pot sa deslusesc…sau mi-e teama de adevarul ascuns…
Imi cer scuze daca s-a inteles altceva…era vorba de realitatea la care privesc…neputincioasa…
ApreciazăApreciază
Magda, te-am simţit; este şi motivul pentru care ţi-am dat astfel răspunsul; nu ai pentru ce să îţi ceri scuze. Aşteaptă; unele răspunsuri nu le poţi căuta, ele voi fi cele care te vor găsi, crede-mă. Şi fereşte-te să îţi „imaginezi”,să îţi născoceşti desluşiri, pentru că te poate proiecta sau arunca într-una din cele mai absurde lumi posibile…asta i-aş spune oricărui suflet, pentru că aceste întâmplări vin cu pas viclean şi neauzit la călcare.
ApreciazăApreciază
PS
Nu ţi-am cerut vreodată permisiunea de a-ţi spune pe nume, dar astfel am simţi apropierea, şi nu ţi-am folosit prea des nick-ul, sau mai deloc; Yousef59…să îmi spui, te rog, abia acum, dacă ţi s-a părut cumva nepotrivit, şi voi face întocmai precum o voi afla de la tine.
ApreciazăApreciază
Multumesc foarte mult!
Cat despre nick ,e pentru cei de pe aici care mai deschid blogul si nu ar intelege de ce poarta numele meu…de aceea l-am folosit pe cel al consortului …e greu de explicat…
Sunt sigura ca intamplarile vin cu „pas viclean”asa cum ai spus…
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Joc pentru toate anotimpurile, mai cu seamă că s-ar fi vrut al iernii, aşteptându-l pe cel de-al cincilea…
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază