Încă o scrisoare târzie despre ceva, Moş Crăciun; subiectivă hotărâre

Motto: Credea în cevaceva ce nu există încă, la fel cum preabine ar putea exista, nefiind încă aflat, ci doar intuit, existând însă pentru acea fiinţă care îl afirmă şi care nu ar putea afirma ceva ce este neadevărat deşi părând a fi nefiinţă, nu s-ar putea face nici o afirmaţie asupra-i…credea că există ce vrei…aşa cum şi ceea ce poţi să vezi există precum şi ceea ce întârzie să apară.

Drag Moş Crăciun,

Da, ştiu…fiinţa de o inocenţă târzie care încă mai copilăreşte, mimând atât de bine maturitatea bănuiam că îţi va scrie, deşi nu ştiu niciodată cărui gând i-o va face…de ceva vreme, a devenit făptura cu monologurile; nu-i băga în seamă capriciile enunţării, deşi crede că ai fi tentat să o faci…spune-i doar că îţi place, de parcă ai fi obligat să o faci…de fapt, nici nu cred că ai avea încotro; o cunoşti de pe vremea când atât de bine i se potrivea acest adjectiv, precum şi o grămadă de încă multe altele…ţi-o aminteşti, nu? este cea care în viaţa ei nu ţi-a spus vreo poezie…şi nici nu ţi-a mai scris vreodată până anul trecut…cea despre care ştii că atunci când se (ne)rosteşte, dă suflet unor cuvinte într-o voce, aceea a fiinţei sale,  într-o limbă de taină…

…cuvinte având un rost în măsura în care poartă un fatum…

…şi mai ştiu că îţi va cere nimic, prudentă cu semnificarea, pentru că se teme să te roage să îi aduci ceva anume

ceva pe care să îl poată defini ca fiind real, spunându-l ca pe un adevăr, alcătuindu-l ca pe un mozaic căruia i-ar da o formă pe care, deşi aparentă şi poate înşelătoare, ar trăi-o ca şi cum ar atinge în cunoaştere concretul, dându-i-se cu toată fiinţa, aceea din visuri şi gânduri ale îndurării tuturor vânturilor de miazăzi şi de miazănoapte în care sălăşluise cu credinţă în ele…

…ceva pe care să îl aibă din credinţă; ceva în care să creadă fără să fie nevoie să încerce să vadă dacă este real, aşa cum încercase Orfeu să întoarcă privirea după Euridice, spre a se convinge de existenţa acesteia, de nu fusese cumva o fantasmă; oricum, o cunoşti de mult…i-ai desluşit alcătuirile cevaurilor; ale unora…altcumvaurile altora…

…căutările ei înspre răspunsurile lor, ştiind că o întâmplare-cândva, cea a unui anume neştiutîncă va face ca unul dintre răspunsuri, deşi ea îl va căuta, va fi el acela care o va găsi, neîndoindu-se că acelui sens încă nedesluşit îi va trebui un cum; fel potrivit al aşteptării…

…şi o va face în inocenţă, în puritate; astfel îi va fi şi gândul ce îl va pătrunde, sfredelindu-l cu privirea…iar atunci când îi va fi dat să fie, îl va trăi nemijlocit şi într-o spontaneitate şi despre care atunci când îi este acelui gând mărturisitoare, îi spune cu glas de tăcere acolo…loc născut din semne şi tăcere pe care nu ştie să le desluşească încă şi nici să le audă şi nici să le cuvânte şi se teme că poate le-ar învălui doar într-o formă imperfectă a limbajului şi ei însăşi, copil iluzoriu al clipei, şi-ar fi confuzie în încercarea de a le înţelege şi de a le transcende…

…ştie doar că din ea izvorăsc şi ea va fi cea care le va isca, aşa, ca într-un joc magic, ca într-o vrajă a fantasticului, privind acel ceva nedescifrat, ce doarme undeva, în somnul eului său, acela scotocitor, scormonitor şi aparent cunoscător, stând acolo, în mijlocul unei plăsmuiri…sau poate al unei uitări…

…îi cunoşti, Moş Crăciun acea acea utopie a ei, personală; cea  a unui spirit liber care înţelege, dar, cine ştie, se teme că nu ar avea acele însuşiri ale făptuitorului, spirit pentru care faptele precum şi întâmplările derizorii sunt captări fine şi nuanţate şi atât de complexe, căpătând o semnificaţie nebănuită, precum şi una enigmatică şi care, printre altele, are un realism dezvăluitor al privirii, unul care obnubilează întunecimile învăluitoare…ştii ce crede şi ce spune despre nişte suflete visătoare pe pământul acesta care trăiesc ca nişte somnanbuli, dorindu-şi să stăpânească tărâmuri neatinse încă…

…ştii care le este încotroul paşilor visătorilor; paşii încotroului visătorului sunt cei înspre spaţii necunoscute, drumuri nebătătorite, pe care descoperirea viitorului ca început al prezentului este acel ceva; cevaul despre care ştii doar că va fi acolo şi căruia îi eşti călătorie înspre incertitudine pentru că îţi recunoşti un ieri absolut, întâmplat, purtând înlăuntrul lui toţi ierii din timpul şi din locul lor precum o succesiune neîncetată, mărturisitorii de tine-urmă ai unui trecut care, fiind într-un trecut, nu s-ar fi întâmplat altfel de cum s-a petrecut…

…iar viitorul, cel al mâinelui, al nostru, neîntâmplaţilor, neîntâmplaţii noştri încă, existenţă a noastră încă necunoscută şi necunoscătoare, este al unei incertitudini…

…al unei incertitudini şi nu neapărat al unei necesităţi, această incertitudine nevenind din cauza necunoaşterii lui de către orişicare fiinţă, ci pentru că urmează ca întâmplare probabilă; una ce nu s-a făcut încă…închipuită, simţind că prin voinţă şi prin vis, suntem liberi a ne provoca realul de către posibil; ieşim, cumva, din jocul întâmplării…visul, ca o ficţiune…in fapt, o captare a realităţii reale pentru a elibera realitatea, pe care o aduci pe faţă, astfel eliminându-i o imagine falsă în lumea aievea, întâmplare magică…

…de atâta vreme o cunoşti, Moş Crăciun, ştii cum înaintează prin clipele de ea, dându-i-se fiecăreia întru atingere auroral şi cuprinzător; ştii că este unul dintre aceste suflete visătoare; suflet rătăcitor prin pustiuri astrale, ce îşi transfigurează realitatea cotidianului ce o înconjură, dându-i o aură şi o sacralitate, făcând din pământul ei  fiinţei ei o împărăţie a cerului, potenţată divin…

…iar atunci când scrie din ea, o face mergând în căutarea orişicărui vis al ei, a memoriei, a timpului, a tuturor pierduţilor paşi, astfel regăsiţi, pentru că aceasta îi fusese precum dorinţă urmată şi urmărită…

…dar mai cunoşti despre ea şi altceva… deşi este o fiinţă visătoare, în înăuntrul ei este veşnic trează; visează şi nu visează…

…ştii despre visurile ei, cele  cu ochii larg deschişi, în care învăluie în poveşti cenuşiul în culori nemaivăzute şi nemaitrăite până atunci…amestecă imaginile şi apoi le le sparge în fărâme caleidoscopice, atingându-le pe fiecare cu acea exuberanţă a sufletului unui copil – ea, copilul timpului… în tot acest răstimp gândind că niciodată nu i se va întâmpla să îmbătrânească…

…tu,  Moş Crăciun, tu ştii mai bine ca nimeni altul că de multe ori prin ochii ei priveşte un copil, când atinge lucrurile cu uimire, simţindu-le cum încep să o pătrundă şi nimic nu îi pare de neînţeles în plecare lor într-un mai departe unde ar duce-o şi nu se întrebase nicicând de ce i-a fost să şi le încrucişeze…ştia doar că ceva o adusese acolo, dinspre partea cu timpul şi vremea lui, a iscării, ei rămânându-i acum citirea liberă deschisă, descifrându-le ca pe un presupus mister, îi fusese dat să le descopere, fie că le aflase prin întâmplare, fie prin căutare…de căutat însă nu, nu o făcuse…

…toate acestea le ştii, Moş Crăciun…la fel de bine după cum nu îţi este străin faptul că de cele mai multe ori are acea uitătură înspre neîncă de parcă ar purta ochelari dintr-acei ai căror dioptrii apropie necunoscutul şi că de multe ori i se întâmplă să ia în derâdere fărâmele idealiste şi utopice ale unor dezmembrate clipe zăcând inert…şi o face cu o expresivitate ludică…zâmbeşti acum, Moş Crăciun…iar ea ştie de ce o faci; tocmai ţi-ai amintit de ceva; cevaului unui cândva, demult…

…ştii cum spune despre ea că adoră atunci când este gravă şi o face cu o ironie nonşalantă, mai ales când adulmecă primejdiile unor gânduri şi le evaluează după o verosimilitate; aceea a logicii…ştergând din ele acele cuvinte care s-ar preta exciziei; simte că trebuie ceva să taie din trupul lor, deşi i-ar fi mai lesne să le ocolească…ar tăia din ele şi le-ar lăsa acolo, lângă acel gând al lor, zăcând, la margine de ea, pentru că dacă ar fi fost să înceapă să creadă în ele ar fi fost ca într-un fel de situaţie limită în care credinţa în acel ceva presupunea suspendarea acestei logici, cumva neputincioasă, într-o astfel de întâmplare…

…ştii despre cevaurile ei lucruri de taine, pe care nimeni nu i le-a aflat; cred că în fiecare an ţi le-a spus, mergând prin vorbe crezând că astfel vor ajunge la tine, iar tu i le vei face cu putinţă…ai atâta magie, nu? doar eşti Moş Crăciun…poţi face şi desface, dacă îţi este aceasta voinţa şi nu ar vrea să creadă despre tine că e doar absurdul unei demiurgii…ea crede în tine, deşi nu eşti nici real, nici pipăibil, nu te-ai arătat nimănui până acum…poţi fi când vrei oriunde şi oricum…

…şi tu ştii atât de bine că ea trăieşte cu o sete de cunoaştere a realului, doar că este un altfel poveste când e vorba de tine, precum multora o iluzie…or nici măcar…pe tine te-au chemat în suflet milioane de copii…

…tu ai doar de-a face cu trăirile lor, ale chemării primitorilor; a lor, de tine, cu credinţă..

….copiii cred în tine, Moş Crăciun…şi nimeni nu te-a văzut vreodată, nu te-a atins, oricâtă sârguinţă ar fi avut, mai cu seamă, o copilă într-o noapte, cândva, în urmă cu mulţi ani…îţi aminteşti, aşa’i?…i s-a părut că îţi vede umbra…

…era doar o vrajă vizuală…

…atunci s-a gândit cu tristeţe că eşti cam singuratec, Moş Crăciun…dar asta e; nu ai fost făcut pentru a trăi laolaltă; doar eşti o forţă supraumană, detaşată de omenesc…o forţă magică..

…iar înspre tine nu există decât calea gândurilor; alta nu ar şti şi nici nu ar putea căuta, iar de ar încerca, ştie că ar fi una iluzorie, iar ea de iluzii se ţine deoparte; sunt amăgitoare…în tine are credinţa; crede că tu poţi săvârşi miracole, ea având nimic de aşteptat…nimicul ce nu există în sine însuşi, ci doar în legătură cu ceva pe care şi-l vrea întrupat iar tu i-l ştii….aşa că, fă o minune…atâta timp cât tu exişti, minunea merge cu tine; fă din nimic…

ceva.

Anunțuri

52 de gânduri despre &8222;Încă o scrisoare târzie despre ceva, Moş Crăciun; subiectivă hotărâre&8221;

  1. Neverosimil de frumos! Mosul acesta ar trebui sa treaca printre prioritati dorinta copilei. Numeroase ganduri a avut acea copila de-a lungul timpului si acum din discutia sa cu personajul iluzoriu si totusi introdus in realitate, razbate speranta. O speranta a concretizarii ceva-ului dupa cum si-o doreste, nu altfel, doar in acel mod, neamagitor. Undeva insa, in acest univers, gandurile tuturor se unesc, se opresc pentru momentul datului sa fie. Sa asteptam cu incredere ecoul, reverberatia…acestora, poate dura putin pana cand impletirea gandurilor atinge apogeul. Atunci, dupa, orice clipa si gand din trecut va apune definitiv!

  2. Cândvacopila nu i-a scris niciodată; a făcut-o abia într-o scrisoare târzie, anul trecut, pentru că îi rămăsese un lucru de făcut, neînfăptuit în vremea copilăriei…aşa că, i-a adus în dar o poezie scrisă de Radu Gyr; este o poveste mai veche, Adrian iar acum s-a gândit să urzească din nou nişte cuvinte, să reîmpletească în ele nişte gânduri pe care simte că el, Moş Crăciun, i le ştie…doar e magic, nu, într-un timp al nopţii aidoma? mă aude cu ochii pe care eu nu îi pot vedea, citindu-mă, ştie şi ceea ce nu îi spun şi ceea ce am avut de spus dar am tăcut demult…iar copila…copila, da, trebuie să îi fi spus cândva atât de multe fără să grăiască…

    Iar acumfemeie, cândvacopilă, îşi doreşte…ceva, precum ar fi o iarnă magică.

    Later edit
    Poezia, cea dintâi şi singura spusă vreodată lui, cea pe care o amintisem, fusese aceasta:
    “N-ai dezmierda de n-ai ştii să blestemi.
    Surâd numai acei care suspină.
    Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
    de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

    Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
    cu mâna ta n-ai unge răni străine.
    N-ai jindui după frânturi de rai,
    de n-ai purta un strop de iad în tine.

    Că nu te-nalţi din praf, dacă nu cazi
    cu fruntea jos, în pulberea amară.
    Şi dacă-nvii în cântecul de azi
    e că mureai în lacrima de-aseară”.

      • Sunt suflete care au cunoscut toate aceste cuvinte; le-au trăit şi pe unele poate că încă le mai aud în ei, suflete cu puteri de ei şi de alţii tămăduitoare, suflete care ştiu cum şi de unde vine vindecarea, din ce căutături, fiinţe ale căror lumi sufleteşti, de-ar fi semiotizate nu mă îndoiesc că nu s-ar înscrie într-o eternitate; aceea a unei semioze sacrale…suflete de oameni cărora nici o durere nu le-a fost străină, simţind, cumva, că metabolizează suferinţa întregii lumi, intrând cu ea în rezonanţă.

      • Zile ale unui Crăciun al sufletelor de tine lor colindătoare să ai, Kaaliope şi nici un sens al lumii lor, aceea lăuntrică, vreodată să nu îţi fie uitare! Mulţumesc cuvintelor tale… şi fie-ţi toate visurile aripă, întindere peste tot!
        „Infrant nu esti atunci când sangeri,
        nici ochii când în lacrimi ti-s.
        Adevaratele infrangeri,
        sunt renuntarile la vis”.
        Radu Gyr

  3. candid…
    Uneori mi te imaginez ca un fulg plutind spre înalt sau spre pământ, după cum ți-i voia. Alteori am impresia că ești reîncarnarea vreunui bătrân înțelept. Una din miile de calități ale tale, o văd a fi nemăsurata răbdare, ca și cum pentru tine timpul nu există.
    Am să-i scriu și eu Moșului 🙂

    • Scrie-i Agatha, sufletule; o vei face cu toată puritatea lui, când i te vei spune, în acea magică noapte, deşi cred că îţi ştie deja toate înţelesurile; aude cum se desfac gândurile în iarnă, cele de-a lungul tuturor anotimpurilor şi ţi le ştie pe toate, chiar şi pe acelea pe care le-ai tăcut, ori îndepărtat, de-ai avea vreunele. Voi veni cu drag să ţi le aflu, după ce i le vei fi spus lui mai întâi, fireşte…fie-ţi ascultarea de ele săvârşire; auz de ochi!

  4. Cand eram copil ii scriam prin gand …uneori s-a intamplat ca mi-a si „raspuns”…acum desigur vad altfel lucrurile.
    Dar scrisoarea ta e minunata sunt sigura ca iti va da raspunsul pe care tu il doresti.

    • Şi tu, Magda, rostitu-i-ai tot cu glas de tăcere în vremea copilăriei? Mulţumesc gândului tău; nu am vrut să îi scriu, acum om mare, cum spun despre noi, nici prea mult şi nici prea puţin, pentru că mă temeam că astfel aş fi putut crea o suspiciune; aceea a unei inegalităţi de înţelegere…el desluşeşte oricum…cuvinte pretextuale lui, în fapt am scris unor gânduri, şi am făcut-o cu acea sinceritate, cu acea dragoste de nişte amintiri de cândva dintr-aceea genuină, trăind un sentiment de parcă aş fi regăsit după mult timp ceva ce am uitat iar acum mi se întâmplă în uimire, iar, altfel, întâiele sunete ale unor cuvinte despicate gânduri; am iubit să scriu această “scrisoare” în timpul acesta magic în care aş vrea ca toate sufletelor să trăiască întoarcerea la Inocenţă…sufletele oamenilor mari ce nu mai sunt de mult copii, cei care au învăţat să pătrundă semnele – asta numesc eu văz – mergând prin transparenţa lor şi nu de-a dreptul prin cuvinte, nedesluşind încolăciri de simboluri…iar ţie, Magda, îţi doresc ca ceea ce îţi imaginezi să îţi devină realitate, fapt împlinit.

      • Cu drag, Magda…şi mulţumesc la rându-mi; cred că acei blânzi sunt cei ce aud cu sufletul şi privesc cu inima; văd întotdeauna mai limpede; iar pe acea „umilinţă” eu o numesc smerenie; cu smerenie atingi celelalte suflete întâlnite în cale, ştiindneştiind un lucru, şi anume că sacrul este centru al existenţei, este acel real în care se fondează acele dimensiuni ale existenţei precum binele, frumosul, purul, toate acestea neputând exista în afara unui fel de absolut; cel ce nu poate fi în vreun fel „legiferat” de altceva decât de acest sacru.

    • Un altfel de răspuns, cumva, în felul meu ţi-am dat, dar îndepărtat-apropiat de deschipuirea fiindnefiindului cevacândvaului ca început al prezentului, ceva despre care tot ce ştii este că va fi într-un acolo din care nu ai trăit nimic; nimic, aşa ca în ceva anume, şi mai ştii că toate simţurile participă la înţelesul lui sistematic; cum altfel? însă se mai întâmplă ca uneori neînţelesurile să fie pline de înţeles, doar că neînţelegerea acestor neînţelesuri cuiva îi poate părea o înţelegere inaccesibilă.

  5. ce? să mai zic, că ai dreptate?
    tu ai răspuns în felul tău de-a nu răspunde,
    ci de-a ademeni, de a momi nimicul nesimiţit
    într-unul cu mult simţ, nici mut, nici grăitor
    şi cu răbdare întru netrăite,
    închise-acum, dar fără poartă,
    doar părere,
    potecă spre visare, sub arc de cer(c) din lin
    în lin.

  6. PENTRU-O PREA SUAVA FLOARE…inspre sine scrutatoare,cu „vaz pur colindatoare”,in adanc patrunzatoare,de suflet rascolitoare,fara stavili iubitoare…Inspirat cuvantatoare,sincer marturisitoare (si’ncifrat tainuitoare),Ea,lucida visatoare, puternic Fauritoare,povestindu-se pe sine povesteste si de tine…// Dalbe flori,dalba ninsoare,iar in suflet numai soare! Sanatate Mamei bune! Ale bucurii sa’nsemne! Speranta sa’nmugureasca,Mosul taina’ti s’o cunoasca si magic s’o implineasca:Nimicul… sa infloreasca!

    • Gânduri colindătoare de suflet atingere, acolo unde au vrut să se ducă; mulţumesc, domnule Crişan, pentru sunetele iscate, cele ale literelor, pentru ceea ce au stârnit, înlănţuindu-se în cuvinte, cuvinte ce v-au purtat înspre mine…mulţumesc cum le-aţi aprins.
      Magia este în noi, drag, drag domn…însă ştiţi cum se întâmplă cu oricare act magic; cere timp şi îl ia şi nu i te-ai putea împotrivi, iar uneori într-atât de mult încât te duce ispitei de a renunţa; fie-vă lumea ferită de enigmatice şi ispititoare aparenţe, precum fiecăruia i-o doresc.
      Cât despre această scrisoare adresată lui, omniscientului moş, cineva ar putea gândi cum că ar fi o naivă stratagemă; cum nu…ar putea…lor de doresc să nu aibă vreodată privirea îngânândă, iar iluziile să nu le devină văz atingător.
      Domniei voastre, suflet aproape, să rămâneţi senin în cerul din înăuntru, oricâte întâmplări ce nu mă vor fi cu voie s-ar împleti capricios; nimic să nu vi-l tulbure; vă doresc să visaţi poveşti şi să aveţi cui să i le spuneţi.

  7. Îmi par cuvintele tale ca fiind cel mai frumos cadou pe care l-ar fi primit vreodata Moşul… şi poate singurul. I te-ai dat trup si suflet în cuvinte alese, aşa cum faci de obicei…
    „Copilă”… îmi va fi dor cândva să fiu chemată aşa.

    Sărbători fericite, suflet alb!

  8. Copilă-fluturaş albastru precum un crâmpei de azur, îţi mulţumesc pentru că mi te-ai ivit în iarnă, trup de suflet în cuvinte; i-am scris lui, doar este atât de credibil ficţional, nu? dovadă trăinicia-i şi fascinaţia…nişte gânduri au chemat tras în fire nişte cuvinte-ţesătură, nu oricare, nu oricum, cărora nimic nu le-a rămas ascuns tălmaciului, tâlcuitorului, mie sperând să îmi fi izbutit într-o expresivitate, aceea a unei adecvări complexe, scriere pură, rostirea spusă cuiva pe care îl bănuiesc că ştie nimic altceva decât nişte cuvinte din lumea unei camelii, lume având unitatea florii şi forma petalelor ei.
    Ţie, sufletule, fie-ţi înfăşurarea clipelor cu privirea care să le simtă, primindu-le la ea, desfăcând văz de visuri argintii, fiecare cu alt gust şi cu altă aromă, precum amintirile, când îţi vor vorbi peste un timp de cândvacopilă, în vremea altor ninsori…iar dragostea fie-ţi ca un prinzător de vise; visul pe care îl trăieşti în atingerea inocenţei şi a purităţii.

  9. @ Camelia,
    Bună seara !
    Am trecut să te colind și, SURPRIZĂ…..
    Comentariul făcut, videoclipurile postate și avatarul de la „ like ” , au DISPĂRUT ……
    Acum am dat din nou „ like ” de aceea apare avatarul…
    Care-i cauza ? Te-am supărat cu ceva ? Eu știu că nu !Te rog, lămurește-mă !
    CRĂCIUN FERICIT !
    LA MULȚI ANI !
    Cu respect,
    Alioșa.

    • Domnule, doar o singură dată puteţi accesa opţiunea „like”…doar o singură dată, precum, dealtfel aţi şi făcut-o în vremea din urmă şi nu altcândva, deşi nu era musai, dar vă admir candoarea „nedumeririi”; ştiţi la fel de bine ca şi mine că avatarul despre care vorbiţi nu ar putea dispărea aşa, ca prin minune, deşi trăim un timp magic…la fel cum ştiţi prea bine că nu poate dispărea ceva ce nu s-a întâmplat, precum acel comentariu despre care pomeneaţi şi care, wordpress ştie de ce, din ce motiv anume sau anume motiv mi-a venit precum spam; acolo unde se află şi acum; l-aş putea copia, desprinzându-l de acolo, dându-vi-l înfăţişării, dar nu îi găsesc rostul, la fel cum nici pe acela de a vă întoarce cuvintele pe toate părţile nu îl găsesc, pentru că m-aş transforma într-o fiinţă dubitativă şi nu mă voiesc astfel; printre altele, ştiu şi să văd cuvintele pe dedesubt şi ştiu şi să le scriu ca atare.
      Sărbători în rostire senină a sufletelor să aveţi.

  10. Îţi mulţumesc, Lavinia, freamăt de suflet…ţie, Romulus; drag bănăţean de-al meu…Îţi mulţumesc departeaproape Magda, pentru gânduri…şi domniei voastre, domnule Popovici; mulţumesc tuturor; Crăciunul, îi spuneam unui prieten drag, tare drag mie, ne recreează; este Creaţie din Nou, dacă mai vrem, dacă mai putem să înţelegem această Taină.

    Fie-vă al sufletelor de voi colindătoare, acelea ce vă sunt străbateri!

    • Clipe magice să îţi fie cele ale încătimpului rămas cel al Crăciunului şi toate celelalte ce le vor acestora urma, în lumea fermecătoare din jurul tău, aceea de care vei şti să te ţii deoparte, ferindu-te; cea a amăgirilor, tu, atât de incomod ei, iar sufletele, cele ce ţi-au fost spus, cele pe care le-ai primit în tine, fie-ţi veşnic iubire;înăuntrul lumii tale sensibile!

  11. Cred ca Mosul nu a citit nicicand o scrisoare atat de frumoasa si de profunda, numai un suflet deosebit de sensibil ar fi putut impleti cuvintele cu atata maiestrie .

    Un Craciun cu multe bucurii „Pasare Maiastra”

    • Mulţumesc rostindelor tale gânduri, Samsara; cât despre cuvintele mele, au chemat ceva ce el aştepta să îi fie spus, de m-aş fi încumetat până într-acolo; el o ştie la fel de bine ca şi mine; îmi ştie toate împotrivirile, toate mai încolourile şi tot ceea ce fac anapoda…glumeam…şi da şi nu.
      Fie-ţi tot ce vrei cu putinţă şi nicicând vis în care să nu fie cuvinte!

  12. Eu nu stiu a-ti asterne gandurile mele, cu cuvinte mestesugite, asa cum tu cu usurinta o faci… dar iti urez din suflet „Sarbatori frumoase!”. Iar anul care vine sa iti aduca macar jumatate din ce iti doresti, alaturi de multa sanatate si putere de munca! Gandurile mele se indreapta cu drag si catre Ale, si ei mai abitir ca tie, ii doresc multa putere, alaturi de sanatate! Va pup cu drag!

    • Fiinţă dragă, tu mereu mi-ai răspuns cu sufletul, ori de câte ori s-a întâmplat să o faci, cu dragostea pe care o ai în tine pentru cei din preajma ta şi pentru cei aproapedeparte, cum îţi sunt eu şi nepoata mea, noi, neştiutele tale, dar pentru care simţi o legătură, la fel cum o trăiesc eu pe cea pentru tine şi prinţesa vieţii tale, Adina; fie-ne tuturor paşii iubire pe drumul vieţii, şi cu iubire să privim înăuntrul celorlalţi, astfel putându-i auzi şi înţelege.
      Ţie să îţi fie ochii prin care priveşti lumea altora la fel de luminoşi şi uşa împărăţiei sufletului tău deschisă altor suflete de gânduri albe.
      Te îmbrăţişăm cu drag, Zbor de fluture!

    • O să le aflaţi pe unele dintre ele mâine noapte, când le deschid foşnetul rostitoarele deschipuinde mele gândurile în Altan, precum i-am spus, încă nerostit însă pe tărâmurile mele de cuvânt; mulţumesc sufletului cu dorinţe pentru mine.
      Fie-vă Altan atingerea celor mai aureolate întâmplări cu miez de foc şi lumină!

    • Suflet drag, dorinţa mea pentru tine este să fii acolo unde vrei prin fiecare pas pe care îl simţi să-l fi trecut şi pe orişicare clipă a călcăturii să o iei şi să o pui în dreptul sufletului, în dreptul inimii, în dreptul ochilor, în ascultat, prefăcând-o în spusul dinăuntrului cu dragoste revărsându-te în fiecare dintre ele, adunându-le minunile una câte una.

  13. Când cineva scrie o poezie sau un fragment de proză în ceruri un înger râde fericit.Sper ca în 2012 cerul să se cutremure de bucuria îngerilor. . .
    Urările mele pentru anul ce vine sunt simple și sincere:îţi doresc sănătate,prosperitate,inspirație și BINECUVANTARE !!!

    La mulţi ani !!!

    • Senin să fii şi neînnourat în cerurile din tine, Romulus; fie-ţi Alt An ghem strălucitor de fire ale unor clipe auriu-minune; ţesătură învăluindă a întâmplărilor ce îşi caută înţelesurile!

    • Nu zici nevrute, sufletule; fie-ţi Alt An, cel al tărâmurilor clipelor celor mai frumoase amintiri pe care le-ai trăit; cele ce urmează a ţi se întâmpla; dorinţa mea pentru toate fiinţele ştiute şi neştiute.
      Gândurile mele vor fi în miez de această noapte, în timp de taină, magic…precum îi este nopţii timpul; unul făr’ de început şi făr de sfârşit părând, unul al necunoscutului, al încăneaflatului.

  14. Fie-ţi toate clipele, Elena, cele ale fiecărui acum pe care îl vei trăi, unul după altul, cu dragostea de mână mergând; culoarea ei prevestitoare îmi pare că de ceva vreme ţi-a fost aurie auzindă înfăşurare luminoasă a sufletului, învăluindu-ti-l.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s