Cândva el, prin răzbătânde doruri, desferecat spus

Motto: Lui i se va spune într-o nouă limbă, trecând-o prin sieşi înspre el în tăcute cuvinte cu desluşiri diamantine, convertiţi la o nouă retorică, suflete pribegind unul de celălalt printre nedezlegăturile neînţelesurilor pline de înţeles ale lor, prin el la ea ajungând…ea, cea care îl gândeşte; acea ce e tu nu eşti eu, dar este uniunea ei cu tine; tu eşti în ea, ea e pedinăuntrul tău, e cea care te priveşte din lăuntru-ţi, cu chipul lui a fi, rostire dezgolită…

…ea,  simţind că l-a găsit înainte de a-l căuta, fără drum îndărăt…

Poate că asemeni ei, şi el era un suflet haimana; haimana de suflet rătăcind pe drumeaguri de doruri ademenitoare, înspre într-acolo unde îl voia, înfiorat, dorinţa,  pe unele dintre ele poate fără să şi le mai spună vreodată, în geamătul tăcerii înţelesului de ele acestea rămânând doar o himeră, fără a putea să şi le aducă, dându-li-se înapoi, ci doar purtându-le de parcă ar fi fost înveşmântat în răni…printre altele, aşchii de gânduri, încă mai pribegea…iar cel mai adesea i se făcea dor de el însuşi, un dor visceral, şi atunci îşi desfăcea toate cheotorile şi se lepăda de cel înfrânat, cu toate răzvrătirile care îl înăbuşeau, cu toate patimile care îl răscoleau şi care îl făceau atât de viu, pentru că astfel se trăia…

…ca pe un act pasional, îndepărtat în acele clipe de gânduri, de raţiune, de acea luciditate în care i se supunea realului, nemaiezitând între departe şi aproape, ştiind că altfel nu i s-ar fi putut da unui posibil atins, care altfel i-ar fi fost deşi dorit, cu neputinţă însă, lui, fiinţă între vis şi realitate, chip al dihotomiei, între el şi însuşi străbatere…şi niciodată ascunzându-se în propriu-i văz căruia i se atinseseră tot felul de priviri…

…iar să îşi ducă în surghiun ori să îşi pună stavilă dorurilor, a umbletului de el prin sufletul lui, să tacă acest cuvânt, în încrâncenarea de a îl ţine departe, parte pe dinăuntrul lui i se împotrivea aceluia din el căreia îi era deopotrivă regăsire, ca şi cum ar fi părut că este, dar nu mai era întru putinţa realului a ceea ce înţelegea, în uniunea lui de din afară pe dinăuntru cu celălalt, cel potrivnic, cel pe care nu îl lăsa să treacă pe dinaintea-i…

…acel căruia logica nu îi era minată…

…cel căruia îi reproşa, cu durere, oprirea şi adăstarea la hotarele simţului neprevăzutului, acel pe care îl intuia, cel încă nenăscut, neîntrupat, visat într-o necunoscută până atunci limbă…

…în rostire de cuvinte adamice  căreia i se va da mistuitor neîntrebată cu acea lumină căutată, căreia, generatoare fiindu-i şi păstrătoare se voia aidoma a-şi fi, iscat mundan, în pământul fiinţei şi în cerurile din el, într-un  încă netimp ce îi va fi dat, întâmplare prin forţa destinului, acel idiom personal, îndepărtat de toate rostirile de până atunci…

…cu predicate magice în acordurile lui altfel…inedite…

…el, descoperitor, el deopotrivă revelându-i şi înţelesurile, odată cu toate zvâcnirile din sieşi fără de oprelişti, cărora voia să le dea un sens, dar o făcea în tresăriri, pentru că desluşiri nu dezrădăcina din el, înţelegând ceea ce începuse să se înfiripe în tăcut, şi în preajma acelor semne zăbovea, deşi câteodată se simţea în ele a fi pretutindeni şi nicăieri,  spunându-şi atunci că nici o voinţă nu îl precede, iar ceea ce îi va urma îi va fi întemeiere; a lui, prin acea cunoaştere…trăirea…pe care şi-o gândea mai presus de intuire, simţind că astfel îl va transforma într-unul nou, altfel…

…cunoaştere care acum ar părea nemijlocită, dar de îndată ce universalul de acea pe care o va afla şi de el va fi sieşi perfect transparent, atunci deja va putea spune că  îi este mijlocită…abia atunci, în  rostirea ameţitor turbionară de ea, cu toate formele duse până la capăt, acolo unde se vor întregi cele două graiuri atât de diferite, însă ale aceluiaşi spus…în atingeri de rostiri dezgolite în întâmplarea lui de ea;  act magic…părând a fi a miraj…venind dintr-o pătrundere într-o dimensiune a lui poate funambulescă…ascunsă…

… aceea din lăuntru-i, neauzită şi nevăzută, de pe acele tărâmuri încă neatinse din el, acele mitice tărâmuri ale pedinăuntrului unde există un fel de demonie creatoare de ea, de acea întâmplare ce purta un nume, una romantică prin excelenţă…ştiind că acolo exista acea căutare a unor legi creatoare ale acelei de cândva metamorfoze creatoare a unei lumi, a lui şi a ei, posibile…

…căreia ştia că i se va supune atunci când doar trăirea unuia de celălalt îi va da noimă, construindu-se pe unul în altul, după ce mai întâi unul într-altul se zidiseră, deşi părea că scrierea celuilalt fusese paradoxală…precum o idealitate a lui pe care şi-o dorea imanentă, în care el şi însuşi, opuşi, urmau să se anuleze complet; era el, pe din două…fiecare încercând să îl dezrădăcineze pe cealalt; cândva, o parte din cele două îi spusesea  celeilalte că atinge o himeră, că dragostea e adeseori precum nălucile…

…şi i se va întâmpla să îl seducă în visul de ea cu o stranie şi neînţeleasă semnificare…şi niciunde nu îşi va mai afla refugiul atunci când va rătăci printre umbre, ţinând dorul pumn încleştat…

…el, pe din două; de o parte şi de alta, forme ce nu vor mai avea a se afla în înverşunare una alteia într-o împotrivire, atunci când i se va da auzului ascuns în rostirea de ea, cuvânt-femeie…dorul de ea nemaităgăduindu-l; nu îi va mai putea tăgădui existenţa,  cu îndoială în el mai mult decât cu certitudine…

…din toate clipele de sub talpă ale încănemersului unuia prin celălalt înspre sieşi  prin trupul sufletului înjunghiat de dor nestins care începuse deja să viseze la urmă…spusă doar în gând nealinat de nesomn al tăcerii…

…ei povestindu-i tot ceea ce se întâmplase în el până când ei îi fusese dat să vie…să fie…ci doar potente, atât una cât şi cealaltă…şi fiecare unică şi absolută, după nişte legi precum ale unui real identic; realitate enigmatică a lui, cu toate întruchipările ce rămâneau mai apoi în urmă…dar ştiind că nimic din el, cel atât de lucid, nu îi va nimici celuilalt,  în chinul sfărâmării noimei, dorurile de un cândva; un neîncă…pentru că simţea că nu i-ar fi putut şterge ori înlătura acea neîncă urmă pe care o păstra în el; urmă călăuzitoare a aceleia ce o iscase, pe care nu şi-o va înstrăina şi nu şi-o va nega vreodată, suprimând-o, şi chiar de aparent i se va întâmpla trecerea, aceasta nu ar fi decât o revenire, făcută într-un mult mai adânc al recunoaşterii…

…şi de ar fi să se gândească la el, pe din două, înţelegea că nicicând pe deplin va fi;  o parte nu va fi acoperită de cealaltă, cea a raţiunii…

…atunci când dorul de ea va fi covârşitor…

…deşi poate câteodată ezită, cu îndoială, să îl scrie  în el întreg, nedespărţit în litere nespuse încă, corp magic, fascinantă înlănţuită forţă, cataliză a unora cu altele ca într-o chimie tentaculară…dar mereu păstrat ca înţeles, ca o mărturisire, atingând-o cu degetele ochilor sufletului…atingându-i fiecare sunet mistuitor neştiut nici de ea, nedesfăcut rămas fiindu-i până la el…

…săvârşitorul ei, simţind că atunci când va fi, va trece atât de deplin în ea, unul în celălalt, şi apoi, ca într-o intimitate centrală, într-un întreg; două întrepătrunderi…

…două fiinţe până atunci relative îndreptându-se una spre cealaltă, într-un cândva, în nomade tâlcuri…

…nedesluşite azi străbătute mâine,  spre acel punct în care vor coincide…absolut…

…fiecare dintre ei căutându-şi întregul prin luarea în sine a celuilalt; celălalt care, fără rest, îl va întregi, precum o identitate de mai apoi în care transparenţa uniunii lor va fi desăvârşită, trăită întrepătrundere perfectă, geneza acesteia fiind acea puritate a mijlocirii, fără de orice împotrivire,fără drum îndărăt nici dezlegare de vrajă, în schimbul de taine în care ea, lui, îi va fi realitate…

…imanentă.

Anunțuri

51 de gânduri despre &8222;Cândva el, prin răzbătânde doruri, desferecat spus&8221;

    • Gânduri întoarse la tine pun înstrăinare înţelesurilor…toamna în tine şi le-a murit, dar poate dedesubt unele sunt încă nedesfăcute umbre şi simţi că spusurile lor cu glas de tăcere nu dispar; se întorc dintr-un amurg înspre un netrăit răsărit, altfel…nu sunt pecetluite; mai pot rosti în acelaşi grai, altcumva, în negând, slove nedescifrate ale altor anotimpuri…tainice…în puritatea primei litere de la început, ca şi cum până atunci nu te-ar fi cuvântat. Când ţi se vor întâmpla, îţi doresc să le ştii tălmăci.

      Later edit…pentru cândvaul tău, Ciprian…

    • Deschizândă pătrundere şi revărsare în celălalt; trăindu-l pe dinăuntru…într-o întrepătrundere deplină, acel sine fiind atât al fiecăruia cât şi al întregului lor, în care apoi fiecare este redat sieşi şi celuilalt în pur, într-un mod desăvârşit al aflării şi al ştiutului…el, celălalt, care îţi este lăuntric, în înăuntrul tău, încercuirea…cel care, fără rest, te va întregi.
      Doi „celălalt”, două totalităţi reflectate una în cealaltă, ca şi cum ar fi una şi aceeaşi deşi nu sunt, într-un acord desăvârşit.

  1. „…două fiinţe până atunci relative îndreptându-se una spre cealaltă, într-un cândva, în nomade tâlcuri…

    …nedesluşite azi străbătute mâine, spre acel punct în care vor coincide…absolut…”
    fiinta trece din relativitatea unui moment, in absolutul regasirii sinelui in celalalt ?
    asta spui ?

    • Pari a mă întreba; am aerul a spune ceva sau îţi pare că o fac de-a binelea? Nu ştiu despre toate fiinţele…poţi bănui că ceea ce se întâmplă cu tine, se întâmplă şi cu alţii…doar că nu o poţi şti.
      Ceea ce cred că ştii însă este că un fel de a fi nu sfârşeşte toate felurile de a fi…fiinţa este un ceva, înăuntrul căruia sunt alte cevauri decât într-o alta; punând împreună toate altecevaurile creezi o împărtăşire, o răsfrângere…acele două fiinţe, fiecare a unui ceva-altcevaul celuilalt, topindu-se una într-alta într-o unică şi translucidă compoziţie. Iar după ce se vor fi întâmplat unul altuia, după ce i se va fi dat unul altuia facerii, temeliei pe dinăuntru, acolo unde, lăuntric, începe să îl zidească pe acel acum din sieşi şi unde îl va locui, sălaş, vor fi absolut…în nici un alt fel neputându-se întâmpla decât aşa precum a fost…două fiinţe până atunci relative…cevaul fiecăruia neputând exista decât în relaţie cu altceva celuilalt, revărsându-se unul într-altul… în absenţa acestuia neavând vreun înţeles înainte, acel înainte ca sens al anteriorităţii temporale.

  2. Cel mai frumos cuvânt pe care îl poți dărui cititorului e cel prin care acesta devine el însuși un „predicat magic” în povestirea ta. Un făptuitor al ei.

    Mulțumesc din nou !

    Ce răcoroase sunt vorbele tale pentru tristetea mea dogoritoare !

    • Bob, răzvrăteşte-i-te…nu lăsa tristeţea să vină în suflet cu întunericul…acum ceva vreme în urmă, când ţi-am păşit pe tărâmuri, dar urmă nu am lăsat, fundalul negru mi-a părut precum un giulgiu…nu i te striga tristeţii, nu o lăsa să te stăpânească…poate că simţi că ai atâta muţenie de ea în tine încât nu mai ai glas…poate că te simţi ţintuit înăuntrul tău în gânduri neisprăvite, nicicând înăbuşite, şi ai vrea să îi încui, ei, cuvintele, într-o limbă tăcută…nu o fă…vei sfârşi prin a flămânzi înţelesurilor.
      Nici ea nu cred că se va întemniţa ştiutului, undeva, la jumătatea dintre ea şi tine sau că se va da cuvintelor ocolitoare.
      Şi unul şi celălalt îmi doresc să îşi asculte nespusul, strânind înţelesuri la nesfârşit, dezvăluind în învăluitoare mreje.

      • Eu n-aș lasa-o. Dar ea s-a obișnuit acolo. E acasă. Cand sînt vesel tristețea mea e … tristă !

        Sărut mâna care dăruiește magia vorbelor și fruntea care le naște. Mă substitui însuși predicatului.

      • Mă întorc de pe rostindele tale de tine tărâmuri, ale cuvintelor curgând desfăcătoare şi întorcându-se iar alteori tăcând neadormite gânduri înăbuşitoare visând în stare de veghe renaşterea a tot ceea ce a simţit părăsit, necrezând iluziilor care înstrăinează.
        Aştept noua ta ivire în chip de începând continuând spus atât de izbutit al lumii tale şi îţi mulţumesc pentru vorbele avute pentru mine.

        Ţie…şi celei care te locuieşte…

      • „Mie …şi celei care mă locuieşte…” !

        Mi-e teamă că dacă plâng acuma n-am să mai pot plânge în brațele ei !
        Nu știu ce să aleg ! Și mă întristez ! Glumesc !

        Mulțumesc ! O să mă nasc iar, într-un eu continuat. Sper asta ! Mai mult ca orice !

        Mulțumesc !!!!!!

  3. Bine te-am regăsit Camelia…

    „…fiecare dintre ei căutându-şi întregul prin luarea în sine a celuilalt; celălalt care, fără rest, îl va întregi, precum o identitate de mai apoi în care transparenţa uniunii lor va fi desăvârşită, trăită întrepătrundere desăvârşită, geneza acesteia fiind acea puritate a mijlocirii, fără de orice împotrivire,fără drum îndărăt nici dezlegare de vrajă, în schimbul de taine în care ea, lui, îi va fi realitate…
    …imanentă.”

    …foarte adevărat, să ai parte şi tu de aşa iubire…Gânduri bune şi iubire!

    • Va fi atunci când se va întâmpla; mulţumesc, Romulus…într-un cândva, al unei taine, de ea stăruitor atrasă. Dragostea, de noi stăpânitoare, în clipe reale ori iluzorii ale suveranităţii ei.

      Ei, acelei din viaţa ta ce ţi-a luat dragostea în stăpânire…

    • Vă spun bun venit pe tărâmurile poveştilor mele, domnule Alioşa…se pare că am fost pe aceeaşi lungime de undă; tocmai m-am întors de pe meleagurile dumneavoastră de cuvânt…pătimaşe cuvinte, le trăiţi cu tot sufletul.
      Cât despre idealuri, nu ştiu dacă aş zice precum aţi spus-o; sunt o idealistă, o visătoare…şi deşi multe ar părea utopice…doar că pentru a schimba ceva e nevoie de fapte şi nu de vorbe; intenţii declarative…e nevoie de voinţă…în nădejdea pe care îmi doresc să cred că o avem, aceea de a da consistenţă inconsistentului.
      Lumea aceasta, în care fiecare dintre noi este un personaj cu o disponibilitate vie şi complexitate, de o natură receptivă, stabilitate permisivă şi înţelegătoare, vreau să o cred, atât de liber în emoţii, în gânduri,în presupuneri, în îndoieli, şi în certitudini este un semn de întrebare şi o continuă surpriză, iar toate revelaţiile ei nu sunt decât fructul unei diversităţi. Ceea ce îmi doresc, este să nu ne înecăm într-o reprobabilă platitudine…cum îmi pare că e pe cale să se întâmple unora…şi ca gândurile noastre, ale fiecăruia, să nu îşi piardă vreodată consistenţa şi semnificaţia.
      Să fiţi plin de vigoare mereu şi să nu vreţi să consideraţi viaţa un şir de ocazii pierdute…urarea mea pentru dumneavoastră şi pentru toate sufletele responsabile de existenţa acestei lumi, cu iubire faţă de idealurile lor, ale fiecăruia.

      • @ Camelia,
        Bună ziua !
        Frumoasă urare ! M-a emoționat dar și mobilizat în a te citi cât mai des cu putință. „ Să fiți plin de vigoare mereu și să nu vreți să considerați viața un șir de ocazii pierdute ….” este cea ma frumoasă URARE ce mi s-a făcut de când, ca un copil fără stăpân, navighez cu drag pe NET ! De mi-ai fi făcut-o de ZIUA mea de NAȘTERE aș fi tipărit-o cu litere mari de aur poleit ,înrămat-o și atârnat-o deasupra capului cu păr cărunt s-o recitesc mereu.Dar și așa , am scris-o-ntr-o agendă specială spre ținere și-aducere minte .
        Mi-a plăcut și răspunsul dat site-ului Filme1.net care, așa cum foarte bine ai sesizat, colindă pe la toate casele indiferent de anotimp folosind aceleași ruginite cuvinte .
        Și, nu in ultimul rând, imi place stilul tău de exprimare cu imensitatea lui de cuvinte ce-ți răscolesc ființa făcându-te din bătrân , tânăr .Mă bucur că mi-ai oferit ocazia să-ți pășesc in casa-ți virtuală, să te cunosc ,căci, la tine, găsesc cu totul altceva, ceva deosebit . Iți mulțumesc că exiști !
        Dumnezeu să te ocrotească !
        Cu respect,
        Alioșa.

      • „Dumnezeu să te ocrotească”!…doar atât să îmi fi rostit, domnule Alioşa, şi m-aţi fi înduioşat ca şi pe oricare altă făptură ce trăieşte într-o credinţă…dar, ca să se întâmple lacrima, mi-a fost dat să citesc „îţi mulţumesc că exişti”!
        Vă mulţumesc pentru tot ceea ce mi-aţi spus din preatânărul domniei voastre suflet.
        Cred că în fiinţa dumneavoastră arde un foc ce nu se va stinge multă vreme de acum încolo; poate că i-aţi fost făgăduit, cine ştie? Sunteţi o experienţă vie, o putere pe calea aceasta a omului, şi mi-aş dori ca cei ce vă stau prin preajmă să aibă aceeaşi voinţă a ei, a acestei puteri…care să poată face, cumva, miracole.
        Cât despre „imensitatea mea de cuvinte”, astfel mi le doresc să fie, chiar şi de ar fi să se întâmple în îndoială, semne şi figuri la nesfârşit în nesomnul lor, geneză perpetuă.
        Domnul să vă aibă în pază!
        Cu condescendenţă, domnule.

        De acum, aveţi locul dumneavostră alături de celelalte suflete aproape mie.

      • @ Camelia,
        Bună dimineața iar ziua să-ți fie la fel de frumoasă ca și sufletul tău bun !
        Și eu îți mulțumesc pentru cuvintele tale frumoase și înțelepte !
        Cu tot respectul,
        Alioșa.

    • V-au plăcut o sumedenie de articole în colindul dumneavoastră virtual am băgat de seamă.

      Sufletele mie aproape îmi doresc să vadă „Ostrovul”, drept pentru care am postat filmul integral.

  4. Drum bun, splendidă făptură…a venit vremea pentru „fata ziguă”.

    De-acum, aici, pentru nişte ani…

    Cine ştie când o să mai scrii…cine ştie când te vei mai întoarce printre cuvintele mele, tu, cea care mă citeai mai mereu, tu, ceafărădecare nu aş fi fost nicicând aici…tu, ceaabiaplecată de care îmi este atât de dor.
    Tu.

  5. Tuturor acelora de o întârziată inocenţă, acei care încă mai cred în zmeie…şi în gărgăriţă-riţă…şi în melc-melc codobelc…şi în primul fulg de zăpadă şi în steaua sus răsare… şi în primul strop de rouă… şi în vine ploaia bine-mi pare…şi în tălpile desculţe dar nu descălţate de paşi…şi în mă iubeşte-nu mă iubeşte… şi în pune-ţi o dorinţă…şi în…şi în…
    Acei care cred că cerurile sunt în noi.
    Celor în ochii cărora, de ştii să priveşti, vei citi poveşti nescrise.

    „Deschide-ti bine ochii, caci cel ce face, cel ce simte si cel ce gandeste este asemeni norilor care vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra.
    El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urat, dincolo de curgerea timpului”.

    Îmi doresc să fie destui printre acele suflete care se regăsesc în blogurile tale „zamfiriene”, precum le spui.
    Mulţumesc pentru pingback-gând, Zamfir.

  6. Un cuvânt din depărtare poate apropia, aşa precum unul spus de aproape te poate atât de tare îndepărta…atât de departe încât aproapele nicicând nu îl vei mai simţi ca fiindu-ţi.

  7. Acelor suflete aproape, le mulţumesc; le-am trăit în uimire.

    1. “Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine dinlumina prinde viata si ia faptura.

    2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa , asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care sefaptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.

    3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si in josul sau, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet ca si pamantul cel neted.

    4. Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate si prea multa apa ii stinge suflarea.

    5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt, cu atat radacinile sale sunt mai adanci inpamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sacobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.

    6. Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.

    7. Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor.
    Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, iar impreuna puterea este si mai mare.

    8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cupamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu sta in calea sa . Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor.Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.

    9. Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa se duca precum a venit, caci te-ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevar; sunt ca pulbereacampului ce-ti acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamnala trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia,boala, amaraciunea si moartea.

    10. Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul ? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere daca ea nu este lamurita de vreme.

    11. Fierul inrosit a fost rece si se va raci iarasi; Vasul a fost pamant si va fi iarasi pamant; Pamantul ce-a fost sterp acum este pamant roditor si se va starpi iarasi peste vremi. Ravnaomului face schimbatoare toate acestea. Dar ravna ii intoarce bucuria in tristete si linistea inneliniste. Fierul si focul ajuta omul, dar il si vatama. Si aceeasi ravna il indeamna a merge pecarari nestiute si nebatute de ceilalti dinaintea lui. Tot ravna il indeamna la strangere de averi, lamarirea puterii si a se masura cu altii. Fereste-te de a te masura cu altul, caci trufia de aici se naste; ea te va cobori mai jos de dobitoace si te va desparti de fratele si de vlastarul tau.

    12. Neinteleptul este manat de ravna, dar inteleptul incaleca ravna. Neinteleptul sufera cand ravna il duce la pierdere si la cadere, dar inteleptul intotdeauna gaseste castigul in pierdere si inaltarea in cadere.

    13. Trufia raceste iubirea inimii si o face in dusmanie si nu exista dobitoc mai josnic decat omul care nu mai are iubire in inima sa. Caci iubirea este cea dintai putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gandul tau sa se impresoare cu trufia , caci mai jos de dobitoace vei ajunge.

    14. Gandul bun si vorba in inteleapta iti pot potoli necazul, iti pot racori inima, dar nu te vindeca,pentru ca omul sufera dupa cum trufia a crescut in el, caci suferinta este umbra trufiei.

    15. Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si noaptea, si dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se intorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramane pururi, iar aceasta are nenumarate si nesfarsite ramuri, siasemenea izvoarelor mintii si sufletului tau, ele nu se arata la vedere. Caci o suflare si un foc fac sa creasca toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace si oameni– si din aceeasi vatra vin si catre aceeasi vatra se intorc, si vatra aceasta este pururea.

    16. Precum copacul cel falnic creste langa cel mic fara a-i face rau, asa sa fiti intre voi, cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine. Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar toate acestea le vei gasi mai tarziu inflorite in inima ta.

    17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu este al tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

    18. Nu grabi nici o lucrare caci trasul de ramuri loveste inapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce este inainte de vreme,caci iti va amari sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si ispita.

    19. Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama si nu a locuit dintru inceput in inima ta; Daca nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. intelepciunea este mai pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme.

    20. Nu-ti amari sufletul cand simti durerea si neputinta, ci mai degraba cauta sa te folosesti de ele pentru indreptare , caci in rod ai si samanta. Nu se poate ca o samanta buna sa dea rod rau.Lacomia intotdeauna duce la pierdere, furtul intotdeauna duce la boala, gandurile sterpe intotdeauna duc spre ratacire, mania intotdeauna loveste inapoi, rautatea si neadevarul intotdeauna aduc neputinta , trufia intotdeauna aduce suferinta.

    21. Mergi la izvor cand sufletul ti-e aprins, scormoneste in apa limpede si asteapta pana ce devine iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea sufletului tau, precum tulburarea aceea.

    22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gandul tau, si cum samanta nu se poate fara coaja, asa este si gandul cel rodnic al omului. Coaja gandului rodnic este vointa, iar fara vointa,gandul se usuca si nu foloseste la nimic. Dar puterea este in rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata pamantul tare.

    23. in vremea lucrului tau, inveseleste-ti inima la vederea lucrarii tale inainte de terminarea ei,caci precum fructul isi anunta venirea cu o floare, tot asa fapta omului este vazuta de cel cumintea si simtirea limpede, inainte de a fi terminata.

    24. Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza omului grabnic avut, caci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are multe ganduri desarte si le schimba de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a invelit bratele si picioarele.
    Cel grabnic avut ori e hot si inselator, ori vede mai bine necazul altuia si cauta a-l amagi, de acolo isi trage grabnica avutie.

    25. Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care se vede prin ochii tai.

    26. Unde este taria omului acolo ii este si slabiciunea , ceea ce-l ridica il si coboara; ramai in limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel bland este deasupra celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia seama de toate acestea.

    27. Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa, stanca ii este numai invelitoare. Dar taria lui este incercata de vant, de apa cea lina. Ia-ti puterea din rabdare si din liniste si foloseste-te deea prin limpezimea gandului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stanca, ci limpezimea sa.

    28. Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga si taria ei este asemeni unei revarsari de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-
    afara, dar este chemata de teamalor, insa teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevar, lene si trufie.

    29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si lasa vremea sa o imbrace cuintelepciune. Nu privi la trupul lor slabit si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea intelepciunii.

    30. Multumeste pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau,multumeste lunii pentru linistea somnului tau, multumeste stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.

    31. Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din teama si neputinte, iar trufia este invelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu cauta a-i indrepta din vorbe si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca.Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara pantecului tau ? Asa este si cu omul, de vei vrea sa-l indrepti, adu-i pentru inceput gandul si simtirea la ce este placut atat omului bun, cat si omului rau. Unul vede roata plecand, iar altul vede aceeasi roata venind. Cine vede mai bine ?

    32. Doar cel inteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, caci cel inteleptit a fost odata si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-
    au facut sa tina seama de alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare in varful muntelui si acolo nu a scapat de ele, a fugit in mijlocul padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit in launtrul sausi iata ca roadele sale amare aveau radacini in mintea si simtirea poftelor sale.

    33. Este o floare mai frumoasa ca cealalta ? Este un izvor mai limpede decat altul ? Este un fir de iarba mai presus de un altul ? Fiecare are taria, frumusetea si priceperea lui. Este in firea lucrurilor ca padurea sa aiba felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la aceeasi mana, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este marul mai intelept decat prunul sau parul ? Este mana stanga mai buna ca dreapta ? Altfel vede ochiul stang de cel drept ? Cele de sus isi au rostul lor si cele de jos isi au rostul lor, cele mari isi au rostul lorsi cele mici isi au rostul lor, cele repezi isi au rostul lor si cele incete isi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin isi vor avea rostul lor.

    34. Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai aceea primesti, ceea
    ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al celui de langa tine are aceeasi vatra si ramane fara umbra. Vezi ce tulbura necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tau. Adu-i linistea in suflet si limpezimea in minte si batranetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei intoarce de unde ai venit, satul de caldura urmasilor tai.

    35. intotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si intotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu iubire si nu cu trufie caci acolo iti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama.

    36.Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce alcatuiesc lumea si toate acestea legasesti in om si toate alcatuiesc un intreg. Nu este nimic care sa fie afara si sa nu fie si inauntru. Ia seama la toate acestea cand iti apleci privirea inauntrul tau si vei gasi toataintelepciunea zeilor ascunsa in nevazutul fiintei tale. Zeii au luat seama inaintea omului de aceasta intelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

    37. Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sangelui prin vine, vindecarea ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii trupului sunt facute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este in fiecare si al carui chip se arata in lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farama din putinul care se vede…

    38. Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica, nici o duioasa atingere, nici un gust placut, nici o mireasma imbatatoare si nici o bucurie a ochilor. Caci unde este caldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este ras, si plansul pandeste.

    39. Iata dar calea de inceput : cumpatarea in toate cele ce faci, ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele, ziua sa le porti mereu in minte, seara sa le ai cu tine in somn si astfel supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta,boala si rautatea altora nu se vor atinge de tine.

    40. Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea, modestia si ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare.

    41. Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde este vointa poate aparea si delasarea,unde este curajul poate aparea si frica, unde este rabdarea, poate aparea si graba si unde este modestia poate aparea si trufia. Caci miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad din fiinta omului.
    Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gandeste si acesta este cel ce vede miscarea in nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfata in cunoasterea si linistea ce intrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

    42. Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras de una si fuge de cealalta, dar inteleptul vede si frumosul si uratul, simte si frigul si caldura, si finetea si asprimea, aude si placutul si neplacutul, gusta si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoare a si nu face judecata intre ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este in toate, caci frumosul din urat se trage si uratul din frumos, dulcele a fost amar la inceput si se va face iarasi amar, placutul se naste din neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza sufletul inteleptului pentru ca cele bune si placute hranesc si bucura trupul si simturile sale, iar cele neplacute neinteleptuluihranesc mintea si inielepciunea sa, caci vede innoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.

    43. Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita nici o clipa ca omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa, caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesupt, usorul se intinde mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea care desparte.

    44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare printre intelepti este cel ce o pricepe.

    45. inteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gandeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neinteleptul ii desparte. Deschide-ti bine ochii, caci cel ce face, cel ce simte si cel ce gandeste sunt asemeni norilor care vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra.
    El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urat, dincolo de curgerea timpului”.
    Legile Belagine

  8. Am bătut îndelung la porţile vechiului templu, pînă să îmi dau seama că nici ruinele nu mai rămăseseră din el. Lampadare plutitoare luminau poteca abruptă, de junglă tropicală, pînă la arcada sa ciobită într-o stîncă albastră. În locul lui am găsit marea liniştită, că uneori mă întreb dacă-i mare şi nu o baltă de pe trotuarul unde jucam prinsa’. Am auzit că dacă asculţi atent o să auzi clopotele unui frumos Bagdad scufundat. Dar e o legendă păgînă, răsunet de pescăruş solitar pe întinsul zărilor. Am să rămîn cu amintirea acelui templu şi fug să ridic un zmeu care, ascunzîndu-se de înfumuratul Făt-Frumos, s-a rătăcit printre filele „Povestaşului”.

    • Tot ceea ce trece este în noi urmă, Alex; rămâne. Astfel se întâmplă şi cu acele cuvinte de care te-ai lepădat. Poate nu mai aveau nimic a-ţi spune.
      Ştii, sunt fiinţe pe lumea asta care simt că se rup din ei cu oricare semn…(ne)rostire…le reîmpletesc poate răniţi şi sângerând din suflet cu lacrimi şi cerneală în podul palmelor…desfac din ei litere ghimpate.
      Acele cuvinte nu au pierit cu desăvărşire; ştiu încă să vorbească; le sunt păzitor…şi au aceleaşi semnificaţii, la fel precum castanii…însă, dacă luna îi luminează din altă parte, ar putea altfel părea.

    • Mulţumesc, suflet alb…să nu uiţi că magia e în noi, pe drumul anotimpurilor, clipe învârtite cu patimă..

      „Cad frunzele, cad de departe parcă
      s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtartate;
      cu gesturi de negare cad mereu.

      Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
      de lângă stele în singurătate.

      Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.
      Şi altele, şi toate, rând pe rând.

      Dar este Unul care ţine-n mână
      căderea asta nesfârşit de blând”.
      Rainer Maria Rilke – Herbst (Toamnă)

      Un gând cu tot dragul, Georgiana.

      Şi…sufletule candid, întotdeauna va exista un netrăit încă; alcincileaanotimp…într-un nicicândpreatârziu…ci doar atunci îi în va veni vremea. Să nu uiţi.

  9. „… va fi mereu gândul-umbră în tine; cândva, cel al unei patimi iar poate că de-asta i te poţi pune acum de-a curmezişul cu un patos dramatic…”

    Endosmotica patimă. Nu i te poți opune dramatic, ci ea face dramaturgie cu tine. „Dramaturgie cu om|, de ubicua patimă. Ineluctabila patimă. Un pic de perpetuare forțată a patosului.

  10. I te poţi opune, cu toate legăturile potrivniciei, cu toate zguduindele tale mai întâi cele tremurătoare şi apoi cele prăbuşitoare, zvâcnitor curmeziş, structură „viguroasă”, patosul ăsta, atingere a pestetotului, încleştare de o intensitate şi forţă de-a dreptul absolută, dezlocuindu-te simţind, sfârtecându-te simţind…intensitate încât simţi că tot ceea ce îţi este esenţă va trebuie să renumeşti, sfârşind pierzaniei, reînviind dacă ucizi în tine, sacrificând ceea ce încă nu născusei pe de-a-ntregul….împiedicându-i-te.
    Va fi mereu, însă, gândul-umbră în tine, îţi va fura mereu din privirea ubicuuă cu un alt fel de văz, depinde de cât de opace vor fi împrejurările, cu patima de a nu te pustii, de a nu te secătui, mereu cu întrebarea dacă ai „omorât” în tine, sacrificial, în atâtea împotriviri, nenăscutul, iar răspunsurile să îţi fie aporii.
    Patos dramatic…cu „pretenţii”…glumesc…dincolo, va aştepta mereu o clipă, aceea care este, cumva, privilegiată…pe care o simţi ca fiind inexprimabilă. O voi şti când îi voi fi, dacă îi voi fi cândva. Tot ceea ce ştiu, este că va fi ACOLO.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s