Tranzacţii de sentimente; născătoare de spectre

Motto:Nu şi-ar dori vreodată să intre într-un personaj de fantezie, contrariul celui al ei…iar de i se întâmplă vedenii de ea, ştie că acolo nu e locul unde să se lase îmbrăţişată de ele; atunci cineva din sieşi o strigă; strigătul ei din vocativ… şi îi spune că pentru ea nu va exista uitarea, iar plăsmuind îi va fi poate smintitor, pentru că nu ştie înspre ce se îndreaptă..şi nici cum...o fiinţă aruncată visului.


Pentru undevaul ei de cândva nu există nici început şi nici sfârşit; uneori îl simte ca fiindu-i isprăvit, semne sparte desfăcându-se în litere ghimpate pe care trupul sufletului ei rănit şi însângerat nu le-ar mai putea (re)împleti…alteori îşi doreşte să îl afle ştiindu-l undeva în afară de acest timp al ei şi atunci se ascunde în spatele unui gând, la capătul  liman al pasului netrăit pe care memoria ei mai apoi să îl urmeze…dar se abţine să facă anticipări în vreun fel ori în vreun altul intervenţii auctoriale ale personajului-actor; nu ar vrea să îşi dea la iveală actul narativ… şi, oricum, nu ar putea să povestească la prezent…

…ar însemna ca naraţiunea să îi fie simultană, ori ea simte cum se usucă, trup nevorbitor, în nerostirile lui azi…în neauzitul lui mâine…în negânditul lui poimâine…cum se stinge în monologurile ei interioare, ale ei cu însăşi… toate urmele-suflete cândva întâmplate în care calcă, a tuturor acelora care i-au rămas, plecând…acei în care şi-a lăsat gândurile…

…acolo, în lăuntrul ei, personajul ei narator dispare, ieşind la iveală cel care joacă, părând că exprimă un curs aparent spontan al acestui hăituind gând al ei şi o face fără de vreo instanţă intermediară, întrebându-se cum ar fi dacă ar încerca să provoace iluzia unei naraţiuni care să fie simultană cu prezentul; înşelătoare amăgire…niciodată nu a putut face decât spre înapoi întoarceri în amintiri…şi-a  îngăduit să o facă în voie, înţelegând  în extrospecţie acum mai bine unele semne dintr-un trecut…

…o rostire de cuvânt acum, uneori frântură de privire pierzând văzul strecurat printre semnificaţii, gânduri adunate împreună în nevăzut atunci…

…a unor clipe pe care le privise cu acei ochi cărora li se atinsese o privire îndepărtândă fără să înţeleagă, vorbind în ei doar propria-i dorinţă…

…apoi, după ce se sfârşise, venise vremea reflecţiei spectatoare a tuturor anotimpurilor scuturate…

undevaul ei îşi doreşte a şi-l afla în afara acestui timp ca într-un înafaratimpului; într-un neîncă timp căruia, în pribegia ei cu mâna întinsă cerşind stelelor şi lacrimi în ştersul din podul palmei, astral iscător de vise în trup de visuri truditor, pelerin în lumină de gânduri, atingându-i- se  în lăuntrul  altui chip născocit din şoapte pierdute în marea deşartă a nisipului fără urme de paşi,  hoinară prin pustiuri astrale, îi spune al cincilea anotimp…un anotimp straniu pe care îl simte fiind ceea ce este şi neputând fi ceea ce nu este…şi îşi spune că va fi…nu va putea să nu fie…acum e doar neîncă, iar atunci când îi va fi dat să se întâmple, când va exista, îi va fi totul, totul din ea va exista în el, în acel timp…

…în el şi prin el, atunci ea va fi totul dintr-un ceva…ceva pe care să îl poată defini ca fiind real, spunându-l ca pe un adevăr…

…alcătuindu-l ca pe un mozaic căruia i-ar da o formă pe care, deşi aparentă şi poate înşelătoare, ar trăi-o ca şi cum ar atinge în cunoaştere concretul…simţindu-se câteceva al acestuia; câteodată un ceva pe care vrând să îl păstreze va sfârşi poate prin a-l pierde, semn obliterat…

…sau un ceva pe care va simţi să îl azvârli cât mai departe de ea, pentru a-l rătăci; rătăcire a spusului de tine, retoric demon ducându-te înspre orizontul uni imposturi a rostirii de tine, pe care poate nu o vei putea măsura, găsindu-l într-un târziu, părăsit…

…un fragment al vieţii în care poate ai simţit, cumva, că ai ajuns la o resemnare interioară , la o indiferenţă rece sau la o pasivitate goală, la el întorcându-te în regăsirea de sieşi, după ce îi va fi descoperit înţelesul aruncat, pentru că îndelung aşteptasei să îl afle ca răspuns…şi i se întâmplase altădată, nu într-un acum; acel acum al acelui atunci, pe care îl înţelesese când se întorsese înapoi, în acele amintiri…

…într-un joc trecător, dureros joc doar de ea ştiut, personaj-actor povestind ce s-a întâmplat prin cuvinte definitive, căutându-l mereu pe cel dintâi, acela care spunea adevărul de el, doar că şi-l înstrăinase, înstrăinându-se de cunoaşterea lui…sau simţind poate că unele gânduri doar astfel le-ar putea limpezi, clarificându-le cu preţul simplificării…acela fiind mai degrabă al renunţării la ele, greu fiind cum şi prea puţin important însă, esenţial fiind trecutul acestuia prin ce…

…un cum va trece întotdeauna printr-un ce în povestea  ei de făptură precum cleştarul, prin transparenţa gândurilor putându-şi vedea oasele, durând-o însă fiecare străpungere…dar cu încredere că atât de bine a înţeles lumea cu toate alcătuirile ei încât, printr-un straniu metabolism ar putea părea că o va fi asimilat acestei fiinţe ale sale, ea devenind lumea; o urmă lăsată în ea a mereu unui alt tot pe care şi-l însemna ca încotro încercând să şi-l găsească precum un loc…un mereu totul altceva fără a i se împotrivi ei înşişi şi fără a simţi că se rupe de ea…

…neştiind dacă va avea putinţa de a stăpâni peste sieşi odată ajunsă acolo

…dacă va putea mânui tot ceea ce va fi înafară de ea…se întreba cum se va putea supune acelor alte cuvinte hotărâtoare ele pentru ea, într-o nouă ivire şi ce se va întâmpla dacă s-ar putea împotrivi…ori dacă ar călca sau ar sări peste ea însăşi… s-ar sfărâma oare? s-ar smulge din ea însăşi?…s-ar îmbucătăţi?…s-ar rupe de ea sau de altceva? acel ceva căruia ar fi trebuit fără rest să i se dea pentru a se putea întregi, împreunându-se, topindu-se în el, în ast fel, devenind alt ceva…întâmplându-se ca mai întâi să fi ieşit din ea însăşi înspre

…ieşind peste marginea ei, trecându-şi peste bariere şi închizându-se mai apoi extatic în dimpreună ca într-un cuvânt definitiv, închizându-se pe dinăuntru înăuntrului lui, iar de acolo privindu-se apoi, şi nu din afară…

…atunci când îi va fi acelui timp în care va iubi…

…iubirea; când i te dai celuilalt…nu iei…

…iar iubind, va putea ieşi astfel din ea însăşi, aceluia mărturisitoare..şi sieşi, pentru că dându-i-se lui se dă ei pe sieşi, nepierzându-se…a ei nemaifiind însă, nemaiapartinându-şi…dăruindu-se lui din credinţa ei de dragoste… dragostea, resort lăuntric, acel al pedinăuntrului…abia atunci simţind că nu îi va mai fi frică şi va avea putinţă şi va simţi starea de graţie…în iubire; iubire în care te zideşti cuvânt cu alte semnificaţii în celălalt în vis ce îşi găseşte înţelesul, consecuţie a înţelegerii, ce în absenţa ei nu ar fi rămas decât o himeră retorică;  iubirea, iluminarea harică…

…în acel neîncă nu va mai avea suferinţă aşa cum i se întâmplase cândva, la marginea nopţii ei din care pleca spre nevăzut o umbră pe care o regăsea când trăia acea amintire a trecutului, de i se mai întâmpla să o caute, a acelui cândva absolut când i-a fost, precum i-a fost dat să fie…şi îşi spunea că întotdeauna cei care au trecut prin noi au rămas în dor şi-n plâns ce doare în neatâtea lacrimi pe cât ai fi vrut; lacrimile cerului dinăuntrului  plângând toate dorurile întâmplărilor şi neîntâmplărilor, neînceputuri sau deja sfârşituri ale unui cuvânt; ceva…o taină ce se ascunde sub un nume; plăsmuire magică…

….iar acei cărora le va fi dat să vie…să fie, sunt ai altui timp, al altor vremuri; cele ale incertitudinilor, ale neîntâmplatului încă mâine, ale necunoscutului urmând ca întâmplare probabilă, întâmplare neîntâmplată; acel neîncă timp…

…şi ţi se întâmplă într-un câteodată nostalgic poate să închizi ochii…doar atât…pur şi simplu să închizi ochii… şi îţi pare că îl simţi pe cel de cândva al trecutului ca pe ceva din afară de tine, îl simţi încă tulburându-te în întunericul şi în lumina ta dezvelită de umbre, cea mărginită undeva în tine cu el, unde  îl vezi ca un întuneric albastru; apariţie misterioasă…şi ştii că nu mai poţi merge niciodată până acolo…ai avut atunci când i-a fost dat să fie dezlegarea căutării drumului de el, dar a sfârşit neîntemeiat ca sens şi te-a lăsat pustiit atunci când a plecat din tine, în tine urmă rămânând, umbră călcând…loc pentru o vreme de geamăt în care el, celălalt, nu a putut vedea cu sufletul…

……iar singurul înţeles a fost acel avut doar pentru tine…

…rămas neizbutit.

Anunțuri

56 de gânduri despre &8222;Tranzacţii de sentimente; născătoare de spectre&8221;

      • Voia domnia ta să încolţească naratorul cumva, pentru a putea face mai lesne de desluşit vreun mesaj? De’i aşa, apăi nu tre’…precum zici în dulcele-ţi grai.
        Văzul tot de şoim gândesc că îţi (încă) este.

        Pentru toate drumurile tale.

      • Mulţumesc pentru vigilenţă; aşa era, precum spusesei, despre r-ul buclucaş şi absent…acum, dacă mă gândesc, a căzut şi domnia ta într-un astfel de păcat, cel cu tastatul anapoda…doar că nu ţi-am spus-o; cuvintele mele ţi-au vorbit într-o altfel de rostire, precum le-a fost dat să simtă citindu-ţi ceea ce scrisesei la acea vreme.
        Ale tale pe tărâmurile mele se pare că tac. Sunt…nespus?

    • Undevaul e dincolo de tine, pe un alt tărâm…cel neîncă…are începere în acel cândva…îţi va fi cuvânt în limba adamică, atunci când ţi se va întâmpla dragostea, acel resort lăuntric al pedinăuntrului care te face să i te în dezvelire celuilalt din iubire, mărturisitor de acum al tău despre tine; iubindu-l vei simţi că îi aparţii…acolo, pe acel tărâm din iubire ieşi din tine însuţi şi i te dai celuilalt, care te primeşte în el; lumea ta topindu-se într-a lui, contopindu-vă sufletele a două culori într-una singură, nemaitrăită până atunci…acolo, pe acel tărâm realitatea se transfigurează şi începi să o trăieşti în funcţie de celălalt, acel pe care îl zideşti în tine, în înăuntrul tău, în lăcaşul fiinţei tale.
      Doruri le spun de întâmplări neîntâmplate; o ştii.

  1. Unii oameni sunt făcuţi să iubească, alţii să trăiască… nu mai ştiu cine a spus-o…
    Cine ştie cum e mai bine? Nimeni
    Putem noi alege? Mă îndoiesc…
    Trebuie să acceptăm „tabăra” în care ne aflăm?.. prea intim.
    Nu cred ca toţi suntem făcuţi să „atragem”, unii doar „trag”…

    • Nu ştiu cine a spus-o; ştiu ce e în mine, aşa precum oricare dintre noi o ştie. Ştiu despre lumea mea interioară, aceea a gândurilor, a sentimentelor, a conştiinţei, lume în care sunt iubire; iubirea este lăuntrul nostru şi îmi doresc ca toate fiinţele să vadă limpede ce poartă în suflet, sensibile la toate nodurile şi la toate încrucişările de texturi, acolo unde ele se adună şi se desfac; nu te poţi lega de altul până nu afli cum te poţi dezlega de tine fir…oricare dobândind, cu fiecare astfel de nod, o experienţă personală despre dragoste.
      Îţi doresc să simţi o dorinţă de dragoste absolută. Să crezi că ţi se va întâmpla.

  2. …”a unor clipe pe care le privise cu acei ochi cărora li se atinsese o privire îndepărtândă fără să înţeleagă, vorbind în ei doar propria-i dorinţă…apoi, după ce se sfârşise, venise vremea reflecţiei spectatoare a tuturor anotimpurilor scuturate…”
    …mestera a manuirii cuvintelor esti…

    • Georgiana, ce i-aş putea dori? Să îşi fie în viaţă stăpân al tuturor împrejurimilor şi a împrejurărilor…stăpânitor şi cuceritor al lor.
      Ai aflat-o de la fiinţa dragă sufletului tău? Să îmi scrii dacă i-ai trimis acel dar…minunea de poveste magică, încă un vis pe pământ, e băieţel sau fetiţă?
      Şi îţi mulţumesc că mi-ai spus-o, alegând să mă faci părtaşă la bucuria din tine.

    • Adrian, îţi mulţumesc pentru aceste cuvinte, mi-au atins sufletul. La fel pot rosti însămi despre tine, că eşti o minune de om.
      Iar despre mine…aş spune despre mine că sunt o fiinţă căreia fiecare trăire i se întâmplă precum un act pasional, având putinţa albastrului, o fiinţă ciudată altora, ce mai mereu visează cu ochii deschişi, dorindu-şi ca nimic din ea să nu îi fie oprire,care ştie că mirajele se întâmplă acolo unde nu e claritate, atunci când întunericul copleşeşte lumina, o fiinţă care tânjeşte după nişte înţelesuri despre care simte că îi vor scăpa, o fiinţă care crede că unele răspunsuri nu pot fi căutate…un suflet-dragoste, aşa cum fiecare este, care crede că în iubire, atunci când închizi ochii, simţi că îl aduni pe celălalt în tine, chiar departe fiindu-ţi…celălalt care te locuieşte în lăcaşul fiinţei tale.

      • Nu stiu cine a fost persoana care prin necunoasterea sufletului a facut sa iasa la lumina toate aceste valuri de ganduri, sper insa ca iubirea ta nemarginita sa fie totusi de cineva adunata. Sper sa fie cineva in stare de asta, cu siguranta nu are cum sa fie doar o persoana, odata insa intamplarea se va produce si atunci astept sa citesc o poveste de albastru nesfarsit.

      • Va fi, Adrian…se va întâmpla…cândva…atunci când visul meu găsi-va-şi înţelesul. În dragoste, toate cuvintele au alte semnificaţii…dezlegare îmi doresc să fie, spărgând silabele ca pe pietre, desfăcând sunetele literelor – fonetică misterioasă – începutului străbaterii cândvaului, şi mai cu seamă făcând-o atunci când altele se vor ivi din nespus…iubirea, un limbaj…el, acest limbaj, un vis.
        Cam asta.

  3. Gândurile mele cu drag tuturor acelor suflete-iubire de lumină albă pe care le-am auzit de când am început să spun din mine în acest jurnal virtual…atunci când m-am dat cuvintelor pe tărâmurile mele de poveste. Se întâmpla într-un septembrie, 8; azi se împlinesc doi ani.

    O melodie pe care o iubesc.

    • La multi ani de blog Camelia. Fiind primul care vede comentariul, -stii, mie imi place mereu sa fiu primul :))) uneori am si sansa -, da-mi voie sa-ti trimit cele mai curate ganduri de bine. Multumesc, pentru ca am avut si am sansa sa descoper un suflet minunat, unic in exprimarea lui. Nu stiu ce melodie as alege cu siguranta aceea de mai sus de la Conexiuni este una dintre cele mai potrivite.
      Acestea fiind zise, iti multumesc pentru cuvintele sincere si pentru gandurile tale puternice. Sa ne auzim in fiecare an pe 8 septembrie comentand pe blogul tau 🙂

      • Da, sufletule-săgetător, ştiu câte ceva despre tine…îndeajuns încât să îţi pot spune că ai devenit una dintre acele fiinţe anume, aparte, pentru mine…şi îţi mulţumesc pentru că te-am cunoscut.

        Later edit…mai ştii, cât de mult am vrut să îţi trimit cândva melodia asta? Am şi făcut-o, dealtfel.

      • Hei, minune de om, bine ai revenit din drumurile tale de dor” Şi dragul meu de tine a rămas neschimbat. Sper că tărâmurile verii îţi fuseră paradisiace. Şi la fel să îţi fie toate anotimpurile sufletului.
        Mare, mare bucurie să te revăd, Iulian.

        PS
        Încă mai aştept acele suprinderi de pe meleagurile cu visuri; spusesei că le vei posta…aştept cu nerăbdare să o faci.

        Fie-ţi povestea fără de sfârşit!

    • Îţi aduc în dar ceva, suflet candid…Patrick Bruel; îl ador, dar cred că o ştiai, ai simţit-o.
      Şi tu eşti o făptură specială, căreia îi doresc să îşi fie o semantică fermă…şi legat de asta, aş vrea să îmi spui anul viitor că eşti studentă la litere; nu mi te-aş putea închipui altfel…şi am încredere că nu îţi vei fi vreodată cuvinte, înţelesuri, semne în derivă, atunci când vei pleca în căutarea lumii tale; de ţi se vor întâmpla rătăciri, să fie dintr-acelea trezitoare..
      Cu tot dragul, făptură de alb a unei sensibilităţi aparte.

      Later edit:
      Şi ceva pentru cândvaul altor ani…

  4. Mi-ai trimis melodia aceasta cand am inceput sa scriu in jurnalul meu.. ale carui pagini nu au mai fost deschide de foarte mult timp.. Ma intreb de ce si nu gasesc niciun raspuns:) Iti multumesc pentru darul special… Oare unde-mi sunt visurile de altadata? In sufletul meu este unul mic care se zbate sa prinda aripi si sa ma poarte pe calea fericirii.. Ii rog pe ingeri sa ma ajute.. Sunt singurii care pot sa-mi ofere sprijin si incredere… Imi este teama sa pasesc singura pe acest drum.. dar.. trebuie! Doar sunt un copil de 18 ani, nu?:)

    • Precum spuneam, Georgiana..poate nu toate răspunsurile pot fi căutate, poate ţi se va întâmpla aflarea de ele altfel; primindu-le, ca şi cum ar fi un ceea ce nu cauţi, ci acel ceva te caută pe tine. Aripile tale vor învăţa cerul în dorinţa inimii tale, nu vor avea iluzia zborului cuceritor. Şi tu înveţi să te asculţi, să asculţi semnele în lumină; de acolo de unde adevărul de tine izvorăşte. Asta…şi tot ceea ce ţi-am mai spus.
      Pe drumul de tine păşeşti singură, Vis alb…prin alţii ajungi la tine.

  5. Stiu melodia…de la tine, cu acel nebun frumos, o mai am pe blog. Multumesc si eu pentru orice gand al tau, pentru ca este unul pur, si el rezista nu se pierde. Poate de toate acestea vom povesti odata, asa cum ti-am zis, uneori citesc si spun, alteori nu mai este nimic de adaugat. Totul este o descoperire continua pe la tine 🙂

    • Poate vom povesti vreodată, da…străbunica mea avea o vorbă: „nu se ştie ca pământul”. Când va fi să mă întorc în acel loc de odată,de verde-albastru’n alb al unor amintiri, îţi voi da de veste…nu am uitat ce mi-ai spus despre cât de nemaipomenit ghid eşti…haiduc hălăduind al munţilor cărora le cunoşti, cred, multe poteci, dacă nu pe toate.

      Ceva pentru tine, dimpreună cu gândurile mele albe…

      • Sambata trecuta am fost cu Mircea Badea si Carmen Bruma precum si altii la Pestera lui Bogdan, am pus si o poza cu el…daca ei au incredere in mine, cred ca inseamna ceva 🙂 Ce nu stiu poate descopar pe aici prin Bucegi 🙂
        O zi buna sa ai

      • Ceea ce mi-ar plăcea să descopăr, aflând-o mai degrabă prin întâmplare, pentru că despre căutare nu aş avea habar unde, ar fi…o peşteră…dar aceasta, despre un vis al meu, o ştiai; ţi-am spus-o. Lumea lor întotdeauna m-a atras…aşa cum acelaşi efect îl are şi l-a avut asupra mea necunoscutul…explorarea.
        Îmi place acest cuplu amintit de tine… făcuţi parcă pentru a fi daţi unul altuia…precum, dealtfel, şi sunt.

        Nişte crâmpeie de întruchipări, pentru tine…şi timp prielnic azi..pentru alergare… să ai!

      • Nici că s-ar fi putut altfel, Adrian, vremea a ţinut cu voi…şi-a zis că nu’i momentul să îşi manifeste capriciile or’imprevizibilitatea în vreun fel, pentru că prea multă ardoare aţi avut pentru acea întâmplare.

  6. citesti….
    o data…de mai multe ori….
    esti adus atat de aproape de sufletul scriitorului…incat ii simti „tremurul” fiecarui gand….
    el…Scriitorul…un personaj ce nu poate fi altfel…decat iubit…

    • El, scriitor în trupul sufletului ei…nu poate fi altfel decât iubit; aşa’i. Cât despre povestitoare…i-ai simţit gândurile cum i se desfac? Înţelesurile ascunse în nespus…despre un CÂNDVA.

      • Şi aş vrea să îţi mai spun ceva, de te vei mai întoarce vreodată în paginile acestui jurnal, în drumurile tale…ni se întâmplă uneori să trecem prin dreptul unor gânduri ca pe dinaintea închipuirilor înfăptuite ale unei poveşti dar pe care nu are cine să ţi-o spună …iar altora să calce pe dorurile noastre, cu şoapta de ele fără de urmă, apropiată de pământ, strivind-o sub paşi.

        Mulţumesc pentru cuvinte…cuvintele au duh, să ştii.

  7. un minunat colt de rai, cu povesti si cu iluzii,
    cu zambete si cu dureri
    nu prea vorbesc
    sunt o trecatoare tacuta in lumea virtuala
    mai bine zis, vorbesc putin
    cu vechi cunostinte, dar acum mi-am luat inima in dinti si zic
    SUPERB ! SUPERB ! SUPERB !!!!

    • Mulţumesc, Sonia, trecerii tale pe tărâmurile poveştilor mele şi cuvintelor lăsate ca urmă…
      Şi pentru că ai rostit ceva..îmi doresc să nu se întâmple ca „el” să fie trecător printr-un cuvânt definitiv niciunei „ei”…să nu fugă niciodată de ceea ce simte;semnele vestesc ceva de care nu te vei putea ascunde, oricând ai încerca să ţi le „travesteşti”…să lase cuvintele de ea să vorbească, rostindu-i-se celuilalt, colindător al tuturor ungherelor sufletului…în spus şi nespus…deşi de multe ori noi, în chip de grai, suntem întreţesătură cu tăceri… non-spusuri…Cât despre dragoste…dragostea este putinţă…are acea putinţă a albastrului.

      Later edit…Şi ştiu acum atât de bine cine este îndărătul cuvintelor tale…dar nu voi spune nimănui; acela deja o ştie…am spus „acela” nu „aceea”; bal mascat, dară…

    • Draga mea cititoare (mai ştii când ţi-am spus astfel, odată?), îţi mulţumesc pentru tot acest timp în care ai cutreierat printre cuvintele gândurilor mele, de fiecare dată adăstând în înţelesul lor, fiecare având aroma unui cândva…a unui demult, a unui neîntâmplat încă.
      Amintindu-mi de toate clipele de ele şi spunându-mi mereu că cele mai frumoase amintiri pe care le-am trăit sunt cele ce urmează să mi se întâmple.
      Dorinţa mea pentru toate fiinţele de aproape şi de departe.

  8. deosebite muzici si muzuichii aici la tine, eu mai mult cu ABBA,BEATLES, chestii de genul asta
    acum incerc arome noi, culori
    multumesc
    pot spune ca citesc
    imi place mult
    dar inteleg putin

    • Muzici şi muzichii ale vechilor trupe, oldies but goldies nu-mi sunt necunoscute, Sonia…vor păstra mereu aroma unor nostalgii într- unii, într-alţii.
      Dacă îţi place ceea ce citeşti,iar importantă este simţirea, sunt sigură şi că ai acea capacitate de sens, nu mă îndoiesc; gândeşte-te că m-ai recepta într-un fel de cod sinestezic…cuvintele sunt dezvăluitoare de mine, rostirea care sunt; gândeşte-te, rogu-te, la mine ca la o figură de stil, depăratată de ceea ce este lesne de grăit, dar mereu cu alte semnificaţii în înnodătura dintre semn şi sens; semne ordonate precum nevoinţă , trebuinţă şi dorinţă a mea de a mă da ca înţeles din meandrele gândurilor şi trăirilor mele pe mine, mie.
      Scriu din mine, mie, CUIVA ce mă citeşte…către alţii poate…

      Pentru tine…

  9. …si ce ne rămâne altceva de făcut decât să povestim, la modul conştiincios ceea ce am aflat cu atâta răbdare? nouă înşine sau altora, ca şi noi…
    poate un „rămas mut” ţipat, un altfel de „rămas bun” mai nebun decât cel clasic, dar mai izbutit; mai neiertător…Altfel, cântec la harpă 🙂

  10. Ai vorbit de cântec…Să îţi spun mai întâi „Bine ai venit” pe târâmurile mele; mulţumesc pentru paşi. Şi rămas.
    Gândul tău m-a dus înspre melocentrism…aşa, ca într-un transfer privilegiat al muzicii asupra (ne)rostirii…asupra spusului în cuvânt scris, permiţând astfel limbajului – fiinţa este limbaj , iubirea este limbaj, asta ca extrapolare – atât de multe sensuri, altele ale adâncului. câteodată îmi pare că îmi cântă vântul gândurilor, într-un astfel de limbaj…în stare atunci să învie un cronotrop transcendent al unui timp…de cândva…câteodată folosind un icon; cel al imaginarului.

    Cât despre despre toate urmele…ale altora pe care îi purtăm, pentru că în ei ne-am lăsat gândurile…prin ei, prin toţi aceşti „alţi” ajungem la noi.

  11. Camelia,simt că e vremea să mă retrag.Plec.Pentru totdeauna sau pentru o vreme,nu ştiu.Mă trage sufletul să mor puţin,după cum spuneai şi tu…odată.
    Duc cu mine toate gândurile albe ce le-ai avut pentru mine.Şi plec,cu convingerea că eşti singurul suflet cu adevărat deosebit din amăgitoarea blogosferă.
    Te îmbrăţişez cu mult drag! Să ştii că port în suflet urma paşilor scrierilor tale.

    • Sufletule, sufletule, ultima oară când am vrut să mă lepăd de cuvinte a fost acum ceva în urmă, în septembrie; nu mă mai voiam nici unui gând, pe dinăuntru îmi cârpeam cerurile, ce nu aş mai fi spus îmi devora simbolurile…doar că, iată-mă, sunt încă aici, spunându-mi mie, nedeghizată, eliberându-mă de gânduri…
      Ştiu că nu ai cum să devii vreodată un suflet mut, chiar dacă acum ai ales tăcerea; ai şi tu cuvintele tale pe care încă nu le-ai isprăvit şi nu ştiu cât ţi-au fost cele de până acum atinse de către cei care te-au citit în virtual.
      Acum simţi că vrei să o faci; să pleci; îţi doresc ca minunea să fie cu tine; oricare ai vrea tu să fie aceea…iar atunci când drumul tău sufletesc te va vrea, să nu te pui de-a curmezişul…de vei dori să te întorci printe cuvinte, vei spune, din tine, sieţi …către alţii poate, doar că nu pentru ei, pentru alţii, scrii. Eşti o poveste în vremea ei; e o vreme a înţelesurilor, du-te şi le caută, şi…dă-te! Eu sunt aici, pentru când te vrea să arzi sufletul cuvintelor cu ardoarea din tine, pe care ţi-o vei dori, chiar dacă acum simt tristeţe, destulă. Şi nu uita să înveţi să citeşti mai mult în cerurile din lăuntru-ţi decât în vorbele unora, ale altora.
      Gândurile mele cu tot dragul de tine, Lavinia; fluturele e un simbol al renaşterii, al metamorfozelor…ascultă-ţi cuvântul de tine…şi vorbeşte cu el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s