Ea, înăuntru şi în afara cuvintelor; trecută într-o prelungire a ei de dincolo de urmare

Motto: Grafia dragostei; ca pe reliefuri de literă să îl atingi pe celălalt suflet, simţindu-l cu vârfurile degetelor, şi apoi să îl cuvânţi în trup; să îl scrii.

I se întâmpla să  se privească nu dinspre dragoste, ci înspre dragoste să se uite din înăuntrul ei, cu iluziile şi brutalele ei deziluzii, simţindu-se uneori ca un  nemântuit sceptic, o romantică înstrăinată într-un vis nedezvăluit, gândind că poate a încetat pentru ea să existe, şi atunci trăia o melancolie a acestei extincţii, atunci când alunecase din ea, înspre  sfârşite anotimpuri, de-acum trecute, nemaiîntrebându-se când se termină o poveste, ştiind că se întâmplă atunci când o sfârşeşti…

…o visătoare al cărei vis purifica într-un fel realitatea, oferindu-i  cu palma întinsă ceea ce veghea îi smulgea cu mâinile lacome, el, visul ei, ca o temelie a acestui real, fără de care visul s-ar fi prăbuşit…el, dând rost cuvintelor ei, într-un spus nerostit…

…ea, îngrămădind în înăuntru-i atât de multe nespusuri, fără de curaj poate de a se înfiinţa lui într-un limbaj total, cu sufletul şi cu trupul în dragoste, creată de el din ea…

…dragostele noastre, arcane de începuturi şi sfârşituri; dragostea împarte viaţa în cezuri în care fiinţa de adevăr, cea a întâielor cuvinte zămislite în alt grai va fi în rostirea pură de la hotarele ei, cele ale adevărului din dinăuntrul ei…din înăuntrul lui, acela pe care dintru început va şti să îl audă tânjind după absolutul ei în lumină dezvelită de umbre, tremurândă chemare de doruri în fluxul visurilor mării timpului, ascunzător al misterelor cerului în graiul stelelor…

…şi stând în lotus, vei privi cu ochii închişi în adâncurile sufletului celuilalt, aşa cum şi el îţi pătrunde adâncurile în împreunare fără de atingerea degetelor, doar a trupurilor sufletelor…

…în ascultatul şoaptei fluidului ce se prelinge în tine; acel al celuilalt…

…în  tăcere iscat spus de iubire…

…dragostea ta purtând numele ei şi dragostea ei purtând numele tău, atingeri  formând o alcătuire a silabelor amândurora, înfăşurate de noapte adâncă în învăluitoare răvăşire a înţelesurilor nestrăbătute încă, în care sufletele voastre vor păşi, atingându-se, palme a degete împreunate, cu tălpile desculţe prin auzitul crescând al înfioratului dor de vis…

…topindu-vă unul în celălalt…

…contopindu-vă în rostirea unei încă netrăite  culori…

…de îndepărtată chemare de a îl împleti pe celălalt  în cuvinte şi tăceri în înţelesul rostirii tale de el, spunându-i numele în alcătuirea literelor care este; amestec de vocale şi consoane, şoptinde nervuri în smaraldul frunzelor…

…pe care îl vei simţi vibrând în seva din care, hrănindu-l, îţi va da chip când va simţi cum te vei întrupa în el, dăruindu-i-te…a te înrădăcina în trupul sufletului celuilalt pe care îl simţi cum creşte în tine, din dragostea ta sevă…atunci când îl aude pe celălalt cum creşte în el…acolo unde îl va locui; în cel mai sacru sălaş…acel al fiinţei tale…iar el, la rândul lui, îţi e lăcaştu şi ea; unul, altuia, unul într-altul, unul, înlăuntrul celuilalt

…ea, cea închisă între consoane şi vocale… cea a întâielor cuvinte zămislite în alt grai  în rostirea pură de la hotarele ei, cele ale adevărului din lăuntrul ei…din înăuntrul lui, acela pe care dintru început va şti să îl audă tânjind după absolutul ei în lumină dezvelită de umbre, tremurândă chemare de doruri în fluxul visurilor mării timpului, ascunzător al misterelor cerului în graiul stelelor…

…cuvânt închis în tăcut  într-un altfel de grai…acela al necuvintelor ei care tânjeau de dorinţa spusului…

…grai al începutului şi al sfârşitului…al ştiutului şi al neştiutului…al nepuselor întrebări şi al înşelăciunii răspunsurilor…al tristeţii şi al ploii, al surâsului şi al mării…al durerii şi al sângelui, al bucuriei şi al copilăriei, al părţii de pod între cer şi pământ…al curbei perfecte închizând sacre universuri ale tainei infinite…al auzului şi al freamătului…

…al apei vii a sufletului în care sorbind-o, te vei avea; având-o; aflând-o, te vei găsi…al întrupării luminii împreunării a amândoi …al mâinilor şi al descântecului…al tălpilor şi al trupului…al chinului şi al cununii uniunii cerului ei cu cel al pământului făgăduit dragostei…al credinţei şi al treptelor de trup înspre lăcaşul ce îţi va fi, acela al dinăuntrului ei…al palmelor şi al suspinului…al lacrimilor şi al opalului…al asfinţitului şi al tâmplei…al scâncetului şi al drumului întoarcerii spre înapoia ta, în tine…al geamătului şi al scrâşnetului…al nestrăbătutelor încă  neauzite unghere…al zvâcnetului şi al icnetului…al încotro-ului tot-ului

…al tresăririi şi al fiorului…al temniţei şi al descătuşătoarelor nerostiri în lumea poveştilor încă nescrise din ochii ei; ochi în culoarea migdalei cu pupilele dilatate când priveşte înspre un dincolo căruia trebuie să îi treacă hotarul,  acolo, unde e neîncăînceputul absolutului…e nenăscut; şi din ea se va ivi…dintr-un iscat mundan…şi ar simţi că în sacadat ritm cosmic, în dans de aştri, gând de muzică a sferelor se îndreaptă spre într-acolo; dorinţă de putinţă a cerului pământului…

…acel pământ care el, acel ce va veni, îi va fi cândva…

…şi-n adâncit mister o va cuvânta într-o limbă necunoscută lui, necunoscută ei, în simboluri de sunet divin…în limba adamică …în care ea va fi întâiul lui cuvânt; adevărul fiinţei lui..tăcerea lui de vrajă ale rostirilor uitate nespuse cuiva, vreodată…şi adunate-n el doar pentru ea în noaptea cea fără de timp a patimei de ea, stăpâna timpului lui; ea, fiinţa lumii lui…el, somnul ei de vis…în noapte…în tainica noapte…în misterul întunericului  umbrelor ei, cele care învăluie lumina în taina focului mocnind de dorinţa aprinderii flăcării vii păstrată în ascunzişul sacru al fiinţei; noaptea cea fără de timp…fără trecut…făr’ de viitor, în desăvârşirea clipei absolute…în veşnicia ei…tremurând în neantul spaimei de sfârşit…

…noapte în care te-a auzit de dinainte de a şti să te asculţi, deşi nu ţi-a fost nicicând rostirea vreunui grai; nu ai trăit-o…te-a desluşit pătrunzându-te; atunci când o vei găsi, te vei afla…îţi este cea dintâi femeie, deşi nu ţi-a fost nicicând, vreodată…va fi prima ta iubire; de fiecare dată când iubim e singura dată când am iubit vreodată…niciodată nu ai mai iubit până la ea, nicicând nu o vei fi iubit, după ce nu îţi va mai fi; vei fi, în schimb, singur de ea, tăcut şi sfâşiat de taina ei…

…mister opalin în care, evanescent, s-a prelins în tine, pătrunzându-te şi apoi s-a scurs în gând de amândoi, o singură fiinţă…

…şi i-ar fi spus celuilalt suflet că pentru a o vorbi, fără a suferi vreo traumă lingvistică atunci când se va strămuta în propriu-i limbaj, va trebui să îi fi desluşit literele, fiecare sunet al lor… aflând-o în  în cunoaşterea cu adevărat pură, trăindu-o…nu există alt grai pentru a o putea rosti; o vei vorbi în propria-i limbă, învăţând-o să o asculţi; putând-o auzi atunci când tace…atunci când va tăcea vei şti a-i desluşi închisă, nerostirea, vei şti să o auzi…

…şi vei şti să să auzi poate ceea ce avusese de spus, dar tăcuse demult…iar ea, la rândul ei, va învăţa grai nou; acel al tău, învăţând să îţi desluşească înţelesurile, ascultându-ţi literele de va vrea să te rostească în noaptea în care aflând-o pe ea, pe tine te vei găsi…

…ea, într-un context cumva mistificator, confesiunea ta…

…în noaptea cea fără de început şi fără de sfârşit, când vei face dragoste cu sufletul ei precum un orb în braille, în acel limbaj în care palmele tale se dau întru atingerea celuilalt, citindu-l cu vârful degetelor şi apoi scriindu-l în trupul sufletului, după ce şi-l spusese, spunându-i-se, simţindu-l precum un fluid ce l-ar pătrunde, curgându-i prin vene…

…şi în ochii ei vei citi nerostirea, dincolo de cuvinte, cuvinte ce nu îşi mai aveau rostul, pentru că simţise cum de multe ori, pe măsură ce spusul creştea, creştea şi nespusulşi aşa ajunsese să adune în ea atât de multe tăceri; mai multe tăceri, înţelesuri, decât cuvinte…acele cuvinte despre ceva în care îşi pierduse credinţa, credinţa în dragoste, ca şi cum ar fi anulat-o, doar că dacă ar fi făcut-o, s-ar fi anulat pe sine…

…şi l-ar fi anulat pe acel suflet, pe acel cineva anume pe care îl căuta în cei pe care se întâmplase să îi iubescă până la el, dar doar pe el aflându-l simţea că va fi întâia oară când a iubit vreodată, pe el, acel fără de rest, cel care o va întregi, acel pe care îl aproximase poate până atunci în cei de dinainte, doar că el, cel caruia îi va fi dat să îl găsească, el va fi cel aşteptat…lui îi va fi dat să fie cel care va consfinţi adevărul despre acel ceva…

ceva pe care să îl poată defini ca fiind real, spunându-l ca pe un adevăr, alcătuindu-l ca pe un mozaic căruia i-ar da o formă pe care, deşi aparentă şi poate înşelătoare, ar trăi-o ca şi cum ar atinge în cunoaştere concretul, dându-i-se, fără de văluri, cu toată fiinţa, aceea din visuri şi gânduri ale îndurării…

…dezgolindu-se de ea, de el umplându-se, nesfârşind să se caute în înăuntrul lui…

…ştiind că totul poate fi luat…

…spunându-i-se cu toată dezvelirea, nemaivrând să se mai pună pe sine în paranteze, trecând prin el înspre ea, strivindu-şi toate împotrivirile, sfărâmându-şi barierele…

…abandonându-i-se lui de acum în chip de explorare oriunde ar fi fost cu putinţă ca ea să fie atinsă…

…ea, cuvântul lui în grai nou, acela al lor neştiut altora, el, povestitorul ei, mărturisitor de acum al trupului şi al sufletului, prin ea ajungând la el,  ea prin el cunoscându-se şi în el revărsându-se…ea, zvâcnind în el, precum un arc întinzându-se…el făcând dragoste cu sufletul ei, trăind-o, rostind-o precum o erotică naraţiune…

…în limbajul senzitivităţii.


Publicitate

29 de gânduri despre &8222;Ea, înăuntru şi în afara cuvintelor; trecută într-o prelungire a ei de dincolo de urmare&8221;

  1. Cuvinte într-un jurnal de suflet, al unui suflet, gânduri uneori de o cristalină clasicitate, alteori poate de un baroc tulburător, gânduri ce mă stăpânesc, mă iau în posesie…gânduri, altele, rupte, deşirate…unele în care încă mă mai caut altfel decât m-am cunoscut, simţind câteodată că nu vreau să mă opresc la mine, scris ca o retrăire sau o neîncătrăire căreia aş vrea să îi desluşesc tot ştiutul şi neştiutul, depăşindu-i astfel precaritatea, având uneori doar siguranţa nesiguranţei…la fel ca mine şi mulţi alţii, poate.
    Mulţumesc pentru gândurile tale. Şi pentru cuvintele spuse mie.

    Apreciază

    • Taina sacră, cea dintre un bărbat şi o femeie, atunci când sufletul întâlneşte trupul,rostire într-un altfel de limbaj, magică naraţiune a unui început făr’ de sfârşit; vis edenic, misterioasele lumi, a ta şi a ei, închizându-se una într-alta, doi; topindu-se unul în celălalt.

      Apreciază

      • Atunci când eşti capătul gândului cuiva căruia să îi fii liman, pasul de suflet pe care memoria lui mai apoi să îl urmeze, să fii acea linie din podul palmei sale, a lui, a acelui cineva prin care tu să spui atât de multe lucruri despre tine.

        Apreciază

    • Dragostea, cuvânt cu sens divinatoriu, magic, scriere enigmatică; trăire extatică.
      O bucurie revederea ta, Romulus; să îţi trăieşti lumea visată cu aceeaşi uimire; lumea ei, stăpâna dragostei voastre, cea care te-a întregit fără rest.

      Apreciază

    • Gânduri aidoma, de multă vreme; îmi doresc să le simţi căldura…îmi doresc pentru toate fiinţele din viaţa noastră să nu le fie dragostea doar visul unei cuvânt real şi nicicând realitate a cuvântului visat…asta o scriu mai degrabă pentru mine, trupul sufletului meu fiind acum unul de litere închise.
      Cred că prin dragoste ajungi la sine…aş vrea să nu idealizez un „el” până la utopie…eu, fraier visător.
      Cu tot dragul meu de tine, mereu, Zbor de fluture!

      Apreciază

  2. „Sunt un om viu.
    Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
    Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
    ma bucur totdeauna ca sunt.

    Nu ma realizez deplin niciodata,
    pentru ca
    am o idee din ce in ce mai buna
    despre viata.

    Ma cutremura diferenta dintre mine
    si firul ierbii,
    dintre mine si lei,
    dintre mine si insulele de lumina
    ale stelelor.
    Dintre mine si numere,
    bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.

    Am si-un defect un pacat:
    iau in serios iarba,
    iau in serios leii,
    miscarile aproape perfecte ale cerului.
    Si-o rana intamplatoare la mana
    ma face sa vad prin ea,
    ca printr-un ochean,
    durerile lumii, razboaiele”.

    Nichita Stănescu

    Eşti atât de viu, sufletule…atât de viu…şi îmi este atât de drag sufletul tău; este atât de multă iubire în el…Eşti ca o carte în care trăieşti tu, doar o fiinţă, în tine toate fiinţele… cu toate urmele pe care le porţi în tine, ale tuturor celor care ţi-au fost şi în care ţi-ai lăsat gândurile, cu toate frământările tale spirituale, cu toate umbrele şi luminile tale, cu toate neliniştile tale pereche, cu toată profunzimea ta afectivă, cu tot ceea ce te străbate şi care nu este nici pe departe de a se fi terminat, cu enorma ta capacitate de libertate din lăntru-ţi dar şi de suferinţă, cu tot ceea ce ai trăit până la rădăcinile fiinţei tale… o carte care înalţă demnitatea unei vieţi acolo unde ea a fost trăită. O viaţă de om; om frumos.

    Apreciază

  3. Ţie, magică fiinţă cu ochi azurii…drumurilor tale, în curând…şi celui ce va fi, cândva, în viaţa ta. Şi nu uita…dragostea vine de unde vrea ea.

    „Cuvintele, de multă vreme nu mai fraternizau. Noi ne iubeam. În zori divinizam săpunul, floreta străvezie a unor simţuri până mai ieri simetrice. Aveam cumpene capabile să anuleze rigoarea celor mai pure inegalităţi. Asta ne mai liniştea. Virtuţile ineficace ale plinului ne construiau clepsidre. Roua cădea pe rouă, retina pe retină, rigidul pe rigid. Caii noştri de piatră simulau adăpatul la sorburi de piatră pe când vizitii păreau că meditează în largile lor mantii neclintite.
    Pe rafturi doar arama precaută mai tresărea la fiecare licărire”.
    Gellu Naum

    Apreciază

  4. Umilinţa şi candoarea sunt două din cuvintele care dau formă intimităţii unei iubiri. Iar fără intimitate, iubirea nu este decât o frumoasă minciună. Căci a iubi nu înseamnă a fi fericit, ci a-l face pe celălalt să fie. Iar pentru fericirea ta nu poţi decât să cazi în genunchi, gândind: „Doamne, nu te merit!” Dar această limbă antică a fost, se pare, demult uitată, şi iubirile noastre au devenit iubiri de noi înşine.

    Apreciază

  5. „Pentru că merg pe tine,
    tu eşti acoperit cu urme de picioare,
    eu am tălpile tocite.
    Numai dacă nu sar nu ne atingem,
    sau numai dacă nu te surpi.
    Unde mă termin eu, începi tu.
    Alb sticlos, cu vedenii.
    Se arată: o coborâre de îngeri,
    o ridicare de cristale de cuarţ.
    O coborâre de zi şi de seară,
    un răsărit continuu de diferite planete.
    Nu ştiu dacă este cald sau dacă este rece.
    Nu ştiu nici măcar dacă suntem singuri.
    Trece ceva, dar nu ştiu ce anume.
    Îmi ridic ochii, deasupra,
    identic tu şi suspendat mi te arăţi.
    Îmi întind mâinile şi merg pe tine îm pălmi.
    Unde mă sfârşesc eu, te ridici tu,
    atârn de tine ca un fruct prelung.
    dedesubt, foarte jos, aleargă cai biciuiţi.
    Dacă-mi dau drumul, voi cădea într-o şa.
    Dar nu îmi dau drumul.
    Dacă rămân mai departe cum sunt,
    voi cădea sau mă voi aprinde.
    Dar nu rămân aşa cum sunt.
    Închid ochii: se arată numai peisajul interior.
    Adică negru, adică vânăt.
    Îmi închid pleoapele până jos la picioare,
    ca şi cum aş fi un ochi.
    Desigur sunt un ochi.
    Dar în orbita cui”?

    Nichita Stănescu

    Apreciază

    • Sufletule candid, când lumea ta îşi va face, cândva, încercarea în cea a lui, a aceluia, îţi doresc să fii trăită precum un adevăr intens şi nu ca unul trecător; îţi doresc să îţi fie dat ca pentru tine el să inventeze un limbaj, să te cuvânteze nicidecum după vreun canon al rostirii…şi să te spună limpede. Atât.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s