Fata din gânduri

Sunt fiinţa din cleştar transparent, cea care se ascunde în cristalul de lacrimă câteodată, fata din gânduri de dragoste din nisip şi vânt, opal halucinant de foc, sunt poveste fermecată, râd, plâng, strig la ziduri şi aud doar ecoul indiferenţei, ţip, bat cu pumnii în pereţii albi ai sufletului meu, plâng în lăuntrul meu durerea, acolo unde nu mă vede nimeni…ştiu că cineva, acolo, sus, mă iubeşte, cineva, aici, pe pământ, mă aşteaptă…îmi împreun palmele a rugăciune, umblu cu tălpile desculţe prin trupul sufletului tău şi paşii mei te înfioară sub atingere; îmi simţi pătimaş urma…iubesc aprins, dezlănţuit, răvăşitor, îţi răscolesc jarul mocnit, tremur, tresar, tresalt, te fac  să zvâcneşti, să vibrezi, îţi sunt freamăt, îţi zbucium gândurile, îmi colinzi visele, te străbat a şoaptă pe dinăuntru, mă pătrunzi a fior…aud iarba cum creşte, îmi împletesc coroniţe din flori de câmp…

…când iubesc devin paradigma dragostei, când am deziubit m-am simţit precum o evă izgonită din rai… nu ştiu să urăsc, nu am acea neagră încrâncenare a sufletului hâd schimonosit de nimicnicie, sunt azur, sunt serenă, sunt senină în mijlocul oricărei furtuni, nu te ating cu gând de mătrăgună când priveşti viclean spre mine, când simt cum mă pândeşti din umbră, cred că în mlaştinile cu noroi pe fund nu cresc niciodată nuferi…nu cred în vise, cred în visuri…nu cred că dragostea moare…cred că fluturii albi pier spre sfârşitul verii, cred că toamna e anotimpul plecărilor, atunci când murim părţi din noi, cred că o singură dată suntem invincibili; întâia oară, apoi învăţăm să murim…

…cred că iarna îngerii îţi aşază fulgi în palmă şi suflă peste ei şi căzând pe pământ în acel loc se ivesc ghiocei, cred că dacă îţi smulgi un ciob de vis din talpa sufletului, vis pe care l-ai sfărâmat călcând pe el, din picătura rubinie se iveşte o petală albă, cred că primăvara e un anotimp surghiunit la capătul lumii celorlalte trei, cred că în cel de-al cincilea  mă va mântui iubirea, voi descătuşa robia aşteptării mele mesianice a aceluia, a lui şi doar a lui, a  celui ce va să fie…nimeni altul decât el…

iert, nu uit, nu vreau să îmi mai amintesc, cred că amintirile care ne-au lovit şi ne-au prefăcut în bucăţi, ne-au sfărâmat, tăind în carnea adânc, sfâşiindu-ne, acelea care ne-au ucis, sunt cele pe care nu ni le putem îndepărta iar de câte ori privesc înspre ele, şi nu pentru că aş vrea să o fac, ci pentru că mă încolţesc, forţându-mă să întorc capul spre ele, sfredelindu-mă cu privirea, simt iarăşi fierul încins, se întâmplă din nou, uneori poate la fel de intens, alteori ceva mai difuz…dar mă pătrund… simt cum intră în înăuntrul fiinţei mele cu toată puterea şi nu vor să mă scape din strânsoare, nu vor a-mi da drumul, mă desfid, strigându-şi trumfător supremaţia…

…aceste amintiri ne vor a fi ale lor; vor să pună stăpânire pe noi şi să ne aducă aminte de clipa când le-au devenit robi…ele ne-au fost stăpânii calamităţilor sentimentale, cândva…sunt diabolice, şi vin cele dintâi atunci când memoria cheamă, şi sunt atât de grăbite să ne amintească un trecut peste care ştiu că poate niciodată nu vom trece; amintirile blânde sunt delicate, stau acolo până dai tu de ele şi îţi zâmbesc a azur senin când te văd venind spre ele din depărtare şi te iau de mână şi te privesc în ochi şi îţi spun că ele te iubesc şi vor fi mereu aici pentru tine, aşteptându-te ori de câte ori vei dori să te întorci…au au un loc al lor şi nu te copleşesc; aşteaptă să vii tu la ele, nu vin nechemate…

…cred că avem sufletul în ochi, cred că în ochii mei, dacă ştii să citeşti, vei vedea poveşti nescrise iar dacă ştii să mă auzi, mă vei trăi…iubesc cuvântul, cred în el, cred că o privire poate vorbi cu glas de tăcere, cred că o atingere îţi descătuşează nerostite gânduri şi îl înveţi pe celălalt citindu-l în braille; îl simţi cu vârful degetelor şi îl scrii apoi în trup, cred că a face dragoste cu sufletul celuilalt e divin, cred că un bărbat şi o femeie sunt făcuţi să se soarbă unul pe altul cu nesaţ, inhalându-se unul pe celălalt ca pe un drog în patima simţurilor, contopindu-se într-o singură culoare; cea a sângelui, curgând unul prin venele celuilalt; cred că voi fi mereu cea dintâi femeie a întâiului meu bărbat, acel care va veni…

…cred că de fiecare dată când iubim e prima oară când am iubit vreodată…

…cred că dacă cineva nu te iubeşte aşa cum îţi doreşti aceasta nu înseamnă că nu te iubeşte cum poate el mai bine…

…credeam că niciodată nu mă voi mai îndrăgosti; cred că niciodată nu trebuie să spui niciodată…cred că nu există decât o clipă, fiecare clipă, cred că nimic din ceea ce se întâmplă nu este întâmplător, cred că totul se petrece cu un rost desluşit mai devreme sau mai târziu, cred că fiecare roată e o întoarcere, cred că destinul ne joacă uneori feste când lasă la îndemâna noastră alegerile, cred că actele noastre, uneori, sunt sursa suferinţelor noastre…

…cred că mai întâi trebuie să te pierzi pentru a te putea regăsi, cred că drumul devenirii de sine este unul sinuos, şerpuitor, plin de meandre, şi e în spirală de trepte, cred că trebuie să trăim în armonia trup-spirit-suflet…

….cred că sufletul nu moare, ci pleacă într-o călătorie înspre câmpiile elizee, purtându-te cu el; sufletul e un eu…duce mai departe amintirea fiinţei, a celui sau a celei care ai fost, şi se opreşte la o răscruce…e o răspântie de drumuri, viaţa…la dreapta, de o iei, vei ajunge la un izvor păzit cu străşnicie de doi străjeri; acel izvor peste care vei da curge din lacul Mnemosynei…îţi va fi sete, dar străjerii neînduplecaţi cu tine vor fi…îi vei îndupleca spunându-le că îţi este sete de moarte , ai început să te usuci… nu eşti decât umbra celui ce a fost odată, şi atât de multe urme de umbră în tine porţi…pe drumul din stânga de vei apuca, vei întâlni în cale-ţi alt izvor; curge din lacul Lethei, al uitării…sufletele, bând din el, uită de ceea ce au fost odată, continuând cercul, intrând în alt trup, deşert tânguitor, tânjind după un suflet…

…drumul sufletului tău spre tărâmul fericirii de dincolo e presărat cu capcane şi împotriviri… vor părea multe a-ţi fi potrivnice…poate şi tu, odată, astfel îţi fusesei ţie însuţi…vei întâlni prima răspântie; aceea îţi va fi şi cea mai grea încercare, pentru că se va dovedi a fi crucială…îţi va fi răscruce; aceea de a trebui să îţi alegi calea, iar acolo cel mai mult îţi va zăbovi sufletul şi va sta pe gânduri poate neştiind încotro să o apuce, pentru că ştie că va trebui să ştie să o facă,pentru că ceea ce va urma, îl va urma…memoria a tot ceea ce a fost, a neuitării vreodată, sau uitarea pe veci…

…cred că în spirit zace forţa universului tău când trupul ţi-l simţi nevolnic, cred că suntem ceea ce simţim; gândeşte-te la acest lucru când simţi că ura îţi dă târcoale, cred că josnic gândim despre cineva pentru că josnicia zace în plămada noastră, cred că suntem rezultatul dorinţelor noastre, cred că dacă crezi în tine şi ai încredere în credinţa de sine îţi vei fi împlinire şi izbândă, dar îţi vei fi trudă să te afli, cred că toată viaţa acumulăm cunoştinţe dar poate niciodată nu vom ajunge la cunoaştere…

…cred că înţelepciunea este ştiinţa de a nu cădea în toate gropile, decât în cele mari, inevitabile, ştiinţa de a nu da prea tare în zid cu capul…

…cred că suntem drumuri, călătorii ale sufletului înspre aflarea de noi, la capătul lor ne întâlnim cu înşine…purtăm urme de paşi ale altora cu care ne-am încrucişat şi apoi am mers împreună înspre acelaşi încotro, o vreme…apoi, paşii s-au despărţit, mâinile s-au despreunat şi fiecare a pornit într-o cu totul altă direcţie, înspre un alt încotro…

…cred că iubim uneori legaţi la ochi; atunci când ne dezîndrăgostim ne recăpătăm vederea…vreau să iubesc un muritor, şi nu un zeu, şi uneori mi se pare cu putinţă…cred că zeii sunt vicleni; muritorii au primit darurile zeilor, printre care şi viaţa, dar şi moartea…cred că moartea de tine însuţi este refuzul creaţiei de sieşi, cred că suntem poveşti de  lumini dar şi de  umbre suntem, cred că undeva, în înăuntrul nostru, altcineva din noi aşteaptă să se ivească…întotdeauna va fi cineva; suntem mai mulţi unul într-altul, doar că nu ne-am aflat încă…nu ne putem anticipa…cu ce drept şi cu câtă aroganţă pretindem că i-am desluşit pe alţii pe de-a-ntregul! nici pe noi nu ne ştim măcar…

…cred că yin nu poate trăi făr’ de yang, deşi în aparenţă cele două jumătăţi se opun una alteia cu înverşunare; sfintele sacre aparenţe…dar nu pot exista una fără de alta, nu pot trăi; fiecare poartă în ea o părticică din cealaltă…cred că fiecare pe pământ îşi caută potrivirea în care să se aşeze ca într-o matrice de când zeii au despicat sfera ce avea drept alcături  bărbatul şi femeia în două jumătăţi, aruncându-le pe pământ, pentru că se temeau că o asemenea perfecţiune a formei le-ar putea lua locul şi de atunci, se spune fiecare jumătate îşi caută cealaltă jumătate…vreau să cred că într-o zi mi-o voi găsi pe a mea…

…cred că orice om este o poveste ce a trăit cândva, dureros, un a fost odată, cred că oricare a privit măcar o dată înapoi cu mânie înainte de a face pace cu el şi cu sufletul lui, cred că viaţa trebuie trăită uitându-te înapoi peste umăr dar privind şi păşind către înainte, cred că uneori peste un trecut trebuie să laşi să se aştearnă praful şi să nu-l răscoleşti sau să îi dezgropi morţii, cred că din când în când ni se întâmplă să vrem să mai deschidem atât sertarul cu vise cât şi pe cel cu visuri şi să nu o mai putem face; şi unul şi celălalt a rămas înţepenit de când nu le-am mai atins, cred că un vis, odată devenit realitate, trebuie trăit…

…cred că nu ai dreptul să judeci viaţa altcuiva pentru simplul fapt că paşii te-au dus într-o cu totul altă direcţie decât l-au dus pe el, pe cu totul alte cărări, cred că întrebările se pun din două motive;  dintr-un motiv anume sau dintr-un anume motiv, unul singur fiind cel real, cred că atunci când îţi piere entuziasmul ţi se pare că nu a mai rămas mai nimic de murit din tine, cred că toţi ne mai simţim câteodată hoinari pe străzile oamenilor, atât de singuri, cred că solitudinea la care ne osândim uneori, în propria noastră sihăstrie, departe de zbucium şi dezlănţuiri e plină de nelinişti metafizice şi de întrebări existenţiale, cred că întotdeauna paşii vor cunoaşte drumul spre înapoi, cred că fiecare întâmplare are o vreme, şi îi va fi dat să se întâmple nici mai devreme nici mai târziu, ci doar atunci când îi va fi dat să fie.

Cred că suntem dragoste.

Anunțuri

50 de gânduri despre &8222;Fata din gânduri&8221;

    • EA îţi va fi visul din care nu ai mai vrea să te trezeşti vreodată, plămădit din patima care va face să audă viaţă deşertul tânguitor al sufletului; acea secetă din lăuntru-ţi care te usucă…ea îţi va fi apă vie.

  1. Cate ganduri si consideratii deosebite…intr-o singura persoana. Un privilegiu pentru toti cei care au descoperit blogul tau si prin acesta pe tine, se pare ca unul dintre scopurile tale este sa luminezi pe altii. Nimic din ce se intampla nu este intamplator numai ca trebuie asteptat pana cand se deslusesc anumite intelesuri.
    Iti multumim, probabil in asentimentul tuturor, ca ai deschis fereastra sufletului tau si ca ne putem uita, invata, vedea si altceva decat aparentele de care ne lovim in cotidian, la tot pasul…

    • Adrian, îţi mulţumesc pentru cuvintele pe care le ai pentru mine; am fost, aidoma, privilegiată să cunosc în această lume virtuală nişte suflete frumoase, printre care te numeri…Cred că ne-am dat fiecare, unii, altora, din lumina noastră albă…Învăţăm unul de la celălalt unul despre celălalt în viaţă…în dragoste; suntem dragoste…iubim şi ne dăruim fără a cere ceva în schimb şi nimic din ceea ce este omenesc nu ne e străin…îmi place să spun că trebuie să îl laşi pe cel de lângă tine să te cunoască, dezvăluindu-i-te…cei care merită, te vor afla.

  2. cred ca…
    eu cred…
    ca orice muritor este condamnat sa si iubeasca…
    poetic vorbind… sufletul nu moare… filosofoc… el doar nu mai exista… religios… poate merge in rai… sau in iad… sau prin alte locuri calatorind…
    mereu iubim legati la ochi… simbolic vorbind… iar cand privim vedem doar ce iubim…
    daca se intampla sa nu mai iubim… desi eu nu cred in asa ceva… nu inseamna ca ochii ne sunt dezveliti si vad… ci abia acum s-au legat definitiv si iremediabil… si e pacat… dar… da… nu judecam iubirea altuia… nici ura lui… nici drumul sau pasul lui… nici pe noi insine nu ne putem judeca cat de cat limpede…
    noi doar traim iubind… sau iubim traind… si asta ne ocupa tot timpul…

    • Fiecare priveşte lumea prin ochii lui…mi-aş dori să cred că o facem cu dragostea din lăuntru-ni…să privim cu iubire spre cel de lângă noi…îmi par cei mai nefericiţi oameni de pe pământ cei care nu se iubesc pe ei înşişi…mă întreb cum i-ar putea iubi oare pe ceilalţi.
      Cred că dragostea luminează drumul orbilor, Oovi…că în ea trebuie să te încrezi; va şti unde să te ducă şi te va urma oriunde vei vrea să mergi. Cred că dragostea împarte viaţa în cezuri…cred că dacă cineva îţi refuză dragostea îţi refuză dreptul la umanitate…la viaţă….cred că dacă ţi-o interzici nu eşti viu.
      Când viaţa ţi-l scoate în cale pe acel pe care îl aşteptai simţi că atunci când te va fi găsit pe tine, se va fi găsit pe el… când îl vei fi găsit pe el, pe tine te vei afla…şi vă veţi auzi unul în înăuntrul celuilalt.

    • Suntem născuţi din iubire; dragostea este o chintesenţă…este esenţa vieţii…sensul ei. E adevăr. Mi-aş dori să cred că într-o zi lumea va trăi doar în atingerea ei şi nu în cea a vrăjmăşiei, ucigându-şi sufletul. Şi mai cred că niciodată nu vom găsi iubirea la ceilalţi dacă nu o găsim mai întâi pe cea din înăuntrul nostru.
      Cu tot dragul, Zbor de fluture!

  3. Am trecut sa-ti las ca de obicei „puiul meu de drag”.
    Si eu cred ca suntem dragoste, si ca -in ziua in care a pogorat peste noi minunea – ai auzit in inauntrul celuilalt cum iti soptea ca, va fi bine! si va fi cumplit de simplu si de frumos. Si de iremediabil.
    Noapte buna, te iau cu mine, in inima rosie ( aceea din sange), in vise si iubire.

    • Tu, suflet care crezi în restaurări…crezi în minuni, aşa-i? Crezi că minunile pot fi cu putinţă…şi da, se ivesc atunci când nu te mai aştepţi că ceva ţi s-ar mai putea întâmpla…şi cer atât de puţin…Minunile cer atât de puţin…
      Doar că nu cred în simplitatea lucrurilor…ştiu că pot fi simple; dar nu mai simple de atât.

  4. Suntem lupta.
    Intind un fir de lumina, dintr-un capat al Universului in altul, nu conteaza care; ar putea fi capatul nenascut inca.
    Si acum ce sa fac? Sa traversez Universul cu ajutorul firului de lumina? Nu pot, taie. M-ar despica. Nici ochii nu mi-i pot rostogoli…

  5. Bună seara Camelia
    „cred că nu ai dreptul să judeci viaţa altcuiva pentru simplul fapt că paşii te-au dus într-o cu totul altă direcţie decât l-au dus pe el…”
    O pildă după care mă ghidez în viaţă,aceeaşi placere citindu-te.
    O seară frumoasă.

    • Bună seara şi ţie…şi acelaşi sentiment pe care l-am avut întâia dată când te-am descoperit îl am şi acum…acela de a întâlni pe cineva pentru care dragostea e sacră, şi iubita îi este amuleta pe care o poartă la gât…şi îi e templu şi altar…şi ale cărui cuvinte ating atât de adânc.
      O seară precum îţi doreşti, Romulus…am ales acest prenume dintre cele două pe care le ai…dacă ai ceva împotrivă, să îmi spui, rogu-te.

    • Ţi-am spus că prima dată când ţi-am aflat prenumele, m-am dus cu gândul la legenda întemeierii Romei, cea de pe cele şapte coline…şi mi-am amintit că o priveam fascinată pe cea aflată în parcul Operei, din centrul oraşului meu natal; tatăl meu mi-a spus atunci legenda lui Romululus şi a lui Remus.

    • Mi-aş dori să o poată face cât mai multe suflete; să dăruiască o carte unei amintiri…să o facă în numele unor ani.
      Ţi-am răspuns pe blog, Ciprian…şi îţi mulţumesc.

  6. Nu ştiu dacă e de vină astenia ..nu ştiu de ce ochii îmi lăcrimează ..Poate din cauză că văd că există astfel de oameni ,care vorbesc cu sufletul. Îmi place credinţa sufletului tau. Dacă ar fi să renunţ la a mea …as alege-o pe a ta…e atât de caldă şi duce atât de departe…
    Mi-e greu să mă ataşez de oameni, aş putea să fiu etichetat ca singuratic, dar cu ce sunt eu vinovat că nu întâlnesc suflet în corpul celui cu care vorbesc? .. îmi face placere să citesc gândurile tale, chiar dacă uneori mi-e greu şi trebuie să le citesc pe bucăţele. Îmi pare bine că am aflat ceva unic pe lume …

    • Îţi mulţumesc; este unul dintre cele mai frumoase gânduri pe care mi l-a lăsat un alt suflet.
      Oamenii, cât mai departe…hoinar pe străzile lor, atât de singur…o ştiu; am trăit-o.

  7. aici ai scris pentru mine, ai scris despre mine, ai scris odata cu mine, desi in al timp, in alta limba.
    coincidenta sau nu, in seara asta direct la textul acesta am venit.
    de fapt, nu, nu e intamplator. nimic nu e intamplator.
    ma bucur mult desi sunt trista, parca te-am regasit intr-un fel straniu, gasindu-te.

  8. Aladina, nu cred nici în coincidenţe şi nici în întâmplător şi mai cred că se întâmplă uneori ca pe alţii găsindu-i, în ei regăsindu-ne, pe noi să ne aflăm, şi semănăm cu ei în bucurie şi în tristeţe puţin, măcar puţin.
    Mulţumesc pentru că ai stat aici, ai stat cu adevărat şi cu acel fel reflexiv al verbului, atingere lăuntrică; de multă vreme nu s-a mai întâmplat ca să mă mai întoarcă vreun suflet în urmele în care mi-am lăsat cândva gândurile, aşa cum ai făcut-o tu acum, dar a fost cu un rost.

  9. eu cred ca omul care il iubesti este cel mai fericit om din lumea asta 🙂 .. ai un har .. in a simiti esenta sacra .. si o intrupezi in cuvant .. o daruiesti si pot spune .. multumesc !

    • Mulţumesc mult pentru sufletul rostitor al cuvintelor tale, Liviu. Iubesc Omul, iar iubirea asta e lumina noastră călăuzitoare, unii înspre alţii, e căptuşeala pedinăuntrului, ţi-am spus-o cândva.
      Câteodată, de multe ori, poveştile dragostei ne sunt cele ale evanescenţei, dar ce nu moare niciodată e dragoste, cea cu care ne începem ca într-o poveste de om de mai multe ori, de la început.
      Iar de fiecare dată când iubim, e singura dată când am iubit vreodată.
      E singurul drum care nu e unul pierdut în om.

  10. Eu nu am avut cum sa citesc tot ce ai scris aici in blog , din simplu motiv , ca am o forma stranie de a citi creez imagini din cuvinte , si cuvintele scrise aici „infloresc” in timp fara trecut preent si viitor , anuleaza acest concept , in opinia mea si nu sunt critic in materie , cred sincer ca aceste randuri care le daruiesti sunt demne de o carte publicata sau mai multe carti , este ce gandesc , ce intuitia mea spune 🙂 . . nu stiu daca ai publicat .. dar ar trebui sa te gandesti serios la asta 🙂

    • Eşti vizual, aşa cum eu scripturalizez; tu faci din cuvinte imagini, eu imaginile le dau trup de cuvinte.
      Şi e aşa precum spui, aşa simt şi eu despre tot ce e aici;dacă citesc peste un timp, îmi par mereu cu alte înţelesuri, şi ale unei atemporal.
      Scrisul meu e lumina mea, Liviu, sau graalul meu, cum fiecare e căutătorului unui ceva sub un chip. Fiecare încearcă să îşi învingă precaritatea.

      Asta e lumea unor poveşti, când noi suntem poveşti, în locul confesiunilor mele, e cartea pe care am vrut să o scriu şi nu am făcut-o vreodată şi nici nu cred că se va întâmpla. Pentru mine e îndeajuns că unele suflete ajung aici, unele rămânând şi citind până la sfârşit.
      Mulţumesc pentru că.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s