Alt an; aceiaşi noi, atât de la fel

Motto: Ca să cunoşti ceea ce eşti, află ceea ce nu eşti.

Nu mă căuta cu gând de nălucă unde nu ştii că mă vei găsi aşa cum îţi închipui că aş putea părea  pentru că sunt pretudindeni şi nicăieri unde nu mi-aş dori-o…sunt lângă tine şi atât de la fel.

Suntem un univers de lumi; fiecare dintre noi cu lumea lui, trăită ca un caleidoscop al atingerii gândurilor care îl separă în forme de diverse mărimi şi înfăţişări dar precum altfel decât privirea altuia o face, altceva distingând. Lumea ar fi atât de searbădă şi atât de insipidă, de palidă, de insignifiantă şi de anostă de n-am fi noi, distinse creaturi atât de la fel.

La fel jelim durerea departe de lumea dezlănţuită a vrajbă când venim pentru a rămâne dar simţim că nu îi aparţinem acelui petec de ţărm pe care îl credeam a ne fi liman şi învăţăm să plecăm, murind părţi din noi de fiecare dată când ne despărţim la răspântii…la fel ne plecăm capul, spăşiţi  a prefăcută pocăinţă până la următoarea trufie…la fel ne smulgem a  sfâşiere bucăţi de carne din noi şi o aruncăm la lei, în arenă…la fel aruncăm o mână de ţărână pe o movilă de pământ…acolo unde se întoarce trupul să învie…şi de cum i-am întors spatele  totul e la loc…la fel…un vis mai puţin pe lume şi atât…cam de prin ziua a treia sau a patra începem să uităm; e în firea noastră ingrată uitarea. La fel ne plângem plecările.

La fel ne despărţim a lacrimă în haltele vieţii de cei ce ne-au fost parte din drum; unii în hohote, alţii plângând înăuntrul lor tristeţea…acolo unde nu le-o vede nimeni.

La fel urlăm şi dăm cu pumnii a neputinţă în ziduri…la fel strigi a pustiu în deşertul lui a nu fi iubit când tot ce ai vrea pe lumea asta e să îi fii dragoste…la fel ne mânjim cu noroi sufletul când ni-l vindem sau ni-l scoatem la mezat…la fel iertăm greşelile pe care le-am făcut altora, dar suntem neînduplecaţi când cineva ne cere iertare în genunchi…şi cu cât se târăşte mai tare, cu atât ne îndepărtăm mai mult, lăsându-l acolo, cu capul plecat şi cu privirea în pământ…pentru că nu poţi uita că te-a ucis; şi eşti încă în picioare pentru că nu ţi-a răsucit pumnalul după ce ţi l-a înfipt adânc până-n prăsele.

La fel zâmbim unii a azur şi alţii a rictus amar unor amintiri pe care le-am vrea uitate; cel de turcoaz e al celor cu chip drag al aducerilor aminte. La fel articulăm; unii a dezacord grohăit, alţii a mormăială…unii a spurcate cuvinte scuipate a dispreţ, alţii a blândă atingere…unii a fior de sloi, alţii a alean…unii a  otrăvitoare ură şi a duşmănoasă ciudă, alţii a aplecată smerenie. La fel de înşelătoare şi ale unora, şi ale celorlalţi.

La fel ne ascultăm gândul, chiar dacă unii doar pe al lor pentru că pe al altora nu îl pot auzi; le e prea mare povară cel pe care îl au. La fel visăm; cei care o fac noaptea…incurabilii ce o fac ziua cu ochii larg deschişi şi cărora li se va întâmpla blestemul de a-şi întâlni destinul…şi patimă le va fi, pentru că pătimaş trăiesc.

La fel iubim a dragoste…la fel simţim atingerea divină când facem dragoste cu sufletul celuilalt…la fel ne sălbăticim când ne dezlănţuim a descătuşate  instincte primare…la fel plângem strânşi în braţe tandre şi vrem să intrăm cât putem într-o ea sau un el şi să nu ne mai dea drumul niciodată; să ne închidă acolo şi să nu ne smulgă nicicând…la fel plecăm, pe nevăzute aşa cum am venit, sau trântind cu furie uşa trupului celuilalt…La fel tresărim în somn crezând în paşii ce se întorc; la fel deschidem ochii în miez de noapte şi întindem mâna căutând în gol…şi în van…şi apoi ne amintim să suntem singuri. Atât de singuri.

La fel coborâm îngeri din cer şi cădem cu faţa în ţărână; la fel ne zdrelim aripile…la fel ne sfâşiem tălpile a mers pe cioburi de suflet când e să fim sfărâmaţi.

La fel vorbim cuvinte…cele potrivite doar cu acei cărora  ne spunem unii altora, pe noi, între noi; celelalte cuvinte sunt pentru ceilalţi, cei cărora, oricum, nu le-ar păsa de ale noastre…şi de noi. La fel suntem muzică; sonorităţile sunt diferite…şi acordurile; alţii zvâcnesc şi tresar la auzul nostru…le facem o anume coardă a sufletului să vibreze…la fel cum tresărim de dezacorduri sau acorduri false şi ne acoperim cu mâinile timpanul de stridenţe acustice. Ne îndepărtăm de false note.

La fel de… nimeni…niciodată jurăm o a doua oară după ce întâia dată ni s-a întâmplat să murim…şi începem să ne agăţăm de neîncredere cu mâinile a disperare…şi până data viitoare părem a fortăreaţă de nepătrunsă taină…până va veni cel sau cea care te va preface în el.

Pentru că va începe să curgă a sânge prin venele tale.

La fel ne lăsăm trupul să spună despe noi; mai contorsionat unii, mai arc gata să sară a arşi alţii…a columnă unii…a spinare încovoiată alţii. La fel de bravi suntem în faţa altora…părem…la fel ni se apleacă umerii şi trăsăturile trag în jos ca în masca tragediei atunci când ne dezbrăcăm, în singurătatea pereţilor noştri, acelora de toate zilele, şi ne punem armura în cuier…şi ne scoatem harnaşamentul…şi ne uităm pe corp să vedem dacă nu cumva ne-a atins ceva şi ne-a lăsat vreo urmă, în încăierarea cu amestecul confuz al lui aş vrea dar nu vreau să risc…pentru că ştii ce va urma. Iar în poveşti nu cred; o făceam odată, poate, îţi spui.

La fel de fără de metereze rămânem chiar dacă fortăreţe credem că suntem…la fel de maluri şi limanuri şi râpe şi prăpăstii şi hăuri…la fel de neliniştiţi când aşteptăm făgăduinţa şi de împăcaţi când avem credinţa că nu a fost aşteptarea în van…a ceea ce credeai că nu se va mai întâmpla vreodată în viaţa ta. La fel ne amăgim că minunile vor dura, dar numai pentru noi…pentru că noi le merităm şi alţii nu. La fel şi ceilalţi gândesc.

La fel de alb, de negru ni se par închipuirile dorinţelor, la fel de gri devine arta de a compromite cele două nonculori, amestecându-le înţelesurile…la fel este atunci când extragi radical din tine; visceral rămâi fără măruntaiele zidirii tale şi ţi-e pustiu şi îţi suflă vântul ciulinii şi ţi-i rostololeşte prin trupul sufletului agonizând. La fel ne încrengăm în copacii unor suflete şi veştejim pe ramurile lor trosnind a ardoare fostă verde odată.

La fel suntem. Suntem diferiţi doar ca ardere.

Ca intensitate.

Gând…

Minunilor, printre voi se află câţiva care sunt singuri, aidoma mie; lor le doresc din suflet să li se întâmple dragostea; o vreau. Celor ce şi-au găsit-o de o vreme le şoptesc să nu o uite, să o privească în ochi…mai citesc în ei poveşti nescrise? Cei cărora iubirea le-a fost sfărâmare să îşi aducă aminte că cine îţi refuză dragostea îţi refuză întreaga umanitate; dreptul la viaţă…dragostea iubeşte uneori legată la ochi; în clipa când vraja dispare, aceea a dezîndrăgostirii, îţi recapeţi vederea? nu ştiu…ştiu că niciodată nu va mai fi la fel; dragostea împarte viaţa în cezuri.

Când dragostea este adevărul tău, nu îţi vei ierta niciodată greşiţii.

Iubirea ne bântuie cu ale ei poncife cum că dacă ne-am pierde de cel iubit, ne-am rătăci…dacă nu ar mai fi dragostea lângă tine, dacă ar pleca din viaţa ta…nu ai mai putea trăi fără de el…fără de ea…dacă dragostea îţi este totul, când i se întâmplă să se stingă…să moară…îţi eşti nimic. Există viaţă după dragoste…îi vei supravieţui…vei putea trăi făr’ de acel sau de acea. Te vei simţi poate mutilat, beteag, pe jumătate infirm…dar în viaţă. Nu vei muri decât părţi din tine; şi odată ce vei învăţa să mori, te vei întreba o a doua oară de vrei să demaşti iluzia, dându-i la o parte vălul…şi poate te vei întreba dacă mai vrei să intri în jocul amăgirii. E o poveste dragostea; când noi suntem poveşti…şi iubire suntem.

Aş vrea să îmi fie întâmplare; vreau să iubesc…vreau doruri netrăite vreodată, vreau cuvinte nerostite în şoapta palmelor care să îmi asculte contururile…pe cele ale trupului pe dinafară rostindu-mă…să mă dezvelească de fâşii, una câte una, până mă va dezgoli…şi apoi să înceapă să mă acopere, învelindu-mă cu părţi din el, dându-mi formă cu chip de dragoste…şi pe cele ale sufletului pe dinăuntru atingându-mi tandru pătrunderile fiecărui ungher în care să rămână mai apoi urme după care să îl recunosc pe acel când poate nu e lângă mine, deşi în mine îi va fi sălaşul…şi niciodată nu mă voi simţi pustie…

Vreau să îmi şoptească cineva, cândva… iubito, sunt singur de tine.


Mulţumesc fiecărei amintiri ale acestui an care peste câteva zile va deveni trecut; fiecărei întâmplari pe care mi-a fost dat să o trăiesc; dacă ceva m-a sfârâmat sau m-a sfâşiat, va fi o cicatrice în plus…semn că am trecut prin viaţă; deşi mi-aş fi dorit poate mai puţine răni şi nu atâta durere…a fost; e în trecut de-acum.

Mi-aş  dori să nu trăiţi singurătăţi…

Timpul se scurge…ce este în trecut este deja istorie…ce va veni este necunoscut…o aventură. Clipa de lângă voi…nu o lăsaţi să treacă nebăgată în seamă; înfăşcaţi-o cu amândouă mâinile cu forţa universului visurilor voastre şi sorbiţi-o cu toată setea neostoită de voi înşivă…tânjiţi după voi, după dorinţa de voi înşivă…ascultaţi-vă cum vă iviţi din neştiutul vostru…sunteţi ceea ce simţiţi… lăsaţi-vă trăiţi! Şi mai ales nu regretaţi nimic din ceea ce aţi făcut, ci ceea ce aţi fi putut face.

Dar nu aţi făcut-o.

Un Nou An, altfel!



Anunțuri

47 de gânduri despre &8222;Alt an; aceiaşi noi, atât de la fel&8221;

    • Zamfir, şi ţie îţi doresc să nu îţi pierzi vreodată simţul umorului pe care îl ai şi care te face atât cuceritor.
      Hăl mai negru an din viaţă nu a fost acesta, ci altul, mai demult; atunci am cunoscut-o pe doamna în negru…se apropiase la câţiva paşi de mine. M-a privit şi cred că şi-a zis că nu îmi venise încă vremea.
      Anul acesta a fost unul inubliabil…cu certitudine nu îl voi uita prea lesne.
      Dar de trecut trebuie să ne despărţim zâmbind; mă conformez…o fac.
      Fi-ţi-ar şi ţie 2010 aidoma, „hăl mai negru an din viaţă”, Zamfir!…Ceea ce, în traducerea mea, ar suna cam aşa: Cele mai frumoase amintiri pe care le-ai trăit sunt cele care URMEAZĂ să ţi se întâmple!

  1. Asist de ceva vreme la fantastica lupta care se duce in tine. Imi pare o contradictie totala si mi se rupe sufletul. Am trait si eu acelasi stari, poate putin diferite,dar la fel de intense.Faceam praf un om, dupa care scriam in contadictoriu. Stii expresia :” te urasc fiindca te iubesc „?
    Ceea ce nu stii tu sau stii si refuzi:) este ca o parte din tine a castigat.
    De data asta sunt chiar prietena prin alianta, si astept raspunsul tau, daca sa continui sau ai inteles ce am vrut sa spun.

  2. Silent corner, m-au emoţionat cuvintele tale, au atins o anume coardă a sufletului meu. Şi tu eşti minunată şi minuni îţi doresc să ţi se întâmple; ştiu însă că nu trebuie să le aştepţi…Aşa cum la fel se spune şi despre dorinţe; nu trebuie să le rosteşti, trebuie doar să ţi le şopteşti cu glas de tăcere şi să ai credinţă. Şi încredere.

  3. Moi aussi je t’admire, belle ame, et je te remercie a chaque fois pour tes pensees et pour tes mots!
    J’ai la foi, parce-que je l’ai jamais perdu…Je sais que je vais connaître l’amour…cet amour qui pour moi sera toujours vrai; j’espere qu’il me trouvera, parce-ce-que je ne le chercherai pas; sera lui qui aura besoin de savoir ou je me suis cache…faudra qui’il me trouve…il va falloir qu’il le sache…Saura t’ il comment le faire?

  4. al fel… zici tu… si totusi… e atat de diferit…
    mai luam cate un cucui de la loviturile vietii… ne obisnuim cu el si zicem ca-i la fel ca inainte… dar nu poate fi… mereu e altfel…
    sa ne facem altfel-ul frumos… si bun… si sa-l traimin 2011, mai frumos… ca in miez de zi, cand nimic nu avem a ascunde… fara durere… dar cu dor… asa doresc… si pentru tine si pentru mine…
    cu drag,
    ovi

    • Oovi, acesta este primul „drag” pe care mi-l dăruieşti; l-am primit zâmbind. Te-aş întreba dacă ţi se întâmplă să visezi la chip nevăzut, dar păstrez întrebarea pentru altcândva. Îubesc spiritele „a corps perdu”…fata de limbă franceză, precum atât de frumos o numeşti pe acea fiinţă plină de candoare, va şti ceea ce vreau să spun.
      Şi precum sunt unul dintre acele spirite, iubesc să mă avânt în valurile ei;ale vieţii… iubesc aventura; suntem o aventură. Sunt o fiinţă entuziastă ce nu va înceta vreo clipă să fie uimită…Nu ştiu câtă înţelepciune am, par contre…acea ştiinţă de a nu cădea în toate gropile, decât în cele mari, inevitabile…dar de încă mi se mai întâmplă, şi cu certitudine că mi se va mai întâmpla, înseamnă că e totul cu un rost. Desluşit mai devreme sau mai târziu.
      Cât despre durere, Oovi…reciteşte poezia lui Radu Gyr; îi spusesem unui suflet drag că o ştiu pe de rost, am trăit-o.
      Şi cel mai mare dor îl am de mine, cea pe care o aud; o întâmplare neîntâmplată încă. Because tomorrow is a mystery!
      La fel, cu drag,
      Camelia

      • imi placi zambind…
        de-ar fi dupa dorinta mea… doar zambet si floare ar fi viata…
        aha… m-am prins… zici cumva sa nu inteleg eu… ci.. copilul…
        lasa… lasa…
        la multi ani… din prima duminica a lui 2011

      • Ce gând înduioşător, Oovi; îţi mulţumesc pentru el!
        Simt o undă de alint; îmi place…Iubesc să lăsăm copilul din noi să alerge desculţ prin sufletul nostru…în gândurile tale l-am auzit pe cel din tine.
        Zâmbesc Oovi…mi se întâmplă să mai trăiesc şi zâmbet amar, plin de tristeţe…dar zâmbesc. Şi astfel m-am şi despărţit de anul ce de acum a devenit o amintire; zâmbind. Şi nu voi uita ceva. Îţi aminteşti? Sufletul meu a băut din lacul Mnemosynei; va duce cu el amintirea fiinţei ce am fost.
        Ai avut nişte rostiri candide…fata de limbă franceză, fără de îndoială va surâde, la rându-i, precum şi eu am făcut-o.
        Îţi mulţumesc încă o dată pentru trecere!

    • Ştii ce spunea Micul Prinţ? Că stelele sunt luminate ca fiecare să şi-o poată vedea pe a lui. Şi îi spusese şarpelui că i se părea atâta singurătate în deşert; iar răspunsul acestuia fusese cum că suntem singuri şi printre oameni…nu ştii niciodată unde să îi cauţi, îi şoptise mai târziu o floare întâlnită, singura în acel pustiu…îi poartă vântul…n-au rădăcini…Şi continuase: asta îi deranjează mult.
      Unora nu le este dat să fie copaci; să se înrădăcineze în cineva; altora noi suntem cei care le smulgem rădăcinile, şi o facem cu pământ cu tot, şi ne dor crăpăturile; pe acolo se strecoară amintirile…asta ca paranteză…
      Iar atunci când se despărţise de trandafirul pe care îl îmblânzise, pentru că simţea că e vremea să plece, roza păruse a-l goni; nu voia să o vadă plângând…”era o floare tare orgolioasă”.

    • Ai încredere, Dan; se va întâmpla! Un An Nou, altfel! Multe clipe de iubire îţi doresc; să auzi cum creşti rădăcină în alt suflet din seva dragostei pe care o vei sădi…în acea care va veni…în aceeaşi clipă în care îţi va fi va auzit pasul.
      La mulţi ani!

  5. Noi ne-am nascut pe-acest pamant devreme
    Sau prea tarziu, nu stim, e prezumtiv
    Dar existam acum cu un motiv
    Si suntem viata fara a ne teme
    Ne temem doar sa nu murim devreme
    In universul trist, amar, fictiv
    Al sufletului nostru relativ
    Gol de substanta, plin doar de dileme.

    Un An Nou fericit, Camelia.

    • Am fost acuzat pe nedrept
      Că inima-mi bate prea tare
      Că nu-mi mai incape in piept
      Şi vrea printre stele să zboare.

      Am fost acuzat anormal
      C-am gânduri senine ca zarea,
      C-aş şti sa extrag din banal
      Frumosul, iubirea, visarea.

      Am fost acuzat in exces
      C-aş fi un rebel si-un romantic
      Că fug permanent de progress
      Şi vreau sa traiesc ca un antic.

      Acuzele-n val au venit
      Precum la un test de-anduranţă
      Şi lor le raspund, obosit:
      Trăiesc, Onorată Instanţă…

      Îţi aduc înapoi ceva…în ultima vremea recuperez cuvinte spuse odată ce poate au părut pierdute. Doar că nu o fac oricum.

    • Mulţumesc, Arrowsmaker; un An Nou, altfel!
      Îmi doresc, da. Trăiri neşoptite în atingeri încă.
      Tu ce auzi în şuieratul pe care îl face săgeata când despică aerul?
      Îţi doresc…

  6. Nu am cuvinte pentru a îti spune cat de multe iti doresc in noul an, esti cel mai minunat om pe care l-am cunoscut in lumea virtuala, ai cel mai mare suflet si ma uimesti cu bunatatea ta. Vreau sa-ti fie bine. Cu mult drag! Oana

      • Oana, cuvintele tale mă copleşesc; îţi mulţumesc pentru ele…şi pentru lacrimile fiinţei transparente de cleştar care locuieşte acolo.
        Nu ştiu cât de mare e sufletul meu, sper să nu îi fie frig…nu are în al cui se cuibări, şi îl simt că i-ar fi teamă să i se mai întâmple…era o vremea când începuse să audă cum creşte gând în alt suflet…
        Îmi este frică să nu îngheţe, dar dacă simt că i s-ar putea întâmpla, îi voi fi alean; îi voi spune poveşti. Şi mai ales îi voi şopti să nu uite freamătul şi să privească alt suflet în ochi cu aceaşi candidă inocenţă cum o făcea la 16 ani; îmi pare uneori că nu a plecat de acolo… Nu e naiv şi nici uşor de amăgit; se lasă doar învăluit.
        Îţi mulţumesc încă o dată din tot sufletul pentru gânduri, Oana; A fost o bucurie să te aud.
        Totul trece; timpul închide răni. Şi va fi bine pentru oricine. Şi niciodată nu voi înceta să cred în dragoste…în puterea ei; luminează drumul orbilor. Cum spuneau nişte cuvinte: „Make love your goal”!
        Cu mult drag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s