Când noi suntem poveşti

Motto:“E necesar să ţinem seama de tot ce am rostit numai în treacăt în lunga noastră viaţă. În plus va trebui să ne gândim la tot ce am uitat restituind astfel strălucitoarea tăcere care se cuvine şi fiecare dintre noi lovindu-se de duritatea propriului său ochi se va trezi atunci la vârsta unei poetice dimensiuni indiferente care se anulează de la sine şi ne părăseşte încetul cu încetul pe măsura unei adânci uitări”…

Ea, copilul timpului, căutător de altceva, acel ceva doar de ea ştiut, rătăcea în neştire printre suflete, pe cărările de apă ale mării lor, răvăşind valurile, gândind că nu le ştie pe toate, şi simţea că altfel de fericită nu va fi decât atunci când îl va găsi, şi căutările ei nu vor înceta niciodată până când nu îşi va atinge totul, atunci va fi cu adevărat împlinită, aceasta îi va fi zbaterea, ea, simţindu-se adeseori precum un ochi căruia i s-au atins tot felul de priviri, ea, stăpână a visurilor, ştiind că atât prin vis cât şi prin voinţă suntem fiinţe libere, fiecare dintre noi, doar că premizele euforice atrag după ele şi acele concluzii disforice, existând darul alegerii însă nu şi ştiinţa de a alegea calea…

…ea, ştiind că tot ce trece, rămâne, nemaifiind nicăieri şi fiind pretutindeni în noi.

Anunțuri

23 de gânduri despre &8222;Când noi suntem poveşti&8221;

  1. Cu voia ta,incerc sa patrund in intimitatea spuselor-nespuselor izvorand nestavilit din trupul sufletului tau.In miez de noapte, ma las cuprins de revelatia inceputurilor:Hello!… Asa cum nu exista dragoste fara sinceritate,la fel e si cu scrisul.Magia muzicala din vorbele tale, aici cred ca isi are originea:in capacitatea de a-ti pune,cum se spune si cu totala acoperire,”sufletul in palma”,la vedere,in lumina lumii…Hello world!

  2. Mulţumesc pentru gândul lăsat aici, pentru începutul în care am început să scriu din mine, mie…către alţii poate…poveşti…o poveste, aşa cum îi spuneam unui suflet cândva, ca un vis-rostire în lumea de peste marginea cuvântului, acolo unde spusul este nerostit tăcut, pierzându-se în el însuşi în negândite zări ale tăcerii în atingerea nespusului, acolo unde se va elibera, eliberând, trăind nestrăjuitul într-un timp al metamorfozelor, fie şi vremelnic…
    În poveşti suntem flăcări ale arderii sufletelor cuvintelor spusului nostru, al rostirii de sine…de citit, citim în semnele slovelor cerurilor din noi…mai mult decât în vorbe.
    Când noi suntem poveşti…dacă ar fi fost, astfel mi-aş fi ales să dau nume jurnalului meu virtual.

    Această lume virtuală, pe care a salutat-o fiecare atunci când i-a fost pătrundere este o hiperealitate…hai să o îi spun astfel…una narcotică adeseori…pentru unii o lume alternativă, nu ştiu însă dacă nu şi artificială, şi spun asta pentru că de doi ani de când am pătruns într-aceasta am “văzut” multe, multe putând citi, pentru că am acea putinţă… a albastrului; pătrund prin învelişuri. Ciudat mi-a părut cum, pe alocuri, unele personaje dintr-acestea virtuale deveneau, cumva, manipulatoare…şi nu m-aş hazarda în a afirma chiar auto-manipulatoare…despre haosul acestei “atmosfere”, mă abţin să rostesc vreo vorbuliţă.
    Cam asta…deşi aş fi vrut mult mai multe să vă scriu…ca un sfârşit, tot ceea ce pot spune este că acest cuvânt căruia mă închin, este o poartă…o poartă a realului…în faţa căreia cumpăneşti ceea ce vei lăsa să treacă sau ceea ce vei zăvorî în tine, oprind…ceea ce dai, ştii că va fi luat..prin acel, cumva, existând…iar mulţi nu vor să se pună pe sine în paranteză.
    Mulţumesc încă o dată pentru dorinţa de a auzi sunetele literelor cuvintelor mele, prin înţelesul cărora aţi pornit-o de-a dreptul.

    • Frumos, dl. Crisan a inceput cu inceputul 🙂 Eu ajuns aici pentru prima oara, la acest post, dau primul like pa primul post, sa fiu eu primul…”glumesc, si da si nu” 🙂 Virusul acela magic este de vina, sa nu te superi pentru citat 🙂

  3. Îţi aduc în dar o amintire îndepărtată; primul like mi l-ai dat într-o lună de ianuarie, ziua 4; în curând se va împlini un an…iar întâiul tău gând l-ai lăsat la povestea În felul ei, aflarea:
    „Ce profunzime, nu as putea adauga ceva…doar am citit captivat”…
    În buna tradiţie a magiei, cuvintele vrăjesc, seduc…glumesc…şi da şi nu…
    Multe dintre gândurile de la început au luat calea pribegiei, după ce le-am înăbuşit suspinul, Adrian, pentru că erau ale nestatorniciei…aşa că, le-am dezlegat de mine, deşi sensul pentru o vreme a fost de neclătinat.
    Domnul Crişan calcă de la o vreme in fiecare urmă a ivirii literelor ca pe un drum cu spusuri şi nespusuri de o parte şi de alta; aceasta i-a fost dorinţa şi este printre acei care citesc cu sufletul, acei care trăiesc cuvintele; cuvinte pe care mulţi le iscălesc cu lacrimi de sânge.
    Mulţumesc paşilor tăi aici.

    • Esti foarte meticuloasa, printre multe altele, eu uitasem cand am dat primul like, dar am dat primul like la primul post…dupa doi ani…
      De multe ori nu imi gasesc cuvintele cand citesc ce scrii, unele lucruri le simt ca dureroase, daca as putea as vrea sa le dau Delete…dar oare nu vom uita intelesul din acele suferinte?

  4. Înduioşător gândul tău pentru mine, dar acelor amintiri le-am iertat demult suferinţa…am scris cândva o poveste, Lungul drum al amintirii…una fusese ubicuă, privindu-mă de peste tot, apoi o simţeam cum ar vrea să se ascundă, să se piardă, doar că nu ar fi fost nicicând, nicicum cu putinţă; odată cu ultimele litere, am făcut pace cu năluca; semnul durerii a fost obliterat.

  5. ,, de când am pătruns într-aceasta am “văzut” multe, multe putând citi, pentru că am acea putinţă… a albastrului; pătrund prin învelişuri. Ciudat mi-a părut cum, pe alocuri, unele personaje dintr-acestea virtuale deveneau, cumva, manipulatoare…şi nu m-aş hazarda în a afirma chiar auto-manipulatoare…despre haosul acestei “atmosfere”,, Cand eram pusti imi placea sa merg in cimitire si sa citesc povestile scrise pe monumentele funerare. Ma tot intrebam ,,oare ce a fost in mintea acestor muritori?,,Virtualul asta imi da ocazia sa aflu cate ceva din mintea lor (plimbari prin cimitirul virtual) Oare cati au disparut de cand se blogueste?
    Ma bucur ca esti vie si nu ma aflu pe blogul unei moarte. Scz spun asta inspirat fiind de moartea unui cunoscut al meu mare amator de blog si care mai primeste si acum comentarii

    • Ce amuzant, iată un loc în care nu îţi răspunsesem, nu îţi întorsesem cuvinte, şi să ştii că eu chiar aşa am făcut cândva, i-am scris unei fiinţe, Dumnezeu s’o odihnească, fără să ştiu că nu mai era pe pământul ăsta, şi pe cel din ceruri;e vorba de Felix Gabriel Lefter, dacă îţi spune ceva numele lui.
      Virtualul ăsta e un loc pe care încă nu l-am părăsit, că îl mai umblu câteodată pe câte unu’, pe câte una, mă mai întâmplu câtorva încă, dar, aşa cum ştii de nişte vreme, din cuvintele de minepoveste am plecat, iar la gândul ăsta să ştii că urcasem de mai demult, dar am aşteptat ca dragostea să împlinească cinci ani.
      Glumesc.

  6. Sper ca de data asta ,,glumesc,, sa fie o gluma si sa mai citesc un cincinal lumina cu parfum de camelie. Amuzant ca primesc raspuns dupa un an de asteptari intr-o gara in care nu credeam ca degetele tale vor mai scrie si interesant ca vorbeam acolo singur chiar despre morti. Este semn bun ca gara invie si primeste culoare de zambet. Sunt atatea carari in gara asta de inceput ca nici zarurile hazardului nu imi pot da un sfat pe care s-apuc

    • Sunt la sfârşitul temporalităţii mele virtuale, aşa că nu ştiu dacă va fi cu putinţă chestia cu cincinalul, dar poate că voi mai scrie câte o poveste când şi când, iar cândulăsta se va întâmpla înspre iarnă, iarna,anotimpul meu, deoarece ştii că’s femeie de decembrie.
      Un sfat, ia o cale la întâmplare şi lasă-te dus; e la fel şi cu oricare drum pe care îl lăsăm să ne poarte, i-o îngăduim.

      Ţi-am răspuns abia acum pentru că am văzut abia acum, ajungând pe-aici nu mai ştiu cum,şi dacă o mai fi vreun loc în care să nu-ţi fi întors cuvinte, îmi cer de pe-acum iertare, pentru că nu s-a întâmplat vreodată să îi las pe cei care mi-au lăsat urme fără de cuvinte aşezate lângă cuvintele lor pentru mine.

  7. Ce ironic, Dane, în 2014 îţi ziceam că sunt la sfârşitul temporalităţii mele virtuale,suntem în 2017 şi eu tot aici sunt,mai puţin în ăia doi ani când am avut alt blog pe domeniu propriu, le zicea, adică încă le mai zice, până în mai, când îmi expiră dreptul la proprietate, faleze de gânduri, ş’am încălecat pe’o şa, ş’am să tot spun poveşti.

  8. Oare … cum ar fi fost să fi dat de tine atunci, la începuturi? Eu, cel în criză de sentimente, a cărui stare nu s-a schimbat deloc (?)..
    Şi eu îmi aleg o melodie care să se potrivească feeling-ului de moment .. Altfel, sunt scump la vorbe, poate chiar superficial.

    • Legat de care începuturi zici, astea sfioase ale blogărelii, cum erau ale mele în urmă cu opt ani sau care? Există un început în fiecare acum, şi fiecare se întâmplă atunci când îi e vremea.

      • Pentru că şi eu sunt o poveste. Dar încă nu ştiu dacă am început. De fapt, nici nu ştiu dacă pot exista şi alte poveşti, într-o poveste..

  9. Toţi suntem poveşti, o poveste alcătuită din zeci şi zeci de albăstreli ale altora, altor poveşti adică, tot începând şi tău ajungând la un capăt, şi tot luând-o de la altul.

    • Depinde acum, ce fel de personaje credem noi că suntem în poveştile astea .. mai ales în albăstrelile altora.
      Oricum, vroiam să-ţi spun că mă intrigă, plăcut, stilul tău de a scrie. Parcă îţi citesc frazele pe fundul unei ape curgătoare, mereu atent ca nu cumva să pierd sensul cuvintelor, să nu o ia spre aval cu repeziciune, distorsionate în vârtejuri …
      Eu, cel care preferă cuvintele de foc, scrise clar pe un cer mai mult sau mai puţin limpede. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s